- IRVIN D. YALOM -
— Mă întreb, i-am spus, dacă nu vei încerca și tu într-o zi un astfel de regret în legătură cu tatăl tău.
A aprobat încet, cu o mișcare a capului.
— Poate că da.
— Crezi că poți face asta?
— Nu sunt sigură. Trebuie să mă gândesc.
În următoarea săptămână mi-a povestit întâlnirea cu tatăl ei.
— Eu am un magazin important de haine și tocmai organizam un eveniment de prezentare a unei noi colecții. Aveam niște locuri libere și m-am gândit că i-ar plăcea să vină. A venit, dar la un moment dat, fără să mă anunțe, a intrat în camera angajaților și a început să-i tachineze, lăudându-se că este tatăl meu. Mi-am pierdut cumpătul când am aflat și am țipat la el; „Cum ai putut să
faci așa ceva? Nu-mi place deloc că nu m-ai întrebat mai întâi. Nu vreau să amestec afacerile și viața personală.” Am țipat la el, el la mine și până la urmă a plecat în camera lui, trântind ușa.
— Și apoi?
— Am vrut să plec, dar mai apoi mi-am dat seama ce seară
mizerabilă avea să fie pentru mama mea… și, da, și pentru tatăl meu, și m-am gândit la ce mi-ai povestit tu despre mama ta. Așa că
am tras adânc aer în piept și am bătut la ușa lui. „Tata, uite ce e”, i-am spus, „îmi pare rău. Dar vreau să-ți spun următorul lucru. Te-am invitat la unul dintre evenimentele mele, dar asta nu înseamnă
că mi-am dorit ca tu să te urci în capul angajaților mei – mi-am dorit doar să împărtășesc cu tine experiența asta. Cât de des facem noi așa ceva?”
— Ce vorbe minunate. Și apoi?
— A fost prima dată când a rămas fără replică. A înmărmurit. M-a luat în brațe și a început să plângă. Nu l-am văzut niciodată în viața mea plângând. Am plâns și eu. Am plâns împreună.
E o poveste adevărată. Spusă aproape cuvânt cu cuvânt.
275
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
Mama și sensul vieții conține cea mai eficientă învățătură din câte am scris vreodată: „Șapte lecții avansate în terapia suferinței”, gândite ca un ghid introductiv pentru practicanții abordării existențiale.
Am fost contactat pentru consultații de către Irene, un respectat medic chirurg. Irene suferea enorm din cauză că soțul ei se stingea de cancer la o vârstă încă tânără. Cu câțiva ani înainte dedicasem doi ani conducerii grupurilor alcătuite din persoane care-și pierduseră recent partenerul și mă consideram, în urma acestui proiect, expert în lucrul cu pacienți îndoliați. Am fost de acord să
lucrez cu Irene. Extraordinar de inteligentă, dar rece și severă cu ea însăși și cu ceilalți, Irene a devenit pacienta mea pe o perioadă de doi ani. Munca noastră împreună mi-a arătat cât de multe mai aveam încă de învățat despre pierdere: de aici și titlul povestirii
„Șapte lecții avansate în terapia suferinței”.
Prima lecție a avut loc chiar în prima noastră întâlnire, când mi-a descris ce visase în ajun.
Sunt tot chirurg, dar sunt, totodată, și studentă la engleză.
Pregătirea pentru unul dintre cursuri implică două texte diferite,unul antic și unul modern, cu același titlu. Dar nu am citit niciunuldintre texte și sunt nepregătită pentru seminar. Și, mai ales, nu amcitit primul text, cel antic, care m-ar fi pregătit pentru al doilea.
Am întrebat-o dacă își amintea orice legat de titlul textelor. „Oh, da”, mi-a răspuns. „Îmi amintesc foarte clar. Cărțile, și cea veche, și cea nouă, se numeau Moartea inocenței”. Pentru un terapeut cu interesele și istoricul meu, acest detaliu era un adevărat dar.
Imaginați-vă, două texte – unul vechi și unul nou – iar cel vechi (a se citi anii timpurii din viața unui om) este cheia înțelegerii celui nou.
276
- IRVIN D. YALOM -
Nu doar că visul Irenei promitea o vânătoare de comori intelectuale de cea mai înaltă calitate, dar era și un prim vis. Așa cum am explicat în „Șapte lecții avansate”, primul vis relatat de pacient în cadrul terapiei a fost înconjurat de o aură mistică încă din 1911, anul în care Freud a discutat prima oară acest subiect. Freud credea că primul vis este întotdeauna nesofisticat și foarte expresiv, deoarece pacientul are încă garda jos. Mai târziu în timpul terapiei, după ce pacientul și terapeutul au analizat mai multe vise, țesătorul de vise din inconștient devine mai precaut, având grijă să făurească
vise mai complexe și mai încifrate.
Urmând ideile lui Freud, mi-am imaginat adesea că țesătorul de vise este un omuleț grăsuț și jovial care trăiește bine mersi în pădurea de dendrite și axoni. Ziua doarme, dar noaptea stă tolănit pe o pernă de sinapse agitate, soarbe dintr-o cupă cu ambrozie și aruncă leneș secvențe de vis pentru gazda sa. În noaptea dinaintea primei ședințe de terapie, pacientul se bagă în pat plin de gânduri contradictorii legate de ședința de a doua zi, iar omulețul își face treaba, împletind fricile și speranțele într-un vis. Apoi, pe măsură ce avansează terapia, țesătorul își dă seama că terapeutul i-a interpretat cu dibăcie lucrările, așa că are grijă să ascundă și mai adânc în decorul nopții sensul viselor sale. E doar un basm caraghios, desigur – doar că eu cred în el!
Îmi amintesc cu o claritate stranie visul din noaptea dinaintea primei mele ședințe de terapie, petrecut acum mai bine de cincizeci de ani, despre care am pomenit în „Șapte lecții avansate”.
Stau întins pe masa de consultații a medicului. Cearșaful e preamic și nu mă acoperă în întregime. O văd pe infirmiera care-miintroduce un ac în picior – în genunchi. Deodată se aude un sâsâit puternic, un șopot ca de explozie – UȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘ.
277
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
Elementul central al visului – zgomotul puternic – mi-a fost clar imediat. În copilărie sufeream de sinuzită cronică, pentru care mama mă ducea în fiecare iarnă la dr. Davis, un otolaringolog, care îmi drena și îmi curăța sinusurile. Nu-mi plăceau deloc dinții lui galbeni și ochii ca de pește, care se holbau la mine prin centrul oglinzii circulare purtate pe cap de otolaringologi la vremea aceea.
Când introducea canula în foramenul sinusurilor mele, simțeam o înțepătură puternică și auzeam un ușșșșșș zgomotos – la fel ca în vis
– în timp ce soluția salină curăța sinusurile. Imaginea puroiului tremurând dezgustător în vasul din crom pentru drenaj mă făcea să
