- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Proust. Un pic prea prețios pentru mine; tind către Dickens, Tolstoi, Dostoievski și Trollope. Dintre contemporani, îi citesc pe David Mitchell, Philip Roth, Ian McEwan, Paul Auster și Haruki Murakami; iar ea pe Elena Ferrante, Colm Tóibín și Maxine Hong Kingston. Dar pe J.M. Coetzee îl iubim amândoi.

Întreaga familie, în Hanalei, Hawaii, 2015

Marilyn nu a pierdut niciun an de predare, deși a crescut patru copii. Am depins de tinere bone din Europa și ajutor la treburile cotidiene ale casei. Copiii noștri, la fel ca cei mai mulți copii crescuți în California, nu au dorit să locuiască în altă parte, așa încât ne bucurăm să-i avem pe toți aproape. Ne adunăm frecvent cu toții și ne petrecem aproape toate vacanțele de vară împreună, cel mai frecvent în Hanalei, pe insula Kauai. Poza de mai sus, cu toți copiii și nepoții, a fost realizată în 2015. A rămas online câteva zile, până

ce Facebook a decis că trebuie ștearsă din motive de decență (dacă

vă veți uita cu atenție, o veți vedea pe nora mea alăptându-l pe cel mai tânăr dintre nepoții mei).

Viața noastră de familie include foarte multe jocuri. Am jucat tenis mulți ani cu fiecare dintre cei trei fii – la același teren din cartier; am amintiri minunate de atunci. Pe Reid și pe Victor i-am 342

- IRVIN D. YALOM -

învățat șah de la vârste fragede și au ajuns jucători foarte buni. Îmi plăcea să-i duc la competiții și să-i văd ieșind cu câte un premiu de la fiecare. Și Desmond, fiul lui Reid, și Jason, fiul lui Victor, au ajuns jucători puternici, astfel că la reuniunile noastre rar se întâmplă să

nu te împiedici de-un joc de șah în desfășurare.

Dar jucăm mult și alte jocuri. Joc scrabble cu fiica mea, Eve, campioana absolută. Dar cel mai mult mă bucur de partidele de poker cu miză medie și cele obișnuite de pinacle cu Reid și cu Ben, jucate cu aceleași reguli cu care jucam cu tata și cu unchiul Abe.

Victor ne distrează uneori cu trucurile lui cu cărți de joc. Era recunoscut, în perioada liceului, pentru farsele lui, iar în adolescență a lucrat ca magician profesionist, atât la evenimente pentru adulți, cât și la cele pentru copii. Cine a participat la ceremonia lui de absolvire de la liceul Gunn își amintește cum i s-a aprins dintr-odată boneta în timp ce mergea solemn spre podium să

primească diploma. Ceremonia a fost întreruptă de „ooh”-uri și

„aah”-uri și de aplauzele dezlănțuite ale audienței. Am fost la fel de șocat ca toată lumea și l-am rugat să-mi spună cum o făcuse. De obicei, ca orice magician care se respectă, refuza să dezvăluie orice secret profesional, chiar și la implorările tatălui său, dar de data asta s-a îndurat de mine și mi-a spus și mie secretul: o albie din aluminiu ascunsă în borul bonetei, un rezervor cu lichid pentru brichetă, un mic contact și gata! Boneta în flăcări. (Nu încercați asta acasă.) Când privesc în urmă, simt că am pierdut multe, fiind atât de absorbit de profesorat, de scris și de susținerea financiară a familiei mele. Regret că nu am petrecut mai mult timp cu fiecare copil în parte. La înmormântarea prietenului meu Larry Zaroff, unul dintre cei trei copii ai săi a povestit despre obiceiul drag al tatălui lor de a petrece mare parte din fiecare zi de duminică cu câte unul dintre copii, pe rând. Mâncau împreună, vorbeau unu la unu și mergeau împreună la librărie, de unde fiecare își cumpăra câte o carte. Ce obicei minunat! Ascultându-i povestea, am realizat că regretam că

343

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

nu m-am implicat în viețile copiilor mei. Dacă aș lua-o de la capăt, aș face altfel.

În familia noastră, părintele principal a fost Marilyn, cu prețul amânării scrierii cărților sale până la maturizarea copiilor. După

publicarea lucrărilor academice, obligatorii, mi-a urmat exemplul și a început să scrie pentru un public mai larg. A publicat, în 1993, Blood Sisters: The French Revolution in Women’s Memory, și alte șapte cărți de atunci, printre care A History of the Wife, Birth of the Chess Queen, A History of the Breast, How the French Invented Love, The Social Sex și The American Resting Place, ultima în colaborare cu fiul nostru, Reid, talentat fotograf de artă. Fiecare dintre cărțile ei a însemnat o aventură pe măsură pentru mine. Am fost, întotdeauna, primul cititor al cărților celuilalt. Ea spune că fascinația mea pentru sânii femeilor a inspirat-o să scrie A History of the Breast, un studiu cultural despre percepția și reprezentarea corpului feminin în istorie. Preferata mea dintre cărțile scrise de ea este Birth of the Chess Queen, carte în care reface evoluția unei piese de șah care nu a existat pe tablă sute de ani din existența jocului, fiind introdusă în jurul anului 1000, ca cea mai slabă piesă din tot arsenalul. A început să-și asume mai multă putere odată cu ascensiunea reginelor europene, ajungând la statutul actual în secolul al XV-lea, în timpul reginei Isabella a Spaniei. Am participat, foarte mândru de ea, la toate lecturile sale din librării sau universități. Acum lucrează cu sârg la o carte nouă, The Amorous Heart, în care explorează

transformarea inimii în simbol al iubirii.

Eu și Marilyn am fost, în ciuda disciplinei noastre foarte serioase de muncă, foarte prezenți în viața de familie, crescându-ne copiii și nepoții pe parcursul a șase decenii. Am încercat să transformăm casa noastră într-un cămin primitor nu doar pentru copiii noștri, ci și pentru prietenii noștri și prietenii copiilor noștri. Casa noastră a găzduit foarte multe nunți, petreceri de lansare a cărților și petreceri prilejuite de sarcini. Poate că simțeam cu atât mai multă nevoie să

344

- IRVIN D. YALOM -

facem asta cu cât noi ne-am lăsat familiile pe Coasta de Est, creând o nouă rețea de familie și prieteni în California, cu rădăcinile îndreptate mai degrabă spre viitor decât spre trecut.

Deși noi am călătorit mult toată viața – în multe țări europene, în multe insule tropicale din Caraibe și Pacific, în China, Japonia, Indonezia și Rusia –, la vârsta mea sunt din ce în ce mai puțin înclinat să călătoresc. Resimt mai acut diferența de fus orar și adesea mă îmbolnăvesc după câte o călătorie mai îndelungată.

Când vine vorba de excursii, Marilyn, mai tânără cu doar nouă luni decât mine, pare întinerită cu douăzeci de ani. Am ajuns să refuz toate invitațiile de a conferenția în țări foarte îndepărtate, propunând adesea varianta videoconferinței. Mi-am limitat drumurile la Hawaii și uneori Washington, D.C., și o dată pe an la Ashland, pentru Oregon Shakespeare Festival.

Într-un interviu din filmul documentar Yalom’s Cure, fiica noastră, Eve, le spune cu candoare realizatorilor interviului că noi, Marylin și cu mine, punem mai presus de orice relația noastră –

adică înaintea relației cu copiii. Instinctul mi-a spus să protestez, dar cred că avea dreptate. Mai spunea în interviu că ea a pus copiii pe primul loc, dar adăuga, cu glas nostalgic, că mariajul ei nu rezistase mai mult de douăzeci și cinci de ani. În discuțiile cu publicul după vizionare, câțiva spectatori au remarcat că toți cei patru copii ai noștri au trecut prin experiența divorțului, chiar dacă

mariajul nostru arată atât de puternic și de durată. Le-am răspuns că bănuiala mea se leagă de niște factori istorici: între 40 și 50%

dintre mariaje, în America contemporană, sfârșesc prin divorț, ceea ce nu se întâmpla în epoca noastră. Nu am cunoscut pe nimeni divorțat până am împlinit douăzeci și cinci de ani. Cât a durat discuția cu publicul despre divorțurile copiilor noștri, Marilyn abia s-a abținut să nu declare răspicat: „Hei, trei dintre ei s-au recăsătorit și sunt foarte fericiți.”

345

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Ne-am întrebat la nesfârșit, după fiecare divorț, unde am greșit.

Sunt părinții responsabili de eșecul mariajelor copiilor lor? Sunt convins că mulți părinți și-au pus această întrebare fără răspuns.

Divorțul este, în general, o experiență dureroasă pentru toate părțile implicate. Și Marilyn, și eu, am împărtășit tristețea copiilor noștri și am rămas intim implicați până azi în viața tuturor copiilor și nepoților noștri, fiind totodată înduioșați de susținerea pe care și-o oferă reciproc.

Autorul împreună cu soția, Marilyn, în San Francisco, 2006

346

- IRVIN D. YALOM -

Capitolul 39

DESPRE IDEALIZARE

Am parte de admiratorii mei loiali printre studenți și terapeuți, de patruzeci și cinci de ani încoace, de când cartea mea, Tratat de psihoterapie de grup a fost adoptată ca manual. Ei sunt principalul meu public și nu mint când spun că nu m-am așteptat niciodată să

am un public atât de mare. De aceea am fost și surprins, și încântat atunci când colecția mea de povești terapeutice, Călăul dragostei, a devenit bestseller în America și a fost tradusă în numeroase alte limbi. M-am bucurat de fiecare dată când mi-au scris prieteni care au văzut cărțile mele în aeroporturile din Atena, Berlin sau Buenos Aires. Mai târziu, pe măsură ce romanele mele au ajuns traduse în tot mai multe limbi, am prețuit exemplarele unor ediții exotice: sârbă, bulgară, rusă, poloneză, catalană, coreeană, chineză, primite în cutia poștală. Am acceptat, dar treptat (dar de înțeles, n-am înțeles niciodată pe deplin), faptul că majoritatea cititorilor mei mi-au citit cărțile în alte limbi.

Marilyn a fost tulburată mulți ani să constate că dintre marile țări eram ignorat tocmai în Franța. Ea este francofilă de la doisprezece ani, de la prima oră de franceză, școlită un an în Franța prin programul Colegiului Sweetbriar. Am încercat de mai multe ori, cu profesori diferiți, să-mi îmbunătățesc franceza, dar cu rezultate atât de inepte încât până și soția mea a ajuns la concluzia ca nu e întocmai sportul meu. Am primit, însă, în anul 2000, o ofertă din partea editurii Galaade pentru toate cele șapte cărți publicate până

în acel moment. Editura a publicat începând de atunci câte o carte pe an, ceea ce a sporit considerabil dimensiunea publicului meu francez.

Galaade a organizat, în 2004, un eveniment public la Teatrul Marigny din Paris, pe malul drept al Senei (actualul Teatru de la St.

347

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Claude). Întrebările urma să le pună (printr-un interpret, desigur) editorul Psychologies, o revistă franceză populară. Teatrul este o construcție veche, cu spațiu pentru o orchestră extinsă, două

balcoane și o scenă maiestuoasă, înnobilată cândva de marele actor Jean-Louis Barrault. Când am ajuns la eveniment, am avut surpriza să aflu că erau epuizate toate biletele și să văd, uluit, o coadă lungă