^{— Poftim, îl invită ingineriţa, oferindu-i un scaun. Cred că a mai rămas un pahar de vin şi pentru dum­neata.}

^{— Mulţumesc! zâmbi şeful de post cu gura lui mare, plină de dinţi puternici. Dar mă grăbesc.}

^{— Ai treabă cu mine? se interesă Dana.}

^{— Aş avea! Şi-n timp ce privea încurcat spre Cernica, adăugă: Ceva... mai confidenţial.}

^{— Săştii că n-am niciun secret faţă de dumnea­lui, îl făcu Dana atent pe şeful de post. Îl cunoşti! Nu?}

^{— D-apoi cum să nu! făcu subofiţerul, mutându-şi greutatea trupului de pe un picior pe altul. Numai că chestiunea vă priveşte mai mult... personal.}

^{— Cu atât mai bine! îşi menţinu ingineriţa hotărârea.}

^{— Cum doriţi! se dădu miliţianul bătut.}

^{—Şi te rog încă o dată să iei loc, stărui Dana.}

^{Şeful de post îşi săltă teaca pistolului şi porthartul, pentru a se putea aşeza pe scaunul oferit. Refuză în schimb invitaţia de-a ciocni un pahar cu vin.}

^{— Când sunt în exerciţiul funcţiunii nu servesc niciodată, se scuză el către Cernica. Doar ştiţi cum sunt oamenii... E de-ajuns să te simtă unul mirosind a băutură, căşi strigă în gura mare cum că ai fost beat.}

^{— Despre ce-i vorba? se arătă Dana nerăbdătoare.}

^{— Am fost nevoit să reţin la post, pentru cerce­tări, trei băieţi de-ai dumneavoastră, îi comunicăşeful de post pe un ton oficial.}

^{— Pe care? făcu ingineriţa, încruntându-şi sprân­cenele groase.}

^{— E vorba de Pavel, Mitrofan şi Xenofont.}

^{— Asta-i cea mai bună brigadă! sări ingineriţa ca arsă.}

^{— O fi, rosti miliţianul moale, dar au comis un act huliganic.}

^{— Când?}

^{— Acum o jumătate de oră.}

^{— Împotriva cui?}

^{— A „’mnealui”, rosti şeful de post, făcându-i ingineriţei discret cu ochiul.}

^{— Care „’mnealui”? îşi ieşi aceasta din fire, nepricepând semnificaţia semnului ce i se adresa.}

^{— A... „’mnealui”!... Din Insulă! continuăşeful de post, privind tot mai încurcat când la ingineriţă, când la Anghel Cernica.}

^{Dana Voicilă amuţi, fixând cu privirea o firimitură de pe masă. Cernica o simţea încordată ca o strună.}

^{—Şi cum s-a întâmplat? întrebă ca cu glasul su­grumat, după o tăcere prelungită.}

^{— „’Mnealui” venea de la Poştă, începu şeful de post să-i explice. Şi când a trecut prin părculeţ... unde era întuneric beznă... s-a trezit cu un sac în cap, trântit la pământ şi ciomăgit zdravăn.}

^{— L-au bătut rău?}

^{— La cap e mai prost... îl coase doctorul... Altfel e teafăr.}

^{—Şi de unde ştii că cei trei băieţi sunt făptaşii? se interesă Dana. I-a văzut cineva?}

^{— Nu.}

^{— Atunci?}

^{— Alţii nu puteau fi, rosti hotărât şeful de post. Dar „’mnealui” mi-a spus că a apucat să-i vadă cum fu­geau. Ei erau!}

^{— Băieţii ce spun?}

^{— Parcă mata nu-i cunoşti? îi replicăşeful de post. Toţi zic la fel: „Nu ştiu! N-am văzut! Nici pe-acolo n-am trecut!”}

^{— Dumneata unde i-ai găsit pe băieţi? interveni şi Cernica.}

^{— Era fiecare acasă... Pavel se culcase... Mitrofan stătea la masă... iar Xenofont juca cărţi cu frate-su mai mic.}

^{— Au alibiuri bune, observă Cernica.}

^{— Au, nimic de zis! recunoscu şeful de post. Că la astea se pricep toţi... Da' până la urmă îmi spun...}

^{— Să nu te atingi de ei! îl avertiză ingineriţa. Şi atâta vreme cât n-ai nicio dovadă împotriva lor, te rog să-i laşi în pace.}

^{— Bun! se învoi şeful de post. Dar ce fac atunci cu actul huliganic comis împotriva unui cetăţean paşnic? Trebuie ori nu să-mi fac datoria.}

^{— Nu te împiedică nimeni săţi-o faci, îi ripostă ingineriţa cu îndârjire. Dar n-ai dreptul să reţii pe nimeni la post, atâta vreme cât dumneata ai doar nişte „bănuieli”. După ce vii cu dovezi concrete, stăm de vorbă. Iar până-atunci, te rog să-mi laşi oamenii în pace. Mâine în zori ei trebuie să fie pe mare... Nu uita că ne aflăm în plină campanie de pescuit... Te fac răspunzător dacă împiedici îndeplinirea planului de producţie. Nu uita acest lucru!}

^{— Am înţeles, tovarăşă inginer, se ridicăşeful de post, luându-şi o ţinută rigidă, oficială. Dar dacă pun mâna pe dovezi, cei trei huligani o încurcă rău.}

^{— Vom trăi şi vom vedea, încheie Dana discuţia. Nemulţumit de rezultatul întrevederii, şeful de post îşi smulse cascheta din cuier, şi-o potrivi pe cap, sa­lută milităreşte şi ieşi fără să mai scoată o vorbă. Cernica îşi îndreptă privirea către ingineriţă.}

^{— Eşti într-o situaţie cam delicată! observă el.}

^{— Sunt, recunoscu Dana, prăbuşindu-se aproape, cu mâinile în poală, pe unul din cele două paturi. Şi m-a enervat ăsta! arătă ea spre uşa prin care ieşise şeful de post. La început a crezut că-mi face un ser­viciu arestându-i pe băieţi... Iar acum e convins că eu i-am pus la cale ca să-l stâlcească pe Theo în bătaie.}

^{— După cum ai reacţionat, era cât pe ce să te bă­nuiesc şi eu de „complicitate”, îi zâmbi Cernica amical.}

^{— Asta mi-ar mai lipsi, se căzni Dana să schiţeze un zâmbet. Adevărul e însă că nu-s în stare de niciun fel de răzbunare. Şi-apoi de ce m-aş răzbuna? Nu m-a împins nimeni, cu sila, în povestea asta... Eu mi-am făcut-o! Singură!}

^{— Dar băieţii ce au de împărţit cu Boniga?}

^{— Unul din ei, Pavel, trebuia s-o ia de nevastă pe amărâta aceea de fată, cu care-i încurcat acum Theo, îi mărturisi Dana.}

^{— Prin urmare, eşti convinsă că ei sunt făptaşii? continuă Cernica s-o descoase.}