Şi p’ormă a venită toată agetaţia asta cu Prafu’. Şi păste tot în ţară, păste tot în lume, înţălepţii a-ncepută să să-ngrijorăze. Nu erea treaba noastră, a gitanilor, până când n-a-ncepută să despară ş’copiii noştri. Atuncea am dăvenit ş’noi intărăsaţi. Da’ noi avem rălaţii în tot felu’ dă locuri, dă nici nu-ţi trăce pân cap, chiar ş’la Colegiu’ Jordan. Tu nu ştii, da’ ceneva a vegheată asupra ta ş’ ne-a spusă totu’ ce să-ntâmpla cu tine, dă când ai pusă prima uoară picioru’ acolo. Că noi avem un intăres spăcial cu tine, iară gitanea la care ai stată nu s-a oprit neciodată să-şi facă griji păntru tine.

— Cine veghea asupra mea? întrebă Lyra. Simţea că e nemaipomenit de importantă şi era ciudat că toate faptele ei erau obiectul atenţiei într-un loc atât de îndepărtat.

— Eara un sărvitor dă la Bucătărie. Eara Bernie Johansen, patisărul. E pă

jumătate gitan; tu n-ai ştiut asta, io-s sigur.

Bernie era un om blând şi solitar, unul dintre puţinii oameni al căror daimon era de acelaşi sex ca şi el. La Bernie ţipase ea disperată, atunci când fusese luat Roger. Şi Bernie le spusese gitanilor totul, se minuna ea acum.

— Dăci, orş’cum, continuă John Faa, am auzită c-ai plecată dă la Colegiu’

Jordan ş’ cum s-a-ntâmplată în momentu’-n care Lordu’ Asriel eara ţinut prizoner ş’ nu putea ca s’ îi împedice. Ş’ ne-am amintită ce-i spusăse Stăpânului că nu trebea s’ facă neciodată, ş’ ne-am adusă aminte că omu’

cu care să măritase mama ta, politicianu’ pă care l-a omorâtă Lordu’

Asriel, să numea Edward Coulter.

— Doamna Coulter? bâigui Lyra stupefiată. Ea e mama mea?

— Da, ea e. Ş’ dacă tată-tău ar fi fostă liber, ea n-ar fi avută neceodată

coraju’ să-l înfrunte, iară tu ai fi ş-acuma tot la Colegiu’ Jordan, fără să ştii nămica. Dară ce-a făcută Stăpânu’, dă ce te-a lăsată să pleci, ăsta-i greu dă’nţelăs, e un meşter pă care nu pot ca să-l explic. Avea sarcina ca să aibe grijă dă tine. Tot ce puot io să ghecesc e că ea are o oareşce putere asupra lui.

Lyra înţelegea acum purtarea ciudată a Stăpânului din dimineaţa în care plecase de la Oxford.

— Dar n-a vrut să… spuse ea, încercând să-şi amintească exact. El… eu a trebuit să mă duc mai întâi să mă-ntâlnesc cu el dimineaţa, devreme de tot, şi nu trebuia să-i spun doamnei Coulter. Era ca şi cum voia să mă protejeze de doamna Coulter… Lyra se opri şi se uită îngrijorată la cei doi bărbaţi mai tineri şi apoi decise să le spună tot adevărul despre Camera de Odihnă.

— Şi mai era ceva, ştiţi. În seara aia când m-am ascuns în Camera de Odihnă l-am văzut pe Stăpân încercând să-l otrăvească pe Lordul Asriel. L-am văzut cum a pus o pudră în vin şi i-am spus lui unchiu iar el a răsturnat decantorul de pe masă şi l-a vărsat. Aşa că eu i-am salvat viaţa. N-am înţeles niciodată cum de Stăpânul voia să-l otrăvească, pentru că Stăpânul era întotdeauna atât de blând. Şi pe urmă, în dimineaţa în care trebuia să

plec m-a chemat la el în birou devreme de tot, şi a trebuit să mă duc în

secret, să nu mă vadă nimeni de tot, şi mi-a spus… Lyra îşi scotoci mintea încercând să-şi amintească exact cuvintele pe care i le spusese Stăpânul.

Fără niciun rezultat; scutură din cap.

— Singurul lucru pe care l-am putut înţelege este că mi-a dat ceva, şi trebuia să-l ţin secret de ea, de doamna Coulter. Cred că nu se-ntâmplă

nimic dacă v-arăt…

Băgă mâna în buzunarul hainei şi scoase pachetul învelit în catifea. Îl puse pe masă şi simţi curiozitatea masivă şi simplă a lui John Faa şi inteligenţa ascuţită a lui Farder Coram, ambele îndreptate asupra obiectului, ca raza unui reflector uriaş.

După ce a dezvelit alethiometrul, Farder Coram a fost cel care a vorbit primul:

— Nu credeam că o să mai dau vreodată cu ochii de aşa ceva. Este un instrument de interpretat simboluri. Ţi-a spus Stăpânul ceva despre el, copilă?

— Nu, doar că trebuie să-mi dau seama eu singură cum trebuie să-l citesc.

Şi i-a zis alethiometru.

— Ce-nsamnă asta?, întrebă John Faa întorcându-se spre tovarăşul său.

— E un cuvânt grecesc: cred că vine de la aletheia, care înseamnă adevăr.

E o măsură a adevărului. Ai reuşit să descoperi cum să îl foloseşti? întrebă

el.

— Nu. Tot ce pot e să fac limbile asta trei scurte s-arate imagini diferite, dar nimic, însă, cu acul. Se duce în toate părţile. În afară de unele dăţi, ştii, unele dăţi, când mă concentrez, ştii, pot să fac acu-ăsta lung să se ducă într-o parte sau în alta doar gândindu-mă la asta.

— Cea face ăsta, Farder Coram? întrebă John Faa. Ş’ cum îl ceteşti?

— Toate imaginile de pe margine, spuse Farder Coram, înclinând alethiometrul delicat înspre privirea opacă şi puternică a lui John Faa, sunt simboluri şi fiecare reprezintă o serie întreagă de lucruri. Uite, ancora asta, de exemplu. Primul înţeles este speranţa, pentru că speranţa te ţine legat de ceva, ca o ancoră, ca să nu te dai bătut. Al doilea înţeles este stabilitatea. Al treilea înţeles este de obstacol, piedică sau prevenire. Al patrulea este marea. Şi aşa mai departe, până la zece, doisprezece, poate o serie infinită

de înţelesuri.

— Ş’ le ştii pă toate?

— Le ştiu pe unele, dar ca să îl poţi citi cu adevărat, îţi trebuie cartea. Am văzut cartea şi ştiu unde este, dar nu o am.

— Bine, întoarce-te la ce sponeai, spuse John Faa. Zi cum puoţi să ceteşti aşa.

— Ai trei limbi pe care le poţi controla, explică Farder Coram şi le poţi folosi să pui o întrebare. Indicând trei simboluri, poţi să întrebi orice-ţi poţi imagina, pentru că sunt foarte multe niveluri de înţeles pentru fiecare.

După ce ai formulat întrebarea, acul se mişcă şi arată anumite simboluri care-ţi dau răspunsul.

— Da’ cum ştie iei la ce înţălesuri te gândeaşti tu când puoi întrăbarea?

spuse John Faa.

— Aa, nu ştie singur. Merge numai dacă cel care întreabă ţine în minte toate înţelesurile o dată. Mai întâi trebuie să ştii toate înţelesurile şi astea-s mai mult de o mie. Pe urmă tre’ să poţi să le ţii în minte fără să te agiţi sau să te grăbeşti să primeşti un răspuns şi doar să te uiţi la ac în timp ce se mişcă. După ce şi-a terminat cursul, îţi dai seama care e răspunsul. Io ştiu cum merge că am văzut cândva cum îl folosea un înţelept din Uppsala, ş’atunci a fost singura dată când am dat cu ochii de un instrument ca ăsta.

Ştii cât de rare sunt?

— Stăpânul mi-a spus doar şase în toată lumea, spuse Lyra.

— Oricare ar fi număru’, da’ tre’ să fie mic.

— Ş’ l-ai ţinut săcret dă doamna Coulter, aşa cum ţi-a spusă Stăpânul?

întrebă John Faa.

— Da, dar daimonul ei obişnuia să intre la mine în cameră. Şi sunt sigură

că l-a găsit.

— Aha, da. Vez’ tu, Lyra, io nu’ş dacă noi o să’nţelăgem vrodată întregu’

adevăr, da’ uite cum văd io problema, după câte pot să-mi dau seama.