— O dată, spuse el, cu o voce gravă şi plată.
— E un sat în apropiere, nu-i aşa?
— Peste creastă, spuse el, uitându-se în sus printre copaci.
— E departe?
— Pentru tine sau pentru mine?
— Pentru mine, spuse ea.
— Prea departe. Dar deloc departe pentru mine.
— Atunci, cât timp ţi-ar lua să ajungi acolo?
— Aş putea fi acolo şi înapoi de trei ori până la răsăritul lunii.
— Fin’că, Iorek, fii atent: am cititorul ăsta de simboluri care îmi spune lucruri, ştii, şi mi-a spus că-i ceva important ce tre’ să fac acolo, în satul ăla, dar Lord Faa nu mă lasă să mă duc. El vrea doar să ajungem repede unde trebuie, şi ştiu că şi asta-i important, da’ până nu mă duc să văd ce e acolo… poate că noi nu ştim ce fac de fapt Coblerii cu copiii.
Ursul nu spuse nimic. Stătea în fund ca un om, cu labele lui mari strânse în poală şi cu ochii lui întunecaţi uitându-se în ai ei din spatele botului alungit. Ştia că ea voia ceva.
Pantalaimon vorbi:
— Poţi să ne duci acolo şi apoi să ajungem din urmă săniile?
— Aş putea. Dar mi-am dat cuvântul lui Lord Faa să îl ascult întocmai numai pe el şi pe nimeni altcineva.
— Şi dacă am permisiunea lui? întrebă Lyra.
— Atunci, da.
Se întoarse şi fugi înapoi prin zăpadă.
— Lord Faa! Dacă Iorek Byrnison mă duce, peste creastă, în sat, putem să
aflăm ce e cu fantoma asta, şi apoi prindem din urmă săniile, mai încolo. El ştie drumul, îl îndemnă ea în continuare. Şi nu te-aş ruga, dacă n-ar fi cum a mai fost şi înainte, Farder Coram, ţi-aduci aminte, cu cameleonu’ ăla? Nu l-am înţeles atuncea, da’ era adevărat şi am aflat la scurtă vreme după aia.
Am acelaşi sentiment acum. Nu pot să înţeleg exact ce-mi spune, numai că
ştiu că-i important. Şi Iorek Byrnison ştie drumul, spune că poate să ajungă
acolo şi să fie înapoi de trei ori până la răsăritul lunii, şi nici nu se poate să
fiu mai în siguranţă altfel decât cu el, nu-i aşa? Da’ el nu vrea să meargă
decât dacă are permisiunea lu’ John Faa.
Urmă un moment de linişte. Farder Coram oftă. John Faa se încrunta, iar în spatele glugii de blană gura îi era încleştată.
Dar înainte de a putea vorbi, interveni aeronautul:
— Lord Faa, dacă Iorek Byrnison o ia pe fetiţă, o să fie în tot aşa de mare siguranţă ca şi cum ar fi aici, cu noi. Toţi urşii sunt demni de încredere, dar eu îl cunosc pe Iorek de ani de zile şi pot să spun că absolut nimic pe lumea asta nu îl va face să-şi încalce cuvântul. Dă-i în sarcină să aibă grijă
de ea şi o va face, stai fără grijă. Cât despre viteză, poate merge ore întregi fără să obosească.
— Dar de ce să nu se ducă nişte oameni, cu ea, în loc? spuse John Faa.
— Păi, vor trebui să meargă, sublinie Lyra, pentru că nu poţi să mergi cu sania peste creasta aia. Iorek Byrnison poate merge prin ţinuturile astea mai repede decât orice om şi eu sunt destul de uşoară aşa că nu îl voi împiedica. Şi, aşa cum am promis, Lord Faa, jur să nu stau mai mult decât este nevoie şi să nu spun nicio vorbă despre noi sau să mă bag în vreo situaţie periculoasă.
— Eşti sigură că tre’ să faci aşa? Cititoru’ ăla dă simboluri nu ţi-o fi jucând vro’ festă?
— Niciodată, Lord Faa, şi nici nu cred că ar putea să o facă.
John Faa îşi frecă bărbia.
— Păi, dacă totu’ iese bine, o să ştim cu una mai multe dăcât ştim acuma.
Iorek Byrnison, strigă el, vrei să faci aşa cum ne roagă copilu’ ăsta?
— Fac cum spui tu, Lord Faa. Spune-mi să duc copilul acolo şi o să-l duc.
— Aşea. Atuncea tre’ să o duci acolo unde doreaşte să meargă şi să faci aşa cum îţi spune ea. Lyra acum îţi poroncesc ţie înţălegi?
— Da, Lord Faa.
— Te duci şi cauţi ce tre’ să cauţi şi după ce-ai găsit te-ntorci imedeat la noi. Iorek Byrnison, noi o să înaintăm în timpu’ ăsta, aşa că tre’ să ne ajungi din urmă.
Ursul aprobă din capul său mare.
