21
— Dar unde e noul tău prieten? îl întrebă pe Arkadi.
— Nu-i acasă; are obiceiul să se scoale devreme şi s-o pornească la plimbare. Vă rog, nu vă îngrijiţi de el; nu-i prea place eticheta.
— Da, asta se vede. Şi Pavel Petrovici începu să-şi ungă
fără grabă pâinea cu unt. Are să stea mult la noi?
— Nu se ştie. E în trecere pe aici în drum spre casa părintească.
— Dar tatăl lui unde stă?
— Tot în gubernia noastră, la vreo optzeci de verste de aici.
Are acolo o sfoară de moşie. A fost medic de regiment.
— A, da, da, da… Mă tot întrebam unde am mai auzit eu de numele ăsta? Bazarov?… Nikolai, ţi-aduci aminte, în divizia tatii era un medic Bazarov?
— Mi se pare că era.
— Da, da. Vasăzică medicul ăsta e tatăl lui. Hm! făcu Pavel Petrovici mişcând din mustăţi. Bine, dar domnul Bazarov, tânărul, ce este? întrebă el, rostind rar cuvintele.
— Ce este Bazarov? Arkadi zâmbi. Dacă doreşti, unchiule, am să-ţi spun ce este.
— Fă-mi plăcerea, nepoţelele.
— E nihilist.
— Cum? întrebă Nikolai Petrovici, iar Pavel Petrovici îşi ridică în aer cuţitul cu o bucăţică de unt în vârf şi rămase nemişcat.
— E nihilist, repetă Arkadi.
— Nihilist, spuse Nikolai Petrovici. Asta vine de la latinescul nihil – nimic, după câte ştiu; prin urmare, cuvântul acesta desemnează omul care… care nu recunoaşte nimic?
— Spune mai bine: care nu respectă nimic, interveni Pavel Petrovici şi îşi unse mai departe pâinea cu unt.
— Care are o atitudine critică faţă de toate, rectifică
Arkadi.
— Ei şi, asta nu-i acelaşi lucru? întrebă Pavel Petrovici.
— Nu, nu-i acelaşi lucru. Nihilist este omul care nu se pleacă în faţa nici unei autorităţi, care nu crede orbeşte în 22
niciun principiu, oricât de preţuit ar fi acel principiu.
— Şi găseşti că asta e bine? îl întrerupse Pavel Petrovici.
— Depinde de om, unchiule. Pentru unii e bine, pentru alţii foarte rău.
— Aşa?! După cum văd eu, asta nu e de noi. Noi suntem oamenii veacului trecut, noi credem că fără prinsipii (Pavel Petrovici pronunţa acest cuvânt îndulcindu-l după maniera franţuzească, iar Arkadi dimpotrivă îl pronunţa aspru, prinţip, accentuând prima silabă), fără prinsipii acceptate orbeşte după cum spui tu, nu se poate face un pas, nu se poate respira. Vous avez changé tout cela8. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi gradul de general, iar noi o să stăm la o parte şi o să admirăm doar, domnilor… cum le zice?
— Nihilişti, rosti răspicat Arkadi.
— Da. Mai înainte erau hegeliştii9, iar acum nihiliştii. Să
vedem cum o să puteţi trăi în vid, într-un spaţiu fără aer; iar acum sună, te rog, frate Nikolai Petrovici; e timpul să-mi beau ceaşca de cacao.
Nikolai Petrovici sună şi strigă:
— Duniaşa! Dar în locul Duhiaşei ieşi pe terasă însăşi Fenecika. Era o femeie tânără de vreo douăzeci de ani, albă şi fragedă, cu părul şi ochii de culoare închisă, cu buze roşii, plinuţe, ca de copil şi mâini mici şi gingaşe. Purta o rochie curată de stambă; un şal nou albastru cădea uşor pe umerii ei rotunzi. Aducea o ceaşcă mare de cacao şi, în clipa când o puse în faţa lui Pavel Petrovici, o cuprinse sfiala, sângele fierbinte năvăli ca o unda trandafirie sub pieliţa fină a obrazului ei drăgălaş. Îşi coborî genele şi se opri lângă masă, sprijinindu-se în ea cu vârful degetelor. Părea ruşinată că a venit şi totodată parcă simţea, că avea dreptul să vină.
Pavel Petrovici îşi încruntă sever sprâncenele, iar Nikolai Petrovici se fâstâci.
— Bună ziua, Fenecika, mormăi el printre dinţi.
8 Voi aţi schimbat toate astea (fr.).
9 Adepţi ai marelui filozof idealist şi dialectician german Friedrich Hegel (1770—1831).
23
— Bună ziua şi dumneavoastră, răspunse ea cu glas sonor, dar stăpânit şi, după ce aruncă o privire piezişă spre Arkadi, care îi zâmbea prietenos, ieşi încetişor. Avea un mers cam legănat, dar şi asta o prindea.
Pe terasă domni câteva clipe tăcere. Pavel Petrovici sorbi de câteva ori din ceaşcă, apoi îşi ridică deodată capul.
— Iată că pofteşte încoace şi domnul nihilist, rosti el cu jumătate de glas.
