369
— Mie mi-ar plăcea să nu mă vezi tot timpul, zise Jean.
— Mie nu mi-ar plăcea, replică Rudolph.
— În felul acesta mi-ai plăcea mai mult, continuă ea să susţină.
Cedă tot el, fără tragere de inimă.
— Este ultima concesie pe care o fac, o preveni el.
— Bine, dragă, acceptă ea cu prefăcută sfială, fluturîndu-şi genele. Apoi trînti cu pumnul în masă, cu forţă exagerată şi spuse: Zău că admir bărbatul care ştie să se impună!
Rîseră amîndoi şi încheiară pace.
— Totuşi există un ticălos, un porc de cîine, pe care îl vom înştiinţa, zise Rudolph: pe fotograful ăla sfrijit, iar dacă vrea să participe la căsătorie spune-i că e binevenit, dar în prealabil să
se bărbierească.
— Corect, acceptă Jean şi adăugă: Doar dacă mă laşi să o invit şi eu pe Virginia Calderwood.
Fericiţi, părăsiră restaurantul şi mînă în mînă, colindară toate barurile de pe Third Avenue, îndrăgostiţi şi pînă la urmă beţi. Porniseră în întîmpinarea anilor de viaţă pe care îi aveau în faţă.
A doua zi Rudolph cumpără un inel cu diamant, dar Jean îi ceru să-l înapoieze bijutierului.
— Nu pot suferi să fie irosiţi banii pe fleacuri de lux, explică ea. Ai grijă numai să nu întîrzii la oficiul Stării Civile şi să nu uiţi să aduci o verighetă de aur drăguţă, dar simplă.
În cele din urmă îi fu imposibil lui Rudolph să nu le spună lui Calderwood, Brad Knight şi Johnny Heath că va lipsi cel puţin o lună de zile de la serviciu. Jean acceptă explicaţiile lui cu condiţia de a-i pune să jure că vor păstra cu sfinţenie secretul, ceea ce Rudolph şi făcu.
Calderwood era posomorît, ca la înmormîntare. Rudolph nu îşi dădea seama dacă starea aceasta a bătrînului era cauzată de grija pentru fiica sa sau de faptul că Rudolph va absenta timp atît de îndelungat de la postul său.
— Sper că nu te-ai pripit, zise Calderwood. Îmi amintesc fata. Mi s-a părut o fiinţă ştearsă.
Pariez că nu are un ban.
— Munceşte, răspunse Rudolph, apărîndu-se parcă.
— Nu îmi plac femeile care lucrează, replică bătrînul. Ah, Rudy! Cînd te gîndeşti că puteai avea tot ce doreai.
Sigur, tot ce doream, inclusiv pe nebuna de Virginia cu scrisorile ei obscene, gîndi Rudolph.
Nici Brad şi nici Johnny Heath nu fuseseră prea entuziasmaţi de alegerea pe care o făcuse prietenul lor. Dar amîndoi participară la ceremonie şi îi însoţiră la aeroport, împreună cu Florence.
Prima situaţie care îi permise lui Rudolph să-şi etaleze calitatea de soţ se ivi la aeroport cînd, la cîntar, constatară că bagajul lui Jean depăşea cu aproape cincizeci de kilograme greutatea admisă
oficial.
— Sfinte Dumnezeule! se minună el, ce ai înăuntru?
— Cîteva schimburi, răspunse ea simplu. N-ai vrea ca soţia ta să se plimbe goală prin faţa franţujilor ăia, nu-i aşa, dragă?
— Pentru o fată căreia nu îi place să cheltuiască banii pe podoabe de lux, zise Rudolph în timp ce semna cecul pentru surplusul de bagaj, ai ceva schimburi, nu glumă. Îşi dădu silinţa ca glasul să-i sune cît mai firesc, dar o nelinişte prevestitoare îi zgîndărea inima. Anii îndelungaţi de 370
sărăcie îl obligaseră să economisească şi să chibzuiască fiecare cent. Femei cheltuitoare, cărora le plăcea luxul şi extravaganţa, reuşiseră să ruineze soţi mai bogaţi decît el. Se linişti, spunîndu-şi că
nu are rost să se îngrijoreze. Dacă va fi nevoie, voi şti eu să o strunesc, îşi zise el. Astăzi se simţea capabil să strunească pe oricine. O luă de mînă şi se îndreptă spre bar.
Avură timp suficient să golească două sticle de şampanie. Apoi Rudolph şi Jean îşi luară
rămas bun de la cei care îi însoţiseră la aeroport. Johnny Heath îi promise lui Rudolph că îndată ce va decola avionul va telefona lui Gretchen şi mamei şi le va comunica vestea cea bună a căsătoriei.
Vremea se încălzise. Rudolph şi Jean trîndăveau tot timpul la soare. Se bronzaseră, aproape se înnegriseră, în timp ce părul ei se decolorase şi devenise aproape blond, datorită soarelui şi apei sărate. Jean începu să-i dea lecţii de tenis pe terenul hotelului şi îl asigură pe Rudolph că dovedea talent. Era severă şi îl certa cu asprime de cîte ori lovea incorect mingea. Apoi îl învăţă să schieze pe apă. Talentele pe care le descoperea la Jean, precum şi dibăcia pe care o manifesta la toate, îl uimeau şi îl încîntau pe Rudolph.
Comandară prînzul şi cerură să le fie servit în cabina cu faţa spre rada portului, unde se aflau amarate bărcile cu motor, de curse. Mîncară langustă, băură vin alb, apoi urcară în apartamentul lor şi făcură dragoste, după ce mai întîi lăsară storurile pentru a împiedica arşiţa de după amiază să
pătrundă în încăpere.
Rudolph nu avea ochi pentru fetele care îşi etalau trupurile aproape goale în jurul piscinei hotelului sau pe ciment, lîngă trambulină, deşi vreo cîteva dintre ele meritau efortul de a le privi.
— Tu nu eşti normal, îi zise Jean.
— De ce? se miră Rudolph.
— Nu faci ochi dulci fetelor.
— Îţi fac ție ochi dulci, o flată el.
— Ţine-o tot aşa, zise ea.
