Administrarea moşiei o lăsase în seama lui Vasili Ivanovici şi nu se mai amesteca în treburi de-astea. Ofta, îşi făcea vânt cu batista şi de spaimă îşi ridica sprâncenele tot mai sus, de îndată ce bătrânul începea să-i vorbească despre schimbările pe care le plănuia. Era prăpăstioasă, aştepta întruna o mare nenorocire şi plângea de îndată ce-şi aducea aminte de ceva trist… Asemenea femei se găsesc acum din ce în ce mai rar.
Dumnezeu ştie dacă se cuvine să ne bucurăm de asta sau nu!
XXI
Arkadi se ridică din pat, deschise fereastra şi cel dintâi 130
lucru ce-i răsări în faţa ochilor fu Vasili Ivanovici. Îmbrăcat cu un halat de Buchara şi încins cu o basma, bătrânul trebăluia sârguincios prin grădina de zarzavat. De cum îl văzu pe tânărul sau oaspete, se sprijini în lopată şi strigă:
— Să trăiţi! Cum aţi dormit?
— Minunat, răspunse Arkadi.
— Iar eu, după cum vedeţi, sap un strat pentru napii de toamnă întocmai ca Cincinnatus77. Aşa sunt vremurile acum şi e foarte bine! Fiecare trebuie să-şi facă rost de hrană cu propriile sale mâini. Nu trebuie să te bizui pe alţii, trebuie să
trudeşti singur. Jean Jacques Rousseau78 avea dreptate.
Acum o jumătate de ceas, domnul meu, aţi fi putut să mă
vedeţi prins într-o îndeletnicire cu totul deosebită. Unei femei care se plângea de pântecăraie, asta pe limba lor, iar într-a noastră dizenterie, i-am… nu ştiu cum să spun mai bine, i-am turnat pe gât nişte opium; iar alteia i-am scos o măsea.
Pe asta din urmă am vrut să o adorm cu eter… dar n-a primit. Toate astea le fac pe gratis.
— Anamator 79. De altfel nu-i ceva nou pentru mine; eu sunt un plebeu, un homo novus 80; nu sunt boier de viţă, cum este consoarta mea… Nu doriţi să poftiţi aici la umbră, să
trageţi în piept, înainte de ceai, aerul proaspăt al dimineţii?
Arkadi ieşi în grădină.
— Vă spun încă o dată bine aţi venit! zise Vasili Ivanovici ducându-şi milităreşte mâna la tichia soioasă ce-i acoperea capul. Ştiu că sunteţi deprins cu luxul, cu plăcerile, dar şi 77 Lucius Quinctius Cincinnatus (secolul al V-lea î.e.n.), om politic şi comandant de oşti roman. Legenda spune că trăia modest într-un sat, lucrându-şi singur pământul. A fost chemat de la plug să conducă statul roman. La romani era exemplu de vitejie şi modestie.
78 Jean-Jacques Rousseau (1712—1778), eminent iluminist francez, democrat, ideolog al micii burghezii franceze. În opera Emile, sau Despre educaţie (1762) a criticat vechiul sistem feudal de educaţie şi a cerut ca scopul educaţiei să fie pregătirea de cetăţeni activi, care să respecte munca.
79 Stâlcit în limba franceză. Corect: en amateur – ca amator.
80 Om nou (lat.).
131
oamenii de vază din lumea asta nu se dau în lături să
petreacă câteva zile sub acoperişul unei colibe.
— Vai de mine! strigă Arkadi. Ce fel de om de vaza mai sunt şi eu? Şi nici cu luxul nu sunt deprins.
— Daţi-ne voie, daţi-ne voie, îi tăie vorba Vasili Ivanovici, făcând o strâmbătură binevoitoare. Deşi acum sunt pus la arhivă, totuşi m-am învârtit destul prin lume şi cunosc pasărea după zbor. Sunt şi eu psiholog şi fizionomist în felul meu. Dacă n-aş fi avut acest… îndrăznesc să spun, acest dar, m-aş fi dus de mult de râpă, aş fi fost călcat în picioare, eu, un biet om neînsemnat. Trebuie să vă spun, fără să vă
măgulesc, că prietenia dintre dumneavoastră şi fiul meu mă
bucură din suflet. L-am zărit chiar acum. După obiceiul lui, pe care fără îndoială îl cunoaşteţi, s-a sculat foarte devreme şi s-a dus fuga să vadă împrejurimile, îngăduiţi-mi să vă
întreb: îl cunoaşteţi de mult pe Evgheni al meu?
— Din iarna asta.
— Aşa. Şi daţi-mi voie să vă întreb, dar oare n-ar fi mai bine să stăm jos? Daţi-mi voie să vă întreb, ca părinte şi fără
ocoluri: ce părere aveţi despre Evgheni?
— Fiul dumneavoastră este unul dintre cei mai interesanţi oameni pe care i-am întâlnit vreodată, răspunse cu însufleţire Arkadi.
Ochii lui Vasili Ivanovici se făcură deodată mari, iar obrajii i se îmbujorară uşor. Lopata îi căzu din mâna.
— Aşadar, socotiţi că, începu el…
— Sunt încredinţat, îi tăie vorba Arkadi, că pe fiul dumneavoastră îl aşteaptă un viitor strălucit şi că va aduce faimă numelui dumneavoastră. Mi-am dat seama de asta de la prima noastră întâlnire.
— Cum… cum a fost? abia putu rosti Vasili Ivanovici. Un zâmbet de încântare îi întredeschise buzele groase şi acest zâmbet nu-l mai părăsi.
— Vreţi să ştiţi cum a fost întâlnirea noastră?
— Da… şi totul…
Arkadi începu să istorisească, vorbind despre Bazarov cu 132
şi mai multă căldură, cu şi mai multă însufleţire, decât în seara când dansase mazurca, la bal, cu Odinţova.
Vasili Ivanovici îl asculta şi-l tot asculta, suflându-şi nasul, mototolindu-şi batista cu amândouă mâinile, tuşind, zburlindu-şi părul şi-n cele din urma, nemaiputând răbda, se aplecă spre Arkadi şi-l săruta pe umăr.
— Aţi făcut din mine un om deplin fericit, rosti el cu acelaşi zâmbet, trebuie să vă spun că eu… ţin la fiul meu mai mult decât la orice pe lume; nu mai vorbesc de bătrânica mea, e lucru ştiut, e mamă! Dar în faţa lui nu îndrăznesc să-mi arăt sentimentele, pentru că ştiu că nu-i place. E
duşmanul tuturor manifestărilor de acest fel. Mulţi îl osândesc chiar pentru firea lui dârză, văzând în asta un semn de mândrie sau de lipsă de simţire; dar oamenii de felul lui nu trebuie să-i judecăm după măsura obişnuită, nu-i aşa? De pildă, un altul ar fi căutat să stoarcă de la părinţii lui cât mai mulţi bani, pe când el, de când s-a născut, mă
credeţi? Nu ne-a luat o copeică mai mult decât îi trebuia, zău aşa!
— E un om dezinteresat şi cinstit, spuse Arkadi.
— Da, dezinteresat, ăsta-i cuvântul; iar eu, Arkadi Nikolaevici, nu numai că-l iubesc mai presus de orice dar mă
şi mândresc cu el şi am şi eu o mică ambiţie în viaţa mea, ca într-o zi, în biografia lui, să stea scrise următoarele cuvinte:
„Este fiul unui simplu medic militar, care însă a ştiut să-l înţeleagă din vreme şi n-a precupeţit nimic pentru educaţia lui…”
Bătrânului i se curmă glasul.
Arkadi îi strânse mâna cu putere.
— Ce părere aveţi? întrebă Vasili Ivanovici după câteva clipe de tăcere. Cred că nu pe tărâmul medicinii va dobândi acea faimă pe care i-o prorociţi?
