Duduitul unui motor, ivit pe neaşteptate în lumea tăcerilor Deltei, îi făcu pe cei doi rătăcitori să tresară. Era o şalupă care se aventura pe nişte gârle arar călcate de alte ambarcaţiuni în afara lotcilor pescăreşti.
— Cine-o fi? întrebă Sergiu curios.
— După bătaia motorului, aş paria că-i şalupa miliţiei.
— Caută ceva? stărui Sergiu în întrebările lui naive.
Rolo nu-i mai răspunse. Apucă vâslele şi împinse barca spre marginea gârlei, până o lipi de tulpinile înalte, unduitoare, de stuf. Făcea loc ambarcaţiunii cu motor care se auzea tot mai aproape. Aceasta se ivi curând, de după un cot al gârlei. De pe puntea şalupei li se făceau semne prieteneşti.
— Cine sunt? se interesă Sergiu din nou.
— Procurorul din Tulcea... căpitanul de la secţia judiciară a miliţiei... şi medicul legist, îi recunoştea Rolo pe rând. Şi adăugă: Echipa completă! Au probabil un caz prin zona asta.
Şalupa opri în dreptul bărcii.
— Salut! îi întâmpină biologul bucuros. Ce faceţi pe aici?
— Meseria, îi răspunse procurorul.
Biologul vâsli cu precauţie până ce-si lipi barca de şalupă.
— De unde veniţi? se interesă procurorul pe un ton oficial.
Rolo Miron îi prezentă pe scurt traseul parcurs în acea zi. Canale, gârle, bălţi... Pe unele le denumi cu exactitate, pe altele le prezentă prin coordonate geografice.
— Pe cine aţi întâlnit? întrebăşi căpitanul de miliţie.
— Câte-un pescar ici-colo, îl informă biologul şi pe acesta. Dar ce s-a întâmplat?
— A fost pescuit un cadavru în lacul Matiţa.
— L-au scos pescarii cu năvodul, îl completă procurorul pe căpitanul de miliţie.
— L-aţi identificat? stărui biologul.
— E un marinar... Unul Spirea Ivancea, preciza din nou procurorul.
— Cred că-l ştiu, făcu Rolo Miron. Nu lucra pe un cuter al întreprinderii piscicole? Procurorul îi confirmă. Şi cum naiba a ajuns pe fundul lacului? întrebă biologul.
— Asta am vrea să aflăm şi noi, rosti căpitanul de miliţie cu glasul reţinut. Şi se adresă tot în clipa aceea lui Sergiu: Ce face poetul Boniga? Cum se simte în Deltă?
— Mă cunoaşteţi? se arătă acesta surprins.
— Cine nu vă cunoaşte? îi confirmă căpitanul. Zilele astea nu s-a vorbit în Tulcea decât de aventura dumneavoastră nocturnă.
Sergiu se înroşi până-n albul ochilor.
— Lăsaţi băiatul în pace! interveni Rolo Miron protector.
CAPI
TOLUL VIII
Cherhanaua forfotea de lume. Bărcile grele de peşte erau trase pe rând la debarcader. Pescarii avuseseră o zi bună. Moruni pântecoşi, nisetri, păstrugi se amestecau printre coşurile pline ochi cu peşte mărunt. Într-o salopetă ca „turnată” şi-n cizme scurte, de cauciuc, Dana Voicilă sări sprintenă de pe puntea unui cuter pe pontonul cherhanalei. O urmă Anghel Cernica. Veneau amândoi din largul mării, unde şefa secţiei inspectase brigăzile piscicole.
Pentru pescarii ei, Dana rămăsese aceeaşi ingineriţă harnicăşi iute ca o sfârlează. Doar o singură schimbare –şi nu de mică importanţă– remarcase fiecare. Dana zâmbea tot mai rar. Pe chipul ei se aşternea stăruitor un aer grav, matur, iar comenzile erau mai scurte şi mai aspre.
— Rizeafca la sărat! indică ea celor trei tineri pescari care-i tăiaseră calea cu două coşuri mari, încărcate cu peşte mărunt, de mare. Se adresă apoi, cu un ton şi mai sever, pescarului din frunte: Mitrofan! De ce-aţi venit atât de târziu?
— N-aţi văzut ce hulă a fost? se dezvinovăţi tânărul pescar.
— Poate ne daţi un pescador mai de Doamne-ajută, interveni şi pescarul de la mijloc. Să vă spunăşi Pavel, întoarse el apoi capul către cel din urmă. Cu „sicriul” ăsta era să ne oprim tocmai în Turcia.
Dana îl fixăşi pe Pavel cu o privire scurtă, autoritară. Dar acesta nu susţinu cererea semenilor săi. Dimpotrivă. Îi îndemnă să pornească spre poarta largă a cherhanalei. Dana se răsuci pe călcâie şi-o apucă de-a lungul pontonului. Scăpat ele sub supravegherea ei, Mitrofan o urmări cu nişte priviri care nu lăsau niciun dubiu.
— Bună bucăţică! strecură el celor din urmă.
— Ia-o dracului din loc! îi strigă Pavel scos din sărite.
Martor fără voie la această scenă, Anghel Cernica zâmbi cu îngăduinţă, grăbindu-se apoi s-o ajungă pe ingineriţă. Aceasta se oprise în dreptul unei ambarcaţiuni care acosta chiar atunci la debarcader. Printre pescarii sosiţi se afla şi bărbatul Paulinei.
— Cum a mers? întrebă pe un ton profesional şefa secţiei.
— Bogdaproste! A mers! îi răspunse Gheorghe,ştergându-şi fruntea de sudoare. Pescarul îl salută la fel de respectuos şi pe Cernica. Dana însă continuă să-l descoase:
— Ce-aţi prins?
— Morun.