Nici una din femeile cu care se încurcase nu-l satisfăcea: nici doamna Dornfield, nici doamna Berryman, nici gemenele şi nici celelalte. Nişte ştoarfe, toate! Nu izbuteau să-l facă să o uite pe Clothilde. Tom avea convingerea că ea ştie de legăturile sale – nu puteai tăinui nimic în orăşelul ăsta împuţit – şi spera că suferă cel puţin atît cît suferea şi el. Dar chiar dacă se chinuia cu adevărat, ea nu-şi exterioriza niciodată sentimentele.
— Două e ora fericirii, gînguri doamna Dornfield.
Era destul ca să aţîţe un bărbat. Porni motorul şi flutură mîna în timp ce demara. Coyne ieşi din garaj, ştergîndu-se cu o cîrpă pe mîini.
— Cînd eram de vîrsta ta, zise el cu ochii după maşina care se îndepărta pe şosea, mă
feream să mă încurc cu femei măritate, căci ştiam că o să se termine rău.
— N-o să se termine rău, îl asigură Thomas.
— Văd şi eu, conveni Coyne.
Nu era băiat rău Coyne. Cînd Thomas împlinise şaptesprezece ani, Coyne pusese la bătaie o sticlă de bourbon pe care o goliseră într-o singură după-amiază.
Tocmai ştergea cu o bucăţică de pîine sucul lăsat de hamburger în farfurie, cînd Joe Kuntz, poliţistul, intră în bufet. Ceasul arăta orele două fără zece şi sala era aproape goală; doar cîţiva muncitori de la depozitul de cherestea care mîncau în curte şi Elias, barmanul, care curăţa grătarul.
Thomas nu se hotărîse dacă să o viziteze sau nu pe Bertha Dornfield.
Kuntz se apropie de tejghea şi întrebă:
— Thomas Jordache?
— Bună, Joe, îi răspunse Tom. Joe se abătea cam de două ori pe săptămînă pe la garaj ca să
„adulmece”. Ameninţa mereu că îşi dă demisia din slujbă pentru că leafa era mică.
— Recunoşti că te numeşti Thomas Jordache? întrebă Kuntz pe ton oficial.
— Ce s-a-ntîmplat, Joe? se miră Tom.
— Ţi-am pus o întrebare, fiule, zise Kuntz, umflîndu-se în uniformă.
— Doar ştii cum mă cheamă. Ce-i gluma asta?
— Mai bine vino cu mine, fecior. Am mandat de arestare pe numele tău, răspunse poliţistului, apucîndu-l de braţ, deasupra cotului. Elias se opri din frecat grătarul, iar muncitorii întrerupseră mestecatul mîncării. Liniştea se aşternu în bufet.
165
— Am comandat o plăcintă şi o ceaşcă de cafea, spuse Tom. Ia mina de pe mine, Joe.
— Ce-ţi datorează, Elias? îl întrebă Kuntz pe barman, fără a slăbi braţul băiatului din cleştele mînii sale.
— Cu sau fără plăcintă şi cafea? se interesă Elias
— Fără.
— Şaptezeci şi cinci de cenţi.
— Achită, fiule şi urmează-mă fără tărăboi, îi spuse Kuntz lui Tom. Nu făcea mai mult de douăzeci de arestări pe an.
— Bine, bine, răspunse Thomas şi puse optzeci şi cinci de cenţi pe masă. Iisuse, Joe, îmi rupi braţul!
Kuntz îl scoase repede afară şi îl duse la maşina cu motorul în funcţiune unde Pete Spinelli, tovarăşul său, şedea la volan.
— Pete, vrei să-i spui lui Joe să-mi lase braţul în pace?
— Taci! puştiule, şi urcă, îi răspunse Spinelli.
Kuntz îl împinse pe Tom pe canapeaua din spate şi se urca lîngă el, după care maşina de patrulare se îndrepta spre oraş.
— Eşti acuzat de viol calificat, îl lămuri sergentul Horvath pe Tom. Există o plîngere sub jurămînt depusă împotriva ta. Îi telefonez unchiului tău să-ţi angajeze un avocat.
Thomas încadrat de Kuntz şi Spinelli care acum aveau şi arme asupra lor, fu dus şi închis într-o celulă. Se uită la ceas, arăta două şi douăzeci. Bertha Dornfield nu va avea parte de vizita astazi.
În unica celulă a postului de poliţie se mai afla cineva, un individ sfrijit şi zdrenţăros, de vreo cincizeci de ani, cu barba nerasă de o săptamîna. Fusese arestat pentru a douăzeci şi treia oară, acuzat de braconaj de căprioare, îi spuse el lui Thomas.
IV
Harold Jordache păşea, în sus şi în jos, pe peron. Tocmai în seara asta trebuia să întîrzie trenul! Avea arsuri şi îşi apăsa cu amîndouă mîinile abdomenul. De cîte ori i se abătea un necaz pe cap îşi simţea stomacul contractîndu-se dureros. Iar de ieri, de cînd îi telefonase Horvath de la postul de poliţie, pe la două şi jumătate, numai de belele avusese parte. Nu închisese ochii un minut pentru că Elsa plînsese toata noaptea văicărindu-se că au fost dezonoraţi pe viaţă, că nu o să-şi poata arata obrazul în oraş şi că ce tîmpit a fost el că a acceptat sa primească în căminul lor pe un animal ca nepotul său. Harold îi dădea dreptate femeii, recunoscînd că fusese un dobitoc lăsîndu-se copleşit de sentimente. Familie, nefamilie, trebuia să-l fi refuzat pe Axel cînd îi telefonase în după-amiaza aceea, în legătură cu Tommy.
Se gîndea la Thomas, imaginîdu-şi-l pălăvrăgind, spumnd vrute şi nevrute ca un smintit, recunoscînd totul fără ruşine sau remuşcare şi dînd nume iar o dată ce începea să vorbească cine putea spune unde se va opri? Ştia că monstrul îl urăşte. Cine l-ar fi oprit să divulge tot ce cunoştea despre specula cu tichetele pentru raţiile de benzină, despre maşinile uzate cu cutoo de viteză
falsificate, menite să funcţioneze 150-200 de kilometrii, despre vînzarea ilicită, la preţuri mult 166
mărite, a automobilelor noi, eludind Controlul Preţurilor, despre repararea supapelor şi pistoanelor care în realitate nu aveau nimic defect, totul rezumîndu-se la un carburator înfundat? Dar despre Clothilde? Dacă primeşti în casă o pramatie ca Thomas i te-ai dat legat de mîini şi de picioare.
Arsura îl înjunghia ca un pumnal. Începu sa transpire, deşi bătea vîntul şi era rece pe peron.
