Nădăjduia că Axel va aduce cu el bani, bani mulţi. Şi certificatul de naştere. Îi trimisese o telegramă, pentru că Axel nu avea telefon acasa şi-i ceruseră să-l cheme la Elysium. Să nu ai telefon, în epoca asta! Se silise să dea telegramei un ton cît mai alarmant posibil, ca să-l determine să se deplaseze din oraşul său. Cu toate acestea rămăsese surprins cînd sunase telefonul şi auzise glasul fratelui său la capătul firului.
Trenul apăru la cotul liniei ferate, huruind şi pufăind. Nervos, Harold se trase înapoi de la marginea peronului, unde aşteptase pînă atunci. În starea sa de surescitare îi era frică să nu-l doboare un atac de cord, acolo, pe loc.
Trenul încetinii, pînă se opri de tot şi cîţiva pasageri coborîră, grăbiţi să se adăpostească de vîntul care sufla tăios. Nu îl văzu pe Axel şi îşi simţi inima cuprinsă de panică. Nu s-ar fi mirat dacă
Axel l-ar fi abandonat tocmai acum, cu beleaua pe cap. Ce tată denaturat! Nu-i scrisese măcar o dată, nici lui, nici lui Thomas, de cînd acesta venise la Elysium. Nici mamă-sa, creatura aceea sfrijită, şleampătă, fiică de curvă şi nici ceilalţi doi copii nu dăduseră vreun semn de interes. Ce te puteai aştepta de la o asemenea familie?
În clipa aceea văzu un bărbat masiv, cu şapcă de muncitor pe cap şi îmbrăcat într-o scurtă
din stofă groasă ecosez, care se apropia de el şchiopătînd. Ce idee să se îmbrace în halul acesta!
Harold se bucura că se întunecase şi că în jur se aflau puţine persoane. De bună seamă nu fusese în toate minţile cînd, odinioară, la Port Philip, îi propusese lui Axel să vină la el, la Elysium.
— Ei bine, am sosit, vorbi Axel. Nu îşi dădură mîna.
— Bună, Axel. Începusem să mă îngrijorez crezînd că n-ai să vii. Cîţi bani ai adus? intră
Harold direct în subiect.
— Cinci mii de dolari, răspunse Axel.
— Sper că o să ajungă, zise Harold.
— Să ajungă, replică tăios Axel. Alţi bani n-am.
Îmbătrînise şi arăta bolnav şi şchiopăta mai rău decît îşi amintea Harold. Părăsiră peronul şi se îndreptară spre maşină.
— Dacă vrei să-l vezi pe Tommy, o să trebuiască să aştepţi pînă mîine dimineaţă. Nu permit vizite după ora şase acolo unde-i închis, îi spuse Harold.
— Nu vreau să-l văd pe ticălosul ăla! refuză scurt Axel.
Harold nu se putu stăpîni să considere în sinea sa nepărintească atitudinea fratelui său care îl taxa drept „ticălos” pe propriul său copil, dar tăcu.
— Ai mîncat, Axel? se interesă formal Harold. Dacă nu, Elsa îţi poate pregăti ceva din frigider.
— Să nu irosim timpul, îl întrerupse Axel. Cui trebuie să dau banii?
— Lui Abraham Chase, tatăl, unul din cei mai de vază cetăţeni ai oraşului. Şi tocmai peste ăsta a trebuit să dea fiul tău! zise Harold cu năduf. Nu-i ajungea o muncitoare de la vreo fabrică!
— E evreu? întrebă Axel urcîndu-se în maşină.
167
— Ce-ai spus? tresări Harold. Asta le mai trebuia, să se afle că Axel nutreşte sentimente naziste. De ce ar fi evreu?
— Abraham, lămuri Axel.
— Nu-i evreu. Aparţine uneia din cele mai vechi familii din urbe. Posedă, practic, totul în oraşul ăsta. Trebuie să te consideri norocos daca acceptă banii.
— Halal noroc! mormăi Axel.
Harold scoase maşina din parcaj şi porni spre casa lui Chase, care se afla în partea înstărită a oraşului, lîngă propria-i locuinţa.
— I-am telefonat şi l-am anunţat că soseşti. Parcă îşi ieşise din minţi şi nu-l condamn. E
destul să afli că e gravidă una din fiice, dar ammdoua! Şi-s gemene, pe deasupra.
— O să cumpere scutece angro, rîse cinic Axel. Rîsul său suna ca o tingire scăpată în chiuvetă. Gemene! A avut sezon plin Tom, nu?
— Ce ştii tu, replică Harold. De cînd a venit aici numai de boacane se ţine; s-a încăierat cu vreo duzină de indivizi. Zvonurile despre năzbîtiile lui Tom se umflaseră, circulînd din gură în gură, pînă ajunseseră, exagerate, la urechile unchiului. E de mirare că n-a ajuns mai devreme la puşcărie.
Lumea se teme de el, iar dacă s-a întîmplat ce s-a intimplat, e firesc să i se pună totul în cîrcă. Şi cine trage ponoasele? Eu, Elsa!
— De unde se ştie că fiul meu e autorul? întrebă Axel, trecînd peste suferinţele îndurate de fratele şi cumnata sa.
— Aşa au spus gemenele. Harold reduse viteza. N-avea chef şi nici nu se grăbea să dea ochii cu Abraham şi să-l înfrunte. Gemenele s-au culcat, practic, cu toţi băieţii din oraş, ba şi cu o grămadă de bărbaţi. Dar cînd s-a pus problema să-l numească pe făptaş, fireşte că primul nume rostit a fost cel al lui Tommy al tău. Doar nu era să spună că vinovatul era un barbat de familie bună
din vecini sau Joe Kuntz, poliţistul, sau studentul de la Harvard al cărui tată joacă bridge, de două
ori pe săptămînă, la familia Chase. Căţelele alea-s isteţe. Iar fiul tău n-a avut de lucru minţindu-le ca are nouăsprezece ani. În felul acesta de-abia că a încurcat-o! Mi-a spus avocatul ca sub şaptesprezece ani nu poţi fi tras la răspundere şi nici acuzat de viol calificat.
— Şi-atunci, de ce tot tărăboiul ăsta? se miră Axel. Am la mine certificatul lui de naştere.
— Nu-l cunoşti pe Chase. Îţi închipui că o să-l lase să scape uşor? A ameninţat că îl ţine închis la casa de corecţie pentru minori pînă împlineşte douăzeci şi unu de ani. Şi e-n stare s-o facă!
Patru ani! Şi sa nu crezi că Tommy îşi uşurează situaţia dacă afirmă la poliţie ca ştie douăzeci de persoane care s-au culcat cu ele, dîndu-le şi o listă de nume. O să-i asmută pe toţi împotriva sa, asta o să realizeze. Pentru că păteaza bunul renume al oraşului. Şi o să-l oblige să plătească pentru toţi ceilalţi. Şi pe mine şi pe Elsa. Asta-i prăvălia mea, schimbă brusc subiectul discuţiei cînd trecură
prin faţa salonului de expunere a maşinilor. O sa se cheme că am noroc dacă nu mi-or sparge geamul cu o cărămida.
