— Lord Faa, ştii dă ce i-a captorat pă copii?
— Am auzită că-i o probleamă tiologică. C-ar face un expăriment, da’ ce feal dă expăriment, asta nu mai ştim. Ca să-ţ’ spun tot adăvăru’, nu ştim nici măcar dacă copiii păţeasc frun rău din asta. Da’ orş’ce-ar fi, bun, rău, ei n-are niciun drept să iasă în poterea nopţii şi să smulgă copelaşii din inima fameliei lor. Nu, Raymond van Gerrit?
Omul care vorbise la prima întâlnire se ridică în picioare şi spuse:
— Copilu’ ăsta, John Faa, ăla dă sponeai că-i căutat, ăsta dă stă-n rându’
din faţă acuma. Am auzită că nu-i om în tot Fensu’ să nu-i întoarcă casa cu susu-n jos ca s’ îl caute pă copilu’ ăsta. Am auzită că-n Parlament s’
vorbeaşte chiar acumşea ca să ne rădice privilegiili noastre din moşi strămoşi din cauza la copilu’ ăsta. Da, prieteni, zise el peste murmurul şi frânturile de vorbe ale oamenilor de-a dreptul şocaţi, o s-adopte o leage pân care s’ ne ia nouă dreptu’ dă a ne mişca liber în ş’ afară din Fens. Acuma, Lord Faa, ce vreiam nuoi s’ ştim easte: cine-i copila asta pen’ care-am puotea noi ca s’ pătimim atâta? Nu-i copil dă gitan, ceal poţân dupe cum am auzit. Atuncea, cum să face că un copil dă oreşean ne pune pă noi tuoţ’
într-un atâta dă mare pericol?
Lyra se uită în sus la corpul masiv al lui John Faa. Inima i se zbătea atât de tare încât abia putu auzi primele cuvinte din răspunsul acestuia.
— Acuma, dă-i bătaie, spune tot, Raymond, hai zi-i, nu te sfii! spuse el, vrei ca noi să-l predăm pă copilu’ ăsta la oamenii-ăia dă care fuge, e drept?
Bărbatul stătea în picioare, ostentativ, încruntându-se şi nu spunea nimic.
— Păi, poate că da, poate că nu, continuă John Faa. Da’ dacă ceneva are nevoie dă motive pentru ca să facă bine, gândeşte-te la asta. Copila asta-i fata lu’ Lordu’ Asriel, neci mai mult, neci mai poţin. Ş’ pentru ăi dă nu-şi mai aminteaşte, Lordu’ Asriel-i ăla care-a intărvenit cu Turcu’ pentru veaţa lu’ Sam Broekman. Ş-a fost tot Lordu’ Asriel ăla dă le-a dat bărcilor gităneşti trecere liberă pă tuoate canalele de pă proprietatea lui. Lordu’
Asriel a fost ăla d’a susţinut Actu’ Apelor în Parlament, spre marele şi lungu’ nostru beneficiu. Şi Lordu Asriel a luptat zi ş’ nuoapte-n inundaţiili din ’53 ş-a sărită-n apă dă două ori ca să-l scoată pă tânăru’ Ruud şi pă
Nellie Koopman. Ai uitat? Roşine, roşine să-ţ’ fie!
Ş’ tot acelaş’ Lord Asriel easte acuma ţânut în cel mai dăpărtat, rece şî-ntunecos colţ dă sălbăticie, închis în fortăreaţa Svalbard. Trebă io să vă mai spun ce fel dă creaturi îl păzeaşte acolo? Iară copil-asta mică, dă-i în grija nuoastr-acuma-i fata lui, iară Raymond van Gerrit ar da-o pă mâna la auotorităţi pentru năţică pace şi linişte. Aşa e, Raymond? Rădică-te şi răspunde, omule.
Dar Raymond van Gerrit se scufundase în scaun şi pentru nimic în lume nu s-ar mai fi ridicat. Un foşnet de dezaprobare străbătu sala cea mare iar Lyra simţi ruşinea care trebuia să-l fi cuprins pe sărmanul Raymond, împreună
cu o adâncă mândrie la gândul bravului ei tată.
John Faa se întoarse şi se uită la ceilalţi oameni de pe podium.
— Nicholas Rokeby, te pun răsponsabil să găseaşti un vas ş’ să fii căpetanul lui când plecăm la drum. Adam Stefanski, vreau să iei comanda la arme şi muniţii ş’ să conduci lupta. Roger van Poppel, tu o să ai grije dă
tuoate proviziili, dă la mâncare pân’ la hainile dă iarnă. Simon Hartmann, tu o să fii vistiernicu’, ş-o să dai socoteală la tuoţ’ dă buna împărţeală la auru’ nostru. Benjamin de Ruyter, vreau ca tu să te uocupi cu şpionatu’.
Trebă s-aflăm multe lucruri şi-ţ’ dau ţie misiunea asta, iară tu o să-i dai raportu’ lu’ Farder Coram. Michael Canzona, tu o să fii răsponsabil cu activetatea la cei patru conducători ş-o să dai raportu’ la mine, iară dacă io o să mor, tu eaşti secundu’ meu ş-o să preiei comanda. Acuma, io am făcută ce trebea să facă un conducător, dacă ceneva vrea să-şi esprime dezacordu’ e liber s-o facă.
După un moment, se ridică o femeie.
— Lord Faa, în expădiţia asta nu iai nicio femeaie s’aibă grije dă copchiii ăia, dupe ce-i găsâţi?
— Nu, Nell. Ş-aşea avem foarte poţin loc. Ş’ copiii, dă o să-i luoăm, o să
fie mult mai bine îngrijiţi dă noi dăcât cum a fost pân’acuma.
— Da’ dacă vezi că nu puoţi să-i salvezi fără neşte femei mascate pă post dă paznici sau îngrijitoare sau altăceava?
— Păi, la asta nu m-am gândită, recunoscu John Faa. O să ne gândim sereos la asta când ne retragem în camera dă discuţii, ai promiseunea mea.
Femeia se aşeză iar bărbatul se ridică.
— Lord Faa, auz că spui că Lordu’ Asriel easte în captivetate. Face parte din planu’ tău să-l salvăm şi pă el? Că dacă da, şi dacă e-n poterea la urşii ăia, aşa cum crez io c-ai spusă, o s-avem năvoie dă mai mult d-o sută şi şaptezăci dă oameni. Şi cât dă bun prieten ne-ar fi Lordu’ Asriel, io nuş’dac-avem poterea să mergem atâta dă dăparte.
— Adriaan Braks, nu greşeaşti. Ce aveam io dă gând să fac erea să ţiu ochii şi urechile dăschise ca să vedem ce putem s-aflăm când om fi în Nord. S-ar puotea ca noi să puotem să facem ceava ca să-l ajutăm, şi s-ar puotea să nu, dar ai încredere în mine, că n-o să irosim ce ne-aţi dată voi, aur şi oameni, pentru alt motiv dăcât ăsta pă care l-am spus aicea, d’a găsi copiii şi d’a-i aduce acasă.
Se ridică o altă femeie.
— Lord Faa, noi nu ştim ce le-a făcută Coblerii la copchiii noştri. Am auzită cu toţii c-a mearsă vorba dă nişte fapte dă ţi să face păru’ măciucă.
Am auzită dă copchii fără cap, sau dă copchii tăiaţ’n două ş’ cusuţi împreună sau dăspre lucrur’ prea răle ca să le spui aicea. Da’, am auzită cu toţii dă faptile-astea şi vreau acuma să le dăm la ieveală, să le spunem pă
şleau. Acuma, dacă descoperi ceva dân faptele-alea dă-ţ să rădică păru’n cap, Lord Faa, io sper c-o să faci o răzbunare apregă, aşa cum să covine.
Sper că n-o să laşi gânduri dă milă şi bunătate ca să te dea înapoi dă la o lovitură puternică, care să-ajungă chiar la inema răutăţii dă iad d’acolo. Şi crez io sâgur că vorbesc acuma pentru tuoate mamele dă ş-a perdută un copchii.
În timp ce femeia se aşeza, toată sala fu cuprinsă de un murmur de aprobare. În tot Zaal-ul lumea aproba din cap.
John Faa aşteptă să se facă linişte şi spuse:
— Nimica n-o să stea în calea mâinii mele, Margaret, în afar’ dă judecată.
Doar dacă mâna mea nu loveaşte în Nord pen’ ca s’ poată da o lovitură ş’
mai puoternică în Sud. Să loveşti cu o zi mai dăvreme este inegal cu o lovitură dată dă la sute dă mile dăpărtare. Ştiu că stă multă înferbântare în spatele vorbelor tale. Da’ dacă vă lăsaţi cuprinşi dă ferbinţeala asta, prieteni, faceţi ezact lucru dă care v-am spus io să vă feriţi: vă puneţi pă
voi mai presus dă misiunea pă care o aveţi dă îndeplinit. Misiunea noastră
