împotriva tuturor în seara aceasta.

34 Cocteil compus din trei părţi gin şi o parte vermut sec.

35 Eroul titular al capodoperei lui Sinclair Lewis, romancier american (1885-1951).

36 Post de emisiune radio şi televiziune american.

37 Critic literar şi poet englez (1772-1834).

215

— Poftim? făcu Lister perplex, pentru a doua oară în răstimp de treizeci de secunde. Începu să-şi încrunte sprîncenele. A pricep, zise el în cele din urmă, dar nu părea să-l bucure ceea ce pricepuse. Dacă-mi dai voie să-mi spun părerea, Gretchen, începu el, ştiind prea bine că putea exprima orice opinie poftea între Wall Street şi Strada a 6-a. Articolele tale sînt expelente, dar puţin cam prea... cum să zic... prea muşcătoare. Cuprind o notă de ostilitate care – recunosc, dă o nuanţă

binevenită – dar conţin şi o undă subterană agresivă, care îţi dă impresia că vizează întreaga industrie...

— A, zise ea calmă, văd că ai sesizat.

Alee Lister o privi impasibil. Orice urmă de cordialitate dispăruse de pe chipul său care, acum, îşi reluase aspectul oficial obişnuit, rece şi inflexibil, înlocuind într-o fracţiune de secundă

masca de actor englez de vodevil.

— Da, am sesizat, confirmă el. Şi nu numai eu. În atmosfera actuală, cînd oricine poate fi anchetat, iar cei care plătesc pentru anunţurile lor publicitare sînt al dracului de atenţi să nu dea banii pe mîna unora a căror orientare poate să fie inacceptabilă...

— E un avertisment? se interesă Gretchen.

— Poţi să o iei şi aşa. Un avertisment prietenesc, răspunse el.

— Îţi mulţumesc, dragă. Gretchen îi atinse, uşor, braţul, zîmbind candid. Dar mi-e teamă că

e prea tîrziu: sînt contaminată, sînt o comunistă fanatică în solda Moscovei, care complotează să

distrugă NBC38 şi MGM39 şi urmăreşte să năruiască „Ralston's Cereals”40.

— Astă seară are capsa pusă, Alee. Willie apăruse lîngă ea şi o strîngea tare de cot. Crede că e Halloween41. Haide la bucătărie să-ţi împrospătezi băutura din pahar.

— Mulţumesc, Willie, dar am impresia că e timpul să plec, îl refuză Lister. Mai am două

invitaţii pentru astă seară şi am promis că mă duc şi la petrecerile acelea. O sărută pe obraz pe Gretchen, lăsînd o uşoară boare de eter. Noapte bună, iubiţilor, sper că o să ţineţi seama de ceea ce am spus.

— Am gravat totul pe marmura memoriei, îl asigură Gretchen. Lister se îndreptă spre uşă, cu chipul ca de piatră, cu ochii lipsiţi de expresie, abandonînd paharul, în trecere, pe raftul bibliotecii.

— Ce-i cu tine? întrebă încet Willie. Urăşti banul?

— Îl urăsc pe el, îi răspunse Gretchen.

Se desprinse de Willie, croindu-şi drum printre oaspeţi spre Rudolph şi Julie care continuau să discute într-un colţ al camerei. Un aer de încordare plutea în jurul lor împresurîndu-i ca un zid şi izolîndu-i parcă de atmosfera destinsă şi de zumzetul vioi al discuţiilor din încăpere.

Julie părea că e gata să izbucnească în lacrimi; Rudolph privea încruntat, încăpăţînat.

— E îngrozitor, asta-i părerea mea, spunea Julie cînd Gretchen se apropie de ei.

38 Post de emisiune radio şi televiziune american.

39 Unul din cele mai mari studiouri cinematografice de la Hollywood.

40 Companie de produse alimentare pe bază de grîne.

41 Ajunul sărbătorii religioase „Toji sfinţii” (31 oct).

216

— Arăţi minunat în seara asta, Julie. Ca o adevărată femeie fatală, o complimentă Gretchen.

— Nu prea am senzaţia că aş fi, răspunse Julie cu voce tremurătoare.

— Ce s-a întîmplat? întrebă Gretchen mirată.

— Spune-i tu, îl îndemnă Julie pe Rudolph.

— Altă dată, continuă să se încăpăţîneze Rudolph. Sîntem la o petrecere.

— O să lucreze la Calderwood, ca angajat permanent. Începînd de mîine, vorbi Julie în locul lui.

— Nimic nu-i permanent, replică Rudolph.

— O să înţepenească în spatele tejghelei toată viaţa, continuă cu obidă Julie, într-un orăşel nenorocit. Ce rost a avut să-ţi toceşti coatele la şcoală, dacă te mulţumeşti numai cu atîta?

— Ţi-am spus că nu o să rămîn înţepenit nicăieri toată viaţa, răspunse Rudolph.

— Spune-i şi restul, îl îmboldi Julie cu aprindere.

— Care-i restul? întrebă Gretchen, dezamăgită: calea aleasă de Rudolph nu ducea la glorie.

În acelaşi timp îşi simţea inima uşoară căci, lucrînd la Calderwood, Rudolph putea să aibă grijă în continuare de mama lor, scutind-o pe ea de problemele pe care altminteri le-ar fi întîmpinat şi pentru rezolvarea cărora ar fi fost silită să apeleze la sprijinul lui Willie. Era ruşinos sentimentul acesta egoist, dar nu îi putea nega existenţa.

— Mi s-a oferit posibilitatea să petrec vacanţa în Europa. Ca dar, răspunse Rudolph cu glasul fără inflexiuni.

— Cine ţi-a făcut propunerea? întrebă Gretchen, deşi cunoştea răspunsul.

— Teddy Boylan.

— Sînt convinsă că părinţii mi-ar da voie şi mie şi am avea parte de cea mai frumoasă

vacanţă de vară din viaţa noastră, zise Julie cu înflăcărare.

— Nu am timp de cea mai frumoasă vară din viaţa noastă, răspunse cu încăpăţînare Rudolph, muşcînd cuvintele.

— Gretchen, spune-i tu ceva, se rugă Julie.