— Curry l-a minţit pe Stein, rostesc eu, nedorind să îl las să fie prostit de un om care a fost în stare să se folosească de slăbiciunea unui orfan. L-a minţit pe Taft. Face acelaşi lucru şi cu tine.
Dar Paul a depăşit orice îndoială. Dincolo de groaza şi de neîncrederea din vocea lui există ceva ce se apropie de recunoştinţă. Parcă ne aflăm într-o altă încăpere cu picturi împrumutate, o altă expoziţie din muzeul paternităţii pe care Curry l-a construit pentru fiul pe care nu l-a avut niciodată, iar gesturile au devenit atât de măreţe, încât motivele nu mai sunt importante. Este picătura care umple paharul. Îmi aminteşte brusc că nu sunt fratele lui Paul. Că noi doi credem în lucruri diferite.
Gil începe să vorbească, venind între noi ca să ne aducă pe amândoi cu picioarele pe pământ, când de afară se aude un zgomot înăbuşit. Ne răsucim toţi trei pe călcâie.
— Ce dracu a mai fost şi asta? se repede Gil.
Atunci se aude vocea lui Curry.
— Paul, murmură el, de cealaltă parte a uşii.
Încremenim cu toţii.
— Richard, spune Paul, venindu-şi în fire.
Şi, înainte ca eu sau Gil să-l putem opri, Paul se duce la uşă.
— Pleacă de acolo! exclamă Gil.
Dar Paul a descuiat deja, iar o mână de pe partea cealaltă a uşii a apăsat pe clanţă.
Richard Curry stă dincolo de prag, îmbrăcat cu acelaşi costum negru ca noaptea trecută. Are o privire sălbatică şi pare şocat. Ţine ceva în mână.
— Trebuie să vorbesc singur cu Paul, rosteşte el cu voce horcăită.
Paul vede ceea ce trebuie să vedem cu toţi: picăturile de sânge de lângă gulerul cămăşii.
— Ieşi de aici! urlă Gil.
— Ce ai făcut? îl întreabă Paul.
Curry se holbează la el, apoi ridică un braţ, ţinând ceva în mâna întinsă.
Gil face un pas către hol.
— Ieşi! repetă el.
Curry îl ignoră.
— O am, Paul. Schiţa. Ia-o!
— Să nu te apropii de el, rosteşte Gil, cu voce tremurândă. Chemăm poliţia.
Privirea îmi stă aţintită pe obiectul negru din mâna lui Curry. Păşesc în hol lângă Gil, ca să fim amândoi în faţa lui Paul. Cu toate astea, când Gil îşi caută mobilul, Curry ne ia prin surprindere. Cu o singură mişcare trece printre noi, împingându-l pe Paul înapoi în Camera Ofiţerilor, după care trânteşte uşa. Yala se încuie înainte ca eu sau Gil să apucăm să facem vreo mişcare.
Gil bate cu pumnul în tăblia uşii, ţipând:
— Deschide!
Mă împinge în spate şi forţează cu umărul uşa. Lemnul gros nici măcar nu se clinteşte. Ne dăm înapoi şi încercăm s-o lovim amândoi, până când broasca pare să cedeze. De fiecare dată aud zgomote de cealaltă parte a uşii.
— Încă o dată, strigă Gil.
La a treia lovitură, yala metalică sare din loc şi uşa se deschide cu sunetul unui foc de armă.
Ne năpustim în cameră şi îi vedem pe Curry şi pe Paul în colţuri opuse ale căminului. Mâna lui Curry continuă să stea întinsă. Gil sare asupra lui. Îl loveşte pe Curry ca un taur şi îl doboară pe podea. În cădere, capul lui Curry smulge grilajul de metal din locul lui, stârnind scânteile din foc şi trezind la viaţă jarul.
— Richard! exclamă Paul, alergând spre el.
Paul îl trage pe Curry de lângă cămin şi îl propteşte de bar. Din capul lui curge sânge, şiroindu-i spre ochi, în timp ce încearcă să se dezmeticească. Abia acum văd desenul din mâna lui Paul.
— Te doare? îl întreabă Paul, scuturându-l de umeri. Are nevoie de o ambulanţă!
Dar privirea lui Gil e concentrată pe altceva.
— Va avea grijă poliţia de el.
În acea clipă simt căldura. Partea din spate a hainei lui Curry a luat foc. În acelaşi timp, barul e cuprins de flăcări.
— Dă-te înapoi! urlă Gil.
Însă eu am încremenit locului. Focul se ridică spre tavan, aprinzând draperiile trase la perete. În contact cu alcoolul, flacăra se amplifică rapid, înghiţind totul în jur.
— Tom! strigă Gil. Ia-i de aici! Mă duc să caut un stingător!
Cu ajutorul lui Paul, Curry se ridică în picioare. Brusc, îl împinge pe Paul şi iese împleticindu-se în hol, scoţându-şi în acelaşi timp haina de pe el.
— Richard! strigă Paul, urmându-l.
Gil se repede înapoi şi începe să stropească draperiile cu spuma din extinctor. Dar focul se extinde prea repede ca să poată fi ţinut sub control. Dinspre uşă apar vălătuci de fum de-a lungul tavanului.
Într-un târziu ne retragem spre uşă, forţaţi de căldură şi de fum să ieşim. Îmi acopăr gura cu mâna, simţind cum mi se strâng plămânii. Când mă răsucesc spre scări, îi disting printr-un nor gros de fum negru pe Paul şi pe Curry certându-se.
Îl strig pe Paul, dar sticlele din bar încep să explodeze, acoperindu-mi vocea. Gil este lovit de primul val de cioburi. Îl trag din drum, aşteptând un răspuns din partea lui Paul.
Apoi, prin norul de fum, îl aud:
— Du-te, Tom! Ieşi de aici!
Pereţii lucesc din pricina reflexiilor focului. Un gât de sticlă zboară prin aer în dreptul scărilor, rămâne suspendat deasupra noastră, împrăştiind scântei, apoi cade la primul etaj.
Câteva secunde nu se întâmplă nimic. Apoi sticla în flăcări cade în mormanul de cârpe îmbibate de alcool şi podeaua ia foc. De jos încep să se audă pocnete, trosnete de lemn arzând şi de foc împrăştiindu-se ca într-o prerie. Uşa din faţă este blocată. Gil urlă în telefon, cerând ajutor. Focul se ridică spre etajul doi. Creierul meu pare luminat de scântei. Când închid ochii, în spatele pleoapelor îmi joacă o lumină albă intensă. Plutesc, încins de căldură. Totul pare atât de lent, de greu. Tencuiala tavanului începe să se prăbuşească pe podea. Ringul de dans luceşte ca un miraj.
— Cum ieşim? strig eu.
— Pe scara de serviciu, îmi răspunde Gil. Sus!
— Paul! ţip eu.
