— Aurora, zise Farder Coram. Aşa e, Lyra?

— Da, asta e. Şi în luminile Vâjâielii, era ca un fel de oraş. Cu turnuri şi biserici şi cupole şi toate astea. Era niţel cam ca Oxfordu’, aşa am crezut eu, oricum. Şi unchiu’ Asriel, el era interesat mai mult de asta, cred, da’ pe Stâpân şi pe ceilalţi învăţaţi îi interesa mai mult Praful, ca pe doamna Coulter şi pe Lordul Boreal şi toţi oamenii ăia.

— Înţeleg, zise Farder Coram. Asta este un lucru foarte interesant.

— Acuma, Lyra, spuse John Faa, o să-ţi spun ceava. Farder Coram, aicea, e un om înţălept. El e clarvăzător. El poa’ să vadă. Ş’-a urmărită tot ce-a fostă cu Prafu’, Coblerii şi Lordu’ Asriel şi toate alilalte şi te-a urmărită şi pă tine, Lyra. Dă fiecare dată când familia Costa să ducea la Oxford, sau încă fo şase familii, să-ntorcea cu câte-o ştire. Dăspre tine, copilă. Ştiai?

Lyra scutură din cap. Începea să-i fie frică. Pantalaimon gemea, prea încet însă ca cineva să-l audă, dar ea îl simţi în vârful degetelor pe care le avea adânc cufundate în blana lui.

— Oho, da, da, spuse John Faa, tot ce făceai ajungea acieşea la Farder Coram.

Lyra nu mai putu să reziste.

— N-am stricat-o, jur! Zău! A fost doar niţel nămol! Şi nici n-am apucat să

ajungem prea departe.

— Dăspre ce vorbeaşti, copilă? zise John Faa.

Farder Coram râse. În momentul în care începu să râdă tremuratul i se opri şi faţa îi deveni luminoasă şi tânără.

Dar Lyra nu râdea. Cu buze tremurânde, spuse:

— Şi chiar dacă am fi găsit cepul, nu l-am fi scos niciodată! A fost doar o glumă. N-am fi scufundat-o niciodată, zău, jur!

Apoi John Faa începu să râdă şi el. Trânti o palmă pe masă atât de tare încât paharele zornăiră; umerii lui masivi se cutremurau şi trebui să îşi şteargă lacrimile din ochi. Lyra nu mai văzuse aşa ceva – în viaţa ei nu auzise un aşa tunet şi un aşa cutremur; era ca un munte care râdea.

— Ohoho, ohoho, da, da, zise el, după ce se mai potoli puţin, am aflată şi d’ asta, pacoste mică! Ş’ nu cred că d’ atuncea familia Costa a mai călcată

pă fr’undeva făr’ să i s-aducă aminte dă asta! Bă, Tony băă, să laşi, bă, pă

cineva dă pază pă barcă, bă Costa, că p’aicea umblă neşte fetiţe rele dă tot, râdea lumea. Hăhă, povestea asta a făcut ocolu’-n Fens, copilă. Da’ n-o s’

te pedăpsim pentru asta. Nu, nu! Liniştăşte-te.

Se uită la Farder Coram, şi cei doi bătrâni se puseră pe râs din nou, dar de data aceasta mai potolit. Iar Lyra se simţi mulţumită şi în siguranţă.

Până la urmă, John Faa dădu din cap şi deveni din nou serios.

— Ce sponeam io, Lyra, e că noi ştim totu’ dăspre tine, dă când earai mică.

Dă când te-ai născută. Trebă să ştii şi tu ce ştim noi. Nu pot să ghiceasc ce ţ’a spus la Colegiu Jordan dăspre originili tăle, da’ nici ei nu ştie adăvăru’

tot’. Ţi-a zis fr’odată cine-s părinţii tăi?

Acum Lyra era complet năucită.

— Da, spuse ea. Mi-au spus că eram – au spus că ei – au spus că Lordul Asriel m-a dat în grijă acolo pentru că mama şi tatăl meu au murit într-un accident aviatic. Asta mi-au spus.

— A, da? Ai bine, copilă, acuma o să-ţ’ spunî o poveaste, o poveaste adăvărată. Io ştiu că-i adăvărată că me-a spus-o o gitancă, şi toate gitancile îi zâce numa’ adăvăru lu’John Faa şi Farder Coram. Aşa că uite care-i adăvăru’ dăspre tine, Lyra. Tată-tu n-a murit în niciun fel dă accidănt aviatic, pen’că tată tău este Lordu’ Asriel.

Lyra rămase stană de piatră; stătea cu gura căscată pironită în scaun.

— Uite cum s-a-ntâmplată, continuă John Faa. Când eara tânăr, Lordu’

Asriel s-a dusă-ntr-o expădiţie dă explorare-n Nord, ş’ s-a-ntors c-o mare avere. Ş’ eara un om cu mare personalitate, iute la mânie da’ ş’ plin dă

pasiune. Iară mama ta eara ş’ ea o fameie plină dă pasiune. Nu eara dă viţ-aşa nobilă ca el, da’ eara o fămeie dăşteaptă. Eara chiar învăţată, ş-ăia d’ a văzut-o zâc că era foarte frumoasă. Ea şi cu tată-tău s-a-ndrăgostit unu’ dă

altu imediat ce s-a văzut. Năcazu’ eara că mamă-ta eara dăja măritată. Să

măritase cu un politician. Eara membru la partidu’ Regelui, şi unu’ dântre cei mai apropiaţi consilieri la Răgele. Un om cu mare carieră. Acuma, când mama ta a descoperită că eara grea cu copil, s-a temută să-i spuie lu’ soţu’

ei că nu era al lui copilu’. Şi când s-a născută – adicătelea tu, copilă – era limpăde ca lumina soarilui, după cum arătai, că nu prea voiseşi ca s’

sămeni cu domnu’ politician, ci numa’ cu tată-tău adevărat, iară ea s-a gândită că eara mai bine să te-ascunză, şi să dea zvonu’ c-ai murit. Aşa că

te-a dusă în Oxfordshire, unde taică-tu avea neşte propriătăţi, ş-ai fost dată-n grijă la o fameie gitancă, care să tă crească. Da’ cineva i-a şoptită lu’

soţu’ ei ce să-ntâmplase, iar el a venit cât a putut dă repede, a întors pe dos coliba în care stătuse gitanca, numai că ea fugise la conac, iară soţu’ s-a dusă dupe ea, într-o ferbinţeală criminală. Tată-tău era la vânătoare da’ i-a trimis solie să vină repede ş’a sosită pă cal chiar în momentu-n care soţu’

lu mama ta eara la picioarele scării mari. Încă un moment în plus ş’ar fi forţată uşa dulapului în care stetea ascunsă gitanca împreună cu tine, da’

Lordul Asriel a venit şi l-a provocat la duel şi s-au bătut chiar acolo, iar Lordul Asriel l-a omorâtă. Femeia gitancă a văzută şi a auzită totu’, Lyra, şi aşa s’ face că noi ştim acuma. Dup’aia a urmată un mare proces. Tată-tău nu-i omu’ care s’ nu reconoască sau s-ascunză adăvărul, şi i-a lăsat pă

judecători c-o problemă. Omorâse, adăvărat, făcuse vărsare dă sânge, da’-ş

apăra casa ş’ copilu’ dă un duşman. Pă dă altă parte, legea părmite oriş’cărui om să-şi răzbune soţia de-i atacată, iară avocaţii mortului a argumentată că exact asta făceau.

Căzu’ a durat săptămâni întregi ş’ s-a scris volume ş’ volume dă pledoarii ş’ depozâţii. Până la urmă judăcătorii l-a pedepsit pă Lordu’ Asriel luându-i toată averea şi’toate pământurili, aşa că el a ajunsă sărac; ş’ fusese mai bogat dăcât un răge.

Cât dăspre mama ta, ea nu voia s-aibe nimic d-a face cu asta, ş’ nici cu tine. Ş-a-ntors spatăle. Doica gitancă mi-a spusă că dă multe ori i-erea frică

dă cum o să te tratăze mama ta, fiindcă eara o fămeie mândră şi rea. Ş-atâta dăspre ea.

Ş’ p-ormă mai earai tu, Lyra. Dacă treaba-ar fi ieşită altfăl, ai fi putută să

fii crescută pântre gitani, fiindcă fămeia a cerut în genunche la curte ca s’te lase la ea; da’ noi, gitanii, n-avem aotoritate în faţa la oamenii dă la Curte.

Curtea a hotărâtă că trebă să tă ducă la o Mănăstire, ş’ aşa a şi fostă, te-a dusă la Surorile Supunerii, la Watlington. Tu nu-ţ’ aduci aminte.

Da’ Lordu’ Asriel nu potea să sufăre una ca asta. Avea o ură pă mănăstiri ş’ pă călugări şi călugăriţe, ş’ fiind om cu greutate, într-o zi a vănit călare la mănăstire ş’ te-a loat d’acolo, nu ca s’ te crească el singur, nici să te dea la gitani, ci te-a dusă la Colegiu’ Jordan, înfruntândă pă legiuitori.

Ş’ legiutorii a lăsată să fie-aşa. Lordu’ Asriel s-a întors la explorărâle lui, iară tu ai crescută la Colegiu’ Jordan. Singuru’ lucru pă care l-a spusă tată-tău, singura condâţie pă care-a pus-o, a fostă ca mamă-ta să nu fie lăsată

s’te vadă. Dacă încearca frodată să facă asta, trebea împiedecată ş’ el să fie înştâinţat, pen’că acu’ toată foria din firea lui să răvărsase împotriva ei.

Stăpânu’ a promisă solemn c-aşa o să facă; ş’ timpu’-a trecut.