permanentă, un apartament întreg la unul din cele mai costisitoare hoteluri, probabil, din lume.

Încercară dar renunţară, imaginaţia nu îi ajuta.

— Bogatu-i bogat, asta-i! conchise Dwyer. Cristoase! Îţi dai seama cîte ore pe zi trebuie să

trudească un nenorocit de muncitor în fabricile dumnealui din Carolina de Nord, scuipîndu-şi plămînii, pentru ca dumnealui să se scalde aici, zilnic, două săptămîni în fiecare an.

Sentimentele anticapitaliste fuseseră insuflate şi imprimate în inima lui Dwyer de către un tată socialist, muncitor într-o fabrică, şi în concepţia sa toţi muncitorii din lume îşi scuipau plămînii.

Pînă a-i întîlni pe cei doi Goodhart, sentimentele lui Thomas faţă de oamenii cu bani mulţi, deşi nu aşa de rigide ca ale lui Dwyer, cuprindeau un amestec de invidie, neîncredere şi suspiciunea că, oricînd avea posibilitatea, bogătaşul era gata să facă rău celui ce venea, întîmplător sau nu, sub incidenţa puterii sale întemeiată pe avere. Atitudinea ostilă faţă de fratele său, care se înfiripase încă

din adolescenţă, crescuse şi se întărise pe măsură ce Rudolph se îmbogăţise. Dar soţii Goodhart îi zdruncinaseră pilonii acestei credinţe şi îl determinaseră să-şi revizuiască opiniile nu numai faţă de instituţia căsniciei, ci şi faţă de oamenii bătrîni, de bogaţi şi chiar faţă de americani în general. Îi părea rău că ei veniseră aşa devreme, la început de sezon, căci după plecarea lor era probabil că vor lîncezi pînă în octombrie. Unele din grupurile charter care închiriaseră iahtul justificau din plin cele mai severe critici formulate de Dwyer faţă de clasele conducătoare.

În ziua cînd expira perioada charter- ului, porniră mai devreme decît obişnuiau spre hotel, căci vîntul se înteţise mult, iar dincolo de insule marea agitată se acoperise de valuri cu creste înspumate. Chiar şi între insule iahtul se clătina ameninţător, iar lanţul ancorei se încorda din cauza hulei violente.

Deşi domnul Goodhart băuse mai mult decît în altă zi, nici el şi nici soţia nu coborîseră în cabină pentru a-şi face siesta. Cînd Dwyer ridică ancora, ei încă se aflau pe punte, în costume de 434

baie şi pulovere ca să se apere de pulberea fină de apă sărată împroşcată de vînt peste bord. Stăteau ca doi copii la o petrecere pe sfirşite, dornici să nu irosească nici o clipă de plăcere. Domnul Goodhart îşi manifestă chiar un pic nerăbdarea pentru că Thomas nu se prezentase automat cu whisky-urile. Dincolo de spaţiul adăpostit, relativ calm, dintre insule, valurile erau atît de mari şi clătinau atît de tare iahtul, încît nu puteau folosi scaunele de pe punte şi din această cauză domnul Goodhart şi Thomas trebuiră să se cramponeze de balustrada metalică pentru a-şi bea whisky-urile cu sifon.

— Cred, zise Thomas, că pe timpul acesta nici o şalupă nu va fi în stare să acosteze în dreptul hotelului. Mă duc să-i spun lui Dwyer să dea ocol capului şi să îndrepte iahtul spre Antibes.

Se ridică să pornească spre cabina pilotului, însă domnul Goodhart îl reţinu apucîndu-l de braţ.

— Să vedem, totuşi, zise el. Îmi place, din cînd în cînd, marea furioasă.

Thomas se uită la el: domnul Goodhart avea ochii injectaţi din cauza alcoolului şi a neodihnei.

— Cum doriţi, domnule, răspunse el. Mă duc să-l avertizez pe Dwyer. În cabina pilotului, Dwyer se lupta să stăpînească roata cîrmei. Kate şedea pe bancheta lungă lipită de peretele din spate şi înfuleca un sandviş cu friptură de vacă. Fata era o fiinţă zdravănă şi avea o poftă de mîncare pe măsură. În acelaşi timp însă, era un bun marinar pe care te puteai bizui pe orice vreme.

— O să dăm de belea, zise Dwyer înainte ca Thomas să fi apucat să-i spună ceva. Vreau să

ocolesc capul.

— Ţine-o spre hotel, răspunse Thomas.

Kate îl privi peste sandviş, cu surprindere, uitînd să muşte.

— Ai înnebunit? Toate şalupele şi bărcile trebuie că s-au refugiat la adăpost, încă de acum cîteva ore.

— Ştiu, răspunse Thomas. Dar ei au chef să privească marea înfuriată.

— E pierdere de timp, bombăni Dwyer.

Un alt grup trebuia luat la bord a doua zi dimineaţă de la Saint Tropez, iar ei plănuiseră să

plece acolo imediat după debarcarea soţilor Goodhart. Chiar dacă marea ar fi fost calmă iar vîntul ar fi suflat mai puţin aprig, aveau de străbătut cale lungă şi de făcut multiple pregătiri în timpul călătoriei. Mistralul, care bătea cu putere dinspre nord, i-ar fi obligat să navigheze de-a lungul coastei, din prudenţă, ceea ce însemna că drumul s-ar fi prelungit mult. Mai trebuiau să reducă şi viteza de navigaţie pentru a proteja carcasa navei de impactul direct şi puternic cu valurile dezlănţuite, iar pe o asemenea vreme era exclus ca în timpul călătoriei să se poată face vreo treabă

în interior.

— E vorba numai de cîteva minute, încercă Thomas să-l liniştească, îşi vor da seama repede că e imposibil să ne apropiem şi să acostăm şi atunci o să cîrmim spre Antibes.

— Tu eşti căpitanul, se supuse Dwyer şi trase furios de cîrmă cînd un val imens se rostogoli şi lovi în plină coastă făcînd-o pe Clothilde să geamă de durere.

Thomas rămase în cabina pilotului, netulburat în aparenţă. Soţii Goodhart continuau să stea pe punte, iar apa de mare pulverizată în rafale îi uda din plin, ceea ce însă părea să le facă plăcere.

Nici un nor nu păta azurul cerului, iar soarele – în plină după-amiază – strălucea cu tărie. Uneori 435

pînza stropilor pulverizaţi se întindea pe puntea întreagă, iar atunci imaginea celor doi bătrîni se estompa în aura policromă a unui efemer curcubeu.

Treceau prin faţa golfului Juan – departe de portul cu rada plină de ambarcaţiuni, care, deşi ancorate, se legănau puternic – cînd domnul Goodhart îi făcu semn lui Thomas că mai doreşte un pahar cu băutură. Ajunseră la vreo patru sute cincizeci de metri de palisada pe care se înşirau cabanele şi văzură că docul, unde în mod obişnuit se adăposteau bărcile rapide cu motor, acum era pustiu, aşa cum prevăzuse Dwyer. Valurile se rostogoleau urlînd, asaltau docul de beton inundîndu-l.

Pe ţărmul stîncos, în zona destinată scăldatului sezoniştilor, se vedea drapelul roşu iar lanţul bara scara ce cobora în spaţiul de înot, sub restaurantul Eden Roc. Valurile se spărgeau mult deasupra treptelor, apoi se retrăgeau înspumate, verzi-albe, eliberînd scara pînă cînd un alt val se năpustea şi o acopera din nou.

Thomas părăsi cabina pilotului şi ieşi pe punte.

— Mi-e teamă că am avut dreptate, domnule Goodhart, zise Thomas. Nici vorbă să poată

veni vreo barcă în întîmpinarea noastră pe o vreme ca asta. Va trebui să intrăm în port.

— Dumneata du-te în port, îi răspunse calm domnul Goodhart. Eu şi soţia mea am hotărît să

înotăm. Apropie cît poţi de mult nava de mal, fără a o primejdui.

— E înălţat steagul, iar în apă nu e nimeni, îi atrase atenţia Thomas.

— Francezii ăştia! răspunse cu evident dispreţ domnul Goodhart. Eu şi soţia mea am înotat la Newport pe o vreme mult mai rea decît aceasta. Nu-i aşa, dragă?

— O să trimitem mai tîrziu maşina în port ca să ne ia lucrurile, interveni doamna Goodhart.

— Aici nu este Newport, domnule, făcu Thomas o ultimă încercare de a apela la raţiunea clienţilor săi. Golful nu e prevăzut cu plajă nisipoasă. O să vă zdrobiţi de stînci dacă...

— Aici în Franţa, replică domnul Goodhart, totul pare mai complicat decît e în realitate. Te rog să tragi iahtul cît mai aproape de mal, cum te-am rugat. Restul îl laşi pe seama noastră. Vrem să

înotăm.

— Prea bine, domnule. Thomas se înapoie la cabina pilotului. Dwyer răsucea roata cîrmei, accelera cînd pe unul cînd pe celălalt din cele două motoare şi avansa în cercuri concentrice, din ce în ce mai strînse pînă când iahtul se apropie la vreo douăsute cincizeci de metri de scară.

— Apropie încă vreo sută de metri, îi ceru Thomas lui Dwyer. Le-a venit chef să înoate...

— Şi-au ieşit din minţi?! exclamă uluit Dwyer. Vor să se sinucidă?

— Îi priveşte, e vorba de ciolanele lor, răspunse Thomas. Apoi se întoarse spre Kate.

Îmbracă-ţi costumul, îi ceru el. El însuşi era în chiloţi de baie şi pulover.

Fără nici un cuvînt, Kate coborî să facă ceea ce i se poruncise.

— Îndată ce ne vezi în apă, tu pleacă, îndepărtează-te cît mai repede şi cît mai mult de stînci, îi spuse lui Dwyer. Iar după ce te convingi că am ajuns la liman, îndreaptă iahtul spre port. O să