Kate preparase peştii înăbuşit, la cuptor, îi garnisise cu cartofi, roşii, ceapă şi usturoi şi presărase peste ei sare grunjoasă, adăugind în final cubuleţe de şuncă şi un pic de vin alb.

Încă era lumină cînd se aşezară la masă. Soarele de-abia cobora la apus pe cerul senin, albastru-verzui. Bărbaţii se bărbieriseră, se ferchezuiseră şi îşi schimbaseră lenjeria şi hainele după

ce mai întîi se spălaseră. Apoi se aşezară comod şi băură cîte două pastis-uri fiecare, adulmecînd aromele îmbietoare ce se strecurau dinspre bucătărie. O linişte odihnitoare învăluise portul şi doar clipocitul uşor al apei, care se lovea de carenă, o tulbura din cînd în cînd.

Kate veni cu un platou mare pe care rînduise frumos peştii. Pîinea şi untul se aflau deja pe masă, alături de un castron cu salată. După ce îi servi pe bărbaţi, se aşeză şi ea alături de ei, fără

grabă, calmă. Thomas, în calitate de căpitan, turnă vin în pahare, după care luă un dumicat şi îl mestecă, gînditor. Kate începu şi ea să mănînce cu ochii aţintiţi în farfurie.

— Pinky, vorbi Thomas în cele din urmă, eşti un adevărat prieten. Deşi observ că ai pus la cale un complot ca să mă îngraş. Kate, te-am angajat!

Kate ridică ochii şi zîmbi, iar bărbaţii ciocniră în sănătatea noului membru al echipajului.

Chiar şi cafeaua avea gust de cafea.

După masă, în timp ce Kate spăla vasele, Thomas, Dwyer şi Pinky rămaseră pe punte şi, în tihna nopţii, începură să fumeze trabucuri oferite de Pinky, privind luna care se înălţa încet-încet deasupra Alpilor Maritimi.

— Dwyer, spuse Thomas lăsîndu-se comod pe spate în scaun, asta zic şi eu viaţă!

Dwyer nu îl contrazise.

431

Mai tîrziu, Thomas, Kate şi Pinky merseră împreună acolo unde ancorase Vega. Era tîrziu şi, cu excepţia cîtorva lumini aprinse, nava era cufundată în întuneric. Thomas rămase jos şi aşteptă la oarecare distanţă, iar Kate urcă la bord ca să-şi adune lucrurile. Nu voia să se ia la harţă cu căpitanul, dacă întîmplător era treaz şi se înfuria pentru că pierdea un membru al echipajului fără ca măcar să

fi fost înştiinţat din timp.

Un sfert de oră mai tîrziu, Kate reveni cu o valiză în mînă. O luară de-a lungul zidului fortăreţei, trecură pe lîngă navele ancorate una lîngă alta, pînă ajunseră acolo unde se afla Clothilde.

Kate se opri şi privi cu gravitate la iahtul alb-albastru care se legăna uşor în ritmul undei line, făcînd să scîrţîie şi să pîrîie parîmele ce îl ţineau legat de chei.

— O să-mi aduc aminte de seara asta, Tom, zise ea. Îşi azvîrli espadrilele din picioare şi, luîndu-le în mînă, porni desculţă în sus, pe pasarelă.

Dwyer îi aştepta pe punte. Se mutase în cabină la Tom, unde îşi improvizase un loc de dormit, după ce mai întîi pusese albituri proaspete, pentru Kate, la patul din fosta sa cabină. Thomas sforăia din cauza nasului său spart, însă Dwyer nu avea încotro, trebuia să-l suporte măcar un timp.

După o săptămînă se înapoie la vechea sa cabină pentru că fata se mutase la Thomas.

Sforăitul nu o deranja, spusese ea.

Soţii Goodhart, o pereche în vîrstă, trăgeau în fiecare an, în iunie, la Hotel du Cap. Domnul Goodhart era proprietarul unor ţesătorii de bumbac în Carolina de Nord, însă trecuse administrarea lor, şi a afacerilor sale în general, pe seama unuia din fiii săi. Înalt, zvelt, cu mişcări domoale, molcome, avea părul bogat, înspicat. Întreaga sa ţinută sugera un colonel activ, actualmente în rezervă. Doamna Goodhart era ceva mai tînără decît el, dar avea părul complet alb. Îşi menţinea destul de bine silueta, ceea ce îi permitea să poarte pantaloni. Soţii Goodhart închiriaseră iahtul Clothilde vara trecută şi le plăcuse atît de mult vacanţa petrecută pe el încît îl angajaseră şi anul acesta, trimiţîndu-i lui Thomas în acest scop o scrisoare încă din timpul iernii.

Erau cei mai nepretenţioşi clienţi ai Clothildei. În fiecare dimineaţă iahtul arunca ancora cît mai aproape posibil de ţărm, în faţa şirului de clădiri ce constituiau hotelul Cabanas. Soţii Goodhart soseau într-o barcă cu motor, încărcaţi cu coşuleţe împletite din nuiele pline cu alimente pregătite la bucătăria hotelului şi cu alte coşuleţe ce conţineau sticle de vin înfăşurate în şervete albe. Amîndoi depăşiseră vîrsta de şaizeci de ani, iar cînd marea era agitată, transbordarea lor din barcă pe iaht devenea o problemă. În asemenea zile, şoferul îi aducea direct la Antibes. Uneori îi însoţeau şi alte perechi, totdeauna vîrstnice, alteori îl preveneau pe Thomas că doresc să ia la bord nişte prieteni de la Cannes. Apoi iahtul trecea duduind prin strîmtoarea dintre insulele Lerin, la vreo patru kilometri depărtare de coastă, arunca ancora şi rămînea acolo în ziua respectivă. În locul acela apa era aproape totdeauna calmă, nu mai adîncă de vreo patru metri şi atît de limpede încît se vedea cu claritate iarba de mare ce se unduia la fund. Soţii Goodhart îmbrăcau costumele de baie, se întindeau pe saltele, la soare, şi citeau sau moţăiau. Din cînd în cînd se aruncau în apa răcoroasă şi înotau.

Domnul Goodhart spunea că se simţea mai bine dacă Thomas sau Dwyer se aflau lîngă soţia sa cînd se scălda, deşi ea era o femeie robustă, cu umeri largi şi picioare puternice, tinereşti şi înota perfect. Thomas ştia că ceea ce spunea domnul Goodhart era un pretext şi că în felul acesta le dădea 432

să înţeleagă că Thomas şi ceilalţi membri ai echipajului sînt invitaţi să se bucure, oricînd doresc, de apa limpede şi înviorătoare dintre insule.

Uneori, cînd aveau oaspeţi, Thomas întindea o pătură la pupă, unde soţii Goodhart şi invitaţii lor jucau cîteva robere de bridge. Şi el şi ea vorbeau domol şi se purtau excepţional de politicos atît unul cu celălalt, cît şi faţă de toţi cei aflaţi la bord.

La unu şi jumătate fix se servea primul pahar de băutură din ziua respectivă – Bloody Mary, invariabil – pe care Thomas o prepara cu grijă pentru clienţii săi. După aceea Dwyer punea masa cu alimentele aduse de la hotel: langustă şi friptură rece de vacă, salată de peşte, loup de mer cu sos verde, brînză şi fructe. Aveau totdeauna atît de multă mîncare încît, chiar dacă erau invitaţi şi oaspeţi, rămînea destulă şi echipajului nu numai pentru prînz, ci şi pentru cină. La masă fiecare avea sticla sa de vin.

Singura problemă de care trebuia să se preocupe Thomas era cafeaua, dar şi de această grijă

scăpase o dată cu angajarea bucătăresei. În prima zi a croazierei, cînd – îmbrăcată în şort alb şi o bluză de aceeaşi culoare ce îi încorseta pieptul plin – Kate apăruse cu cafetiera, domnul Goodhart dăduse aprobator din cap, uitîndu-se la inscripţia Clothilde imprimată în albastru pe bluză şi spuse:

— Căpitane, calitatea serviciului pe nava pe care o comanzi se îmbunătăţeşte an de an.

După masa de prînz, domnul şi doamna Goodhart se retrăgeau în cabină pentru a-şi face siesta. Adesea Thomas auzea sunete înăbuşite ce demonstrau că soţii făceau dragoste. El ştia că

aceştia erau căsătoriţi de treizeci şi cinci de ani – i-o spuseseră chiar ei – şi se minuna că încă

izbuteau nu numai să se iubească, dar să şi guste – în mod evident -plăcerea. Soţii Goodhart îi zdruncinaseră concepţia despre căsnicie.

Pe la patru reapăreau gravi, ceremonioşi ca de obicei, în costume de baie şi înotau vreo jumătate de oră, însoţiţi de Thomas sau Dwyer. Acesta din urmă nu înota grozav şi, o dată sau de două ori, cînd se îndepărtaseră la vreo sută de metri de Clothilde, Thomas se gîndi fără să vrea că

mai degrabă femeia i-ar putea veni în ajutor bărbatului, remorcîndu-l înapoi la iaht.

La cinci fix, după duş, domnul Goodhart se ivea pe punte în pantaloni de bumbac, cămaşă

albă şi o scurtă albastră.

— Ce spui, căpitane, se adresa el lui Thomas, n-ar fi timpul să bem ceva? Iar dacă nu avea invitaţi, adăuga: Te rog să-mi faci cinstea şi să accepţi şi dumneata un pahar.

Thomas prepara două scotch-uri cu sifon, dădea semnalul iar Dwyer pornea motoarele şi prelua cîrma. Kate ridica ancora şi iahtul pornea înapoi, spre Hotel du Cap. Domnul Goodhart şi Thomas rămîneau la pupă şi sorbeau în tihnă whisky-ul, în timp ce nava părăsea strîmtoarea, ocolea insula şi ieşea în marea deschisă, dincolo de care se profilau turnurile albe-roz ale oraşului Cannes.

Într-o după-amiază, domnul Goodhart îl întrebă pe Thomas:

— Mai sînt persoane cu numele de Jordache prin părţile acestea?

— Din cîte ştiu, nu, răspunse Thomas. Apoi, după o pauză, întrebă: De ce?

— Am menţionat ieri, întîmplător, numele dumitale cînd discutam cu directorul adjunct al hotelului, răspunse domnul Goodhart, iajr acesta mi-a spus că, din cînd în cînd, o pereche cu numele de Jordache trage la hotelul lor.

Thomas sorbi din whisky.

433

— E fratele meu, răspunse el, fără să-şi ridice ochii din pahar, dar îl simţea pe domnul Goodhart privindu-l cu curiozitate şi îi ghicea gîndurile. Am apucat pe drumuri diferite, lămuri el scurt. El a fost isteţul familiei.

— Nu se ştie, zise domnul Goodhart, descriind, cu mîna în care ţinea paharul, un arc de cerc larg; iar gestul său cuprindea nava, soarele ce încă strălucea, apa spintecată şi învolburată de prora ascuţită a iahtului, dealurile verde-ocru de pe coastă. Poate că dumneata ai fost cel isteţ. Iată, eu am muncit toată viaţa şi numai după ce am îmbătrînit şi m-am retras din afaceri am găsit timp să rezerv două săptămîni pe an pentru mine şi soţia mea. Rîse uşor, un rîs în care se împleteau melancolia şi regretul. Şi eu eram considerat isteţul familiei!

Doamna Goodhart apăru şi ea pe punte, îmbrăcată în pantaloni şi un pulover larg, comod.

Avea un aspect tineresc. Thomas îşi termină whisky-ul, apoi pregăti unul şi pentru ea. Doamna Goodhart bea cot la cot cu bărbatul ei.

Domnul Goodhart plătea două sute cincizeci de dolari pe zi pentru charter, plus combustibilul, precum şi o mie două sute de franci vechi drept diurnă de masă fiecărui membru al echipajului. În primul an, după expirarea termenului de închiriere a navei, domnul Goodhart oferise, drept primă, cinci sute de dolari. Thomas şi Dwyer se străduiseră să-şi imagineze cîţi bani trebuie să

aibă cineva pentru a-şi permite o vacanţă la preţul acesta, angajînd în acelaşi timp, ca locuinţă