352
— Este o chestiune de timp, stimată doamnă Burke. Un reproş plin de tact, făcut să
alimenteze nerăbdarea exprimată de un profan. Nu există nimic clar în privinţa aceasta, îmi pare rău că trebuie să v-o spun. Casa era pe numele soţului dumneavoastră, grevată de ipotecă, ratele urmînd încă să fie plătite. Nici dimensiunea proprietăţii nu e determinată şi multe lucruri vor rămîne neelucidate încă mulţi ani. Domnul Burke percepea procentaje destul de însemnate de la cele trei filme pe care le-a regizat. De asemenea primea dividende permanente din acţiuni şi drepturi de autor de pe urma pieselor puse în scenă, ale căror înregistrări e posibil să le fi vîndut. Enumerarea acestor splendide dificultăţi ce trebuiau soluţionate înainte ca pe dosar să se scrie „rezolvat”, stimulau, evident, în domnul Greenfield o plăcere elegiacă. Dacă dreptul nu ar fi fost o profesiune atît de complicată, pe cît era cu adevărat, de bună seamă şi-ar fi ales o alta, mai exigentă. Trebuie ca experţii să-şi formuleze părerile, trebuie obţinute mărturiile celor de la studiou, trebuie desfăşurate negocieri în cadrul cărora părţile vor ajunge la unele compromisuri. Nu mai vorbesc despre posibilitatea ivirii şi a altor pretendenţi, rudele în speţă, care au obiceiul să apară şi să se înghesuie în astfel de cazuri.
— Are un singur frate care mi-a spus că nu pretinde nimic, zise Gretchen. Fratele, un bărbat tînăr foarte prezentabil, colonel în forţele aeriene, fost pilot pe avioane de vînătoare în Coreea, sosise de îndată şi îşi asumase toate îndatoririle pentru organizarea funeraliilor, neacceptînd nici măcar ajutorul lui Rudolph. Îi spusese lui Gretchen că, atunci cînd el şi Colin discutaseră despre posibilitatea morţii, îşi promiseseră reciproc să renunţe la slujba religioasă şi să apeleze la incinerarea fără ceremonie. A doua zi după incinerare, fratele angajase un avion particular şi împrăştiase cenuşa lui Colin deasupra Oceanului Pacific. Apoi, înainte de a pleca, îi spusese lui Gretchen să apeleze la el dacă întîmpina dificultăţi. Ce altceva putea face însă un colonel cinstit, aparţinînd forţelor aeriene, pentru a o ajuta pe văduva fratelui său, prinsă în mrejele legii, decît să o pedepsească pe fosta doamnă Burke sau să bombardeze birourile avocaţilor?
— Mulţumesc pentru osteneala pe care v-aţi dat-o. Gretchen se ridică în picioare. Îmi pare rău că v-am răpit atîta timp.
— Nu face nimic. Greenfield se înclină curtenitor, avocăţeşte. Fireşte, o să vă informez cum evoluează toată treaba aceasta.
O însoţi pînă la uşa biroului şi, deşi nu îi vedea faţa, Gretchen era convinsă că domnul Greenfield dezaproba rochia de culoare bleu-pal pe care o îmbrăcase ea.
Gretchen străbătu un lung culoar flancat de mesele dactilografelor care băteau cu rapiditate, fără să-şi ridice ochii, acte, citaţii, contracte, înscrieri în bancrută, transferuri, ipoteci, testamente, plîngeri, sumare, repertorii, ordonanţe de sechestru.
Fetele astea şterg memoria lui Colin bătînd la maşină zile în şir, fără întrerupere, gîndea Gretchen.
353
Capitolul 5
Pe punte, la proră, era rece, dar lui Thomas îi plăcea să stea singur acolo sus, cu gîndurile sale, şi să privească hula cenuşie ce răscolea Atlanticul. Urca pe punte chiar cînd nu era rîndul lui de planton şi rămînea ore întregi, pe orice vreme, fără a spune un cuvînt marinarului de cart. Stătea, cu sufletul adînc împăcat, şi privea prora navei scufundîndu-se ritmic şi revenind la suprafaţă într-un vîrtej de spumă albă. Nu era obligat să gîndească şi nici chef nu avea de aşa ceva.
Nava arbora pavilion liberian dar în cursul voiajului, la care participase Thomas, nici măcar nu se apropiase de coasta Liberiei. Pappy, directorul Hotelului Aegean fusese într-adevăr eficient, aşa cum îl recomandase Schultzy; îi dăduse sacul şi hainele rămase de la un bătrîn marinar norvegian, care decedase în hotelul său, şi îi asigurase angajarea pe Elga Andersen, proprietatea unui grec. Vasul transporta mărfuri de la Hoboken la Rotterdam, Algesiras, Genova, Pireu. Tot timpul cît se aflase la New York, opt zile încheiate, Thomas nu părăsise nici un minut camera de la hotel. Pappy în persoană îi aducea sus mîncarea, căci Thomas îi atrăsese atenţia că nu vrea să dea ochi cu nici unul din ajutoarele grecului, ca să nu înceapă să-i pună întrebări. În noaptea dinaintea plecării navei în călătorie, Pappy îl dusese personal cu maşina sa pînă la chei şi rămăsese pînă cînd Thomas semnase angajamentul. Datoria contractată de Pappy faţă de Schultzy, pe vremea cînd acesta făcea parte din marina comercială, trebuie că era foarte mare. Dimineaţa următoare, în zori, nava părăsea portul şi oricine l-ar fi căutat pe Thomas Jordache ar fi întîmpinat piedici de netrecut în calea sa.
ElgaAndersen, o navă de tipul Liberty de zece mii de tone construită în 1943, era acum aproape o epavă. Trecuse de la un proprietar la altul şi, dornici de a obţine profituri rapide, nici unul nu făcuse mai mult decît trebuia pentru a o menţine pe linia de plutire şi în stare să navigheze.
Scoicile năpădiseră carcasa subacvatică, maşinile gîfîiau obosite, vasul nu fusese revopsit de ani de zile, iar rugina se întinsese peste tot. Hrana era mizerabilă, căpitanul – un maniac religios care cădea în genunchi pe punte, invocînd pronia cerească de cum se isca furtuna – fusese debarcat în timpul războiului din cauza simpatiei manifestate faţă de nazişti. Ofiţerii, ale căror legitimaţii atestau provenienţa din zece ţări diferite de pe tot globul, fuseseră daţi afară din slujbele anterioare din motive de beţie, incompetenţă sau hoţie. Membrii echipajului, originari aproape din toate ţările de pe coastele Mediteranei şi Atlanticului – greci, iugoslavi, norvegieni, italieni, marocani, mexicani, americani – posedau, în majoritate, documente care nu ar fi rezistat la un control mai riguros. Mai în fiecare zi se iscau bătăi în sala de mese, unde se desfăşura, fără întrerupere, o partidă de pocher, dar ofiţerii evitau cu grijă să se amestece.
Thomas nu juca pocher, se ferea de bătăi, vorbea doar cît trebuia, nu răspundea la întrebări şi era cu inima liniştită. Simţea că şi-a aflat rostul pe lume: să brăzdeze în lung şi în lat mările şi oceanele globului.
Nu îl mai sîcîiau femeile, nu îşi mai bătea capul să-şi menţină greutatea corpului, nu mai urina cu sînge dimineţa, nu mai trebuia să facă tot soiul de jonglerii pentru bani la sfirşit de lună.
Cîndva îi va înapoia lui Schultzy cei o sută cincizeci de dolari. Bineînţeles, cu dobîndă.
Auzi paşi în spate, apropiindu-se, dar nu se clinti.
354
— Ne aşteaptă o noapte aspră, zise omul care venise la proră, lîngă el. Intrăm în plină
furtună.
Thomas mormăi ceva. Recunoscuse glasul: era al unui individ tînăr, Dwyer, un puştan din Middle West, care lăsa impresia că era pederast. Avea dinţii de rozător şi de aceea îl porecliseră
„Bunny – iepuraşul”.
— Căpitanul, continuă Dwyer, se închină pe punte. Cunoşti zicala: „Ai un popă la bord, pregăteşte-te de vreme rea!”
Thomas nu zise nimic.
— Sper că nu ne va zgîlţîi prea tare. Navele astea de tipul Liberty s-au scufundat cu duiumul pe timp de furtună. Şi încărcătura... ai văzut lista mărfurilor preluate în port? întrebă
Dwyer.
— Nu, răspunse Thomas.
— Păi... asta-i prima ta călătorie pe vasul ăsta?
— Nu, a doua.
Dwyer se angajase la Savannah, unde Elga Andersen ancorase după ce se înapoiase din prima călătorie la care participase şi Thomas.
— E o rablă împuţită! M-am angajat numai pentru că mi s-a oferit un prilej.
Thomas înţelese că Dwyer aştepta ca el să întrebe ce prilej anume i s-a oferit, dar tăcu.
Continua să privească fix orizontul care începea să se întunece.
— Ştii, continuă Dwyer monologul cînd îşi dădu seama ca Thomas nu va vorbi, sînt absolvent în mate, gradul trei. Pe o navă americană aş avea de aşteptat ani de zile pînă să ajung în vîrf. Dar pe o cadă de baie cum e hîrbul ăsta, cu ofiţeri proveniţi din drojdia societăţii, există
posibilitatea ca unul din ei să se îmbete şi să cadă peste bord, sau să-l înhaţe poliţia în vreun port.
Atunci s-ar ivi ocazia pe care o aştept.
Thomas mormăi iar ceva. Nu avea nimic împotriva acestuia, dar nici nu îl simpatiza.
— Şi tu te pregăteşti la mate? îl întrebă Dwyer pe Thomas.
