Se împrieteni cu bucătarul clubului, îndeosebi ajutîndu-l să stabilească legături trainice şi discrete cu traficanţii de marijuana de la care cumpăra, pentru bucătar, drogul la preţuri rezonabile şi în curînd îşi asigură gratis masa. Se menţinea, cu tact, în afara discuţiilor dintre membri, în 187
majoritate avocaţi, agenţi de bursă, bancheri, funcţionari la linii maritime sau la alte companii comerciale. Învăţă să transmită corect clienţilor mesajele primite la telefon de la soţiile sau amantele acestora fără să pară că înţelege ceva din cuprinsul lor. Nu îi plăcea să bea, iar membrii –
care luau la bar cîte un pahar de whisky după exerciţii – apreciau pozitiv lucrul acesta.
Comportarea lui nu avea nimic premeditat, nu urmărea un ţel anume, pur şi simplu îşi dădea seama că este în folosul său să întreţină relaţii bune cu cetăţenii de vază care patronau clubul.
Rătăcise prea mult, cutreierînd toată America, întîmpinase necazuri cu duiumul, care se încheiau de obicei prin încăierări ce îl aruncau din nou pe drumuri. De aceea viaţa tihnită şi confortabilă, precum şi părerile bune ale membrilor clubului constituiau pentru el un liman binecuvîntat, care deşi nu reprezenta o carieră, ştia acest lucru, îi asigura în perspectivă un an bun. Nu avea ambiţii ieşite din comun. Uneori Dominic făcea aluzii vagi la posibilitatea de a-l angaja cîteva runde, ca amator, pe ring; atunci sentimentele sale de luptător căpătau noi impulsuri. Cînd devenea prea agitat se ducea în centru şi petrecea o noapte cu vreo fată, plătindu-i cu bani cinstiţi servicii cinstite, iar dimineaţa nu avea complicaţii.
Începuse să-i placă Bostonul, măcar tot atît cît îi plăcuseră alte oraşe, deşi nu se plimba prea mult în timpul zilei, căci ştia că exista un mandat de aducere împotriva sa pentru bătaie şi violenţă, ca urmare a celor petrecute în ultima după-amiază la garajul din Brooklyne, cînd maistrul se năpustise asupra lui Tom cu o cheie franceză. Se dusese imediat acasă, îşi adunase catrafusele din camera pe care o închiriase şi părăsise locuinţa după ce mai intii îi spusese proprietăresei că pleacă
în Florida. Trăsese la Y.M.C.A24 şi se dăduse la fund o săptămînă, pînă cînd citise articolul care apăruse în ziar despre Dominic.
Avea preferinţele sale, pe unii membri îi simpatiza, pe alţii în schimb nu îi putea suferi, dar avea grijă să se poarte la fel de politicos şi imparţial cu toţi. Îi ajungeau belelele pe care le avusese pînă atunci. Nu îl interesau amănuntele ce îi priveau pe membrii clubului; desigur, însă, nu putea să
nu-şi formeze unele opinii despre aceştia, mai ales cînd îi vedea goi-puşcă, cu burţile ca nişte poloboace şi spinările însemnate de zgîrieturile făcute de vreo damă cu care petrecuseră noaptea precedentă, sau cînd vedea că se perpelesc punînd prea mult la inimă o partidă de squash pierdută.
În schimb Dominic îi ura în mod egal pe toţi, pentru simplul fapt că aceştia înotau în bani, iar el nu avea deloc. Dominic se născuse şi crescuse la Boston, dar în sufletul lui sălăşluia încă
spiritul ţăranului sărac care trudea ziua şi noptea pe pămîntul moşierului din Sicilia, care purta în inimă o ură neostoită şi care plănuia să dea foc castelului cu prima ocazie ivită, tăind apoi şi beregăţile tuturor membrilor familiei seniorului. Fireşte, îşi camufla cu grijă pornirile primare şi ucigaşe în spatele unei comportări din cele mai cordiale şi politicoase. Îi linguşea neabătut, se prefăcea încîntat de mina lor odihnită şi de silueta menţinută în perfectă stare cînd aceştia reveneau la club după o vacanţă prelungită sau îi compătimea dacă se plîngeau de vreo durere reumatică sau de altă natură.
24 Young Men's Christian Association, asociaţie de binefacere şi ajutorare a tinerilor, asemănătoare ca organizare cu Y.W.C.A.
188
— Uite-l pe cel mai mare escroc din Massachusetts, îi şoptea lui Thomas arătîndu-i un domn cărunt, cu alură de om foarte important, care intrase în vestiar. Apoi, cu glas tare, i se adresa acestuia: Ce plăcere să va revăd la noi, domnule. Am impresia că munciţi din greu.
— Da, muncă şi iar muncă, aproba respectivul clătinînd din cap cu importanţă.
— Ştiu, domnule, ştiu. Să mergem jos ca să faceţi nişte exerciţii cu greutăţile, o baie fierbinte de aburi şi puţin înot urmat de un masaj înviorător şi o să vă simţiţi uşor ca fulgul, iar la noapte o să dormiţi ca un prunc nou-născut.
Thomas îl privea şi îl asculta cu atenţie, învăţînd de la el ipocrizia utilă. Îi plăcea fostul pugilist cu inimă de piatră.
Mai era un bărbat pe care Tom îl simpatiza, unul pe care îl chema Reed, un tip vesel, comod, preşedintele unui concern de textile. Reed îl prefera pe Thomas ca partener şi insista să joace cu el chiar dacă alţii aşteptau la rînd înaintea lui. Avea patruzeci-patruzeci şi cinci de ani şi era destul de corpolent, dar juca bine. El şi Thomas împărţeau punctele, primele seturi cîştigîndu-le Reed, ultimele revenindu-i lui Tom. „Ai picioare tinere şi zdravene” îi spunea Reed şi rîdea ştergîndu-şi transpiraţia cu un prosop. După fiecare partidă, Reed îi oferea un pahar de coca-cola ca să se răcorească şi îi vîra în mînă o hîrtie de cinci dolari. Avea o ciudăţenie, purta la el totdeauna o bancnotă de o sută de dolari, în buzunarul din dreapta al hainei. „O bancnotă de o sută de dolari mi-a salvat odată viaţa”, îi spusese el lui Tom. Fusese surprins de un incendiu într-un bar de noapte, unde pieriseră mulţi oameni. Reed rămăsese imobilizat, aproape sufocat, sub un morman de cadavre.
Auzise un pompier îndepărtînd trupurile şi, cu un ultim efort, izbutise să scoată bancnota din buzunar. Pompierul zărise mîna care se agita cu greu, ca să-i atragă atenţia, îi luase bancnota apoi îl trăsese şi îl eliberase de sub cadavre, salvîndu-l de la moarte. Zăcuse două săptămîni la spital, incapabil să vorbească, dar supravieţuise şi rămăsese cu credinţa fermă că îşi datora viaţa acelei hîrtii de o sută. De aceea, din cînd în cînd îl sfătuia pe Thomas să ţină asupra sa, cînd va avea, o bancnotă de o sută de dolari. Totodată îl povăţuia să economisească şi să-şi investească banii în acţiuni. Căci, spunea el, picioarele nu rămîn veşnic tinere şi puternice.
Necazul se abătu din senin pe capul lui Thomas, cînd se aştepta mai puţin, după ce se afla de trei luni la clubul lui Dominic. Într-o zi, cînd intră în vestiar ca să se schimbe după o partidă tîrzie de squash cu Brewster Reed, sesiză că ceva nu e în regulă. Nu existau semne evidente, dar îşi dădu seama că fusese cineva acolo şi umblase prin hainele sale. Găsi portofelul pe jumătate scos din buzunarul de la spate al pantalonului, ca şi cînd, fiind grăbit, necunoscutul nu izbutise să-l pună la loc cum trebuia. Thomas îl deschise: cele patru bancnote de cîte cinci dolari se aflau la locul lor.
Adăugă şi cei cinci dolari primiţi de la Reed şi vîrî portofelul în buzunar. În celălalt buzunar găsi mărunţişul pe care îl pusese acolo înainte de a se angaja în partida de squash. O revistă pe care o răsfoise şi o lăsase cu coperţile închise, pe raftul de sus, acum era deschisă.
O clipă Thomas fu tentat să încuie dulapul, dar se răzgîndi. La naiba!, îşi zise el. Dacă e vreunul, în clubul ăsta, atît de sărac încît să se preteze a mă buzunări, e binevenit. Se dezbrăcă, aşeză pantofii în dulap, se înfăşură în prosop şi se duse la duşuri, unde Brewster Reed se bălăcea împroşcînd stropi de apă în jurul său.
Cînd se înapoie la vestiar găsi un bileţel lipit în interiorul uşii dulapului. „Vino la mine în birou după închidere” suna mesajul semnat de Dominic. Tom îi recunoscu scrisul. Mesajul lapidar, 189
faptul că patronul îi comunica în scris ceea ce îi putea spune verbal, căci se vedeau cel puţin de zece ori în fiecare după-amiază, prefigurau necazuri nebănuite. Alte belele, îşi zise Tom, aproape hotărît să-şi ia tălpăşiţa pe tăcute, după ce se va îmbrăca, dar renunţă la idee. Mîncă la bucătărie, pălăvrăgi pe îndelete în vestiar cu antrenorul de squash şi cu Charley. La zece fix, după ce clubul îşi închisese uşile, se prezentă la Dominic, aşa cum îi ceruse acesta.
Dominic şedea şi răsfoia alene un număr din „ Life”. Înălţă ochii, închise revista şi o aşeză cu grijă pe colţul biroului. Apoi se ridică, se uită pe culoar, ca să se asigure că nu e nimeni acolo şi închise uşa.
— Stai jos, îi spuse lui Tom.
Tom se aşeză şi aşteptă ca Dominic să-şi reia locul în spatele biroului apoi întrebă:
— Ce s-a-ntîmplat?
—
O grămadă de lucruri. A dat strechea în rahaţii ăştia. M-au asaltat toată ziua, şi m-au stors de vlagă, răspunse în doi peri Dominic.
— Şi ce are asta cu mine?
—
Păi, tocmai asta vreau să aflu şi eu. Ce să ne mai dăm după deget, băiete. E un isteţ
pe aici care umblă prin buzunare şi îi uşurează de biştarî pe membrii clubului. Ia o bancnotă de la unul, altă bancnotă de la altul şi-i lasă restul. Ticăloşii ăştia borţoşi au atîţia bani încît nu le mai ţin socoteala, iar dacă le lipseşte o hîrtie ici-colo, de zece sau de douăzeci de dolari, nici nu bagă de seamă. Îşi închipuie că au pierdut-o sau că au greşit numărătoarea ultima oară cînd au umblat în portofel. E unul însă care nu greşeşte şi ticălosul ăla e Greening. Pretinde că i-au fost sustraşi zece dolari ieri din hainele lăsate la vestiar, cînd făcea execiţii cu mine. Toată ziua a dat telefoane şi i-a aţîţat pe ceilalţi membri care, brusc, au căpătat certitudinea că au fost jefuiţi sistematic în ultimele luni.
— Totuşi, ce am eu cu treaba asta? întrebă Thomas, deşi înţelegea prea bine legătura.
— Greening susţine că banii au început să dispară aproximativ de cînd te-am angajat să
lucrezi aici, răspunse Dominic.
— Rahatul ăsta! izbucni fioros băiatul.
Greening era un tip antipatic. Lucra la biroul unui agent de bursă şi se antrena cu Dominic.
Practicase cîndva boxul la categoria semigrea şi încă se menţinea în formă. Nu îl menaja pe Dominic, îl lovea fără cruţare în cursul întîlnirilor – trei runde a două minute de patru ori pe săptămînă – iar Dominic, care nu îndrăznea să i se opună cum ar fi fost în stare, se alegea adesea cu vînătăi şi revenea epuizat.
