Ştia însă, în mare, pe unde se afla şi putea vedea blănurile în legătura întunecată pe fondul luminat al panourilor chiar deasupra dormitorului ei –
un punct foarte bun de orientare când se va întoarce. Putea spune unde era o cameră goală pentru că plăcile erau întunecate; din când în când auzea voci de dedesubt şi se oprea să asculte, dar erau doar bucătarii sau surorile, în ceea ce, potrivit celor pe care le ştia de la Jordan, se numea camera comună. Nu spuneau nimic interesant aşa că mergea mai departe.
În cele din urmă ajunse în zona în care, potrivit calculelor ei, trebuia să se afle sala de conferinţe şi fără niciun dubiu, găsi o suprafaţă care nu mai era acoperită de încrengătura de ţevi: toate conductele de aer condiţionat şi încălzire coborau într-un singur punct, la capătul unui spaţiu dreptunghiular unde toate plăcile erau luminate la fel. Îşi lipi urechea de placă şi auzi un murmur de voci de bărbaţi şi îşi dădu seama că a ajuns la locul potrivit.
Ascultă cu atenţie şi apoi înaintă foarte încet până când ajunse cât putea de aproape de amplificatoare. Apoi se întinse în jgheabul de metal şi îşi aplecă
urechea spre panouri ca să poată auzi cât mai bine.
Se auzea din când în când clinchetul tacâmurilor sau al paharelor atunci când se turnau băuturile. Deci luau cina în timp ce vorbeau. Putu distinge patru voci, inclusiv pe cea a doamnei Coulter. Celelalte trei erau de bărbaţi.
Păreau să discute despre daimonii evadaţi.
— Dar cine se ocupă de supravegherea acelei secţiuni? se auzi vocea blândă şi muzicală a doamnei Coulter.
— Un cercetător tânăr, se numeşte Mekaz, spuse unul dintre bărbaţi.
— Dar există mecanisme automate care să prevină astfel de lucruri…
— Nu au funcţionat, spuse ea.
— Cu tot respectul, ba da, doamnă Coulter. Mekaz ne asigură că a încuiat toate cuştile înainte de a ieşi din clădire astăzi, la ora unsprezece fix. Şi oricum, uşa din exterior era imposibil să fie lăsată deschisă pentru că el a intrat pe uşa interioară, aşa cum face de obicei. În calculatorul care controlează toate încuietorile trebuie introdus un cod de securitate şi există
un raport de activitate emis de calculator, care demonstrează că Mekaz a introdus codul. Dacă nu se introduce codul de securitate, se declanşează
alarma.
— Dar alarma nu s-a declanşat, spuse ea.
— Ba da. Din păcate a sunat când toată lumea era afară luând parte la exerciţiul de incendiu.
— Dar când aţi intrat înapoi înăuntru…
— Din păcate, ambele alarme sunt pe acelaşi circuit, aceasta este o greşeală de proiectare care va trebui rectificată. Aceasta înseamnă că atunci când alarma de incendiu a fost închisă, după exerciţiu, s-a închis automat şi alarma de la laborator. Chiar şi atunci ar fi putut fi detectată, datorită
verificărilor de rutină care trebuie făcute la orice mic incident, cum ar fi exerciţiul de incendiu, dar exact atunci, doamnă Coulter, aţi sosit dumneavoastră pe neaşteptate şi, dacă vă aduceţi aminte, aţi cerut în mod special să vă întâlniţi cu personalul de la laborator chiar în acel moment, în camera dumneavoastră. Aşa că nimeni nu s-a întors la laborator decât ceva mai târziu.
— Înţeleg, spuse doamna Coulter cu răceală. În acest caz, daimonii trebuie să fi fost eliberaţi chiar în timpul exerciţiului. Iar aceasta lărgeşte lista suspecţilor, incluzându-i pe toţi adulţii din Staţie. V-aţi gândit la asta?
— V-aţi gândit că poate totul a fost făcut de un copil? spuse altcineva.
Ea rămase tăcută şi bărbatul continuă:
— Fiecare adult avea o sarcină de îndeplinit şi fiecare sarcină a necesitat întreaga lor atenţie; şi fiecare sarcină a fost îndeplinită. Este imposibil ca vreun membru al personalului de aici să fi deschis uşa. Niciunul. Deci, ori cineva a venit din exterior cu intenţia expresă de a face lucrul acesta, ori unul dintre copii a reuşit să ajungă aici, să deschidă uşa şi cuştile şi să se întoarcă în faţa clădirii principale.
— Şi ce faceţi pentru a rezolva situaţia? spuse ea. Nu, dacă stau mai bine şi mă gândesc, nu-mi spuneţi. Vă rog să înţelegeţi Dr. Cooper, nu vă critic din răutate. Trebuie să fim extraordinar de atenţi şi să avem extrem de multă grijă. A fost o scăpare de neconceput ca ambele alarme să fie lăsate pe acelaşi circuit. Acest fapt trebuie remediat imediat. Poate că ofiţerul tătar care este şeful gărzii vă poate ajuta la anchetă? Menţionez asta doar ca o posibilitate. Unde erau tătarii în timpul exerciţiului de incendiu?
Presupun că v-aţi gândit şi la asta?
— Da, ne-am gândit, spuse bărbatul obosit. Garda era ocupată cu efectuarea patrulei. Fiecare om avea rolul lui. Tătarii redactează şi ne transmit nişte rapoarte foarte amănunţite pentru fiecare activitate.
— Sunt sigură că faceţi toate eforturile, spuse ea. Ei bine, asta e. Un mare păcat Dar destul despre asta acum. Spuneţi-mi despre noul separator.
Lyra simţi un tremur de groază. Un singur lucru putea să însemne acel cuvânt.
— Ah, spuse doctorul, răsuflând uşurat că discuţia se îndreptase asupra unui alt subiect, acesta are un avantaj real. Cu primul model nu am putut niciodată elimina riscul ca pacientul să moară în urma şocului, dar cu acesta am reuşit să îmbunătăţim considerabil situaţia.
— Skraelingii făceau asta mai bine cu mâna liberă, spuse un bărbat care nu mai vorbise până atunci.
— Secole de practică, spuse un alt bărbat.
— Dar pentru o bună bucată de vreme, pur şi simplu ruperea a fost singura opţiune, continuă vorbitorul principal, oricât de tulburătoare ar fi fost acţiunea pentru adulţii care realizau operaţia. Dacă vă aduceţi aminte a trebuit să concediem un număr destul de mare de angajaţi din cauza depresiilor severe cauzate de stres. Dar prima mare descoperire a fost anestezia combinată cu bisturiul anbaric Maystadt. Am putut astfel reduce rata mortalităţii din şoc operatoriu la mai puţin de cinci la sută.
— Şi noul instrument? spuse doamna Coulter.
Lyra tremura. Îşi simţea sângele zvâcnindu-i în urechi iar Pantalaimon se îndesa puternic în ea, dintr-o parte şi şoptea.
— Şşş, taci Lyra, n-or s-o facă. N-o să-i lăsăm noi să o facă!
— Da, acesta a fost o descoperire curioasă a Lordului Asriel însuşi, care ne-a furnizat cheia metodei celei noi. El a descoperit că un aliaj de mangan şi titan are proprietatea de a izola corpul uman de daimon. Apropo, ce se mai întâmplă cu Lordul Asriel?
— Poate că nu aţi auzit, spuse doamna Coulter. Lordul Asriel este condamnat la moarte cu pedeapsă suspendată. Una dintre condiţiile exilului său la Svalbard a fost să renunţe cu totul la activitatea sa filosofică. Din păcate, a reuşit să obţină cărţi şi materiale şi şi-a continuat investigaţiile eretice într-atât încât a ajuns la un punct în care este periculos să îl lăsăm în viaţă. Oricum, se pare că deja Curtea Consistorială de Disciplină a început să dezbată chestiunea condamnării sale la moarte şi există toate şansele ca aceasta să fie îndeplinită. Dar noul dumneavoastră instrument, domnule Doctor, cum funcţionează?
— Ah – da, condamnat la moarte, aţi spus? Doamne Dumnezeule… îmi pare rău. Noul instrument… încercăm să investigăm ceea ce se întâmplă
atunci când intercizia are loc în stare conştientă şi, bineînţeles, aceasta nu se poate face prin procesul Maystadt. Aşa că am realizat un fel de, să
spunem, ghilotină. Lama este făcută din aliaj de titan cu magneziu iar copilul este pus într-un compartiment – ca un fel de cabină – din plasă de aliaj, iar daimonul într-un compartiment similar, cu o punte de legătură
