tulburi, ceasul, şase fără un sfert. Se dezmetici, brusc: nu era dimineaţa. Venise de la şcoală şi se aruncase pe pat, aşa îmbrăcat cum era, ca să se odihnească puţin înainte de a coborî în infernul din pivniţă. Desluşi vocea tatălui, care se înapoiase probabil în timp ce el dormea, şi simţi o bucurie egoistă: era scutit de corvoadă. Se întinse din nou pe pat.
Două glasuri, unul ascuţit, agitat, celălalt potolit, pe ton de explicaţie se auzeau de jos. Tatăl şi mama se certau. Rudolph era prea obosit ca să-i pese, dar gălăgia stîrnită nu îl lăsa să doarmă, aşa că ascultă.
Mary Pease Jordache se muta. Nu prea departe, doar de partea cealaltă a culoarului, în camera lui Gretchen. Se ducea şi venea, tîrîndu-şi picioarele bolnave de flebită, cărînd rochii, lenjerie, pantofi, piepteni, fotografiile copiilor cînd erau mici, caietul de desen al lui Rudolph, trusa de cusut, „ Pe aripile vîntului”, un pachet mototolit de „Camel”, poşete vechi. Scotea din camera pe care o urîse douăzeci de ani toate lucrurile ce îi aparţineau şi le punea grămadă pe patul nefăcut al fiicei sale, stîrnind un nor de praf de fiecare dată cînd intra cu o nouă încărcătură în braţe. În acelaşi timp rostea un monolog ce se revărsa în valuri.
— M-am săturat de odaia asta. Am răbdat douăzeci de ani, dar mi-a ajuns pînă peste cap.
Nimeni nu mă respectă nici un pic în casa asta. De-acuma o să merg pe calea mea. N-o să stau la cheremul unui nebun, unui smintit care străbate jumătate de ţară ca să arunce în vînt cinci mii de dolari. Tot ce am adunat o viaţă întreagă. Am robotit ziua şi noaptea, nu mi-am permis măcar o bucurie, am îmbătrînit, doar ca să economisesc banii aceia şi să-l pot trimite la colegiu pe băiatul meu iubit, să-l fac domn. Acum însă n-o să se ducă nicăieri, n-o să fie nimic, pentru că soţul meu cel isteţ a vrut să arate cît de boier este el dînd cinci mii de dolari unui milionar din Ohio, doar pentru ca preţiosul său frate şi grăsana de nevastă-sa să nu se simtă stînjeniţi cînd s-or duce la operă
în limuzina lor Lincoln Continental.
— N-am lăcut-o pentru fratele meu sau pentru obeza lui. Jordache vorbea liniştit, cu palmele împreunate între genunchi. Ţi-am mai explicat. Am făcut-o pentru Rudy. La ce bun să
meargă la colegiu dacă într-o bună zi lumea va afla, din senin, că are un frate puşcăriaş?
— Thomas e făcut pentru puşcărie, acolo-i locul lui firesc! ţipă Mary Pease Jordache. Dacă
ai de gînd să plăteşti cinci mii de dolari de fiecare dată cînd îl arestează, atunci să pleci imediat din casa asta. Fă-te magnat al petrolului sau bancher. Pun rămăşag că nu-ţi încăpeai în piele cînd i-ai dat individului ăla banii. Te- ai fălit. Fiul tău! Aşchia nu sare departe de trunchi! Viguros, viril, s-a dus drept la ţintă. Nu s-a mulţumit să lase gravidă o singură fată, o, nu, n-ar fi fost feciorul lui Axel Jordache. Două deodată! Să dovedească din ce familie provine. Ei bine, dacă de-acum înainte Axel Jordache vrea să arate ce taur este el, să facă bine să-şi caute o pereche de gemene. S-a terminat, calvarul meu a luat sfîrşit!
— O, Iisuse, calvarul ei, oftă Jordache.
— Murdărie, mocirlă, continua să ţipe Maiy Jordache. De la o generaţie la alta. Şi fică-ta e o curvă, am găsit chiar în casa asta banii pe care i-a primit de la bărbaţi pentru serviciile ei: opt sute de dolari, i-am văzut cu ochii mei, îi ascunsese într-o carte. Opt sute de dolari. Copiii tăi au preţ bun, ce să zic. Ei bine, de-acum şi eu o să am preţul meu. Vrei ceva de la mine, vrei să mă duc jos, la prăvălie, vrei să te urci în patul meu, plăteşte! Îi dăm femeii ăleia treizeci de dolari şi nu face nici pe jumătate treaba pe care o fac eu. Iar noaptea se duce acasă. Treizeci de dolari e şi preţul meu, 174
chilipir! Dar mai întîi să-mi plăteşti din urmă, treizeci de mii de dolari pentru douăzeci de ani de trudă, apoi stăm de vorbă.
Ieşi valvîrtej din cameră cu ultimul braţ de lucruri şi trînti, după ea, uşa odăii în care se mutase.
Jordache clătină din cap, se sculă şi urcă, şchiopătînd, scările spre camera lui Rudolph, pe care îl găsi întins în pat, cu ochii larg deschişi.
— Presupun că ai auzit, zise Jordache.
— Ihî, răspunse Rudolph.
— Îmi pare rău, se scuză tatăl.
— Ihî, repetă automat Rudolph.
— Acum mă duc jos, la prăvălie, să văd cum stau treburile, mai zise Jordache întorcîndu-se să plece.
— Cobor şi eu să te ajut, se oferi Rudolph.
— Culcă-te, îi porunci tatăl. Nu vreau să te mai văd în prăvălie sau la cuptor.
Ieşi din cameră.
175
Capitolul 11
1946
I
Subsolul casei în care locuia familia Westerman era un soi de hrubă, dar fusese amenajat astfel ca tinerii să profite uneori organizând aici petreceri cu dans. Chiar în seara aceasta se desfăşura o asemenea reuniune la care participau vreo douăzeci de băieţi şi fete. În ambianţa creată
de luminile reduse la minimum, unii dansau, alţii se înghesuiau perechi-perechi prin colţuri întunecoase, iar o parte pur şi simplu îl ascultau pe Benny Goodman cîntînd pe un disc „Paper Doll”.
Acum formaţia „River Five” se întrunea rareori la repetiţie. Nişte băieţi demobilizaţi din armată îşi organizaseră şi ei o orchestră şi obţineau majoritatea angajamentelor. Rudolph nu le purta pică, băieţii erau mai maturi şi mai buni instrumentişti decît membrii orchestrei sale.
Alex Dailey o strîngea în braţe pe Lila Belkamp, dansînd în mijlocul încăperii. Îşi anunţaseră prietenii că la terminarea şcolii, în iunie, se vor căsători. Alex avea nouăsprezece ani şi era cam greoi la cap. Lila era o fată la locul ei, poate prea sentimentală şi cam prostuţă, altminteri de treabă. Rudolph se întreba dacă şi mama sa arăta ca ea la douăzeci de ani. Ar fi dorit să fi înregistrat discuţia pe care o avusese ea cu tata în noaptea cînd acesta revenise de la Elysium, ca să o poată
asculta şi Alex. Rudolph îşi spunea că discuţia respectivă ar trebui auzită de toţi ginerii în perspectivă, poate că atunci nu s-ar înghesui atît de grăbiţi la biserică.
Julie se cuibărise comod în braţele lui Rudolph care şedea pe un scaun cam şubred, într-un colţ al hrubei. Şi alte fete şedeau în braţele băieţilor, dar Rudolph ar fi preferat să fie scutit. Nu îi plăcea faptul că ceilalţi băieţi îl vedeau în postura asta caraghioasă şi îi ghiceau sentimentele. Unele lucruri nu trebuie să se desfăşoare în faţa tuturor. Nu şi-l putea imagina, de pildă, pe Teddy Boylan dîndu-se în spectacol la vreun bar cu o fată în braţe. Dacă însă ar fi îndrăznit să facă măcar o aluzie, Julie ar fi explodat.
Julie se înscrisese pentru admitere la sesiunea de toamnă la Barnard. Era aproape sigură că
va reuşi şi îl îndemna pe Rudolph să intre la Columbia – New York, pentru ca să fie aproape unul de celălalt. Rudolph se prefăcea că oscilează între Harvard şi Yale; n-ar fi îndrăznit să-i mărturisească niciodată că nu se va duce la colegiu.
Julie se cuibări şi mai bine, îşi vîrî căpşorul sub bărbia lui şi scoase un sunet de parcă era o pisicuţă lenevoasă ce toarce mulţumită, ceea ce altă dată l-ar fi amuzat pe Rudolph. Privi peste capul ei la tinerii care se distrau şi îşi zise că el era, probabil, singurul băiat virgin dintre toţi cei adunaţi acolo. Nu avea nici o îndoială în ce îi privea pe Buddy Westerman, Dailey, Kessler şi majoritatea celorlalţi băieţi, deşi cîţiva minţeau, probabil, cînd se punea problema. Dar nu numai acest aspect îl deosebea de ceilalţi. Îşi punea întrebarea cine l-ar mai fi invitat dacă s-ar fi ştiut că
tatăl său omorîse doi oameni, că fratele său fusese arestat pentru viol, că sora sa rămăsese gravidă
(Gretchen îl prevenise ca să nu aibă o surpirză şocantă, îi scrisese ea) şi că trăieşte cu un bărbat căsătorit, că maică-sa îi pretinsese soţului treizeci de mii de dolari ca să-i permită să se urce în patul ei. Nu încăpea îndoială, familia Jordache era total deosebită de altele!
Buddy Westerman apăru şi îi anunţă:
176
