— Va veni ziua, spunea Dwyer cu convingere, cînd şi eu şi tu vom avea fiecare nava noastră. Căpitane Jordache, căpitanul Dwyer vă prezintă omagiile şi vă roagă să-i faceţi cinstea de a veni la bordul navei sale.
— Daa, zise Thomas, îmi închipui cum va fi.
— Mai ales dacă e război, îşi continuă ideea Dwyer. Dar nu unul mare ca al doilea Război Mondial, cînd dacă erai în stare să străbaţi lacul din Parcul Central cu o bărcuţă cu rame deveneai peste noapte căpitan de vas; ci unul micuţ, cum a fost războiul din Coreea. Nu îţi imaginezi cît bănet au adunat tipii ăia pe front cu solda şi cu sporurile de zonă de luptă şi alte fleacuri din astea şi cîţi tipi care habar n-aveau ce-i acela tribord s-au înapoiat proprietari de navă. La dracu, Statele Unite o să se bată curînd pe undeva şi dacă nu sîntem pregătiţi n-avem nici o şansă să ajungem acolo unde vrem, sus.
— Păstrează-ţi visurile pentru cînd o să ajungem în port şi hai să ne vedem de treabă, îi potoli entuziasmul Thomas.
Se aplecară amîndoi deasupra hărţilor.
De-abia după ce acostară la Marsilia lui Thomas îi veni ideea cea mare. Cinaseră, el şi cu Dwyer, într-un local din Vieux Port unde se serveau specialităţi de peşte şi era aproape miezul nopţii cînd Thomas îşi dăduse seama că se aflau pe coasta de sud a Franţei. Iar cele trei sticle de vin rose ce se înălţau între ei pe masă întăreau adevărul că se găseau în sudul turistic al Franţei, deşi Marsilia cu greu s-ar fi putut număra printre oraşele turistice propriu-zise. Elga Andersen urma să
ridice ancora la 5 dimineaţa şi, dacă se înapoiau din timp la bord, totul era în regulă. După cină
colindaseră prin zonă oprindu-se în mai multe baruri. Acum se aflau la ultima lor haltă, un bar mic, întunecos, dincolo de Canebiere. Un tonomat urla şi cîteva curve grase se înşiraseră la tejgheaua barului aşteptînd să fie invitate de vreun binevoitor la un pahar de băutură. Thomas nu ar fi refuzat o fată, dar tîrfele acestea erau de speţă inferioară şi probabil bolnave de blenoragie; or lucrul acesta nu se potrivea cu ideea sa despre femeia cu care ar fi dorit să facă dragoste pe coasta de sud a Franţei.
Puţin ameţit, Thomas şedea la o masă lipită de perete şi bea. Privea la fetele de la bar şi la picioarele lor groase ce se iveau de sub rochiile în culori ţipătoare, din mătase artificială, şi îşi amintea cele mai frumoase zece zile din viaţa sa petrecute la Cannes cu tînăra şi nebunatica londoneză, căreia îi plăceau atît de mult bijuteriile.
— Ascultă, zise el lui Dwyer, care şedea în faţa lui, am o idee.
— Ce idee anume? Dwyer privea la şirul de fete, îngrijorat că vreuna din ele s-ar putea aşeza alături de el şi i-ar pune mîna pe genunchi. Ceva mai devreme, în cursul serii, Dwyer propusese să o ia pe una din fete, pentru a dovedi – o dată pentru totdeauna – că nu era homosexual, 358
dar Thomas respinsese sugestia. Nu îl interesa dacă Dwyer era sau nu pederast şi – de altfel –
propunerea acestuia nu dovedea nimic, căci cunoscuse destui homo care se culcau şi cu femei.
— Cum „ce idee anume”? se miră Thomas.
— Ai spus că ai o idee.
— O idee... Aaa, da! O idee. Hai s-o ştergem de pe hîrbul ăla împuţit!
— Eşti nebun! se sperie Dwyer. Ce o să facem în Marsilia fără vapor? O să ne închidă.
— Nimeni n-o să ne închidă, îl asigură Thomas. N-am spus să-l părăsim de tot. Care-i portul următor unde se va opri? Genova. Aşa-i?
— Da, Genova, confirmă şovăind Dwyer.
— Urcăm din nou pe navă la Genova, începu să-şi expună planul Thomas. O să spunem că
ne-am îmbătat şi că ne-am dezmeticit după ce nava părăsise deja portul. Ce ne pot face? O să ne taie cîteva zile de plată, asta-i tot. Duc lipsă de marinari. După Genova vasul se duce direct la Hoboken, aşa-i?
— Daa.
— Deci nu pierdem nimica dacă ne consemnează la bord, acolo, în port. Nici nu mai vreau să navighez pe hîrbul ăla. Putem găsi oricînd ceva mai bun la New York.
— Dar pînă ajungem la Genova ce o să facem? întrebă îngrijorat Dwyer.
— O să facem un tur mare, o să ne plimbăm prin toată regiunea, zise Thomas. Ne urcăm în tren şi ne ducem la Cannes, locul unde îşi au salaşul milionarii, cum scriu ziarele. Am fost şi eu acolo şi am petrecut cea mai plăcută perioadă din viaţa mea. O să stăm întinşi pe nisipul fierbinte de pe plajă şi o să ne alegem nişte dame pe cinste. Leafa o avem în buzunar...
— Eu vreau să economisesc banii, protestă Dwyer.
— Trebuie să mai şi trăieşti, îl ispiti Thomas impacientat. Să trăieşti un pic mai altfel. Nu se putea imagina înapoiat pe rabla aceea mohorita, făcînd de cart, răzuind vopseaua uscată şi mîncînd lăturile ce li se dadeau drept masă, cînd Cannes se afla la doi paşi şi îl chema, îl aştepta.
— Nici măcar periuţa de dinţi nu o am la mine, încerca Dwyer sa găsească un argument ca să se împotrivească.
— Lasă că îţi cumpăr eu alta, îl linişti Thomas. Apoi îl zgîndări. Te lăudai că eşti un marinar grozav, că ai străbătut cu barca tot Lacul Superior încă de cînd erai ţînc...
— Ce are Lacul Superior cu Cannes? întrebă logic Dwyer.
— Marinarule! Una din fetele de la bar se apropia de ei. Purta o rochie presărată cu paiete sclipitoare şi atît de decoltată încît sînii aproape ca i se revărsau. Marinarule, cumpără la doamna drăguţă băuturică drăguţă şi petrecem cu alte doamne mai tîrziu, li se adresă ea şi zimbi, etalîndu-şi dantura de aur.
— Şterge-o! o repezi Thomas.
— Salaud!51 îl ocări ea cu un ton prietenos şi se duse la tonomat.
– Ce are Lacul Superior cu Cannes? reluă Thomas întrebarea pusa de Dwyer. Te lămuresc eu îndată. Tu eşti un marinar mărunt care cîndva manevra o bărcuţă pe Lacul Superior.
— Păi eu...
51 Ticălosule!
359
— Eşti sau nu? îl înghesui Thomas.
— Sfinte Iisuse Cristoase, Tornmy! exclamă Dwyer. N-am pretins niciodată că sînt Cristofor Columb sau altcineva de calibrul ăsta. Am spus doar că am tras la rame sau că am condus bărci cu motor încă de pe cînd eram mic.
— Deci ai spus că poţi conduce o ambarcaţiune. Am dreptate sau nu?
