Un sunet înfundat şi mingea îşi luă zborul, foarte sus, descriind un arc imens înainte să cadă şi să rămână nemişcată pe iarbă.

— Nu e rău deloc, spuse Michael cu un zâmbet ce intenţiona să

flateze. Drăguţ lob.

Cei doi se puseră apoi în mişcare. Ceaţa matinală se ridicase, alungată de un soare strălucitor care scălda Golden Gate Park Golf Course într-o lumină intensă. Mirosea a iarbă proaspăt cosită. În depărtare, oceanul părea uşor agitat. În larg, valurile se rostogoleau înspumate.

— Deci, cum stai cu asociaţii?

— Avansăm, avansăm, răspunse Michael. Mergem spre bine.

— Spui asta de vreo trei luni încoace şi nu s-a rezolvat mare lucru…

— Te-am prevenit că va dura. Magherniţa aia e într-un fel bebeluşul lor. Nu poţi renunţa aşa de uşor la fructul pântecelui tău.

— Cu cât le pun eu pe masă, ar putea să mai aibă câţi bebeluşi vor.

— Nu mai e cazul…

John Dale se opri şi se uită la el.

— Crezi c-ar fi bine să vorbesc eu cu ei?

— În niciun caz! Ştiu eu cum să-i iau. Doar practic „meseria” asta de cinci ani încoace…

— Atunci de ce durează atâta? Oferta mea ar trebui să-i convingă

destul de uşor.

64

- LAURENT GOUNELLE -

— Când sunt şi sentimente la mijloc, banii nu înseamnă totul. Nu vor vinde niciodată cuiva din exterior. Aşa că trebuie să treacă întâi pe la mine. Stai liniştit, că îi „lucrez”. Dar durează. Nu poţi obţine nimic fără trudă…

Celălalt se strâmbă neîncrezător.

— Ai încredere în mine. Suntem pe drumul cel bun.

Îşi continuară drumul spre green2 . În largul oceanului, numeroase veliere ieşiseră, sfidând hula, ca să profite de vânt. Puteai ghici tangajul puternic provocat de valuri.

Michael oftă. Nu mai putea să-l ducă de nas multă vreme pe John, ştia asta. Vrând să câştige pe toate planurile, risca să piardă

totul. Numai că nu se putea mulţumi doar cu profitul din revinderea părţii sale din afacere şi să-i lase pe asociaţii lui să primească totul de-a gata, fără să fi mişcat un deget, fără să fi participat măcar la negocieri. Cu atât mai bine, de altfel. Erau atât de modeşti, încât ar fi fost în stare să vândă cu patru, cinci sute de dolari, când John era pregătit să le ofere două mii.

***

„…în lăptăria asta uriaşă, Dan, putem vedea sute de vaci aliniate, una lângă alta. Au atât de puţin spaţiu, că nici nu se pot întoarce.

Mă întreb dacă reuşesc să se aşeze jos ca să doarmă. Şi mai şocant decât atât, se văd la animale consecinţele acestei claustrări.

Imaginaţi-vă că bietele lor copite au crescut din cauza lipsei totale de mişcare. Au nişte unghii gigantice care s-au încovoiat spre înăuntru. E de-a dreptul monstruos, Dan, şi, privindu-le, nu pot să nu mă gândesc că odată încheiată sarcina lor de vaci de lapte, vor pleca poate uşurate spre abator, pentru a ajunge apoi în farfuriile noastre.”

2 Zonă de gazon în jurul unei găuri pe terenul de golf. ( N.t.) 65

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -

„Îi mulţumim lui Tiffany, trimisul nostru special la ferma din apropiere de Denver, Colorado. Să ne întoarcem la problemele de mediu, la Jeremy Stenson în direct din Doha, Qatar. Jeremy, reprezentanţii a o sută nouăzeci de ţări s-au întâlnit pentru a discuta despre încălzirea globală. Au reuşit să adopte până la urmă o rezoluţie comună?”

„Bună, Dan. Purtătorul de cuvânt tocmai a părăsit conferinţa de presă. Delegaţii tuturor ţărilor au luat act de concluziile experţilor, aici la Doha. Aproape toţi oamenii de ştiinţă sunt de aceeaşi părere: în cel mai fericit caz, până la sfârşitul secolului ne vom confrunta cu o creştere a temperaturii de minimum 4 grade Celsius. Poate că 4

grade ni se pare puţin, dragă Dan, nouă cărora ne place clima blândă, dar după cum ne-au amintit savanţii francezi, pământul a mai cunoscut momente în care temperatura globală era cu 4 grade mai scăzută decât acum. Închipuieşte-ţi că se întâmpla în ultima eră

glaciară… Da, m-ai auzit bine, 4 grade reprezintă enorm la scară

planetară şi savanţii prezic că, la finalul secolului, aceste 4 grade în plus vor avea drept consecinţă topirea în întregime a gheţarilor din Alpii europeni, ceea ce înseamnă că pe Valea Ronului nu va mai exista nicio picătură de apă, regiunea Provenţa transformându-se în deşert. E o imagine care pare să-i fi marcat pe toţi participanţii, şi totuşi, Dan, congresul care tocmai se încheie nu s-a soldat cu nicio decizie. Şefii de stat au hotărât doar că se vor mai întâlni peste doi ani la Paris, ca să discute eventualele măsuri şi…”

Jonathan închise radioul şi se aşeză înapoi pe scaunul de ratan, în faţa ferestrei camerei sale de la etaj. Privi oceanul şi inspiră

profund. Caută în interior, îi spusese Margie. Lăsă să-i scape un oftat. Nu e atât de simplu să găseşti fericirea în tine însuţi în timp ce lumea se întoarce cu susul în jos. Greu de făcut abstracţie de tot ce nu merge bine.

Încercă să-şi alunge din minte veştile proaste. De ce mergea societatea din rău în mai rău? Simţea răsucindu-se în el un amestec 66

- LAURENT GOUNELLE -

de furie şi neputinţă. Ar fi trebuit să asculte ştirile până la final.

Poate că jurnalistul urma să indice sursa vreunei petiţii online ori a vreunui miting. O să caute pe internet.

Caută în interior! Închise ochii pentru câteva clipe, încercând să-şi golească mintea. Când îi redeschise, zări luna palidă pe cerul albastru al dimineţii. Luna… Angela… lungile lor seri de vară în grădină, înainte de naşterea lui Chloé. Obişnuiau să-şi petreacă ore întregi pălăvrăgind sub stele, încercând să schimbe lumea. Angela…

Dificil de mărturisit chiar pentru el însuşi, îi era dor de ea. În ciuda resentimentelor acumulate faţă de ea şi a acestei despărţiri nedrepte din cauza unor reproşuri lipsite de importanţă. Ce vină

avea el că li se trimisese o babysitter nimfomană? Dar Angela nu dorise să asculte nicio explicaţie. Intransigentă, în stilul ei. La fel ca în trecut, când îi reproşa că lucrează prea mult, că nu e destul de prezent în viaţa familiei. Nu pot să mă bazez deloc pe tine, îi spunea cu aplomb. Incapabilă să priceapă că el făcea totul doar pentru ea.

Pentru ea şi pentru Chloé.

Se ridică şi îşi căută portofelul în buzunarul de la vestă. Nu se mai uitase de ani întregi la acea fotografie. Totuşi ştia că trebuie să

fie acolo, ascunsă pe undeva. O găsi în sfârşit, strecurată în mod ironic printre filele poliţelor lui de asigurare. O prinse între degete cu o strângere de inimă. Pe vremea aceea nu-i făcea Angelei decât poze alb-negru. Mai autentice. Mai pline de semnificaţie. În cea de faţă, ea purta un sutien alb din dantelă şi aparatul surprinsese o expresie adorabilă, un zâmbet marcat de o furie plină de veselie în timp ce protesta, refuzând să fie pozată în timp ce se îmbrăca. Cu sprâncenele încruntate şi ochi surâzători, era absolut irezistibilă.

Se auzi o bătaie în uşă şi mătuşa Margie intră cu o mică tavă în mână. Jonathan ascunse repede fotografia în mânecă.

— Cafea la domiciliu!

— Margie, eşti adorabilă.

67