— Nu vreau să abuzez de timpul dumneavoastră, domnule colonel. Am venit doar să-l văd pe fiul meu, explică Thomas scopul prezenţei sale.

— Da. desigur, înţeleg. Bainbridge se cam împedica în cuvinte. Peste puţin timp urmează

programul de sport, atunci îl chemăm. Îşi drese glasul, jenat. E o plăcere că în cele din urmă un membru ai familiei tînărului ne vizitează şcoala. Presupunerea mea că dumneavoastră sînteţi tatăl lui e corectă, sper?

— Aşa m-am şi recomandat doamnei de la secretariat, confirmă Thomas.

— Nădăjduiesc că îmi veţi ierta întrebarea, domnule... domnule Jordache, zise Bainbridge uitîndu-se direct la generalul Eisenhower, pe perete. Pentru că în cererea prezentată la înscrierea lui Wesley scria limpede că tatăl său e mort.

Ticăloasa, căţeaua spurcată! gîndi Thomas.

— Ei bine, spuse cu glas tare, după cum vedeţi nu am murit.

— Într-adevăr, văd bine, confirmă nervos colonelul. Trebuie să fie o greşeală la mijloc, deşi e greu de priceput cum de s-a putut...

— Am fost plecat şi am lipsit cîţiva ani. Iar relaţiile mele cu soţia nu sînt prea bune, explică

Thomas.

— Chiar şi aşa. Bainbridge îşi flutură palma peste un tun în miniatură, de alamă, de pe colţul biroului său. Desigur, nu ne amestecăm în chestiunile intime ale familiilor... N-am avut niciodată cinstea să o văd pe doamna Jordache. Comunicarea între noi s-a realizat exclusiv prin corespondenţă. Este vorba de aceeaşi doamnă Jordache, nu? Care este patroana unui magazin de antichităţi la New York? întrebă disperat Bainbridge.

453

— S-ar putea să se ocupe şi de nişte vechituri, admise Thomas. Nu prea ştiu. Acum doresc să-mi văd băiatul, încercă el să scurteze convorbirea.

— În cinci minute vor termina instrucţia fizică, zise Bainbridge. Sînt convins că va fi fericit să vă vadă, foarte fericit. Poate că întîlnirea cu tatăl său este exact ceea ce îi trebuie în clipa aceasta deosebită...

— De ce? Ce-i cu el? întrebă intrigat Thomas.

— E un băiat dificil, domnule Jordache, foarte dificil. Avem probleme cu el...

— Ce probleme?

— Este extraordinar de... ăăă... bătăios. Bainbridge părea bucuros că a găsit cuvîntul potrivit. Se încaieră din te miri ce. Şi cu oricine. Indiferent de vîrsta sau gabaritul adversarului. În anul şcolar trecut a lovit chiar şi un instructor care preda ştiinţele generale şi care a fost nevoit să

absenteze o săptămînă de la predare. Este... este foarte... îndemînatic tînărul Wesley la folosirea pumnilor, dacă mă pot exprima aşa. Bineînţeles că într-o şcoală cu profil militar cum este a noastră

noi dorim ca un băiat să dea dovadă de oarecare agresivitate. Dar Wesley... Bainbridge oftă. Vedeţi, el se implică în bătăi, nu în certuri cum se întîmplă în mod obişnuit între băieţii de vîrsta lui. A trebuit chiar să spitalizăm un elev din clasele superioare. Ca să fiu absolut sincer, fiul dumneavoastră manifestă o... o... ei bine, un spirit rău, înverşunat, de adult, pe care noi, cei de la conducerea şcolii îl considerăm periculos!

Sîngele familiei Jordache! Mama lui de sînge! înjură în gînd Thomas.

— Regret, domnule Jordache, continuă colonelul, însă trebuie să vă informez că în prezent Wesley e supus unei perioade de verificare, de încercare, fără nici un privilegiu.

— Ei bine, domnule colonel, zise Thomas, am o veste îmbucurătoare pentru dumneavoastră.

O să fac ceva pentru Wesley şi pentru rezolvarea problemelor legate de el.

— Într-adevăr, mă bucur să aud ce spuneţi. Noi am scris de nenumărate ori doamnei Jordache, dar se pare că e foarte ocupată, deoarece nici nu ne-a răspuns măcar.

— Am de gînd să-l retrag de la şcoală chiar în după-amiaza aceasta, preciză Thomas. Aşa că necazurile dumneavoastră vor lua sfîrşit.

Mîna colonelului vibră uşor pe tunul de alamă de pe birou.

— Nu m-am gîndit la o măsură atît de drastică, domnule Jordache, zise Bainbridge, iar glasul îi tremura puţin. Cîmpurile de bătălie din Normandia şi din bazinul Rinului se aflau departe în urmă, în spaţiu şi timp, iar el era acum doar un bătrîn îmbrăcat soldăţeşte.

— Ei bine, eu m-am gîndit, domnule colonel. Bainbridge se ridică în picioare, în spatele biroului.

— Mi-e teamă că nu e... că ar fi cît se poate de neregulamentar, spuse el răspicat. Trebuie, în prealabil, să obţinem acordul mamei. Căci, la urma urmelor, toate tratativele noastre au fost purtate cu doamna iar dînsa a achitat taxa pe tot anul. Trebuie să vedem şi natura relaţiilor dumneavoastră cu băiatul.

Thomas scoase paşaportul din portofel şi i-l puse în faţă, pe birou.

— Cu cine seamănă? întrebă el, referindu-se la poza din document. Bainbridge deschise cărţulia verzuie.

454

— Desigur, numele dumneavoastră este Jordache, concedă el. Dar altminteri... Vă rog să

mă înţelegeţi, domnule, trebuie să luăm legătura cu mama băiatului.

— Nu vreau să vă irosiţi timpul dumneavoastră preţios, domnule colonel, zise Thomas şi, vîrînd din nou mîna în buzunarul de la piept scoase la iveală procesul verbal întocmit de poliţie cu privire la Ţeresa Jordache, alias Laval. Vă rog să citiţi asta, zise el şi-i întinse hîrtia.

Bainbridge citi documentul, îşi scoase ochelarii şi frecîndu-şi ochii, exclamă: „O, Doamne!”.

Îi inapoie lui Thomas hîrtia, speriat parcă să nu fie obligat să o claseze în dosarele instituţiei.

— Tot mai doriţi să-l reţineţi pe băiat? întrebă Thomas cu brutalitate.

— Bineînţeles, aceasta schimbă totalmente datele problemei, răspunse Bainbridge.

Totalmente.

O jumătate de oră mai tîrziu părăseau incinta şcolii. Cufărul lui Wesley se afla în spate, iar el şedea în faţă, în uniformă, lîngă Thomas.

Wesley era un băiat înalt pentru vîrsta lui. Avea faţa pămîntie punctată de coşuri, iar ochii mari, posomoriţi, erau scoşi în evidenţă de o gură fermă. Semăna cu Thomas atîta cît putea un fiu să-i semene tatălui. Nu manifestase nici un pic de efuziune cînd aflase cine era Thomas, iar la aflarea veştii că va părăsi şcoala, nici măcar nu întrebase unde va merge.

— Mîine, îi spuse Thomas cînd şcoala dispăruse în urmă, ai să pui nişte haine decente. Şi, să ştii, ai încheiat capitolul încăierărilor.

Băiatul nu spuse nimic.

— M-ai auzit?

— Da, domnule.

— Să nu-mi mai spui „domnule”. Sînt tatăl tău, spuse Thomas.

455

Capitolul 5