,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Cred... Dar n-o să puteţi... Cel puţin aşa in­tuiesc. Fiindcă aţi fost şi rămâneţi amestecată în viaţa celor doi Boniga.}

^{Ca să n-o podidească plânsul, Dana îşi muşcă buzele. Se întoarse apoi către gazdă, cerându-i cu voce tare:}

^{— Paulina! Mor de foame! Ce ne dai de mâncare?}

^{— Morun! îi răspunse aceasta.}

^{Dana se oţărî ca un copil mofturos:}

^{— Iarăşi morun?}

^{— Dacă asta pescuiţi! îi reproşa Paulina. De ce nu trimiteţi oamenii şi-n baltă?}

^{— Cu peşte de baltă nu se realizează planul la ex­port, îi replicăşefa secţiei piscicole locale.}

^{Paulina se abţinu să mai adauge ceva şi aşeză în faţa chiriaşilor ei câte o porţie zdravănă de mo­run prăjit. Iar după ce se încredinţă că totul era în ordine, se îndepărtă cu paşi discreţi.}

^{— Plăcută femeie! observă Cernica.}

^{— E de-aici, autentică, o recomandă Dana.}

^{— Nu prea cunosc Delta, îi mărturisi Cernica. Şi-mi pare rău...}

^{— În câteva zile vă săturaţi de ea, îl preveni Dana.}

^{— Ar fi păcat, rosti Cernica mai mult pentru sine. Apropo! Ieri, pe vapor, când veneam încoace, am cunoscut un tânăr deosebit de agreabil.}

^{—Şi? făcu Dana cu un aer nepăsător.}

^{— Mi s-a părut un tip aparte... Un fel de „greenhorn” al Deltei.}

^{—Şi? întrebă ingineriţa cu asprime sporită în glas.}

^{— M-a rugat să vă transmit că poimâine va veni să vă vadă.}

^{— Mulţumesc! îi răspunse ea pe un ton rece, ofi­cial. Dar nu cred că „greenhornul”, pe care l-aţi în­tâlnit ieri pe vapor, v-a însărcinat să-mi transmiteţi ceva,}

^{Cernica izbucni spontan în râs. Dana Voicilă îi plăcea.}

^{CAPITOLUL VII}

^{Pe Sergiu Boniga îl captiva hoinăreala prin băl­ţile, gârlele şi gârliţele fără număr şi fără nume ale Deltei. Plutea în lotca pescărească, alături de Rolo Miron, fărăţintă. Vâslea rar, ori lăsa barca în voia apei, neinteresându-l parcă nimic din ceea ce până atunci reprezenta raţiunea sa de-a exista. Totul în jur i se părea încremenit. Şi apa, şi stuful, şi cerul de-un albastru ireal, din care cădeau razele fierbinţi ale soarelui de mijloc de iulie. Doar câte un fâlfâit de pasăre singuratică mai tulbura când şi când liniştea de sanctuar.}

^{— De obicei rătăceşti singur? nu rezistă el ispi­tei de a-l stârni pe biolog la vorbă.}

^{— Da, îi răspunse acesta sec.}

^{— Eşti un nestatornic, observăSergiu.}

^{— Dimpotrivă, îi replică biologul. Sunt statornic îndrăgostit de această lume... pe care o cred aproape numai a mea. Şi-ntr-un fel e numai a mea. Fiindcă arareori împart balta cu alt rătăcitor... Nu ştiu dacă poţi înţelege bucuria de a fi numai tu... cu apa, cu stuful, cu sălciile, cu cerul... De-a te lăsa purtat în­cotro vrea vântul... ori scurgerea apei... De-a nu de­pinde de nimeni şi de-a nu obliga pe alţii să depindă de tine... Ai văzut şi tu ce înseamnă să te afli singur în imensitatea bălţilor... Să te hrăneşti cu ce pescuieşti şi cu ce vânezi... Să te culci acolo unde te ajunge noaptea, pe un grind, sub o salcie sau chiar în barca... Să mergi zile întregi fără să-ţi apară în cale vreo aşezare ori măcar vreun chip omenesc... Şi după atâta umblet prin singurătăţi, să descoperi în câte un ochi de apă uitat de Dumnezeu un pescar la fel de solitar... Abia atunci întâlnirea cu un om e o bucurie supremă.}

^{— Te invidiez! îi mărturisi poetul.}

^{— N-ai de ce! Fiindcăşi tu poţi trăi oricând la fel.}

^{— Deşi m-ar tenta, n-aş putea, recunoscu Sergiu. Eu sunt un citadin.}

^{—Şi eu credeam acelaşi lucru despre mine, măr­turisi biologul. Dar m-am redescoperit.}

^{— Ai totuşi o meserie care-ţi îngăduie să duci o asemenea viaţă, observă Sergiu.}

^{— Aici, în Deltă, poţi practica orice profesiune. Chiar şi cea de poet, adăugă Rolo cu un zâmbet îngăduitor.}

^{— Uneori mi-i silăşi de mine, se destăinui Sergiu pe neaşteptate.}

^{Pe chipul lui apăru şi un zâmbet amar. Dar biolo­gul îl încurajă:}

^{— E o stare trecătoare... O indispoziţie de mo­ment... Vreun insucces?}

^{— Nu! îi răspunse Sergiu sec. Mai curând o neîn­ţelegere. Lipsa de înţelegere a semenilor tăi.}

^{— Dar tu îi înţelegi? îi replică Rolo prompt.}

^{— Nu m-am gândit încă la aşa ceva şi nici nu mă interesează, rosti Sergiu cu o notăde brutalitate în glas. Nu mă interesează decât lumea mea. Numai aceasta există pentru mine.}

^{Biologul zâmbi ca pentru sine.}

^{— Am mai întâlnit această „filozofie” şi la un pictor... Dacă nu mă înşel... se numea tot Boniga.}