Fără să vrea, Brad vorbise cu accentul său sudic mai pronunţat decît de obicei.

— Bănuiesc că şi dumneavoastră trebuie să fiţi felicitat, zise Boylan.

— Aşa s-ar părea. Cel puţin în teorie, rîse Brad.

— Perkins, o să avem nevoie de încă o cupă. Boylan se îndreptă spre frapiera în care se găsea sticla de şampanie.

— Da, domnule. Perkins ieşi păşind ceremonios ca totdeauna.

— Cum s-a prezentat democratul, a fost convingător? întrebă Boylan răsucind sticla în gheaţa din găletuşă. A pomenit de păcătoşii ăia de bogătaşi răi?

— A vorbit despre bombă, răspune Rudolph.

— A, invenţia aia a democraţilor, zise Boylan. A spus unde o vom slobozi data viitoare?

— Nu părea să intenţioneze aşa ceva. De fapt cuvîntarea sa n-a fost lipsită de bun simţ.

Pentru un motiv neclar, Rudolph se simţea dator să ia apărarea membrului cabinetului.

— Chiar aşa? se miră Boylan continuînd să răsucească sticla de şampanie cu vîrful degetelor. Poate că e un republican camuflat.

Brusc, Rudolph îşi dădu seama ce îl frapase la Boylan: nu mai avea pungi la ochi. Trebuie că a dormit mult în timpul vacanţei, îşi zise el.

— Aveţi o locuinţă pe cinste, domnule, zise cu admiraţie Brad care, în timpul conversaţiei, cercetase cu ochii, fără nici o sfială, tot ce se afla în jurul său.

— Risipa ostentativă caracteristică celor care vor să-şi etaleze înalta poziţie socială. Familia mea adora lucrul acesta, zise neglijent Boylan. Sînteţi din sud, domnule Knight?

— Din Oklahoma.

— Am trecut, cîndva, cu maşina prin Oklahoma şi mi s-a părut deprimant. Aveţi de gînd să

vă înapoiaţi acolo?

— Mîine, răspunse Brad. Vreau să-l conving pe Rudy să vină cu mine.

— Aha, aşa! Se întoarse spre Rudolph. Te duci? Rudolph negă, clătinînd capul.

— Nu, desigur. Nu prea mi te închipui în Oklahoma, zise Boylan. Perkins reveni cu al treilea pahar şi îl puse pe masă.

— A, iată-ne, zise Boylan şi se apucă să desfacă, cu degete îndemînatice, sîrma care fixa dopul, apoi îl suci uşor, într-o parte şi alta pînă cînd dopul ieşi cu un pocnet uşor. Boylan turnă, cu gesturi elegante, lichidul spumos în pahare.

Rudolph îşi dădu seama că Boylan făcea un efort simbolic astăzi, căci – de regulă – Perkins destupa sticlele. Boylan întinse cîte un pahar tinerilor, apoi î1 ridică pe al său şi închină:

— Pentru viitor, acel timp atît de primejdios!

— Asta întrece coca-cola, nu încape îndoială, zise Brad cu fals entuziasm, gustînd din şampanie. Rudolph se încruntă uşor. Brad se purta dinadins ca un bădăran, în semn că nu îi plăceau manierele afectate ale lui Boylan.

— Nu-i aşa? răspunse Boylan prefăcîndu-se că nu observă nuanţa de ironie. Ce aţi spune dacă am ieşi să bem restul de şampanie în curte, sub strălucirea soarelui? propuse Boylan.

— Nu prea avem timp, se scuză Rudolph.

— Ah, Boylan înălţă sprîncenele. Credeam că luăm cina împreună la ”Hanul Fermierilor”.

Vă invit şi pe dumneavoastră, domnule Knight.

208

— Mulţumesc, domnule, dar depinde de Rudy.

— Sîntem aşteptaţi la New York, preciză Rudolph.

— Înţeleg. O petrecere cu tineri, presupuse Boylan.

— Cam aşa ceva, răspunse Rudolph.

— E firesc, într-o zi ca asta, aprobă îngăduitor Boylan. Turnă şampanie în pahare. Ai să o vezi şi pe sora ta?

— La ea mergem. Rudolph nu minţea pe nimeni.

— Spune-i toate cele bune din partea mea. Să nu uit să trimit un dar pentru copilaşul ei. Ce spuneai că are?

— Băiat. Rudolph îi comunicase că este băiat chiar în ziua în care se născuse copilul.

— Un castronaş de argint din care să-şi mănînce terciul din fulgi de ovaz drăguţul. În familia mea, îi explică Boylan lui Brad, se obişnuia să i se daruiască primului băiat născut un pachet de acţiuni. Dar asta numai în familie, desigur. Ar fi puţin cam nepotrivit din partea mea să fac aşa ceva pentru nepotul lui Rudolph, deşi sînt foarte ataşat de Rudolph. De aceea ţin şi la sora lui, cu toate că în ultimii ani ne-am cam înstrăinat

— Cînd m-am născut eu, zise Brad, tata a pus pe numele meu o sondă. Una complet seacă.

Rîse din toată inima.

— Gestul contează, surise Boylan politicos.

— Nu în Oklahoma, replică Brad.

— Rudolph, zise Boylan, socoteam că vom discuta în linişte cîteva chestiuni în timpul mesei însă de vreme ce eşti ocupat, iar eu înţeleg dorinţa de a fi cu prieteni de seama ta în noaptea aceasta, poate îmi acorzi cîteva minute acum.

— Dacă doriţi, interveni Brad, mă duc să mă plimb puţin prin curte.

— Sînteţi foarte delicat, domnule Knight, zise Boylan şi o scînteie ironica îi sclipi în ochi, dar între mine şi Rudolph nu există nimic ce nu pot auzi şi alţii, nu-i aşa Rudolph?

— Nu ştiu, răspunse pe şleau Rudolph. Nu voia să se angajeze în nici un fel înainte de a afla ce punea la cale Boylan, ce rol intenţiona să-i confere.

— Îţi spun îndată ce am făcut, zise Boylan parcă ghicindu-i gîndurile iar glasul îi suna practic, ca al unui om de afaceri. Ţi-am cumpărat un bilet dus şi întors pe „Queen Maty”. Porneşte în croazieră peste două săptămîni, aşa ca vei avea timp berechet ca să te vezi cu prietenii să faci formalităţile de paşaport şi să-ţi rezolvi problemele pe care le mai ai. Am stabilit itinerarul şi am punctat locurile unde ar trebui să poposeşti -Londra, Paris, Roma – şi alte cîteva oraşe de talia acestora. Asta ca să-ţi completezi educaţia. Că, ştii, adevărata educaţie începe abia după absolvirea colegiului. Nu sinteţi de aceeaşi părere, domnule Knight?

— Îmi pare rău, nu pot accepta. Rudolph puse paharul pe masă

— De ce nu? Boylan părea surprins. De atitea ori ai vorbit despre dorinţa ta de a vizita Europa.

— Cînd îmi voi putea permite, răspunse Rudolph.