— Puteam eu să spun că nu vreau? Iar în ceea ce o priveşte pe Anna Sergheevna, dacă-ţi aduci aminte, era de aceeaşi părere cu Evgheni în multe privinţe.
— Sora mea se găsea atunci sub înrâurirea lui, ca şi dumneata, de altfel.
— Ca şi mine! Ţi se pare, oare, că m-am eliberat de sub înrâurirea lui?
Katia nu răspunse.
— Ştiu că nu ţi-a plăcut niciodată, urmă Arkadi.
— Nu pot să-l judec.
— Ştii ceva Katerina Sergheevna? De fiecare dată când aud acest răspuns, nu-l cred… Nu se află om pe acest pământ, despre care oricine dintre noi să nu-şi poată face o părere!
Asta e numai ca să scapi!
— Bine! Atunci am să-ţi spun că eu… nu că nu mi-ar 97 Joc de cuvinte în original: iasen, in limba rusă frasin, iar iasnîi în limba rusă înseamnă luminos, limpede.
180
place, dar simt că-mi este străin şi că şi eu îi sunt străină…
De altminteri şi dumneata îi eşti străin.
— De ce asta?
— Cum să-ţi spun… el e o pasăre de pradă, pe când dumneata şi cu mine suntem domesticiţi.
— Şi eu sunt domesticit?
Katia încuviinţă din cap.
Arkadi se scarpină după ureche.
— Ascultă, Katerina Sergheevna, la urma urmei, asta e chiar jignitor.
— Ai vrea mai bine să fii o pasăre de pradă?
— De pradă, nu, dar puternic, energic.
— Asta nu depinde de voinţa omului… De pildă, prietenul dumitale nu vrea, dar este.
— Hm! Crezi deci că a avut o mare înrâurire asupra Annei Sergheevna?
— Da, dar nimeni nu o poate domina multă vreme, adaugă
Katia cu jumătate de glas.
— De ce crezi asta?
— E foarte mândră… adică, n-am vrut să spun asta… ţine foarte mult la independenţa ei.
— Dar cine nu ţine la aşa ceva? întrebă Arkadi, în timp ce-i fulgera prin minte: „Dar la ce foloseşte?” „La ce foloseşte?” îi fulgeră şi Katiei prin minte. Tinerii care se întâlnesc deşi sunt prieteni au deseori aceleaşi gânduri.
Arkadi zâmbi şi, dându-se puţin mai aproape de Katia, spuse în şoaptă:
— Recunoaşte că te temi niţel de dânsa.
— De cine?
— De dânsa, repetă cu tâlc Arkadi.
— Dar dumneata? întrebă la rândul ei Katia.
— Şi eu. Bagă de seamă că am spus: şi eu.
Katia îl ameninţă cu degetul.
— Asta mă miră, începu ea. Niciodată sora mea n-a fost atât de binevoitoare faţă de dumneata ca acum. Cu mult mai mult decât la prima dumitale vizită.
181
— Ia te uită!
— Dar dumneata nu ţi-ai dat seama? Nu te bucuri de acest lucru?
Arkadi rămase gânditor.
— Pentru ce aş fi putut merita bunăvoinţa Annei Sergheevna? Nu cumva datorită faptului că i-am adus nişte scrisori de-ale măicuţei voastre?
