Ziua trecuse rapid pentru Qui-Gon şi Obi-Wan. Apusul soarelui îi găsise împreună, pe un balcon al Templului, privind Coruscantul. Nici unul dintre ei nu scosese vreun cuvânt de mult timp. După ce Anakin revenise de la Senat, îl luaseră din reşedinţa senatorului Palpatine şi-l aduseseră în faţa Consiliului pentru a fi examinat. Acum aşteptau decizia.
Obi-Wan ştia dinainte rezoluţia. Tânărul Jedi era frustrat şi stânjenit pentru maestrul său, care, în mod evident, călcase din nou în străchini. Qui-Gon avusese dreptate când bănuise că băiatul posedă un număr neobişnuit de mare de midicloriane. Obi-Wan făcuse el însuşi testul. Dar numai atât nu ajungea pentru a demonstra că Anakin era Alesul. Asta bineînţeles dacă ar fi existat vreun Ales, lucru de care tânărul se îndoia. Existau sute asemenea profeţii şi legende, venind din negura veacurilor ca parte a înţelepciunii Jedi. În orice caz, QuiGon se baza din nou pe instinct, ori instinctul era folositor numai dacă izvora din Forţă, nu din sentimente. Qui-Gon insista în susţinerea unor cauze pierdute din capul locului şi avea empatie cu fiinţe pe care, în chipuri bizare, înţelese numai de el, le considera importante în ordinea lucrurilor.
Obi-Wan îşi studie mentorul pe furiş. De ce oare insista în susţinerea acelor cauze pierdute? Consiliul putea să descopere că, într-adevăr, băiatul avea un număr de midicloriane mai mare decât cel normal, dar n-avea să-l accepte niciodată pentru instruirea Jedi. Regulile erau clare, iar motivele de la baza lor fuseseră dovedite şi inatacabile. Instruirea Jedi pentru o persoană cu vârsta mai mare de un an era sortită eşecului. La cei nouă ani ai săi, Anakin Skywalker era pur şi simplu prea bătrân.
Totuşi Qui-Gon nu vroia să cedeze. Avea să sfideze din nou Consiliul, cu acelaşi rezultat ca şi în precedentele ocazii: va fi refuzat, iar reputaţia lui de maestru Jedi se va mai diminua puţin.
Tânărul se apropie de locul din care Qui-Gon privea orizontul nesfârşit al zgârie-norilor. Rămase o vreme tăcut, apoi vorbi încetişor:
— Maestre, băiatul nu va absolvi testele Consiliului şi o ştii prea bine. Este prea bătrân.
Qui-Gon continua să fixeze asfinţitul.
— Anakin va deveni Jedi, ţi-o promit.
— Nu sfida Consiliul, maestre, suspină obosit ObiWan. N-o face iarăşi!
Bărbatul mai vârstnic păru să încremenească, parcă încetând să şi respire, apoi se întoarse către ucenicul său.
— Voi face ceea ce trebuie, Obi-Wan. Există altă cale?
— Maestre, dacă ai fi respectat eticheta, acum ai fi putut fi membru al Consiliului. Meriţi să faci parte din Consiliu. Frustrarea lui Obi-Wan răbufni într-un acces scurt de mânie şi ochii lui îi căutară pe ai celuilalt: De data asta, nu vor fi de acord cu tine.
Qui-Gon îl studie un moment, apoi zâmbi.
— Mai ai încă multe de învăţat, tinere padawan.
Celălalt îşi înghiţi replica şi-şi feri privirea, gândinduse că, fără doar şi poate, Qui-Gon avea dreptate, dar că, poate, de data aceea trebuia să asculte şi de sfatul său.
* * *
Anakin Skywalker stătea în faţa Consiliului Jedi, în acelaşi loc pe care Qui-Gon Jinn îl ocupase cu numai câteva ore mai devreme. La început fusese emoţionat, când Qui-Gon îl adusese în sală şi – l lăsase singur cu cei doisprezece membri ai Consiliului. Stând în cercul de mozaic, înconjurat de adunarea tăcută, pătruns de veneraţie şi nesigur în privinţa celor ce se aşteptau din partea sa, se simţea vulnerabil şi expus. Ochii cavalerilor Jedi păreau distanţi, dar el simţea că privirile lor nu treceau dincolo de el, ci îi cercetau interiorul.
Începură apoi să-l chestioneze, fără introduceri şi explicaţii, fără nici cea mai mică strădanie de a-l face să se simtă confortabil sau binevenit. Pe unii îi ştia după nume, căci Qui-Gon îi descrisese pe câţiva şi Anakin asocie rapid chipurile cu numele. Îi puseră o mulţime de întrebări, testându-i memoria şi cunoştinţele, căutându-i gânduri pe care el doar le bănuia. Ştiau de existenţa lui ca sclav. Ştiau despre trecutul pe Tatooine, despre mama şi prietenii lui, despre cursele de ataşe, despre Watto, despre toate faptele din trecutul şi din prezentul său.
Acum Mace Windu se uita la un ecran pe care băiatul nu-l putea vedea, iar Anakin numea imaginile ce fulgerau pe suprafaţa de cristale lichide. Imaginile îi apăreau în minte cu asemenea viteză, încât îi aminteau de înceţoşarea stranie în care se preschimbau deşertul şi munţii pe lângă care gonea într-o cursă de ataşe.
Bantha. Hiperpropulsie. Blaster cu protoni. (Imaginile îi vâjâiau prin minte, în chiar clipa în care le rostea numele.) Crucişător republican. Ceaşcă rodiană.
Speeder hutt.
Ecranul se întunecă şi Mace ridică ochii spre băiat.
— Bine, bine, tinere, îl lăudă Yoda, cu chipul său zbârcit, şi-l fixă cu ochii săi somnoroşi. Ceva simţi?
— Frig, domnule, mărturisi Anakin.
— Frică ţie îţi este?
— Nu, domnule, clătină din cap băiatul.
— Nu ţi-e frică să-ţi pierzi viaţa? Îl întrebă negrul Mace Windu, aplecându-se puţin înainte.
— Nu cred, răspunse Anakin, apoi ezită.
Ceva nu suna bine în răspunsul lui. Yoda clipi şi urechile lui lungi se ciuliră în faţă.
— Să vedem prin tine noi putem, vorbi el încet.
— Nu-ţi ignora emoţiile, zise Mace Windu.
Bătrânul Ki-Adi-Mundi îşi mângâia barba.
— Gândurile tale sunt la mama ta.
Anakin simţi un nod în stomac şi-şi muşcă buza.
— Mi-e dor de ea.
Yoda schimbă priviri cu câţiva membri ai Consiliului.
— Frică s-o pierzi, cred. Anakin se îmbujoră.
— Ce importanţă are? Întrebă el. Ochii somnoroşi ai lui Yoda îl fixară.
— Multă. Către partea întunecată, frica duce. Către mânie şi ură. Către suferinţă.
— Nu mi-e frică! Se răsti iritat băiatul, nerăbdător să încheie discuţia şi să treacă mai departe.
