,,Robi pe Uranus''de Ioan Popa

Nu numai că se munceşte în dorul lelii, dar se fură enorm de pe şantier. Se scurg în afară valori de sute de mii de lei zilnic: ciment, ipsos, aracet, instalaţii. Concentraţii sînt folosiţi în acest

scop de către civili. În urma atitudinii slugarnice a comandan­ţilor şi a şefilor de state majore de lagăre, comandanţii de plu­toane şi companii au fost puşi în subordinea inginerilor şi a mai­ştrilor civili (ba uneori chiar şi a şefilor de echipă) care ne retează toate legăturile directe cu subunităţile, interpunîndu-se între acestea şi noi, atribuindu-şi prerogativele de comandă şi înlăturîndu-ne. Militarii în termen şi concentraţii nu mai vin la comandantul de pluton atunci cînd au nevoie de învoiri şi per­misii: aranjează treaba cu şeful de echipă şi cu maiştrii şi dispar zile întregi, aducînd la venire carne, ouă, cafea, ţigări, palincă sau plătind, pur şi simplu, cu bani. Pe toată perioada cît respec­tivii concentraţi lipsesc sînt pontaţi ca prezenţi de către... noi, comandanţii de plutoane. Pare incredibil, dar este perfect expli­cabil. Să zicem că în plutonul pe care îl comand lipsesc cinci oa­meni, pe care i-a învoit maistrul. Dacă protestez şi refuz să-i pontez ca prezenţi nu-mi îndeplinesc planul, la ore lucrate, care mi s-a fixat. Neîndeplinindu-mi planul, afectez planul de lucru al companiei. Aceasta, neîndeplinindu-şi planul, afectează planul la ore al batalionului, care este o parte a planului unităţii. La nivel de unitate încep, în sens invers, întrebările: de ce batalio­nul X nu şi-a făcut planul? Sistemul acţionează orbeşte şi atrage după sine pedepse grave care se vor repercuta, în ultimă instan­ţă, asupra... mea. În eventualitatea unor cercetări eu n-am nici o dovadă concretă că maistrul a învoit oamenii. Voi fi luat imediat în discuţia organului de partid, voi primi sancţiuni, voi fi trimis la arest şi mi se vor tăia zilele de lucru şi banii din retribuţie. Oamenii din pluton se vor revolta pentru că le stric „ploile”, iar şeful brigăzii (care primeşte şi el ceva din toată afacerea) va avea grijă ca viaţa mea să devină în scurt timp un iad. Pe de altă parte, le fac rău comandantului de companie şi comandantului de ba­talion, cărora n-o să le fie bine şi care mă vor acuza de incapaci­tate. Nu mai există de mult o disciplină. Numai pedepse, de care trebuie să ştii să te fereşti. Fenomenul mitei şi al minciunii s-a intins cu viteza unei explozii, a devenit atît de

obişnuit încît mă pomenesc cu concentraţi care vin după o săptămînă de absenţă şi-mi umplu buzunarele cu pachete de ţigări Kent sau cu bani, lucru care mă scîrbeşte. Dar într-o lume de hoţi este o nebunie să strigi „prindeţi hoţul”.

Cobor încet coasta care duce către stadion. Militarii sînt la adunare. E o fierbere nemaipomenită.

— Pora, spune căpitanul Mărcuceanu, fă repede prezenţa la pluton şi trimite-mi-o! Se controlează plutoanele!

Comand alinierea. Număr oamenii. Sînt foarte mulţi ab­senţi. Învoiţi de şefii punctelor de lucru, bineînţeles. Cu o incon­ştienţă vecină cu nebunia completez hîrtia cu situaţia zilnică. „Declar pe propria mea răspundere că pe ziua de ... ora 12 nu am nici un absent nemotivat în formaţie.” Şi iscălesc.

Mii de soldaţi concentraţi au format semicercul uriaş de pe stadion. În faţa lor, pe terenul rămas gol, civilii joacă fotbal. Un şut năprasnic face ca mingea să-l lovească pe comandant, pe co­lonelul Sîrdă, aruncîndu-i şapca pe jos. O ridică repede şi o pune pe cap. În clipa aceea, venind dinspre comandant, apare căpita­nul Mărcuceanu. În momentul cînd intră pe terenul de joc, aflat între statul major şi formaţia celor două mii de militari, jucătorii şi spectatorii civili încep să şuiere, cu degetele în gură. Un ţigan de pe teren ia mingea sub braţ şi începe să urle de departe:

— Alo, băi, şapcă! Şăpcălie!... Dă-te bă, de pe teren, băga-mi-aş...

Căpitanul se opreşte, dar fluierăturile se înteţesc. Alb ca va­rul, căpitanul ajunge în sfirşit la noi.

— Aţi văzut, mă? ne întreabă el.

N-avem timp să-i răspundem că ne atrage atenţia altă scenă: cu mingea sub braţ, ţiganul se apropie în chiloţii lui jegoşi de statul major:

— Domnule colonel, nu puteţi şi dumneavoastră să vă găsiţi alt loc de adunare sau măcar să vă daţi zece metri înapoi? Ne încurcaţi, zău!

Cu o reacţie uimitoare, colonelul Sîrdă vine către noi:

— Atenţiune! Toată lumea zece paşi înapoi, pînă la gard!

Ţiganul, cu braţul drept ridicat, insistă să ne dăm şi mai mult înapoi. Ne conformăm. „Spectatorii”, mulţumiţi, s-au aşezat în sfirşit jos. Comandantul şi cei cîţiva ofiţeri din statul major se apropie de noi.

— Aş vrea să vă atrag atenţia în mod foarte serios! În ulti­mul timp au murit foarte mulţi soldaţi concentraţi. Doi electri­cieni s-au dus la un grup electrogen şi, neştiind să umble cu el, fiindcă erau meseriaşi proşti, s-au electrocutat. Au murit pe loc. Tova­răşul ministru Milea a dispus trecerea imediată în rezervă a locotenentului care comanda plutonul! Păcat de ofiţer, că era tînăr.

— Anul trecut terminase şcoala! îl chema Sorinescu... adaugă colonelul inginer Blădulescu. Păcat de el! N-a fost ofiţer decît patru luni!

— Să ştiţi, continuă comandantul, că înainte de a lua aceas­tă hotărîre, tovarăşul ministru s-a sfătuit cu generali, le-a cerut părerea! Atragem atenţia ofiţerilor că tovarăşii generali nu nu­mai că au aprobat întru totul măsura luată de tovarăşul minis­tru, dar au susţinut ca locotenentul să fie acţionat în judecată şi să plătească pensie familiilor victimelor! Pentru că nu armata e vinovată, ci el, că nu şi-a făcut datoria!

Intervine căpitanul Chiriţoiu, secretarul de partid:

— Atunci cînd s-a făcut cercetarea, ofiţerului i s-a cerut ca­ietul de comandant de pluton. Doi colonei au fost. Atît i-au spus: dă-ne caietul dumitale de comandant de pluton şi arată-ne unde ai pus oamenii să semneze că au luat la cunoştinţă de faptul că n-au voie să umble la grupurile electrogene. Ofiţerul n-avea în tabel iscăliturile lor de luare la cunoştinţă. Asta a fost! Fiţi foar­te atenţi, toţi ofiţerii! Încă o dată vă spun: au fost trecuţi în re­zervă, pe ansamblul economiei naţionale, zeci de ofiţeri (poate sute) şi subofiţeri pentru asemenea neglijenţe.

Continuă colonelul Blădulescu:

— Ieri dimineaţă au fost prinşi în oraş de către patrulă doi concentraţi din plutonul locotenentului Butnaru şi alţi doi din plutonul sergentului-major Fătu Ştefan. Soldaţii sînt în for­maţie?

Se produce o vînzoleală. Mulţimea oamenilor se apleacă într-o parte şi în alta ca un lan de spice în bătaia vîntului.

— Da! Da! Sîntem aici!

— Bine. Din ordinul tovarăşului general Bogdan, cei doi co­mandanţi de plutoane şi comandanţii companiilor au fost băgaţi la arest. Au fost pedepsiţi, de asemenea, cu arest alţi patru co­mandanţi de plutoane pentru că nu au reuşit să suprime beţia în plutonul lor. Începînd cu data de astăzi, orice ofiţer sau sub­ofiţer care întîrzie pentru a doua oară la program este judecat, băgat în Consiliul de onoare şi trecut în rezervă! Orice ofiţer ca­re nu va fi în măsură ca în decurs de cinci minute să aducă înain­tea coman­dantului un concentrat din directa lui subordine va fi trecut în rezervă!

— Băgat la arest, tovarăşe colonel! adaugă cu jumătate de gură Chiriţoiu.

— Sigur... întîi băgat la arest... Apoi consiliu, rezervă!

Un maior tînăr şi zvelt pe care nu-l cunoaştem se apropie cu pas felin şi discută îndelung cu comandantul. Apoi se întoarce spre noi:

— Atenţiune! Vin direct de la şedinţa cu tovarăşul general Bogdan. Reţineţi următoarele:

1) Ofiţerul este direct răspunzător de cantitatea şi calitatea lucrărilor de pe şantier. Toţi comandanţii de plutoane, indife­rent de grad, se subordonează maistrului civil la care lucrează plu­tonul, iar în lipsa acestuia, înlocuitorului său.

2) Orice civil care vede un ofiţer părăsind locul de muncă este obligat să anunţe superiorii ofiţerului şi să dea indicaţii su­plimentare în legătură cu faptele constatate. Cu subofiţerii la fel.

3) Pentru preîntîmpinarea discuţiilor sterile se interzice cu desăvîrşire ofiţerului să aibă birou sau baracă. Locul ofiţerului este pe placă sau pe schelă, acolo unde-i munceşte plutonul. Va­labil şi pentru subofiţeri. Comandanţii de plutoane de orice grad nu au în atribuţiunile lor urmărirea civililor. Să fim lămuriţi: ăş­tia au treburile lor, nu ne privesc pe noi.

4) Comandantul de pluîon este direct răspunzător de abate­rile disciplinare ale militarilor şi de accidente. Este obligat, toto­dată, să asigure subordonaţilor front de muncă în aşa fel incît aceştia să-şi poată încasa drepturile la sfîrşitul lunii, neştirbite.

5) Toate problemele care nu au legătură cu şantierul sînt considerate personale (inclusiv cele familiale). A le rezolva îna­intea problemelor de serviciu constituie abatere de la linia poli­tică a partidului. Diseară, tovarăşul general Bogdan vrea să vadă plutoanele! Acum treceţi şi iscăliţi că aţi luat la cunoştinţă de or­dinul pe care vi l-am citit.

Unul după altul, lung şir de penitenţă, mergem să iscălim. În două rînduri mingea „sportivilor” nimereşte în cel care ţine ta­belul. Iscălim că am luat la cunoştinţă şi ne retragem. Nu cu tris­teţe, nu cu furie. Şi nici cu deznădejde. Nici cu ruşinea celor care capitulează nemaiputînd apăra o poziţie de neapărat, ci cu obo­seala celui care pune pe butucul rotund capul care-i va fi des­părţit de trup. Este o trădare mîrşavă a condiţiei de cadru mili­tar, o îngenunchere în noroi, o terfelire a ideii de ofiţer.

— Atenţiune! Adunarea pe subunităţi! Toţi militarii (inclu­siv comandanţii de plutoane şi companii) vor fi înmatriculaţi. Matri­cola se poartă la vedere, neacoperită, în aşa fel incit să se ob­serve de departe.

Sînt trei comisii care se ocupă cu aşa ceva. Un dispozitiv spe­­cial, impregnat cu tuş negru, este apăsat pe pieptul nostru, dea­supra buzunarului stîng. În urma aplicării lui, pe bluză rămîne un chenar mare, negru, în care este scris cu litere mari: „M.Ap.N.” şi sub această inscripţie un număr cu cifre ceva mai mici. Concentraţii sînt liberi să plece după ce se execută ope­raţiunea. Cadrele rămîn pe loc. Echipa specială ajunge în zona noastră.

— Numele dumitale!

— Lenţ Vasile.

— Stai drept şi umflă pieptul!