— Camera 923, ceru la telefonul interior şi o auzi pe centralistă făcînd legătura. Puse receptorul la loc după ce ascultase telefonul sunînd în gol de vreo zece ori. Ceasul din hol arăta orele 4 şi 35. Ultimele baruri îşi închiseseră uşile de treizeci şi cinci de minte. Plecă. Începuse singur ziua şi o încheia tot singur. Cu atît mai bine!

Opri un taxi şi urcă în el. În dimineaţa aceea începea să cîştige o sută de dolari pe săptămînă

şi îşi putea permite o călătorie cu taxiul. Dădu şoferului adresa lui Gretchen, dar cînd maşina porni spre sud, se răzgîndi. Nu avea chef să o revadă pe soră-sa şi cu atît mai puţin pe Willie. Valiza i-o puteau trimite ulterior.

— Îmi pare rău, se scuză Rudolph aplecîndu-se spre şofer, te rog să mă duci la Gara Centrală.

Nu dormise de douăzeci şi patru de ore dar era complet treaz cînd – la nouă şi jumătate – se prezentă la serviciu, la biroul lui Duncan Calderwood. Nu perforă fişa, deşi era la locul ei.

Ţerminase cu ceasul de pontaj.

224

Capitolul 3

1950

Thomas potrivi cifrul lacătului şi deschise dulăpiorul. Trecuseră luni de cînd fiecare dulap din vestiar fusese prevăzut cu lacăt, iar membrii – la invitaţia administraţiei – îşi lăsau la birou portofelele care, după ce erau sigilate în plicuri, erau depuse în seif. Hotărîrea fusese adoptată în urma plîngerii lui Brewster Reed, căruia bancnota talisman de o sută de dolari îi fusese sustrasă din dulăpior în chiar acea sîmbătă după-amiază cînd Thomas se afla la Port Philip. Cînd Thomas îşi reluase slujba luni după-amiază, Dominic îi relatase cu multă satisfacţie cele întîmplate.

— Ţicăloşii! exclamase Dominic. S-au convins că nu eşti vinovat, iar pe mine nu mă pot acuza că am angajat un hoţ.

Dominic îi mărise salariul cu zece dolari, astfel că Thomas primea acum patruzeci şi cinci de dolari pe săptămînă.

Thomas se dezbrăcă, îşi puse o bluză de sport curată şi încălţă o pereche de ghete pentru box.

La ora cinci prelua de la Dominic grupa de gimnastică ritmică şi de obicei unul sau doi membri îl solicitau la cîteva reprize de antrenament de box. Thomas deprinsese de la Dominic cîteva trucuri ca, de pildă, să privească fioros şi să acţioneze aparent agresiv, fără însă a cauza vreun neajuns partenerului. Mai învăţase, tot de la Dominic, nişte fraze tehnice care îi convingeau pe partenerii de antrenament că li se dezvăluie metodele eficace de luptă şi de apărare.

Nu se atinsese de cei patru mii nouă sute de dolari depuşi la bancă şi încă îi spunea

„domnule” lui Sinclair dacă îl întîlnea la vestiar.

Lui Thomas îi plăcea ora de gimnastică. Spre deosebire însă de Dominic, care doar indica ritmul, Thomas executa o dată cu membrii grupului toată gama de exerciţii fizice: flotări, genuflexiuni, culcări pe spate şi ridicări pentru întărirea muşchilor abdominali, pedalări pe bicicletă, aplecări fără îndoirea genunchilor cu lipirea palmei de podea, şi toate celelalte figuri de gimnastică.

În modul acesta îşi menţinea condiţia fizică şi totodată se amuza privindu-i pe domnii aceştia respectabili şi plini de ei cum se căzneau transpirînd şi gîfîind. Glasul său căpătase accente poruncitoare ceea ce îl ajuta să pară mai puţin copilăros.

Iar dimineţile nu se mai trezea chinuit de senzaţia că ise va întîmpla ceva neplăcut, neprevăzut.

După ora de gimnastică Thomas se duse în sala de antrenament unde îi găsi pe Dominic şi Greening punîndu-şi mănuşile de box. Dominic, care era răcit şi băuse cam mult în seara precedentă, avea ochii injectaţi şi mişcările lente. Părea îmbătrînit şi diform în bluza largă de sport, iar chelia de pe creştet îi strălucea prin părul ciufulit, sub lumina puternica ce se revărsa din tavan. Greening –

înalt, bine construit – se agita nerăbdător împrejur, iar ghetele scoteau un sunet sec, agresiv. Lumina electrică făcea ca ochii să-i pară spălăciţi, iar părul blond, tuns perie, părea aproape platinat. În timpul războiului făcuse serviciul la marină, cu rangul de căpitan şi fusese distins cu o decoraţie importantă. Era un tip chipeş. Cu nasul drept, cu maxilarele puternice şi cu obrajii trandafirii, ar fi putut deveni cu uşurinţă, probabil, erou de western-uri, daca nu ar fi descins dintr-o familie de vază

care nu cobora pînă la nivelul acesta. De cînd îşi exprimase faţă de Dominic bănuiala că Thomas i-a 225

furat zece dolari din buzunar, Greening nu mai vorbise niciodată cu acesta. Acuma, cînd Thomas intrase în sală ca să aştepte pe unul din membrii clubului care îl solicitase la antrenament, Greening nici nu privise în direcţia lui

— Ajută-mă, puştiule, îl chemă Dominic şi îi întinse mumie cu mănuşile puse. Thomas legă

şireturile. Dominic le legase deja pe ale lui Greening.

Dominic se uită la ceasul de pe perete, ca să se asigure ca nu vor depăşi repriza de două

minute, şi se apropie de Greening.

— Începem cînd doriţi, domnule, îi zise el.

Greening nu zăbovi. Era tipul luptătorului tradiţional, şcolit, ofensiv, care îşi folosea din plin alonja pentru a ciocăni capul lui Dominic. Raceala de care suferea şi mahmureala îşi spuneau cuvîntul şi foarte curînd Dominic începu să gîfîie. Se străduia să se ferească, prin eschive, şi îşi vira capul sub bărbia lui Greening, burduşind – fără entuziasm şi fără forţa – stomacul adversarului.

Deodată Greening făcu un pas înapoi şi lansă un puternic uppercut cu dreapta, care îl surprinse pe Dominic şi-i umplu gura cu singe.

Ţicălosul, îl blestemă în gînd Thomas. Dar nu zise nimic şi rămase cu faţa impasibilă.

Dominic se aşeză pe jos şi îşi şterse, gînditor, sîngele cu manuşa. Greening nu catadicsi să-l ajute, dar se retrase un pas şi îl privi curios, cu mîinile lăsate în jos. Fără să se ridice, Dominic întinse braţele către Thomas.

— Scoate-le, flăcău; zise el cu glas aspru. Mi-ajunge pe ziua de azi, Nici unui nu-vorbi în timp ce Thomas desfăcea şireturile şi-i scotea mănuşile. Ştia că bătrînul luptător nu voia să fie ajutat şi de aceea nici nu încercă. Dominic se ridică greoi şi îşi ştese gura cu mîneca bluzei.

— Îmi pare rău, domnule, se pare că astăzi nu-s în apele mele, se scuză el...

— Ăsta n-a prea fost antrenament, zise nemulţumit Greening. Daca mi-ai fi spus că nu te simţi bine nici nu m-aş fi dezbrăcat. Dumneata ce spui, Jordache, se întoarse el pe neaşteptate către Thomas. Nu vrei sa ne antrenăm cîteva minute?

Jordache, deci îmi cunoaşte numele, îşi zise Thomas. Se uita întrebător la Dominic.

Greening era altceva, se deosebea total de ceilalţi membri cu burtică, entuziaşti, sincer doritori de educaţie fizică, pe care Dominic îi dădea în grija lui Thomas. O scînteie de ură siciliană fulgeră o frîntură de secundă în ochii întunecaţi ai lui Dominic. Sosise timpul să dea foc conacului boieresc!

— Cred că e cazul să-l mulţumim, dacă asta e dorinţa domnului, zise încet Dominic, scuipînd sînge.

Thomas îşi puse mănuşile iar Dominic i le legă, cu capul aplecat, ferindu-şi ochii şi tăcînd.

Thomas simţi că îl cuprinde vechea şi binecunoscuta senzaţie, amestecul acela de teamă, plăcere, frenezie, de furnicături electrizante prin braţe şi picioare, precum şi apăsarea caracteristică, pe stomac. Zîmbi nevinovat, ca un copilaş, peste capul lui Dominic spre Greening, care îl privea rece.

— O.K., zise Dominic, dîndu-se la o parte.

Greening se apropie, fără să şovăie, cu stînga întinsă şi dreapta sub bărbie. Marfă de colegiu, gîndi dispreţuitor Thomas, contracarînd lovitura de stînga şi eschivîndu-se de dreapta. Greening era mai înalt şi mai iute decît el, iar Thomas îşi dădu seama de aceste avantaje ale adversarului cînd primi în plin, la tîmplă, lovitura de dreapta a acestuia. Thomas nu se mai bătuse cu adevărat de la ultima încăierare cu maistrul de la garajul din Brooklyn, iar antrenamentele politicoase pe ring cu 226

gentlemenii, membri ai clubului, nu îl pregătiseră pentru o înfruntare ca aceasta. Greening mimă o lovitură cu dreapta şi îl lovi, fără menajamente, cu stînga la cap. Nemernicul, nu se joacă, gîndi Thomas şi îl atacă la ficat cu stînga, după care plasă, rapid, o lovitură cu dreapta la cap. Dar Greening era puternic, nu încăpea îndoială.

O clipă, Thomas surprinse ochii lui Dominic şi se întrebă dacă îi va face un semn. Dar Dominic nu se mişcă şi nu schiţă nici un semn, nici un gest.

O.K, îşi zise Thomas, să-i dăm drumul. La dracu, ce s-o-ntîmpla apoi, om vedea. Continuară

să lupte fără să ţină seama de cele două minute regulamentare. Greening ataca metodic, brutal, folosind avantajele conferite de statură şi de greutate. Thomas lupta cu obişnuîta-i agresivitate violentă, pe care o ascunsese cu grijă în răstimpul ultimelor luni. Ţine, căpitane, îşi zicea, în timp ce îşi bumbăcea adversarul, folosind toate cunoştinţele acumulate de la Dominic; ţine, fecioraş bogat, poliţistule: eşti mulţumit de contravaloarea pe care o capeţi pentru cei zece dolari ai tăi?

Ambii combatanţi sîngerau la gură, la nas, cînd – în cele din urmă -Thomas aplică lovitura care ştia că marchează începutul sfîrşitului. Buimăcit, Greening se retrase un pas, surîzînd prosteşte.

Continuă să ţină garda ridicată, dar pumnii i se mişcau fără vlagă. Thomas dansa în jurul prăzii, pregătind lovitura decisivă, dar interveni Dominic şi îi despărţi.

— Cred că deocamdată ajunge, domnilor. A fost un antrenament complet, zise el.

Greening îşi reveni iute, ochii săi îşi recăpătau ascuţimea.