— Ca să-i duc alethiometrul, bineînţeles. Apoi îşi aminti primul motiv, atât de vechi încât aproape că îl uitase.
— Sau să-l ajut să evadeze. Asta e. O să-l ajutăm să scape.
Dar imediat ce termină de spus acest lucru, i se păru că sună absurd. Să
evadeze de la Svalbard? Imposibil!
— Să încercăm, oricum, adăugă ea apăsat. De ce?
— Cred că sunt nişte lucruri pe care trebuie să ţi le spun, spuse Serafina Pekkala.
— Despre Praf?
Era primul lucru pe care Lyra voia să-l afle
— Da, printre altele. Dar eşti obosită acum copilă, şi va fi un zbor lung.
Vorbim când te trezeşti.
Lyra căscă. Un căscat care aproape îi rupse fălcile, un căscat lung, ce dură
aproape un minut, sau cel puţin aşa i se păru ei, şi oricât de mult ar fi dorit să stea trează, nu putu rezista imboldului somnului. Serafina Pekkala întinse o mână peste marginea nacelei şi îi atinse uşor ochii şi, în timp ce Lyra se întindea pe jos, Pantalaimon zbură şi el, se schimbă în hermină şi merse la locul lui preferat de dormit: la gâtul Lyrei.
Vrăjitoarea îşi aranjase creanga astfel încât să înainteze la o viteză
constantă pe lângă nacelă, în timp ce balonul se apropia din ce în ce mai mult de Svalbard.
Ceţuri şi Gheţuri
Lee Scoresby o înveli pe Lyra cu câteva blănuri. Ea se ghemui lângă Roger şi adormiră amândoi, în timp ce balonul se îndrepta încet spre Pol.
Aeronautul îşi verifica din când în când instrumentele, mesteca un trabuc pe care n-avea de gând să-l aprindă, cu hidrogenul inflamabil atât de aproape, şi se cuibărea mai bine în blănuri.
— Fata asta-i cam importantă, ai? spuse el după câteva minute.
— Mai importantă decât are habar, spuse Serafina Pekkala.
— Vrei să zici că ne aşteaptă ceva în stilul urmăririlor armate? Mă-nţelegi, te întreb ca un om practic ce mă aflu, care ţine la viaţa lui. Nu pot să-mi permit să fiu bătut măr sau făcut bucăţi fără să am şi eu o compensaţie fixată dinainte. Nu că nu vreau să dau importanţă expediţiei, crede-mă,
doamnă. Da’ John Faa şi gitanii mi-au plătit o simbrie care-i destul să
acopere timpul şi priceperea mea şi uzura normală a balonului, şi cam atât.
Nu acoperă asigurarea pentru acte-de-război. Şi să ştii, când vom ateriza cu Iorek Byrnison pe Svalbard, asta chiar act de război se va numi.
Scuipă delicat o bucată de frunză de fumat peste bord.
— Aşa că vreau să ştiu la ce schilodiri şi scandaluri trebe să ne aşteptăm, termină el.
— S-ar putea să fie ceva lupte, spuse Serafina Pekkala. Dar te-ai mai luptat înainte.
— Cred şi io, când sunt plătit. Da’ treaba e că am crezut că ăsta-i un contract simplu de transport, şi pentru asta i-am taxat. Acu’ mă gândesc, după bătălia de mai devreme, până unde merge treaba mea de transportator.
Dacă trebuie să-mi risc viaţa şi echipamentul într-un război printre urşi, de exemplu. Sau dacă duşmanii de la Svalbard ai copilei ăsteia sunt la fel de focoşi ca cei din Bolvangar. Zic şi eu, aşa, de dragul conversaţiei.
— Domnule Scoresby, spuse vrăjitoarea, aş vrea să pot răspunde. Nu pot spune decât că noi toţi, oameni, vrăjitoare, urşi, suntem angajaţi deja în război, deşi nu toţi ştim asta. Fie că dai de necaz la Svalbard, fie că zbori mai departe nestingherit, eşti deja recrut sub arme, un soldat.
— Ei, asta-i cam din pripă. Pare-mi-se că omu’ tre’ să zică şi el dacă vrea să ridice armele au ba.
— Nu prea mai ai de ales, la fel cum nu mai poţi să alegi dacă să te fi născut ori nu.
— Totuşi, mie îmi place să aleg, zise el. Îmi place să-mi aleg treburile pe care le fac, locurile în care mă duc, mâncarea pe care o mănânc şi tovarăşii cu care şed şi depăn poveşti. Nu-ţi doreşti să mai şi alegi din când în când?
Serafina Pekkala stătu o clipă să se gândească şi apoi spuse:
— Poate nu înţelegem la fel cuvântul alegere, domnule Scoresby.
Vrăjitoarele nu posedă nimic, aşa că nu ne interesează să conservăm valoarea sau să facem vreun profit, cât despre alegerea unui lucru sau a altuia, când trăieşti mai multe sute de ani ştii că ocaziile vor apărea din nou. Avem nevoi diferite. Dumneata trebuie să-ţi repari balonul şi să-l păstrezi în condiţii bune, asta ia timp şi energie, înţeleg. Noi, ca să zburăm, n-avem decât să rupem o creangă dintr-un pin-de-nor, oricare e bună, şi mai sunt şi altele. Nu ne e frig, aşa că n-avem nevoie de haine călduroase.
N-avem niciun fel de modalităţi de schimb, în afară de ajutorul reciproc.
Dacă o vrăjitoare are nevoie de ceva, primeşte de la o altă vrăjitoare. Dacă
trebuie să luptăm în război, nu costul ne ajută să decidem dacă lupta e dreaptă sau nu. Nici n-avem noţiunea de onoare, ca urşii, de exemplu. O
insultă adresată unui urs este o greşeală fatală. Pentru noi… de neconceput.
Cum să insulţi o vrăjitoare? Ce-ar însemna dacă ai face-o?
