de oameni așteptând afară. Intrat în teatru, am observat un jilț

imens din catifea roșie amplasat în mijlocul scenei, de unde ar fi trebuit să răspund la întrebări. Era prea mult! Am insistat să

înlocuiască tronul cu ceva mai puțin exaltat. După accesul publicului în sală, i-am remarcat pe mulți dintre prietenii francezi ai lui Marilyn, aceiași care nu au putut conversa cu mine de-a lungul anilor, neavând nici cărțile cum să le citească. Intervievatorul a pus întrebări potrivite, am relatat multe din poveștile mele cele mai bune, translatorul a fost miraculos și seara, în ansamblul ei, inegalabilă. Aproape că o auzeam pe Marilyn cum toarce de fericire că prietenii săi află în sfârșit că nu sunt idiot.

În 2012 am fost abordat de regizoarea elvețiană Sabine Gisiger, ea fiind interesată de realizarea unui documentar despre mine. Inițial mi s-a părut că mă pune într-o poziție ciudată, dar am devenit interesat de propunerea ei după ce am fost la Mill Valley Film Festival, unde am văzut Guru, excelentul său film despre Rajneesh, șeful manipulator al unui cult din Oregon. Când am întrebat-o de ce mă alesese tocmai pe mine, mi-a răspuns că s-a simțit atât de mânjită după filmul despre Rajneesh, că și-a promis să facă un film despre „un om decent”. Un om decent – cu asta m-a cucerit definitiv.

Am început o serie de filmări întinse pe mai mult de doi ani, regizate de Sabine, produse de Philip Delaquis și asistate de minunata lor echipă de tehnicieni și ingineri de sunet. Echipa s-a deplasat de mai multe ori acasă, în Palo Alto, la Stanford, precum și în vacanțele din Hawaii și din sudul Franței, astfel că au ajuns parte 348

- IRVIN D. YALOM -

din familie. Am fost filmat în multe situații – vorbind în public, plimbându-mă cu bicicleta, înotând, făcând scufundări, jucând ping-pong, ba odată și în cada cu apă fierbinte, alături de Marilyn.

M-am tot întrebat, pe întreg parcursul filmărilor, cine Dumnezeu ar vrea să vadă toate aceste momente banale din viața mea. Eu nu am investit nimic financiar în realizarea filmului, dar cum realizatorii filmului și producătorul îmi ajunseseră destul de dragi, m-am îngrijorat pentru banii pe care aveau să-i piardă. Am fost ușurat când am vizionat, la San Francisco, împreună cu toată

familia și niște prieteni, o versiune timpurie a filmului: Sabine și editorul filmului făcuseră o treabă excelentă în cernerea a zeci de ore de filmare într-un film coerent de șaptezeci și cinci de minute.

L-au intitulat Yalom’s Cure, în ciuda protestelor mele. Dar nu reușeam să înțeleg, chiar și așa, cine, în afară de familia și prietenii mei, ar fi vrut să vadă un film cu mine. În plus, mă simțeam prea conștient de propria persoană și expus. Cu toate că am ajuns să mă

identific cu scrisul meu și consider că lucrările mele, în special povestirile și romanele, reprezintă capitole majore din viața mea, filmul nu insistă asupra vieții mele de scriitor, concentrându-se mai mult pe activitățile mele cotidiene. Dar, spre surprinderea mea, filmul s-a bucurat de succes în Europa, fiind proiectat în cincizeci de cinematografe, pentru sute de mii de spectatori.

349

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Coperta Pariscope, 20 mai 2015

Eu și Marilyn am fost invitați la premiera internațională absolută, la Zürich, în toamna lui 2014. Deși hotărâsem să nu mai călătoresc în străinătate, nu puteam să refuz această invitație. Am zburat la Zürich, participând la două proiecții, una pentru un public invitat compus din terapeuți și demnitari, a doua pentru publicul larg. Am fost disponibil pentru întrebări după fiecare dintre cele două

proiecții, simțindu-mă foarte expus, în special din cauza cadrului cu mine și Marilyn în cadă, deși nu se vedea nimic din noi, în afară de capete și umeri. Pe de altă parte, am fost încântat de scenele dintr-o vacanță de familie, în care nepoata noastră, Alana, și nepotul nostru, Desmond, făceau concurs de dans. La finalul filmului poate fi auzită vocea unei alte nepoate, Lilli Virginia, cântăreață și compozitoare profesionistă.

350

- IRVIN D. YALOM -

Marilyn a participat și la lansarea filmului în Franța, câteva luni mai târziu, unde a vorbit publicului după vizionare. S-a bucurat enorm să ne vadă pe coperta revistei Pariscope, un popular ghid al evenimentelor din Paris.

După alte câteva luni a avut loc lansarea din Los Angeles, dar cu mult mai puțin impact decât cele din Europa. Proiecția a fost oprită

după doar câteva zile, în ciuda cronicii favorabile din Los Angeles Times.

Cu prilejul excursiei la Zürich, am acceptat și o propunere de conferință la Moscova. M-a convins onorariul, deosebit de generos, și zborul particular de la Zürich la Moscova. Zborul acela s-a dovedit a fi în sine o poveste. Am fost doar patru pasageri: eu, Marilyn, un fost pacient cu care am făcut o singură ședință, acum foarte mulți ani, și prietenul apropiat al pacientului meu, proprietarul avionului, un oligarh rus. Eu am stat pe locul de lângă

el și am savurat o discuție cât se poate de amabilă pe toată durata zborului. S-a dovedit a fi un om inteligent și sufletist, tulburat în câteva arii nefericite din viața sa. Am empatizat cu eforturile sale, dar nu am insistat, din politețe. Abia mult mai târziu am aflat că

scopul (nedeclarat) al acelui zbor fusese tocmai producerea unei ședințe de terapie pentru acel om neliniștit. Dacă aș fi știut, dacă s-ar fi gândit cineva să-mi spună, aș fi fost mai atent la consilierea lui.

Conferința mea a fost organizată de Institutul de Psihanaliză de la Moscova, care are statutul de universitate, într-o sală de concerte rock. Sponsorii pregătiseră 700 de căști pentru traducerea sincronizată, dar au venit 1100 de spectatori, creându-se un asemenea haos că s-a renunțat cu totul la ideea traducerii sincronizate. Gazda serii a solicitat returnarea căștilor, trimițând un singur translator, foarte anxios, să asigure traducerea în timp real.

După ce mi-am început cuvântarea, observând că publicul nu reacționa deloc la glumele mele, am înțeles că exista o problemă de traducere. Am aflat, ulterior, de la gazdă, că translatorul era atât de 351

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

agitat, că i-au trebuit cincisprezece minute să se liniștească, dar, odată liniștit, a făcut o treabă foarte bună. Sponsorii au organizat și o punere în scenă, în rusă, imediat după prelegerea mea, a poveștii

„Arabesque”, din Efemeride, despre o balerină rusă. Scena a fost jucată de doi actori extraordinar de frumoși, îmbrăcați în costume exotice, urmăriți în liniște de un bărbat în vârstă (bănuiesc că ăsta eram eu), așezat într-un colț. Decorul acțiunii era un ecran uriaș pe care erau proiectate imagini cu mâinile și pensula unui artist în timp ce picta niște superbe desene suprarealiste în ulei. La finalul evenimentului am susținut o sesiune-maraton de autografe.

La Moscova am acceptat invitația mai puțin obișnuită de a discuta despre existențialism timp de o oră și jumătate cu un grup de directori de bancă. Ne-am întâlnit într-o sală mare și arătoasă, la ultimul etaj al unui zgârie-nori. Grupul număra cam cincizeci de persoane, printre care și președintele băncii, printre puținii care vorbeau engleză. Eu, desigur, nu știam nicio boabă de rusă, iar traducerea făcea discuția dificilă. Audiența părea profund dezinteresată de existențialism, nedorind să-mi adreseze nici măcar o întrebare. Presupunând că erau cenzurați în discuțiile libere de prezența șefilor, am încercat să abordez subiectul acesta, dar în zadar. Președintele băncii stătea lipit de iPad-ul său, iar după

douăzeci de minute a întrerupt întâlnirea ca să ne anunțe că

Uniunea Europeană aplicase un nou set de sancțiuni păguboase Rusiei. Dorea ca în timpul rămas să discutăm despre îngrijorările lor legate de acest lucru. Am fost complet de acord, din moment ce existențialismul nu interesa pe nimeni, dar publicul a rămas la fel de adormit. Mi-am exprimat din nou îngrijorarea că participanții nu s-ar fi exprimat din pricina prezenței șefilor, dar nu am reușit, oricât am încercat, să scot discuția din impas. Întâlnirea s-a încheiat fără

alte momente interesante, în afară de cel al achitării onorariului, plătit într-un mod curios. Mi s-a spus că-l voi primi a doua zi, la 352

- IRVIN D. YALOM -

dineul organizat în cinstea mea la universitate. În seara următoare, după desert, a venit cineva la mine și mi-a înmânat pe furiș un plic alb, simplu, plin ochi cu dolari. Am presupus că această modalitate misterioasă se dorea a fi o favoare pentru mine, plecând de la supoziția (falsă) că aș evita astfel să plătesc taxe, dar e posibil și ca banca să fi profitat de o oportunitate de a scăpa de niște bani gheață.

Îmbătrânind, am început să evit zborurile lungi, preferând comunicarea prin videoconferință. Asta presupune deplasarea la un centru de videoconferințe din apropiere, prezentarea unui discurs și răspunsurile la întrebările publicului, adică aproximativ nouăzeci de minute. Am făcut zeci de prezentări prin videoconferință de când am renunțat la călătorii, însă niciuna la fel de stranie ca cea cu Mainland China, din mai 2016. Am fost intervievat, nouăzeci de minute, de trei psihiatri chinezi, cu ajutorul unui interpret, sosit special pentru asta la San Francisco, care a stat lângă mine și a tradus toate întrebările lor și răspunsurile mele. A doua zi am fost informat de către sponsori că videoconferința fusese urmărită de un public numeros, dar nu m-am așteptat nici pe departe la cifra trecută în e-mailul în care se găseau și fotografii cu cei trei psihiatri chinezi: 191.324 de spectatori.

353

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Autorul și soția, Marilyn, la Kremlin, 2009

Când mi-am exprimat surpriza și îndoielile legate de veridicitatea cifrei spectatorilor, sponsorul meu chinez a răspuns:

„Dr. Yalom, la fel ca majoritatea americanilor, dumneavoastră nu estimați cu adevărat vastitatea Chinei.”

Primesc în fiecare zi, fără excepție, e-mailuri de la cititori din toate colțurile lumii, cărora încerc să le răspund de multe ori printr-o frază simplă ca „Mulțumesc pentru mesaj” sau „Mă bucur mult că

munca mea înseamnă ceva pentru tine”. Sunt foarte atent să adaug numele destinatarului, pentru ca acesta să știe că i-am citit într-adevăr mesajul și că îi răspund personalizat. E o activitate care consumă mult timp, dar o simt ca pe un fel de meditație a iubirii și a compasiunii, așa cum o practică prietenii mei budiști. Sunt 354

- IRVIN D. YALOM -

solicitat aproape zilnic, din locuri îndepărtate, să ofer consultație, fie prin Skype, fie unor persoane dispuse să vină în California pentru asta. Nu mai departe de ieri am fost contactat de un bărbat care îmi cerea să vorbesc pe Skype cu mama lui, psihoterapeut, cu ocazia împlinirii vârstei de o sută de ani.

Autorul lângă bustul său, realizat de Sakellaris Koutouzis, 2016

Pe lângă scrisorile apreciative, admiratorii trimit uneori și daruri, astfel că avem o casă decorată cu obiecte din Grecia, Turcia, Iran și China. Cadoul cel mai bizar a fost cel trimis de Sakellaris Koutouzis, bine-cunoscut sculptor grec, care trăiește și lucrează pe mica insulă