detesta să se lase ghicit: nimeni să nu aibă îndrăzneala de a ști ce voia el să facă. Să nu încerce nimeni să presupună ce îi va fi pe plac.
Să nu cuteze nimeni să vrea în locul său – să se supună toți voinței sale. Apoi să aștepte să vadă ce urma. În mijlocul confuziei și nesiguranței create, Visconti domnea ca stăpân absolut, fără rivali, fără comploturi, fără războaie.
Imprevizibilitatea este cel mai adesea tactica „stăpânului”, dar și subalternii săi o pot utiliza cu un efect impresionant. Dacă te afli într-o situație de inferioritate sau de dificultate, fă o serie de gesturi total neașteptate. Dușmanii vor fi atât de surprinși, încât ori vor da înapoi, ori vor comite o greșeală tactică de care ai putea profita.
În primăvara anului 1862, în vremea războiului de secesiune, generalul Stonewall Jackson și armata sa de vreo patru mii șase sute de soldați ai Confederației Sudului terorizau forțele mult superioare ale nordiștilor, aflate în valea Shenandoah. În acest timp și nu departe de locul cu pricina, generalul George Brinton McClellan mărșăluia în fruntea celor nouăzeci de mii de ostași ai săi, îndreptându-se dinspre Washington, către sud, ca să asedieze capitala confederată – orașul Richmond, din statul Virginia. În cursul acestor luni de campanie, Jackson ba își scotea mica trupă din valea Shenandoah, ba o aducea înapoi.
Toată această „navetă” părea complet lipsită de sens. Se pregătea el oare să pornească în ajutorul Richmondului? Plănuia să
se îndrepte spre Washington, pe care plecarea lui McClellan îl lăsase fără apărare? Punea la cale să creeze dezordine în nord? De ce se tot învârtea în cerc?
Manevrele inexplicabile ale sudistului dădeau o mare bătaie de cap comandanților uniunii care și-au încetinit mult înaintarea către Richmond, așteptând să vadă ce făcea Jackson, răgaz foarte binevenit, de care Confederația a profitat ca să întărească
garnizoana capitalei. Astfel, în loc să fi dat la timp o bătălie care ar fi
zdrobit din punct de vedere militar și psihologic Sudul, nordiștii s-au trezit angajați într-o situație complicată, practic fără soluție imediată. Nu era prima dată când Jackson recurgea la această
tactică menită să-l scape de handicapul inferiorității numerice.
Obișnuia să o și spună: „Întotdeauna să vă înșelați, să vă induceți în eroare și să vă luați prin surprindere inamicii, dacă acest lucru este cu putință. […] Această tactică nu dă greș niciodată și o armată
mică poate astfel să o distrugă pe una mare”.
Această lege nu se aplică doar în război, ci și în viața de zi cu zi.
Oamenii încearcă permanent să descifreze motivele acțiunilor tale și se folosesc împotriva ta de propria ta previzibilitate. Fă o mișcare complet neașteptată și îi vei pune imediat în defensivă. Cum nu te înțeleg, se vor simți descurajați, stare în care îți va fi ușor să-i intimidezi.
Odată, Pablo Picasso a spus: „Calculul cel mai bun este să nu calculezi nimic. Dacă deja ai ajuns un anumit nivel al celebrității, ceilalți își închipuie că atunci când faci ceva trebuie să ai un motiv inteligent, așa că e o prostie să-ți plănuiești dinainte, cu grijă, toate mișcările. Te simți mai bine când acționezi din capriciu.”
O vreme, Picasso a colaborat cu negustorul de artă Paul Rosenberg. La început, i-a lăsat destulă libertate în privința plasării tablourilor, apoi, fără vreun motiv aparent, într-o zi, i-a apus că nu îi va mai încredința nicio lucrare. Pictorul comenta: „Rosenberg o să-și petreacă următoarele patruzeci și opt de ore încercând să
înțeleagă de ce. Vreau să le pun deoparte pentru vreun alt negustor? Eu o să-mi văd de munca mea și de somnul meu, iar Rosenberg o să-și piardă timpul gândindu-se. După două zile o să
vină înapoi, cu nervii la pământ, neliniștit, îngrijorat și o să-mi spună: “La urma urmei, dragă prietene, doar n-o să mă refuzi dacă
îți ofer atât (punând, adică, o cifră substanțial mai mare) pentru tablourile acelea în loc de prețul pe care ți-l plăteam de obicei, ce spui?”.
Imprevizibilitatea nu este numai o armă generatoare de teroare
– distrugerea șabloanelor tale comportamentale cotidiene va provoca agitație și va trezi interes. Oamenii vor vorbi despre tine, îți vor atribui motive și vor găsi explicații complicate, care nu vor avea nicio legătură cu adevărul, dar te vor menține în atenția lor. În ultimă instanță, cu cât te arăți mai capricios, cu atât vei fi mai respectat. Numai cei din coada ierarhiei se comportă în chip
previzibil.
Imagine: Ciclonul. Un vânt care nu poate fi prevăzut. Modificări bruște în presiunea atmosferică, schimbarea direcției și vitezei.
Nicio apărare. Ciclonul creează teroare și confuzie.
Ultimul cuvânt: Conducătorul înțelept este atât de învăluit în mister, de parcă nu ar exista nicăieri; atât de inexplicabil, de parcă
nimeni nu l-ar putea înțelege. El plutește sus, în nonacțiune, iar jos, sfetnicii tremură. (Han-fei- u, filosof chinez din secolul al III-lea î.
Hr.)
CONTRAARGUMENT
Uneori, previzibilitatea îți poate fi de folos: creându-ţi un comportament-șablon care inspiră oamenilor siguranță! Întrucât s-au obișnuit cu el, îi păcălești mai lesne. Ei înșiși au pregătit totul conform ideilor lor preconcepute despre tine. Îl poți utiliza în mai multe feluri. În primul rând, că alcătuiește o perdea de fum, o fațadă liniștitoare în spatele căreia îți vezi nestingherit de înșelătoriile tale. În al doilea rând, îți permite ca, în împrejurări excepționale, să acționezi în mod total opus șablonului și să-ți lovești dușmanul atât de tare, încât să se prăbușească fără să mai trebuiască să-i dai brânci.
În 1974, Muhammad Ali și George Foreman aveau de luptat pentru titlul mondial al categoriei grele. Toată lumea știa ce urma să se întâmple: masivul George Foreman va încerca să plaseze un croșeu de knockout, în timp ce Ali va dansa în jurul lui, ca să-l obosească. Acesta era stilul în care lupta Ali, șablonul lui, și nu și-l schimbase de peste zece ani. În cazul respectiv, situația părea să-l favorizeze pe Foreman – avea în pumn o forță devastatoare și, dacă
știa să aștepte, mai devreme sau mai târziu, Ali tot se va apropia de el. Numai că Ali avea alte planuri. La conferința de presă dinaintea meciului, anunțase că își va schimba stilul și că va fi ofensiv. Nu l-a crezut nimeni, cu atât mai puțin Foreman. O asemenea strategie ar fi fost sinucigașă – desigur, și-au spus toți, face pe cabotinul, ca de obicei. Apoi, chiar înainte de începerea luptei, antrenorul lui Ali s-a dus să slăbească corzile ringului, (ceea ce nu se face decât dacă
boxerul știe că riscă să ajungă, încolțit, să se sprijine de ele). Aceeași incredulitate. Nu se putea, trebuia să fie o cacealma.
Și, spre marea uimire a tuturor, „cabotinul” a urcat în ring și a făcut exact ceea ce spusese. Cum Foreman aștepta să-l vadă țopăind în jurul lui, Ali s-a dus drept la el și l-a lovit. I-a dat peste cap întreaga strategie. Descumpănit, Foreman a sfârșit prin a obosi, însă
nu vânându-și adversarul, după cum crezuse, ci punctând și, mai ales, încasând din ce în ce mai multe lovituri puternice. În final, Ali i-a administrat un spectaculos croșeu de dreapta care l-a trimis pe Big George la podea.
Obiceiul de a presupune că o persoană se va comporta conform unor șabloane de reacție stabilite anterior este atât de înrădăcinat, încât nici măcar anunțul lansat de Ali în privința schimbării strategiei nu a izbutit să-l zdruncine. Foreman a căzut în capcană –
culmea! în capcana asupra căreia îl avertizase însuși adversarul său!
Atenție: uneori, se poate întâmpla ca imprevizibilitatea să-ți dăuneze, mai ales dacă te afli într-o funcție subalternă. Există
împrejurări în care este preferabil să le inspiri oamenilor siguranță
și nu să-i perturbi. Excesul de imprevizibilitate va fi luat drept lipsă
de hotărâre sau, mai grav, drept un simptom de tulburare mentală.
