— Am plătit ca să ţi se dea drumul, dacă eşti cumva curios, îi spuse Axel, fără să se întoarcă, cu faţa spre parbriz. Cinci mii de dolari lui Shylock ăla pentru funtul lui de carne. Cred că
ăsta a fost cel mai scump regulat din istorie. Sper că a meritat.
Thomas ar fi vrut să-i spună că îi pare rău, că se va achita de datorie în vreun fel, cîndva, dar buzele nu i se mişcau şi cuvintele rămaseră nerostite.
— Să nu-ţi închipui că am făcut-o de dragul tău sau pentru Harold...
— Ascultă..., încercă să intervină acesta, dar Axel îl întrerupse cu brutalitate.
— Voi doi puteţi da ortul popii chiar în clipa asta, o să mă doară în cot! Am făcut-o pentru singurul membru al familiei care merită, al naibii, sacrificiul, pentru Rudolph, fratele tău. Nu vreau să păşească în viaţă cu un frate în puşcărie, care să-i atîrne de gît ca un pietroi. Dar e ultima oară că
vreau să te văd sau să aud de tine. Mă urc în tren şi basta! Totul s-a terminat între noi, ai priceput?
— Da, răspunse rece Tom.
— Ai să pleci şi din oraş, îl informă cu voce tremurătoare unchiul Harold pe Thomas. E
condiţia pusă de domnul Chase iar eu sînt întru totul de acord. Te duc acasă, împachetezi şi îţi iei tălpăşiţa imediat. Nu rămîi nici măcar o noapte în plus sub acoperişul meu. Ai înţeles?
— Am înţeles, răspunse Tom.
N-aveau decît să rămînă dracului, cu oraşul lor cu tot, ce-i păsa?
Tăcură tot restul drumului. Cînd unchiul Harold opri maşina la gară, Axel cobori fără să
spună un cuvînt şi plecă, lăsînd deschisă uşa. Unchiul Harold fu nevoit să se întindă ca să o tragă.'
Tom găsi o valiză ponosită pe patul din cămăruţa de sub acoperiş, pe care o recunoscu: era a Clothildei. Cearşafurile fuseseră adunate, iar salteaua strînsă sul, de parcă tanti Elsa s-ar fi temut că
Tom ar putea să se întindă ca să se odihnească un pic, înainte de plecare. Ea şi fetele plecaseră la cinema, la proiecţia de după-amiază, ca să nu vină în contact cu el şi să se molipsească.
171
Thomas aruncă grămadă în valiză puţinele sale lucruri, cîteva cămăşi şi cîţiva chiloţi, o pereche de pantofi şi un pulover. Îşi scoase uniforma de lucru, pe care o purta cînd îl arestaseră şi îşi puse costumul gri pe care i-l cumpărase tanti Elsa de ziua lui.
Aruncă o ultimă privire prin cameră. Cartea împrumutată de la biblioteca publică zăcea pe masă. Primise prin poştă nenumărate înştiinţări informîndu-l că a depăşit de mult perioada de împrumut admisă şi că fiecare zi în plus se taxează cu doi cenţi. Trebuie că le datorează deja vreo zece dolari, gîndi Tom. Azvîrli, nepăsător, cartea în valiză, ca să-i amintească de Elysium, Ohio, îşi zise el, o închise şi coborî la bucătărie cu intenţia de a-i mulţumi fetei pentru valiză, dar Clothilde nu era acolo. Ieşi pe culoar şi îl văzu pe unchiul Harold în picioare, în mijlocul sufrageriei, îndopîndu-se cu o bucată zdravănă de plăcintă cu mere. Întotdeauna cînd era nervos, mînca.
— Dacă o cauţi pe Clothilde, îi zise el lui Tom, nu-ţi mai irosi energia, băiete. Am trimis-o la cinema cu tanti Elsa şi cu fetele.
E bine, măcar, vede un film datorită mie, se consolă Tom. Ăsta-i un lucru bun.
— Ai bani? îl întrebă unchiul Harold. Nu vreau să te aresteze pentru vagabondaj şi să o iau de la cap. Continuă să înfulece hămesit plăcinta.
— Am bani, îl linişti Tom. Avea douăzeci şi unu de dolari şi ceva mărunţiş.,
— Bine. Dă-mi cheia.
Thomas scoase cheia din buzunar şi o puse pe masă. Îi venea să-i îndese pe gît unchiului restul de plăcintă, dar la ce i-ar fi folosit?
Se priviră în ochi. O fărîmă de plăcintă se aninase de bărbia unchiului.
— Pup-o pe Clothilde din partea mea, zise Tom şi ieşi pe uşă afară cu valiza fetei în mînă.
Se duse la gară şi cumpără un bilet de toţi banii, ca să fugă cît mai departe de Elysium, statul Ohio.
172
Capitolul 10
Pisica îl privea fix, din colţul ei, cu ochi răi, fără să clipească. Duşmanii săi erau, inevitabil, aceiaşi. Felina se uita cu aceeaşi ură la oricine cobora noaptea ca să trudească în căldura sufocantă a pivniţei, iar ochii ei gălbui reflectau parcă setea de a ucide. Pe Rudolph îl impresiona privirea aceea aţintită asupra sa în tot cursul nopţii, în timp ce el vîra tăvile cu chifle şi franzeluţe în cuptor. Îl tulbura şi îl neliniştea faptul că o fiinţă, fie ea şi necuvântătoare, nu îl agrea. Încercase să o îmblînzească, să şi-o apropie, ademenind-o cu o strachină de lapte în plus din cînd în cînd sau cu o mîngîiere însoţită de un „pisi, pisi”! care suna fals, dar pisica nu reacţiona şi rămînea nemişcată, agitîndu-şi nervos coada, cu aceiaşi ochi ucigaşi.
Axel plecase de trei zile, dar încă nu primiseră nici o veste de la Elysium. Rudolph nu ştia cîte nopţi va fi obligat să mai coboare în pivniţă ca să înfrunte dogoarea cuptorului, pulberea albă şi fină de făină, gimnastica epuizantă impusă de mînuirea tăvilor pe care trebuia să le împingă, să le tragă, să le ridice...
Nu înţelegea cum de reuşise tatăl său să reziste la munca aceasta de salahor atîţia ani de-a rîndul. El, Rudolph, era complet extenuat, dungi violete de oboseală îi încercuiseră ochii, iar chipul îi era răvăşit. Dimineaţa trebuia să alerge cu bicicleta ca să distribuie chiflele şi franzeluţele, apoi să
se ducă şi la şcoală. În ziua următoare trebuia să susţină un examen important la matematică şi nu avusese timp să se pregătească cum se cuvenea. Matematica era, oricum, o materie la care nu strălucise niciodată.
După ce asudase trei nopţi luptînd cu uriaşele tăvi unsuroase, cu făina care i se lipea de mîini şi de braţe, de faţă, ca praful de cretă, Rudolph arăta ca stafia tatălui după ispăşirea pedepsei timp de şase mii de nopţi. Fiul cel bun şi credincios! La dracu! Regreta amarnic că acceptase să ia locul tatălui său în scurta şi silita vacanţă a acestuia, care se nimerise într-o perioadă de vîrf şi care îi dăduse prilejul să deprindă cît de cît meseria de brutar. Thomas fusese mai deştept, dăduse dracului familia! Indiferent de beleaua peste care dăduse acesta (Axel nu îi spusese lui Rudolph ce i se comunicase în telegrama primită din Elysium), el se afla probabil într-o situaţie mai bună decît fiul cel cuminte şi ascultător, în pivniţa asta încinsă.
Cît despre Gretchen care se plimba pe scenă de trei ori pe săptămînă şi primea şaizeci de dolari...
În timpul celor trei nopţi cît trudise, Rudolph socotise, aproximativ, venitul pe caie îl aducea
„Brutăria Jordache”, în medie cam şaizeci de dolari pe săptămînă, după ce achitau chiria şi alte datorii curente, precum şi cei treizeci de dolari cuveniţi drept salariu văduvei care avea grijă de prăvălie, acum cînd mama bolea. Îşi aminti nota plătită de Boylan la restaurantul din New York, peste doisprezece dolari, plus o sumă însemnată pentru băutura consumată în noaptea aceea. Boylan plecase pentru două luni la Hobe Sound, în Florida. Viaţa revenea la normal după terminarea războiului.
Vîrî încă o tavă cu franzeluţe în cuptor.
...Tresări şi gemu la auzul unor glasuri. Ora cinci, deja! Se dădu jos, automat, din pat şi observă că nu se dezbrăcase. Clătină, zăpăcit, capul. De ce nu îşi scosese hainele? Îşi privi, cu ochi 173
