Dwyer primise o scrisoare de la iubita sa. Fata fusese la Hotel Aegean dar, scrisese ea, nu avea veşti pentru Thomas, pentru că Pappy răposase. În urmă cu trei luni fusese găsit înjunghiat în camera sa, legat fedeleş şi cu un căluş în gură, îi spusese noul recepţioner. Pe Thomas ştirea nu îl surprinsese. Pappy plătise în cele din urmă preţul pentru afacerile dubioase în care era amestecat.

Scrisoarea mai conţinea ceva ce îl indispusese, în mod evident, pe Dwyer. Nu dezvăluise ce anume îl necăjea, dar Thomas ghicise fără dificultate: fata nu mai voia să-l aştepte şi nici din Boston nu voia să plece, iar dacă Dwyer dorea să o ia de nevastă, atunci trebuia să se înapoieze în America.

Thomas era hotărît, dacă i se cerea sfatul, să-i spună că nici o muiere nu merita un sacrificiu aşa de mare.

Se culcară devreme, căci urmau să pornească spre St. Tropez a doua zi dimineaţă la orele patru, înainte de a se stîrni vîntul. Kate făcuse patul, pentru ea şi Thomas, în cabina mare. Era primul prilej de a se iubi în condiţii de confort, iar Kate spusese că nu îl va irosi. În cealaltă cabină, unde dormeau în mod obişnuit, paturile erau suprapuse.

Trupul lui Kate, îndesat, solid, cu pieptul plin, nu era făcut să fie despuiat în public. Avea însă o piele minunat de catifelată şi făcea dragoste cu aviditate. Mai tîrziu, cînd zăcea sleit de vigoare în patul larg, cu femeia în braţe, Thomas mulţumea în gînd destinului că nu era bătrîn, că

fata asta a lui era lîngă el şi nu la Boston, că avusese înţelepciunea să-l asculte pe Pinky acceptînd să angajeze o femeie la bord.

Înainte de a adormi, Kate spuse:

— Dwyer zicea aseară că ai schimbat numele iahtului după ce l-ai cumpărat. Cine-i Clothilde?

— A fost o regină a Franţei. O strînse mai tare la piept şi mărturisi: Era o fată pe care am cunoscut-o cînd eram adolescent. Avea aroma ta.

Croaziera în Spania nu a fost rea, deşi dincolo de Cap Cruz au avut parte de vreme rea şi au fost siliţi să se adăpostească în port timp de cinci zile încheiate. Luaseră la bord două perechi de francezi, ei – nişte oameni de afaceri burduhănoşi, ele – două tinere care cu certitudine nu le erau neveste. Perechile se schimbau între ele, în cabinele de la pupă, dar Thomas nu îşi arogase misiunea să-i înveţe buna-cuviinţă pe oamenii de afaceri francezi din Mediterana. Atîta timp cît achitau notele de cheltuieli şi struneau femeile să nu folosească pantofi cu tocuri-cui, ca să nu deterioreze puntea, nu le va tulbura plăcerea.

Doamnele se prăjeau la soare, pe punte, în bikini, cu sînii goi. Lui Kate nu îi convenea deloc treaba aceasta, una din ele avea nişte sfircuri cu adevărat senzaţionale; ceea ce, e drept, nu impieta prea mult asupra navigaţiei, deşi – dacă ar fi dat peste un recif pe traseu, în timp ce Dwyer se afla la cîrmă – era foarte probabil că nava ar fi eşuat. Doamna respectivă îi şoptise pe şleau lui Thomas că

nu i-ar displăcea dacă el i s-ar furişa în aşternut, la miez de noapte, cînd Jules al ei sforăia în altă

parte, dar Thomas o lămurise că el nu era inclus în contractul de închiriere. Am destulă bătaie de cap şi fără încurcături de astea, îşi zise el.

Din cauza întîrzierii provocate de timpul neprielnic, perechile debarcară la Marsilia ca să ia trenul pentru Paris, de unde bărbaţii urmau să plece cu nevestele la Deauville, spre a petrece restul 442

vacanţei. Achitară nota pe puntea iahtului care amarase în Vieux Port, în faţă la Mairie61, adăugind un supliment de cincizeci de mii de franci, ceea ce nu era deloc rău, ţinînd seama că respectivii erau francezi.

După ce clienţii plecară, Thomas îşi luă tovarăşii şi îi duse la acelaşi restaurant unde mîncase împreună cu Dwyer cînd coborîse prima oară la Marsilia de pe Elga Andersen. Regretă că

ElgaAndersen nu se afla în port, căci i-ar fi provocat o satisfacţie deosebită lui Thomas să fie văzut la cîrma iahtului său alb-albastru strălucind de curăţenie şi să coboare pavilionul în semn de salut pentru bătrînul căpitan nazist.

Mai aveau trei zile răgaz pînă la primirea următorului grup charter, iar Kate aranjă din nou patul cel lat din cabina mare, pentru ea şi Thomas. Lăsase tot timpul uşile şi ferestrele deschise ca să

aerisească şi să piară parfumul celor două femei din cabină.

— Scîrba! izbucni Kate cu ciudă în timp ce stătea întinsă pe pat, în întuneric. Să stea cu ţîţele goale! Trei săptămîni încheiate ai umblat cu ea sculată!

Thomas rîse cu poftă. Uneori Kate se exprima ca un marinar autentic.

— Nu-mi place cum rîzi, Tom, zise Kate. Te previn: dacă te prind că pui mîna pe vreuna din tîrfele alea, plec de aici şi mă culc cu primul bărbat întîlnit pe chei!

— Ai tu la îndemînă un mijloc infailibil ca să-ţi rămîn credincios, îi răspunse Thomas. Iar Kate făcu tot ce îi stătea în putinţă ca să se asigure că el îi va rămîne credincios. Măcar în noaptea aceea.

În timp ce o strîngea în braţe, Thomas îi şopti la ureche:

— Kate, de fiecare dată cînd fac dragoste cu tine uit încă o întîmplare urîtă din viaţa mea.

Peste cîteva clipe Thomas simţi pe umeri lacrimile fierbinţi ale femeii.

A doua zi dimineaţă îşi permiseră luxul de a se scula mai tîrziu, ba chiar de a face o mică

plimbare înainte de a părăsi portul scăldat în soare. Vizitară Château d'If, dădură ocol fortăreţei şi intrară în celula unde se presupunea că a zăcut în lanţuri Contele de Monte Cristo. Kate citise romanul, iar Thomas văzuse filmul. Kate tălmăci semnele care dezvăluiau cîţi protestanţi fuseseră

închişi în locul acela înainte de a fi trimişi la galere.

— Totdeauna cineva călăreşte pe altcineva, filozofă Dwyer. Fie catolicii pe protestanţi, fie protestanţii pe catolici.

— Tacă-ţi gura, comunistule! îl apostrofă în glumă Thomas. Apoi către Kate: Eşti protestantă?

— Da.

— Atunci o să te pun în lanţuri la galera mea!

Cînd se înapoiară pe Clothilde şi porniră spre răsărit, ultima boare de parfum din cabina principală se volatilizase.

Navigară nonstop, Dwyer rămînînd la cîrmă opt ore fără întrerupere, în timpul nopţii, pentru a le permite lui Tom şi Kate să doarmă împreună. La Antibes, unde ajunseră înainte de amiază, 61 Primarie

443

Thomas găsi aşteptîndu-l două scrisori; una de la fratele său, alta cu un scris de mînă necunoscută.

Deschise mai întîi plicul de la Rudolph.

„Dragă Tom, citi el, în sfîrşit, după atîta amar de vreme, iată că am aflat veşti despre tine şi mă bucur că nu o duci rău, din cîte am înţeles. În urmă cu cîteva zile m-a vizitat la birou un oarecare domn Goodhart, care mi-a spus că şi-a petrecut vacanţa pe barca ta sau, cum vă place vouă

marinarilor să o numiţi, pe nava ta. Am făcut ceva afaceri cu firma domnului Goodhart şi bănuiesc că era curios să ştie cum arată fratele tău. Ne-a invitat într-o după-amiază, pe mine şi pe Jean, la un pahar de băutură şi am descoperit ceea ce tu ştii deja, că sînt nişte bătrînei cumsecade şi fermecători.

Erau entuziasmaţi de iahtul tău şi de viaţa pe care o duci. Deduc că ai făcut cea mai bună investiţie a secolului cu banii pe care i-ai dobîndit de la D.C. Dacă nu aş fi tare, tare ocupat (se pare că o să mă

las convins să candidez pentru postul de primar al oraşului Whitby, în toamna aceasta) aş lua avionul şi, împreună cu Jean, aş veni imediat acolo să ne bucurăm pe iahtul tău de apele albastre ale Mediteranei. Poate la anul. Între timp, mi-am permis să sugerez unui prieten care se va căsători curînd şi ar vrea să petreacă luna de miere în Mediterana, deci spuneam că i-am sugerat să

închirieze Clothilde (vezi bine că bătrînii Goodhart mi-au furnizat toate amănuntele) pentru scopul ce şi-l propune. Poate îţi aminteşti de el, e vorba de Johnny Heath. Dacă te necăjeşte cumva, îl pui pe o plută şi îi dai drumul pe mare!

Lăsînd gluma la o parte, mă bucur foarte mult pentru tine. Aş vrea să-mi mai trimiţi veşti şi dacă te pot ajuta cu ceva, te rog să nu şovăi şi să-mi scrii. Cu drag, Rudolph.”

Thomas încruntă sprîncenele furios. Nu îi făcea plăcere să i se aducă aminte că îi datora lui Rudolph faptul că acum era proprietarul Clothildei. Totuşi, scrisoarea avea un ton atît de prietenos, vremea era atît de frumoasă, treburile mergeau atît de bine încît ar fi fost o prostie să se lase impresionat de vechi resentimente. Împături cu grijă scrisoarea şi o puse în buzunar. Cealaltă

scrisoare era de la prietenul lui Rudolph, care îl întreba dacă poate închiria iahtul între cincisprezece şi treizeci septembrie, perioadă situată de fapt la sfîrşitul sezonului, cînd nu aveau alte angajamente.

Heath îi mai spunea că el şi soţia sa vor numai să se plimbe în sus şi în jos, între Monte Carlo şi St.

Tropez, ceea ce însemna – cu numai doi oaspeţi la bord şi puţini kilometri de parcurs – să încheie sezonul în adevărată trîndăvie.

Thomas îi răspunse lui Heath că îl va întîmpina la cincisprezece ale lunii menţionate fie la aeroportul Nisa, fie la gara Antibes. Apoi îi povesti lui Kate despre noul charter aranjat prin intermediul fratelui său, iar Kate îl convinse să-i trimită o scrisoare de mulţumire. O semnase şi se pregătea să lipească plicul cînd îşi aminti că Rudolph îl îndemnase să-i spună dacă îl putea ajuta cu ceva. Ei bine, de ce nu? gîndi Thomas. Oricum, rău nu putea fi. Şi astfel adăugă un post scriptum.

„Am o rugăminte, iar tu mă poţi ajuta, îi scrise Thomas. Din anumite motive nu am putut reveni la New York vreme atît de îndelungată; e posibil însă ca motivele care mă împiedicau să nu mai existe. De ani de zile nu am primit nici o veste de la băiatul meu. Nu ştiu unde se află, nu ştiu dacă mai sînt căsătorit sau despărţit de soţia mea. Aş dori să vin acolo ca să-l văd şi, dacă e cu putinţă, să-l iau cu mine aici, măcar pentru un timp. Nu ştiu dacă îţi mai aminteşti, în seara cînd aţi asistat, tu şi Gretchen, la meciul pe care l-am susţinut la Queens, vi l-am prezentat pe Schultzy, managerul meu, pe care de fapt îl cheamă Herman Schultz. Ultima lui adresă care îmi era cunoscută