Năluca, Smeul
Luceafărul
Regele Ferdinand, Regina Maria
Mărăşti, Mărăşeşti
Delfinul
Nava Şcoală Mircea
1940 – După avansare
1943 – Comandant al Vedetei Fluviale nr. 4
Vedete Torpiloare tip Vosper
Notes
[
←1
]
Locotenentul Mihail Chiriţă care se afla în acelaşi lot de marinari precizează că „vagonul marinarilor” a cuprins 30 de ofiţeri de marină, restul fiind ofiţeri ai armatei de uscat, printre care patru colonei, un locotenent-colonel şi doi maiori. Pe lângă vagonul cu prizonieri germani au mai făcut parte din tren şi alte nouă vagoane cu români luaţi prizonieri în Moldova.
[
←2
]
Acelaşi locotenent de marină Mihai Chiriţă face precizarea că în noul lagăr de la Oranki au sosit trei zile mai târziu, după 11 octombrie, un alt lot de 700 prizonieri români de la Iaşi, totalul prizonierilor capturaţi după 23 august 1944 ridicându-se la 1.100. Ca „marinari” în lagăr s-au găsit 2 locotenenţi comandori, 5 căpitani, 7 locotenenţi, 10 aspiranţi, 4 sublocotenenţi de echipaje, 2 sublocotenenţi de geniu marină şi un tehnician TFF, cu totul 31.
[
←3
]
A depins şi de comandamentele M.U. (marile unităţi) sovietice.
[
←4
]
4 Februarie 1945.
[
←5
]
Conform relatărilor locotenentului M. Chiriţă, înscrierea marinarilor în divizia HCC se făcuse în urma „tratativelor” purtate de doi reprezentanţi, căpitanul Nicolae Stoenescu şi locotenent comandorul Florin Bădulescu, ambii foşti în comandamentul Forţei Fluviale. Cei care nu au cerut sau au refuzat au rămas în lagăr. În ţară, ofiţerii veniţi cu divizia HCC aveau să fie folosiţi iniţial în aparatul politic al Armatei (serviciul E.C.P. – Educaţie, cultură, propagandă). Au existat şi ofiţeri de marină retraşi din mişcarea voluntară, doi locotenenţi comandori şi doi sublocotenenţi de echipaje.
[
←6
]
„Contribuţia” ţărilor foste aliate Germaniei a ajutat refacerea din anii ’50–’60; apoi sistemul a intrat într-o fază de stagnare urmată de declin. Numai înarmarea a continuat intens.
[
←7
]
A fost vorba de Clara Cuşnir Mihailovici. Avea să scrie lucrarea „Mişcarea muncitorească din România 1917–1929. Crearea PCR”, Editura Politică, Bucureşti, 1961.
[