— Da. Toţi avem iluzii în legătură cu viaţa noastră, care ne împing într-o direcţie sau alta. În profunzime, conştiinţa noastră ştie că nu sunt reale şi că ne aflăm pe un drum greşit. Dar dacă nu ne ascultăm inima, lăsăm acele iluzii să ne guverneze viaţa şi să ne 59
- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -
priveze de adevărata libertate. Putem deveni chiar sclavii iluziilor noastre…
— Nu înţeleg foarte bine.
Margie bău câteva guri de ceai.
— Mă simt nevoită să-ţi dau un exemplu… Hai să luăm un cuplu căsătorit.
— E clar că tu ştii despre ce vorbeşti…
— Când iubim, nu ne interesează nimic! Primul meu soţ era un tip charismatic, care iubea puterea. Iluzia lui era să creadă că oamenii nu sunt demni de încredere şi că totul trebuie dirijat şi controlat. Era obsedat să aibă control asupra oricărei situaţii şi mai ales… asupra oamenilor! Dar viaţa are grijă adesea să ne transforme obsesiile în realitate. Laşii se torturează singuri, cei care n-au încredere în ei înşişi eşuează, cei ce se tem că vor fi respinşi sfârşesc prin a fi. Şi atunci când, din nesiguranţă, vrem să controlăm totul, ei bine, nu controlăm nimic: încearcă să-ţi controlezi nevasta, te va înşela cu siguranţă. Poartă-te aşa cu copiii, se vor răzvrăti. Fă acelaşi lucru cu un întreg popor şi-ţi asiguri o revoluţie.
— De-asta l-ai părăsit?
— Voia să mă oblige să renunţ la explorările în Egipt. De parcă m-aş fi putut îndrăgosti de vreo mumie ori ceva…
Înmuie un biscuit în ceai şi se opri să-l savureze.
— Şi al doilea?
— Al doilea era diferit. Iluzia lui era să se creadă mai inteligent decât toată lumea. Asta îl făcea să se poarte uşor condescendent cu cei din jur. Obişnuia să asculte discuţiile ţinându-se la o oarecare distanţă, ca şi cum ar fi judecat toate prostiile care se spuneau. Ca să nu mai vorbim de dispreţul suveran cu care trata toate reacţiile emoţionale… Arunca atunci câteva cuvinte pe un ton glacial, destinate să-i demonstreze interlocutorului lipsa de raţiune a ieşirii sale. Inutil să-ţi spun că am pierdut în felul ăsta o groază de prieteni…
60
- LAURENT GOUNELLE -
— Dar de ce spui că inteligenţa lui era o iluzie?
— Nu inteligenţa, ci convingerea că e superior celorlalţi la nivel intelectual. Doar pentru că eşti bine mobilat mental nu înseamnă că
eşti mai inteligent.
— Mobilat mental?
— Da. Nu vreau să-ţi ţin acum un curs de biologie, dar pe scurt, noi, oamenii, avem trei creiere…
— Angela era de părere că n-am nici măcar unul şi tu vrei să mă
convingi că am trei.
— De fapt, ca să fiu mai precisă, creierul nostru are trei zone care ne influenţează deciziile, dezvoltate în mod diferit la fiecare dintre noi. Posedăm în primul rând un creier arhaic, moştenit de la strămoşii noştri reptilieni, de-acum patru sute de milioane de ani, mult înainte de omul preistoric. E zona care se ocupă de reflexele primitive de supravieţuire, teritoriale, agresive. Sunt persoane cu zona arhaică mai dezvoltată decât la alţii şi aceştia sunt făcuţi pentru alegeri rapide şi acţiune. Sunt atraşi de putere, de bani, de sex…
— Politicienii noştri!
Margie izbucni în râs.
— Şi celelalte zone? întrebă nerăbdător Jonathan.
— Creierul limbic, cu ajutorul căruia simţim emoţiile noastre şi ale altora şi care ne permite să dezvoltăm relaţii cu ceilalţi. A apărut odată cu primele mamifere, obligate să aibă grijă de pui, care nu puteau supravieţui singuri în mediul adulţilor. Şi, în fine, neocortexul, sediul a ceea ce numim mental: gândirea logică, capacitatea de conceptualizare etc.
— Acum înţe…
— Ideal ar fi să găsim un echilibru între cele trei pentru a putea să
fim la fel de buni în acţiune ca şi în exprimarea emoţiilor ori în gândirea abstractă.
— Deci soţul numărul doi avea un neocortex bine dezvoltat…
61
- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -
— Poţi s-o spui şi-aşa. Dar inteligenţa nu se rezumă la mental.
Reprezintă folosirea în mod echilibrat a tuturor celor trei zone ale creierului. De aceea, omul avea mari probleme pe plan emoţional.
Nu se cunoştea cu adevărat şi nu-i înţelegea bine nici pe ceilalţi. Era genul care nu-şi asculta niciodată inima, pornirile, nu-şi înţelegea nici propriile emoţii. Ca să nu mai vorbim de ale mele…
— Aţi ţinut legătura după divorţ?
— Am aflat că s-a pricopsit cu un Alzheimer. Ce nenorocire pentru el, care se credea atât de bine mobilat la mansardă…
— Bietul om!
— A uitat până şi de boală…
