p

hrana necesară trupei, generalul a fost silit să ordone reducerea rațiilor.

Ts’ao Ts’ao era un comandant autoritar și își crease o rețea de informatori, care, curând, au început să-i raporteze că soldații erau nemulțumiți și murmurau: nu cumva îi înfometa ca să țină

proviziile pentru el? Dacă zvonurile acestea s-ar fi răspândit, Ts’ao Ts’ao ar fi riscat să fie pus în fața unei adevărate răscoale. L-a chemat în cortul său pe ofițerul însărcinat cu aprovizionarea:

„Vreau să-ți cer un împrumut și nu trebuie să mă refuzi.”

„Ce fel de împrumut?”, a întrebat acesta.

„Vreau să-mi împrumuți capul tău, ca să-l arăt soldaților”, a spus Ts’ao Ts’ao. „Dar eu nu am greșit cu nimic!”, a strigat omul.

„Știu”, a răspuns Ts’ao Ts’ao cu un oftat, „dar dacă nu te condamn la moarte, armata se va răscula. Să nu ai nicio teamă, după

ce mori, o să am grijă eu de familia ta.”

Exprimată în asemenea termeni, cererea generalului nu putea fi refuzată, drept care nevinovatul și-a acceptat soarta și a fost decapitat în aceeași zi. Văzându-i capul expus oprobriului public, soldații au încetat să mai bombăne. Unii au înțeles manevra lui Ts’ao Ts’ao, dar au tăcut, uluiți și intimidați de violența acestuia. Cei mai mulți au luat de bună această versiune oficială a vinovăției ofițerului condamnat, poate și pentru că preferau să vadă

înțelepciunea și corectitudinea comandantului, iar nu incompetența și cruzimea sa.

CUM S-A ÎMPĂRȚIT DREPTATEA ÎN CHELM

Într-o zi, asupra orășelului Chelm s-a abătut o mare nenorocire.

Cizmarul și-a omorât pe unul dintre mușterii. Astfel, a fost adus în fațajudecătorului care l-a trimis la spânzurătoare. Când s-a dat citiresentinței, unul din târgoveți s-a ridicat în picioare și a strigat: „Cinstitedomnule jude, l-ați osândit la moarte pe cizmarul nostru! E singurulcizmar din târg. Dacă îl spânzurați, nouă cine ne mai pingeleșteîncălțările?” „Da, cine? Cine?”, au întrebat cu toții într-un glas.

Judecătorul a dat din cap în semn că pricepuse cum stăteau lucrurileși și-a schimbat hotărârea: „Oameni buni din Chelm, ceea ce spuneți voieste adevărat. Dacă nu avem decât un singur cizmar, a-l trimite la moartear însemna să facem o mare nedreptate obștei noastre. Cum însă avem întârg doi meșteri care repară acoperișurile, să fie spânzurat unul dintre ei.”

Un tezaur al folclorului evreiesc, Nathan Ausubel, ed., 1948

Comentariu

Ts’ao Ts’ao ajunsese la putere într-o epocă plină de frământări tumultoase, când, în lupta pentru supremația asupra imperiului Han, aflat deja sub semnul disoluției, se iviseră de peste tot, o mulțime de dușmani. Cucerirea Câmpiei de Mijloc se dovedea mai anevoioasă decât se așteptase, iar banii și proviziile constituiau o grijă permanentă. În aceste condiții de tensiune, nici nu este de mirare că Ts’ao Ts’ao a omis să ordone la timp trimiterea convoiului de aprovizionare.

O dată ce a devenit limpede că aceasta fusese o greșeală gravă și că armata se găsea într-o stare de spirit explozivă, generalului nu îi stăteau în față decât două posibilități: fie să-și ceară scuze, fie să dea vina pe altcineva. Cunoscând bine hățișurile psihologice ale puterii și importanța aparențelor, Ts’ao Ts’ao nu a avut niciun moment de șovăială: a căutat imediat pe cel mai potrivit țap ispășitor și s-a servit de el.

Nici nu se poate să nu facem, din când în când, și unele greșeli –

evenimentele sunt prea imprevizibile. Oamenii puternici cad nu din cauza greșelilor comise, ci din cauza atitudinii lor față de ele.

Asemenea chirurgului, ei trebuie să taie tumora și să înlăture rapid toate aderențele. Scuzele și justificările reprezintă niște instrumente mult prea grosolane pentru o operație atât de delicată. Cei cu adevărat puternici le ocolesc. Dacă îți ceri iertare și dai tot felul de explicații, nu reușești decât să stârnești îndoieli în privința competenței și intențiilor tale, iar ceilalți se vor întreba câte alte erori mai ai de mărturisit. Explicațiile nu satisfac pe nimeni, iar scuzele sunt penibile pentru toată lumea. Oricum, greșeala rămâne, ba se și agravează. Cel mai bun lucru este să retezi răul din rădăcină

și să îndrepți atenția asupra altcuiva, adică asupra unui țap ispășitor

– mai înainte ca oamenii să-ți pună în balanță responsabilitatea și să

se gândească să te acuze de incompetență.

Aș fi gata să trădez lumea întreagă numai ca să nu îi îngădui să mă

trădeze ea pe mine.

Generalul Ts’ao Ts’ao, circa 155–220 d. Hr.

RESPECTAREA LEGII (II)

Vreme de mai mulți ani, Cesare Borgia a luptat pentru a aduce sub autoritatea tronului pontifical al tatălui său, papa Alexandru al VI-lea, numeroase și întinse părți ale Italiei. În anul 1500, a izbutit să

cucerească și Romagna, o regiune nordică ce se aflase o perioadă

îndelungată la cheremul unei serii de aventurieri care o jefuiseră în propriul lor folos. Lipsită de orice forță de menținere a ordinii publice, provincia ajunsese un ținut al fărădelegii, împânzit de hoți și secătuit de rivalitățile dintre clanuri. În vederea restabilirii unei domnii a legii, Cesare a numit un guvernator, pe Ramiro de Orco,

„om crud și aspru”, după cum îl caracterizează Niccolò Machiavelli.

I-a acordat puteri depline.

Cu energie și violență, de Orco a instaurat o ordine severă și brutală – curând, Romagna a fost curățată de aproape toate elementele turbulente. Atâta doar că, în zelul său, guvernatorul mai și depășea măsura, astfel încât, după vreo doi ani, populația se săturase să îndure și nu îi mai purta decât ură. În decembrie 1502, Cesare s-a hotărât să acționeze ferm. Întâi, a răspândit știrea că nu aprobase niciodată faptele crude și excesele de brutalitate care izvorau numai și numai din firea violentă a guvernatorului, pentru ca apoi, pe 22 decembrie, să pună să-l aresteze. L-a închis în temnița din Cesena, iar în a doua zi de Crăciun, locuitorii acestui oraș au deschis ochii asupra unei priveliști neobișnuite: în piața cea mare, zăcea cadavrul descăpățânat al lui de Orco, înveșmântat în haine luxoase și purtând pe umeri o pelerină lungă, purpurie. Capul se afla alături, înfipt într-un par, iar lângă el, mânjite de sânge, se vedeau butucul și securea călăului. După cum își încheie Machiavelli relatarea, „Ferocitatea acestei scene le-a trezit oamenilor tot atâta oroare câtă satisfacție”.

Comentariu

Cesare Borgia era un adevărat maestru al jocului puterii.

Plănuia întotdeauna totul cu câteva „mutări” înainte și le întindea adversarilor cele mai iscusite capcane ce s-ar fi putut pune la cale.

Acesta este motivul pentru care Machiavelli l-a luat drept prototip al conducătorului în acest prim tratat de politologie din lume, care

este Principele.

În

chestiunea

provinciei

Romagna,

Cesare

prevăzuse

desfășurarea evenimentelor cu o uluitoare claritate: ordinea nu putea fi instaurată decât printr-o guvernare brutală; procesul de revenire la normal avea să dureze câțiva ani, la început, spre bucuria, dar mai apoi, spre iritarea, localnicilor; curând, guvernatorul avea să-și facă dușmani numeroși, cu atât mai mult cu cât acest braț brutal al legii era un venetic de spaniol. Cesare nu își putea permite să joace el însuși acest rol ingrat – ura pe care și-ar fi atras-o i-ar fi creat prea mari probleme în viitor. Prin urmare, a pus pe altcineva să „strângă murdăria”, știind prea bine că după ce salahoria va fi luat sfârșit, capul salahorului va poposi într-o țeapă.

Misiunea de țap ispășitor a lui de Orco fusese plănuită de la bun început.

În cazul lui Ts’ao Ts’ao, țapul ispășitor s-a întâmplat să fie un om cu totul nevinovat, însă cel ales de Cesare Borgia reprezenta o armă

de atac din bogatul său arsenal, un instrument care îl cruța de efortul și de riscul de a-și păta mâinile cu sânge. De acest al doilea fel de țapi ispășitori este indicat să scapi, mai devreme sau mai târziu, fie lăsându-i de izbeliște, fie, așa cum a procedat Cesare Borgia, deferindu-i justiției. Nu numai că îți asiguri neimplicarea în situația dificilă cu pricina, ci chiar creezi impresia că o rezolvi în mod principial.