— Mi-am zis că poate mă angajaţi ca asistent sau ceva în genul ăsta, preciză tînărul.
— Eşti boxeur?
— Nu prea, răspunse puştiul. Dar cred că aş putea deveni. Aş putea spune că m-am bătut toată viaţa. Rînji. Mi-am zis că ar fi bine ca măcar să fiu plătit pentru treaba asta.
— Vino cu mine.
Dominic se sculă şi îşi scoase ochelarii. Părăsiră biroul, străbătură sala de educaţie fizică şi pătrunseră în vestiar. Băiatul îl urmă. Vestiarul era gol, doar Charley, îngrijitorul, şedea lîngă uşă şi moţăia cu capul sprijinit de un teanc de prosoape.
— Ai echipamentur necesar? îl întrebă Dominic pe băiat.
— Nu.
Dominic îi dădu o bluză, nişte pantaloni vechi de trening şi o pereche de pantofi şi îl privi cu atenţie în timp ce se dezbrăca pentru ca să se schimbe. Constată că are picioare lungi, zvelte, bine făcute, umeri largi, gît vînjos, braţe solide, vreo şaptezeci sau şaptezeci şi cinci de kilograme greutate şi nici un pic de grăsime.
Cînd termină de îmbrăcat, Dominic îl conduse într-un colţ al sălii unde se aflau saltelele, îi azvîrli nişte mănuşi de cîte o jumătate de kilogram şi îşi alese şi el o pereche. Charley veni şi le legă
şireturile.
— Haide să vedem ce poţi, puştiule.
Dominic îl urmări cu interes. Băiatul ridică lent braţele, dar garda lui era prea joasă şi Dominic punctă de două ori cu stînga. Dar băiatul continua să se înghesuie în el. După trei minute Dominic întrerupse.
— O.K., ajunge, zise el.
Îl ciocănise destul de tare pe băiat de cîteva ori şi îl ancorase cînd se apropiase prea mult, dar puştiul era teribil de agil şi de vreo două ori îi simţise pumnii. Are stofă, îşi zise Dominic, deşi încă nu îşi dădea seama ce fel de luptător era; nu se îndoia însă că face parte din categoria asta.
— Ascultă, puştiule, i se adresă Dominic în timp ce Charley îi desfăcea şireturile la mănuşi.
Aici nu e bar, e club de gentlemeni, iar acestora nu le place să încaseze pumni. Ei vor să exerseze un pic, să înveţe arta de a se autoapăra bărbăteşte. Dă-te la ei, cum ai făcut cu mine, şi n-ai să rămîi aici nici măcar o zi, ai priceput?
— Am priceput, sigur, dar am vrut să vă arăt ce-s în stare, explică băiatul.
— Nu eşti în stare de mare lucru, îl puse la punct Dominic. Dar eşti iute şi te mişti bine.
Unde lucrezi?
— Am fost la un garaj din Brooklyne, dar caut un loc de muncă unde să nu-mi mînjesc mîinile.
— Cînd poţi începe să lucrezi aici?
186
— Astăzi. Acum. Am plecat de o săptămînă de la garaj.
— Cît primeai acolo?
— Cincizeci şi cinci pe săptămînă.
— Eu nu-ţi pot da decît treizeci şi cinci. Însă îţi poţi aranja un pat în camera de masaj şi să
dormi aici. Ai să dai o mînă de ajutor şi la spălarea bazinului de înot, la curăţatul saltelelor cu aspiratorul, la controlul echipamentului şi la alte treburi de genul acesta.
— O.K., acceptă băiatul.
— Te-am angajat. Cum te cheamă? întrebă Dominic de-abia acum.
— Thomas Jordache, răspunse băiatul.
— Bagă de seamă, Tom, să nu te bagi în belele, îl sfătui Dominic în încheiere.
Tom se feri de belele timp destul de îndelungat. Era harnic, respectuos şi-n afară de munca sa îndeplinea cu plăcere diferite comisioane pentru Dominic şi membrii clubului. Îşi impusese să
zîmbească şi să se facă plăcut tuturor, mai ales celor vîrstnici. Îi plăcea atmosfera calmă, prietenoasă, din club, iar cînd nu era ocupat în sala de gimnastică prefera să-şi petreacă timpul în salonul de lectură şi jocuri, o cameră înaltă, căptuşită cu plăci de lemn şi mobilată cu fotolii comode de piele. Pe pereţi atîrnau tablouri în ulei reprezentînd peisaje marine din regiunea Boston, din epoca de glorie a corăbiilor cu pînze. Munca nu era pretenţioasă. În desele pauze pe care le avea, Thomas îl asculta pe Dominic depănînd amintiri de pe ring.
Dominic nu se interesa de trecutul lui Tom, dar nici acesta nu catadicsise să-i povestească
nimic despre aventurile sale, despre desele peregrinări pe drumuri, despre hotelurile de ultimă speţă
din Cincinnati, Cleveland şi Chicago, despre staţiile de benzină la care muncise sau despre perioada cînd fusese băiat de serviciu la un hotel din Syracuse. La hotel avea misiunea de a conduce damele la camerele locatarilor şi cîştiga bine. Dar asta dură pînă într-o zi cînd îl luă la bătaie pe un peşte gelos care scosese cuţitul la el, socotind că fetele îi dădeau un bacşiş prea mare pentru serviciile prestate şi pe deasupra îl mai şi giugiuleau, în timpul lor liber, pe tînărul acesta cu faţă de copilaş
nevinovat. Nu îi spusese nimic nici despre beţivanii pe care îi buzunărise şi îi abandonase prin şanţuri, nici despre banii furaţi din camere, mai mult de amorul artei decît pentru că ar fi avut nevoie de ei.
Dominic îl învăţă cum să lovească sacul de antrenament, iar Tom exersa cu multă plăcere şi conştiinciozitate în după-amiezele ploioase cînd sala goală răsuna de buşiturile pumnilor săi. Uneori Dominic îl ajuta încrucişînd mănuşile cu el. Îl învăţă diferite combinaţii, îi arăta cum să-şi folosească dreapta, cum să-şi ferească prin alunecare umerii şi capul de atacul adversarului, cum să
evite loviturile prin eschive în lături şi în jos, nu dîndu-se înapoi. Dominic încă nu avea încredere în Thomas şi pentru a evita orice incident, nu îi permitea să ţină companie pe ring clienţilor clubului.
Dar cînd se întîmplă că unii membri rămaseră fără partener la squash, îl trimise pe Tom, iar acesta învăţă repede şi deveni în cîteva săptămîni un bun jucător. Era iute, agil, nu se supăra cînd pierdea, iar aţunci cînd cîştiga avea grijă să se comporte cu modestie. În felul acesta căpăta bacşişuri care ajungeau pînă la treizeci de dolari pe săptămînă.
