— Nici un deranj. Mi-a făcut plăcere mica noastră discuţie. Sigur o să primesc mîine banii ăi i? se interesă din nou Schultz.

— Negreşit.

— Văd că purtaţi haine bune, constată el şi adăugă: Dar asta nu e o garanţie.

446

Rudolph îl lăsă şezînd pe marginea patului, cu capul în jos, în căldura apăsătoare şi coborî repede scara. Strada a 3-a i se păru grozavă cînd ieşi din clădirea aceea cu camere mobilate de închiriat.

II

Avea în buzunar telegrama lui Rudolph cînd coborî din avion pe aeroportul Kennedy şi începu să îndeplinească formalităţile sanitare şi de imigraţie împreună cu sute de alţi pasageri.

Ultima oară când pusese piciorul pe acest aeroport, el se numea Idlewild. Cam scump preţul plătit –

un glonte în cap! – pentru ca să-ţi poarte numele, gîndi Thomas.

Un irlandez solid, cu banderola biroului de imigraţie la braţ, îl luă în primire, cu o privire care parcă spunea că nu îi făcea plăcere ideea de a-l lăsa să revină în ţară. Răsfoi atent un registru voluminos, cu coperţi negre, plin de coloane cu nume, căutîndu-l pe Jordache şi fu vizibil dezamăgit că nu l-a găsit notat.

Intră în sala vămii şi aşteptă să-i sosească bagajul. Avea impresia că toată populaţia Americii se înapoia acasă după vacanţa petrecută în Europa. De unde aveau atîta bănet? se minuna Thomas.

Privi la balconul închis între geamuri, unde lumea se înghesuia, pe două-trei rînduri, fluturînd mîna la rudele din sala de jos pe care veniseră să le întîmpine. Îi comunicase lui Rudolph numărul zborului şi ora sosirii avionului, dar nu îl putea depista în mulţimea din spatele geamului de la balcon. Thomas simţea că e pe cale să se irite: nu îi făcea plăcere perspectiva să colinde New Yorkul în căutarea fratelui său.

Cînd se înapoiase la Antibes din croaziera cu Heath şi soţia sa găsise telegrama care îl aştepta de o săptămînă.

„Dragă Tom, citi el, totul e O.K. Stop. Cred că voi afla cît de curînd adresa fiului tău. Cu drag, Rudolph.”

În cele din urmă îşi văzu valiza sosind pe bandă. O înşfăcă şi se aşeză la rînd cu ceilalţi pasageri, aşteptînd vămuirea. Un dobitoc din Siracuse începuse să relateze inspectorului o poveste lungă, explicînd de unde luase două rochii brodate, din acelea cu pieptul întărit cu balene, şi cui le ducea. Cînd îi veni rîndul, Thomas deschise valiza, iar inspectorul controlă fiecare obiect din ea însă, neavînd nici un cadou pentru careva din America, fu lăsat repede să treacă.

Refuză un hamal care voi să-i ia geamantanul şi păşi afară din sală pe uşa pe care scria

„ieşire”, cărîndu-şi singur bagajul. Din mijlocul mulţimii care aştepta, în blue-jeans şi hanorac, cu capul descoperit şi cu o expresie rece pe chip, mai rece decît a tuturor celor din jur, Rudolph îl salută fluturînd mîna. Îşi strînseră mîînile, apoi Rudolph încercă să-i ia valiza, însă Thomas se împotrivi.

— Ai călătorit bine? se interesă formal Rudolph în timp ce părăseau clădirea.

— Da.

— Am parcat maşina în apropiere. Aşteaptă două minute, vin să te iau, îi spuse Rudolph.

Thomas se uită după el şi observă că fratele său îşi păstrase mersul alunecător, caracteristic, pe care i-l cunoştea atît de bine. Îşi descheie gulerul şi îşi lărgi cravata. Era începutul lui octombrie, 447

totuşi domnea o căldură înăbuşitoare, umedă, îmbibată de smog şi miros de benzină arsă. Uitase clima newyorkeză şi se mira cum de putea trăi lumea în această atmosferă.

Cinci minute mai tîrziu Rudolph sosi într-un Buick albastru cu două locuri. Thomas aruncă

valiza în spate şi se urcă lîngă şofer. Maşina era prevăzută cu aparat de aer condiţionat şi Thomas răsuflă uşurat. Rudolph conducea cu viteză, strict legală, iar Thomas îşi aminti de acea călătorie cu peripeţii, cînd fuseseră opriţi de maşina poliţiei în timp ce se grabeau să ajungă mai repede la căpătîiul mamei lor aflată pe patul de moarte, de sticla de bourbon şi de pistolul Smith & Wesson pitit sub scaunul pe care şedea. Vremurile se schimbaseră, în bine.

— Ei? exclamă nerăbdător Thomas.

— Am dat de Schultz, răspunse Rudolph. Asta a fost cînd ţi-am trimis telegrama. Mi-a spus că nu mai arde, că toţi sînt morţi sau la puşcărie. N-am cerut să-mi dea amănunte.

— Despre Teresa şi băiat ce ţi-a spus?

Rudolph începu să-şi facă de lucru la butoanele aparatului de aer condiţionat, cu sprîncenele încruntate.

— Păi nu ştiu cum să încep, zise el în cele din urmă.

— Ei, haide, sînt un tip destul de călit ca să rezist la lovituri neprevăzute, zise Thomas.

— Schultz nu ştia unde pot fi găsiţi soţia şi fiul tău. Spunea însă ca a dat peste poza ei, în două rînduri, prin ziare.

— La ce dracu? Zăpăcit, cîteva clipe, Thomas crezu că nebuna izbutise în cele din urmă să-şi facă o situaţie în lumea scenei sau în vreun club de noapte.

— A fost arestată într-un bar în timp ce acosta barbaţi. Îmi pare rau, Tom, că eu sînt cel care trebuie să-ţi dea asemenea veşti proaste, se scuză stînjenit Rudolph.

— Las-o baltă! zise cu grosolănie Thomas. Îmi închipuiam.

— Schultz spunea că ea şi-a schimbat numele, totuşi a recunoscut-o. Iar eu am verificat şi m-am convins că ea a fost. Poliţia mi-a dat adresa ei, îl informă Rudolph.

— Dacă voi fi în stare să-i plătesc preţul pe care îl pretinde, poate că o regulez şi eu, zise cu cinism Thomas. Poate că între timp şi-a îmbunătăţit tehnica! Observă expresia de suferinţă ce se aşternuse pe chipul fratelui, dar puţin îi păsa: nu traversase oceanul pentru a face politeţuri. Dar despre copil ce ştii?

— Este intern la o şcoală militară, la Poughkeepsie. Despre asta am aflat de-abia în urmă cu două zile, răspunse Rudolph.

— Cristoase! Şcoală militară! Oare ofiţerii se dau la ea în timpul manevrelor? Rudolph conducea fără să vorbească, pentru a-i lăsa timp fratelui său să-şi ogoiască durerea şi amărăciunea.

Chiar asta voiam, să-mi văd băiatul soldat, zise din nou Thomas. Cum ai reuşit să afli toate veştile astea minunate?

— Am apelat la un detectiv particular.

— A vorbit cu căţeaua?

— Nu.

— Deci nimeni nu ştie că m-am întors.

— Nimeni, confirmă Rudolph. Am mai făcut ceva şi sper că n-ai să te superi.

— Ce?

448

— Am consultat un avocat prieten căruia i-am povestit cazul fără să menţionez nume. M-a asigurat că poţi divorţa şi obţine fără probleme tutela asupra băiatului. Datorită celor două

condamnări suferite de ea.

— Nădăjduiesc că au închis-o şi au aruncat cheia de la uşă.

— Doar o noapte de fiecare dată. Şi amendă.