Bunul democrat şi potenţialul senator se apropie de fericita mireasă care, modestă şi zîmbitoare, se ancorase drăgăstoasă de braţul soţului.

— Îmi faci onoarea să dansezi cu mine? o întrebă Rudolph.

— Ştii bine că tot ce am eu îţi aparţine, interveni Brad.

Rudolph o duse pe pistă. Virginia dansa ca orice mireasă, cu dreapta rece în mîna partenerului şi stînga sprijinită uşor, ca un fulg, de umărul lui. Ţinea capul sus, cu mîndrie, conştientă că era privită cu invidie deopotrivă de fetele cărora le părea rău că nu se aflau în locul ei şi de băieţii care ar fi dorit să fie în locul lui.

— Multă fericire, mulţi, mulţi ani fericiţi, îi ură Rudolph. Virginia rîse molcom.

— O să fiu fericită, să nu-ţi faci grijă, îl asigură ea atingîndu-l uşor cu genunchiul, ca din întîmplare. Brad îmi este soţ, iar tu îmi vei fi amant.

— O, Cristoase! exclamă înăbuşit Rudolph.

Ea puse uşor vârful arătătorului pe buzele lui ca să-l facă să tacă şi terminară dansul. În timp ce se îndreptau spre Brad, Rudolph îşi dădea seama că se pripise cu optimismul. Lucrurile nu se vor îndrepta nici într-un milion de ani, îşi zise el.

422

Nu aruncă boabe de orez, aşa cum procedau ceilalţi oaspeţi, pe tinerii căsătoriţi cînd porniră

în voiaj de nuntă cu Brad la volanul maşinii. Nici Calderwood, care stătea în picioare pe treptele clubului, nu aruncă orez. Bătrînul privea încruntat, dar era greu de precizat dacă ochii îngustaţi şi cutele dintre sprîncene se datorau gîndurilor care îl frămîntau sau razelor de soare care îi cădeau drept în ochi. Oaspeţii se înapoiară în grădină ca să mai închine un pahar în cinstea mirilor, dar el rămase în continuare pe treapta scării cu privirile aţintite spre dunga strălucitoare a orizontului, acolo unde se făcuse nevăzută maşina care o ducea pe ultima sa fiică şi pe soţul ei. Mai devreme Calderwood îi spusese că vrea să-i vorbească, de aceea Rudolph îi şopti lui Jean că mai rămîne cu bătrînul, iar ea se eclipsă discret.

— Ce crezi? întrebă Calderwood.

— A fost o nuntă minunată! zise Rudolph.

— Nu la asta mă refeream.

— Cine poate spune cum va evolua o căsnicie? Rudolph dădu din umeri.

— El se aşteaptă să-i ofer locul tău.

— Mi se pare normal, îşi exprimă opinia Rudolph.

— Ce n-aş fi dat să fi fost tu cel care a plecat cu ea la New York în după-amiaza aceasta, oftă bătrînul.

— Căile vieţii sînt întortocheate de cele mai multe ori, zise Rudolph.

— Aşa este, nu încape îndoială. Calderwood clătină din cap. Nu am încredere completă în băiatul ăsta, zise el. Nu îmi place să spun aşa ceva de nimeni, cu atît mai puţin despre un om care a muncit cu devotament pentru mine, aşa cum a făcut-o el şi care pe deasupra mai e şi soţul fiicei mele. Dar nu mă pot amăgi singur.

— Nu a făcut greşeli de cînd lucrează aici, încercă să argumenteze Rudolph. Cu o singură

excepţie, gîndi el: cînd nu a crezut ce i-am spus despre Virginia. Sau, mai rău, a crezut şi totuşi a luat-o de soţie. Dar nu putea să-i dezvăluie lui Calderwood gîndurile sale.

— Îl ştiu bine acum pe prietenul tău, replică bătrînul. E isteţ şi viclean ca un vulpoi. Tu îl cunoşteai de multă vreme şi aveai încredere în el, de aceea l-ai adus şi i-ai pus pe umeri răspunderi mari. Dar e ceva cu el... Clătină din nou capul său mare, cu faţa palidă marcată de semnele solilor morţii. Îi place băutura, e curvar, vine din Oklahoma, încheie el ca suprem argument.

Rudolph rîse pe înfundate.

— Ştiu, continuă Calderwood, sînt un bătrîn cu prejudecăţi înrădăcinate. Dar... asta-i! Cred că m-ai răsfăţat, Rudy. Nu am întilnit în viaţa mea un om căruia să-i acord încrederea mea aşa cum ţi-am acordat-o ţie. Chiar şi atunci cînd m-ai făcut să acţionez împotriva convingerii mele intime...

Te-ai mira dacă ai afla de cîte ori s-a întîmplat lucrul acesta. Eram încredinţat că niciodată n-ai să

faci ceva împotriva intereselor sau reputaţiei mele.

— Mulţumesc, domnule Calderwood, zise cu recunoştinţă Rudolph.

— Domnule Calderwood, domnule Calderwood! mormăi bătrînul arţăgos. Şi pe patul de moarte tot „domnule Calderwood” o să-mi spui?

— Mulţumesc, Duncan, spuse cu un efort Rudolph.

423

— Nu-mi vine să las toată afacerea asta pe mîinile omului acela. Glasul bătrînului suna frînt, plîngăreţ. Nici măcar după moartea mea! Nu-mi vine deloc să fac aşa ceva. Dar dacă tu spui... Se întrerupse nefericit.

Rudolph respiră adînc. Există totdeauna cineva pe care să-l trădezi, îşi spuse în gînd.

— N-am spus asta, vorbi el calm. La departamentul nostru juridic există un tînăr jurist, Mathers îl cheamă...

— Îl cunosc, zise Calderwood. Un tip cu ochelari, e căsătorit, are doi copii. Şi e originar din Philadelphia.

— A absolvit Şcoala Comercială din Wharton înainte de a studia dreptul la Harvard, completă Rudolph biografia începută de Calderwood. Lucrează de patru ani la noi şi cunoaşte toate sectoarele. A colaborat tot timpul cu mine, pune întrebări pertinente şi ar cîştiga mult mai mult la orice firmă juridică din New York, dar el prefera să rămînă aici, la noi.

— O.K.! spune-i să vină mîine la mine, zise Calderwood.

— Aş prefera să-i spui dumneata, Duncan. Pentru a doua oară în viaţă îi spunea pe nume.

— Ca de obicei, zise Calderwood, nu aş vrea să fac ce mă sfătuieşti tu, deşi ştiu că ai dreptate. Bine, o să-i spun eu. Acum, haide să bem nişte şampanie. Dumnezeu mi-e martor că am plătit destui bani ca să ne permitem şi noi un pahar.

Numirea fu anunţată cu o zi înainte de înapoierea tinerilor căsătoriţi din voiajul de nuntă.

Brad primi vestea cu calm, ca un gentleman şi nu îl întrebă niciodată pe Rudolph cui i se datora hotărîrea respectivă. Trei luni mai tîrziu însă, demisionă şi plecă, împreună cu soţia, la Tulsa unde tatăl său îi oferise un post însemnat în afacerile sale petroliere. La prima aniversare a lui Enid, Brad trimise cinci sute de dolari pentru a fi depuşi în contul pe care îl deschisese pe numele fetiţei.

Brad îi trimitea cu regularitate lui Rudolph epistole vesele, spirituale, prietenoase. O ducea bine, scria el, şi cîştiga mai mulţi bani decît oricînd înainte. Îi plăcea Tulsa unde pariurile la golf se încheiau la nivelul generos al Vestului şi în trei sîmbete la rînd cîştigase peste o mie de dolari de fiecare dată. Lumea o plăcea pe Virginia, iar ea – la rîndul ei – făcuse multe legături de prietenie.

Ba chiar învăţase şi ea golf şi se apucase să joace. Brad îl îndemnă pe Rudolph să investească în afacerile sale petroliere. E ca şi cînd ai culege banii din pom, pleda el. Afirma că în felul acesta voia să-şi achite datoria morală pe care o avea faţă de Rudolph.

Dintr-un sentiment de vinovăţie (nu putea uita discuţia avută cu Duncan Calderwood pe treptele de la Country Club) Rudolph începu să achiziţioneze acţiuni petroliere de la puţurile pe care le prospecta, le fora şi le administra Brad. Îl consultase şi pe Johnny Heath, iar acesta îi spusese că –

ţinînd seama de veniturile lui Brad şi de faptul că industria petrolieră se bucura de privilegiul scutirilor de impozite pînă la douăzeci şi şapte la sută – merita să-şi asume riscul investiţiilor. Mai mult, Johnny verificase şi constatase că firma Peter Knight & Fiul era considerată ca una din cele mai solide şi se bucura de credit în lumea afacerilor, de unde trăsese concluzia că fiecare dolar investit îi va aduce un alt dolar cîştig.

424

Capitolul 3

1965

Thomas stătea chircit pe vine, pe puntea din faţă şi fluiera a pagubă, lustruind de zor rola de bronz a vinciului ancorei. Muncea desculţ şi gol pînă la brîu căci, deşi era de-abia începutul lunii iunie, timpul se încălzise binişor. Se bronzase atît de tare şi era atît de pîrlit de soare încît nu se deosebea deloc de oacheşii greci şi italieni de pe oricare din navele ancorate în portul Antibes.

Trupul îi rămăsese vînjos, ca pe vremuri cînd lupta pe ring. Muşchii nu i se vălureau în striuri ca odinioară, erau mai netezi, mai armonioşi. Cînd punea ceva pe cap, ca acum, ca să-şi acopere începutul de chelie, părea mai tînăr decît era în realitate. Aşezase pe o ureche bereta albă de răţoi american, cu marginile lăsate jos ca să-şi ferească ochii de razele orbitoare pe care apa le reflecta, amplificîndu-le.