— Asta ţi-au spus? Doctorii ţi-au spus asta?
— Copiii ştiu. Toţi copiii vorbesc despre asta, dar niciunul nu ştie cu adevărat despre ce e vorba! Şi mie aproape mi-au făcut-o – trebuie să îmi spuneţi! Nu aveţi niciun drept să păstraţi secretul, cel puţin de acum înainte!
— Lyra… Lyra, Lyra. Iubita mea, acestea sunt idei mari şi complicate; cu Praful şi aşa mai departe. Nu este ceva cu care să-şi bată mintea copiii. Dar doctorii o fac pentru binele copiilor, crede-mă. Praful este ceva rău, ceva greşit, ceva diavolesc. Adulţii şi daimonii lor sunt infectaţi cu Praf atât de adânc încât nu mai pot scăpa de el. Este prea târziu. Nu se mai poate face nimic pentru ei… Dar o operaţie rapidă când sunt copii, îi va proteja toată
viaţa. Praful pur şi simplu nu se va mai lipi de ei. Sunt în siguranţă şi fericiţi şi…
Lyra se gândi la Tony Makarios. Se aplecă în faţă deodată şi vomită.
Doamna Coulter se dădu înapoi şi îşi luă mâna de pe ea.
— Te simţi bine, draga mea? Mergi la baie…
Lyra înghiţi tare şi se şterse la ochi.
— Nu trebuie să ne faceţi asta, spuse ea. Aţi putea pur şi simplu să ne lăsaţi în pace. Sunt sigură că Lordul Asriel n-ar lăsa pe nimeni să facă asta dacă
ar şti ce se întâmplă. Dacă el are Praf şi dumneavoastră aveţi Praf şi Stăpânul de la Jordan are Praf şi toţi adulţii au Praf, înseamnă că e în regulă să ai Praf. Când o să ies afară o să spun tuturor copiilor din lume despre asta. Oricum, dacă ar fi aşa de bine, de ce i-aţi oprit să-mi facă şi mie tăietura asta? Dacă era ceva bun, ar fi trebuit să-i fi lăsat să-mi facă şi mie la fel. Ar fi trebuit să vă bucuraţi.
Doamna Coulter dădea din cap cu faţa acoperită de un zâmbet trist şi înţelept.
— Draga mea, spuse ea, uneori ceea ce e bine ne poate face puţin rău la început şi bineînţeles că este tulburător pentru cel de lângă tine când tu eşti aşa de supărată… Dar nu înseamnă că daimonul îţi este luat de lângă tine.
El rămâne încă acolo! Doamne, foarte mulţi adulţi de aici au făcut operaţia.
Surorile par destul de fericite, nu-i aşa?
Lyra clipi. Deodată înţelese lipsa lor de curiozitate şi placiditatea lor ciudată, înţelese de ce daimonii lor mici păşeau ca somnambulii pe lângă
ele.
Nu spune nimic, îşi spuse ea în gând şi strânse tare buzele.
— Draga mea, nimeni nici nu ar visa măcar să facă o operaţie pe un copil fără să-l testeze la început. Şi nimeni vreodată nu ar lua daimonul copilului pentru totdeauna! Tot ce li se întâmplă aici este o mică tăietură, şi gata, copilul va trăi în pace. Pentru totdeauna! Vezi, daimonul îţi este un prieten şi un tovarăş minunat când eşti tânăr, dar la vârsta pe care o numim pubertate, şi la care vei ajunge foarte curând, draga mea, daimonii aduc tot felul de gânduri şi sentimente tulburătoare şi chinuitoare în mintea noastră
şi astfel lasă să intre Praful. O mică operaţie scurtă, înainte de aceasta, şi nu mai eşti tulburat niciodată. Şi daimonul tău stă cu tine, numai… numai că
nu mai e legat. E ca… un fel de animal de companie minunat, dacă vrei.
Cel mai bun din lume! Nu ţi-ar plăcea asta?
Ah, mincinoasa odioasă, ah, neruşinatele neadevăruri pe care le spunea! Şi chiar dacă Lyra n-ar fi ştiut că sunt minciuni (Tony Makarios, cuştile cu daimoni) oricum le-ar fi urât din toată fiinţa ei. Sufletul ei drag, iubitul tovarăş al inimii ei să fie tăiat şi redus la un animăluţ de companie? Lyra aproape că fierbea de ură iar Pantalaimon, în braţele sale, deveni dihor, cea mai urâtă şi rea formă pe care şi-o putea lua, şi rânji colţii.
Dar nu spuseră nimic. Lyra îl ţinu strâns pe Pantalaimon şi o lăsă pe doamna Coulter să-i mângâie părul.
— Hai, bea ceaiul de muşeţel, draga mea, spuse blând doamna Coulter. O
să le spunem să facă un pat pentru tine aici. Nu e nevoie să te întorci şi să
stai în dormitorul comun, împreună cu celelalte fete, acum că mi-am recuperat micul asistent! Favoritul meu! Cel mai bun asistent din lume. Ştii că te-am căutat prin toată Londra, iubita mea? Am pus poliţia să
percheziţioneze fiecare oraş din ţinut. Ah, mi-a fost atât de dor de tine!
Nici nu îţi pot spune cât de fericită sunt să te revăd…
În tot acest timp maimuţoiul se plimba fără încetare de sus în jos, când urcându-se pe masă şi legănându-şi coada, când agăţându-se de doamna Coulter şi ţipând uşor la urechea ei, iar în secunda următoare măsurând podeaua cu coada băţ în sus. Trăda neliniştea şi nerăbdarea doamnei Coulter, bineînţeles, care până la urmă nu se mai putu abţine.
— Lyra, draga mea, spuse ea. Cred că Stăpânul de la Jordan ţi-a dat ceva înainte să pleci, nu-i aşa? Ţi-a dat un alethiometru. Problema este că nu era al lui, ca să ţi-l poată da. A fost lăsat în grija lui. Este de fapt mult prea valoros ca să fie cărat de colo-colo – ştii, este unul din singurele două sau trei instrumente de acest fel care există în toată lumea! Cred că Stăpânul ţi l-a dat în speranţa că va cădea în mâinile Lordului Asriel. Ţi-a zis să nu îmi spui nimic despre el, nu-i aşa?
Lyra strâmbă din gură.
— Da, înţeleg. Ei bine, draga mea, vezi, nu mi-ai spus tu, nu-i aşa? Deci nu ţi-ai încălcat promisiunea. Dar ascultă, draga mea, chiar trebuie să ajungă
în grija cuiva. Mi-e teamă că este atât de rar şi delicat încât nu ne putem permite să îl lăsăm să păţească ceva.
— Dar de ce nu trebuie să ajungă la Lordul Asriel? întrebă Lyra fără să se mişte.
— Din pricina celor pe care le face el acum. Ştii că a fost trimis în exil pentru că are în minte ceva periculos şi rău. Pentru a-şi termina planul are nevoie de alethiometru dar, crede-mă, draga mea, ultimul lucru din lume pe care ar trebui să-l facă cineva este să i-l dea. Stăpânul Colegiului Jordan s-a înşelat amarnic. Dar acum că ştii, chiar ar fi mai bine să mi-l dai mie, nu-i aşa? O să te scutească de grija de a-l lua cu tine întotdeauna şi de toată
oboseala de a-i purta de grijă peste tot… Draga mea, ce trebuie să te fi perpelit gândindu-te la ce mai foloseşte şi prostia asta veche…
Lyra se minună cum de reuşise vreodată să o creadă pe această femeie fascinantă şi inteligentă.
— Aşa că, draga mea, dacă îl ai acum la tine, mai bine dă-mi-l mie, să am grijă de el. Este în punga aceea pe care o porţi la mijloc, nu-i aşa? Da, a fost foarte inteligent din partea ta că l-ai ascuns acolo…
Mâinile erau deja pe fusta Lyrei şi desfăceau scaiul tare. Lyra se încordă.
Maimuţoiul auriu se ghemuise la capătul patului, tremurând de nerăbdare, cu mâinile mici şi negre la gură. Doamna Coulter scoase centura de la mijlocul Lyrei şi deschise buzunarul. Respira repede. Scoase pachetul
