^{— Recunosc.}

^{— Noi suntem de vină, m-am dezvinovăţit. Puteam discuta în altă parte.}

^{— De ce nu mă suferă Paulina? m-a întrebat el pe neaşteptate.}

^{— Nici eu nu vă pot suferi, mi-a scăpat fără voie.}

^{— Ooo! a făcut el bucuros. Asta mă onorează... Mai gravă ar fi fost indiferenţa.}

^{— Sunteţi incorigibil, l-am certat mai mult în glumă.}

^{—Ăsta-i farmecul meu, a trecut el imediat la un ton şăgalnic.}

^{— De la o anumită vârstă, i-am atras atenţia, parcă nu mai şade bine.}

^{— De la care „vârstă”?! s-a prefăcut el mirat. Nu am decât patruzeci şi... câteva „primăveri”.}

^{— Nu trăiţi decât „primăveri”, am observat. Şi-am zâmbit în sinea mea. Îmi amintisem că Paulina îl po­reclise „fluturaşi”.}

^{— Dar dintre flori, a ţinut el să mă prevină, nu-mi plac decât bobocii.}

^{— Unii au spini, l-am avertizat.}

^{— Îi culeg cu mănuşi, m-a încredinţat el. Şi-a adăugat, uitându-se la mine lung: Eşti atât de tonică, pescăriţo... O întruchipare a robusteţei.}

^{— Continuaţi! mi-a sărit din nou ţandăra. Şi-am început să-l îmboldesc: Spuneţi tot! Până la capăt! Credeţi că nu sunt conştientă? Ştiu că sunt robustă! Dar n-am complexe! Fiindcă avem şi noi, robustele, dreptul la viaţă.}

^{— Aş zice că tocmai vouă vi se cuvin toate dreptu­rile, s-a grăbit Theo să mă împace. Voi sunteţi croite anume pentru a fi iubite.}

^{—Şi-a face copii! l-am completat.}

^{—Ştii ce-ţi lipseşte, ca să fii o femeie perfectă? m-a măsurat el din nou, din cap până-n picioare, cu privirea.}

^{—Ştiu, i-am răspuns pe loc. Feminitatea! Regret!}

^{— Poate fi suplinită, m-a încurajat el.}

^{— Cum? Maimuţărindu-mă? Nu! Am oroare de ridicul. Prefer să rămân aşa cum sunt, am încheiat.}

^{— Da, da, da! l-am auzit atunci rostind de parcă-şi vorbea sieşi. Cred că aceasta-i trăsătura ta esenţială: naturaleţea. Cu o femeie ca tine aş putea înfrunta cele mai disperate situaţii.}

^{— Cu o condiţie, l-am prevenit.}

^{— Care?}

^{— Să fiu şi eu dispusă.}

^{— Nici vorbă, a admis el. E o condiţie primor­dială! Şi logică, a mai adăugat ca pentru sine, fiindcă robusteţea cere robusteţe.}

^{Dana Voicilă întinse din nou mâna după pahar. Bău, dar nu lăsă paharul din mină. Îl mângâia în neştire.}

^{— Tare am mai fost proastă! îi mărturisi ea mai departe lui Cernica. El juca o scenă atât de ieftină... Dar trebuie să recunosc: era un bun actor. Excelent! Să-l fi auzit cum se lamenta: „Sunt un dobitoc bătrân! Toată viaţa am fost un naiv! Am crezut în sentimentele femeilor... în trăinicia lor...” Şi aşa mai de­parte. Iar eu, care eram într-adevăr naivă, l-am întrebat:}

^{— Acum ce urmăriţi?}

^{— Instinctul de conservare încă n-a murit în mine, mi-a mărturisit el fără să se jeneze.}

^{—Şi ce vreţi? Să reîntineriţi? am stăruit în în­trebările mele prosteşti. Şi cum? Prin altoire?}

^{— Unica soluţie, a susţinut el cu un cinism care, totuşi, nu m-a revoltat atunci.}

^{— Aveţi fără îndoială dreptate, am admis. Dar aţi uitat un amănunt: altoirea se face, de obicei, între vlăstare tinere.}

^{Credeam că l-am nimerit în plin, fiindcă Theo a pălit:}

^{— Eşti crudă! mi s-a jeluit el.}

^{— Iertaţi-mă, dar...}

^{— Tinerii sunt întotdeauna foarte cruzi, a conti­nuat el să se jeluiască. De aceea trebuiesc iertaţi.}

^{— Fără ranchiună? l-am privit împăciuitoare.}

^{— Fără! s-a învoit el.}

^{— Atunci să revenim la altoire, i-am propus. Cred căexperimentul poate fi interesant. Şi-ar merita o încercare.}

^{— E ceea ce-mi doresc! s-a însufleţit el brusc.}

^{— Dar v-aş sfătui, mi-am rostit eu atunci sentinţa, să vă căutaţi alt portaltoi.}

^{Cernica izbucni în râs. Replica Danei îl încântase. Dar ea nu uităsă-i facă precizarea:}

^{— Din păcate, a fost o victorie de scurtă durată. Şi unica.}

^{O bătaie discretă în uşă le întrerupse discuţia.}

^{— Cine e? întrebă Dana.}

^{— Eu, tovarăşă inginer, se auzi un glas gros de afară.}

^{Era şeful de post.}

^{— Intră! îl pofti Dana.}

^{Miliţianul umplu cadrul uşii. Salută respectuos, milităreşte:}

^{— Să trăiţi!}