— Rudy, zise Gretchen, nu crezi că meriţi să te distrezi un pic după toţi anii aceştia de muncă?

— Europa n-o să plece din locul ei, iar eu o să mă duc acolo în vizită cînd o să simt că sînt pregătit, răspunse Rudolph.

— Cred că Teddy Boylan nu a fost încîntat de refuzul tău, zise Gretchen.

— O să-i treacă.

— Dacă mi-ar fi oferit mie cineva asemenea posibilitate, zise Gretchen, m-aş fi urcat fără să

stau pe gînduri pe vapor...

— Gretchen, vrei să ne dai o mînă de ajutor? o chemă unul din tinerii oaspeţi. Vrem să

ascultăm discuri iar pick-up-ul e kaput.

— Vorbim mai tîrziu, să căutăm o soluţie, le zise Gretchen lui Rudolph şi Julie, şi se duse la tînărul care o solicitase. Se aplecă la priză şi bîjbîi puţin. Negresa care făcuse curăţenie astăzi folosise aspiratorul şi, ca de obicei, nu pusese înapoi în priză ştecherul pick-up-ului. Cînd Gretchen îi atrăsese atenţia femeia îi răspunsese: „Şi aşa mă aplec de prea multe ori”.

217

Pick-up-ul începu să funcţioneze şi primul disc din albumul „South Pacific” îşi revărsă

melodia. Voci copilăreşti, dulci şi americane, parcă venind dintr-o insulă pierdută în mările calde, rosteau cuvintele: „ Dites-moi”. Cînd se ridică, Gretchen observă că Rudolph şi Julie plecaseră. Nu o să mai organizez un an de zile nici o petrecere, hotărî ea în gînd. Se duse în bucătărie şi o rugă pe Mary Jane să-i toarne un scotch tare, nediluat. Zilele acestea Mary Jane avea părul roşcat lăsat lung şi o doză bună de fard albastru sub ochii umbriţi de gene lungi, false. De departe părea frumoasă, dar din apropiere impresia se schimba un pic. Totuşi, după trei ore, timp în care toţi bărbaţii se perindaseră prin sectorul ei şi o complimentaseră, Mary Jane se simţea la apogeul gloriei: ochii îi scăpărau, buzele – date cu roşu aprins – puţin întredeschise erau avide şi provocatoare.

— Ce petrecere splendidă, zise ea cu glasul puţin răguşit de whisky şi tutun. Şi bărbatul acela, Alee nu ştiu cum, pe care l-am văzut pentru întîia oară aici...

— Lister, zise Gretchen sorbind din pahar. Observă harababura din bucătărie şi hotărî că nu se va apuca să facă ordine pînă a doua zi dimineaţa. Alee Lister.

— Nu ţi se pare extraordinar? se entuziasmă Mary Jane. Apoi, imediat: angajat?

— În noaptea asta nu e, răspunse Gretchen.

— Binecuvîntat să fie, scumpul de el, zise Mary Jane. Parcă se luminase bucătăria cînd a intrat el aici. Închipuieşte-ţi, tu, mi s-au spus nişte lucruri îngrozitoare despre el. Chicoti pe înfundate. Cică şi-ar bate femeile. Willie mi-a spus. Nu- i aşa că e excitant? N-ai observat, are cumva nevoie de un pahar cu băutură? Imediat mă înfiinţez lîngă el cu pocalul în mînă, eu, Mary Jane Hacket, paharnic devotat.

— A plecat acum cinci minute, o dezamăgi Gretchen cu vădită plăcere răutăcioasă că îi poate da o asemenea veste proastă. În sinea ei se întreba care erau femeile atît de intime cu Willie pentru a-i povesti asemenea amănunte despre relaţiile lor cu Alee Lister.

— A, da? Mary Jane ridică filozofic din umeri. Nu face nimic, are balta peşte.

Doi bărbaţi intraseră în bucătărie şi Mary Jane îşi flutură părul, zîmbindu-le radios.

— Poftiţi, băieţi, barul nu se închide niciodată, le zise ea voioasă. Gretchen ştia, cu certitudine, că Mary Jane nu lăsa să treacă două săptămîni fără să facă dragoste. Şi-atunci, ce-i rău să fii divorţată? gîndea Gretchen, în timp ce se înapoia în camera de zi.

Rudolph şi Julie mergeau agale spre Fifth Avenue respirînd cu nesaţ aerul îmbălsămat al nopţii de iunie. Rudolph nu o ţinea de mînă pe Julie, iar Julie – cu năsucul în vînt, cu nările fremătînd şi cu buzele roşii de mult ce şi le muşcase – păşea alături de el avînd grijă să nu-l atingă.

„Nu putem discuta în atmosfera asta, să plecăm de aici”,spusese Rudolph, dar nici afară, pe stradă, nu izbutiseră să se înţeleagă mai bine. Rudolph se întreba dacă nu ar trebui să se despartă acolo, pe loc. Poate că tot va întreprinde, mai tîrziu, pasul acesta şi atunci ar fi fost de preferat să-l facă mai devreme decît prea tîrrziu. Dar gîndul că nu o va mai vedea pe Julie îl umplea de disperare. Cu toate acestea tăcea, conştient că din confruntarea care avea loc între voinţa lui şi a ei, va ieşi învingător acela care va izbuti să tacă mai mult.

— Tu ai o fată, vorbi ea în cele din urmă. De aceea ţii să rămîi în locul acela mizerabil.

El rîse.

— Nu reuşeşti să mă păcăleşti cu rîsul tău, zise Julie cu glasul copleşit de amărăciune.

Uitase tot ce existase între ei, uitase de cîte ori cîntaseră împreună, de cîte ori îi spusese „te iubesc”.

218

Ţe-a scos din minţi vreuna de la secţia de panglici sau vreo casieriţă sau cine ştie ce femei din alea.

Ţe-ai culcat cu vreuna din ele, ştiu eu, în tot timpul acesta.

Rudolph rîse, cu forţa izvorîtă din conştiinţa castităţii sale.

— Altminteri înseamnă că eşti anormal, continuă cu vehemenţă Julie. Ne întîlnim de cinci ani şi niciodată nu ai încercat să faci dragoste cu mine, să mă iubeşti cu adevărat.

— Nu m-ai invitat, zise Rudolph.

— Ei bine, izbucni ea, te invit! Acum! Chiar în seara asta! Am camera 923 la „St Moritz”.

— Nu, refuză Rudolph prudent să nu cadă în vreo capcană care l-ar obliga să se predea necondiţionat în patul ei răvăşit.

— Eşti un mincinos, zise ea cu obidă, sau nu eşti normal.

— Mă căsătoresc cu tine, chiar şi săptămîna viitoare, răspunse Rudolph.

— Şi unde o să ne petrecem luna de miere? În departamentul de mobilă pentru grădină al

„Magazinului Universal Calderwood”? Eu îţi ofer trupul meu neprihănit, curat, virgin, zise ea cu sarcasm. Liberă, nesilită, fără condiţii. Cui îi trebuie nuntă! Sînt o americană adevărată, independentă, senzuală. Am participat şi am învins în Revoluţia Sexuală cu scorul de zece la unu!

— Nu, repetă Rudolph cu încăpăţînate. Şi să nu-mi vorbeşti ca soră-mea!

— Eşti anormal, nu încape îndoială, repetă ea. Vrei să mă îngrop cu tine, pe vecie, în orăşelul acela mohorît, nenorocit. Şi eu care te-am admirat tot timpul, amăgindu-mă că eşti isteţ, că

te aşteaptă un viitor strălucit. Mă mărit cu tine, săptămîna viitoare, dacă faci călătoria în Europa şi urmezi dreptul la toamnă. Sau, dacă nu vrei, măcar să vii şi să munceşti aici, la New York. Nu-mi pasă ce ai face. Aş munci şi eu alături de tine, vreau să muncesc. Ce aş face la Whitby? Mi-aş irosi viaţa, tot socotind ce şorţ să-mi pun cînd vii acasă seara.

— Îţi promit că în cinci ani vom trăi la New York sau oriunde vrei tu.

— Promiţi, promiţi, îţi vine uşor să promiţi! Dar eu nu vreau să mă îngrop încă cinci ani.

Nu înţeleg ce speri să dobîndeşti. Julie era complet pornită.

— Eu am doi ani avans faţă de oricare din colegii mei. Eu ştiu ce fac, zise cu convingere Rudolph. Calderwood are încredere în mine. Magazinul nu e singura lui avuţie, dar pentru mine el reprezintă baza de pornire, începutul. Calderwood nu ştie lucrul acesta. Cînd voi veni la New York nu vreau să îngroş rîndurile absolvenţilor unui colegiu necunoscut şi de care nimeni nu a auzit, nu vreau să fiu un solicitant oarecare aşteptînd cu pălăria în mînă la uşa unui patron. Prea mult am suferit din cauza sărăciei, Julie, dar o să lupt din răsputeri să scap de ea, zise Rudolph cu durere în glas.

— Eşti creatura lui Boylan, zise dispreţuitoare Julie. El te-a stricat. Banii! Pentru tine banii-s totul! Altceva nu contează?

— Nu-mi vorbi ca o odraslă răzgîiată de bogătaşi, zise Rudolph.

— Chiar dacă... chiar dacă te-ai apuca de studiul dreptului..., vroia să continue Julie.

— Nu mai pot aştepta, o întrerupse el. Am aşteptat prea mult, destul mi-am tocit coatele prin şcoală. Dacă voi avea nevoie, o să angajez avocaţi. Îşi dădu seama că se face ecoul lui Duncan Calderwood, omul încăpăţînat, dur. „Eu îi angajez pe cei şcoliţi”. Dacă vrei să vii cu mine bine, dacă nu... Nu fu în stare să-şi termine ideea. Dacă nu... repetă el, apoi izbucni disperat: O, Julie, nu 219