situeze Whitby în fruntea statului, oferind cît mai multe victime, pe mine în primul rînd, ca să nu pună în primejdie subvenţiile pe care le primeşte de la guvern. Acum e mai clar tabloul, Jordache?

— Iisuse! exclamă Rudolph.

— Exact! Iisuse! Nu ştiu ce politică faci tu...

— Nu fac nici un fel de politică, votez independent, spuse Rudolph.

— Excelent, excelent! aprobă Denton. Deşi ar fi fost mai bine dacă erai înscris la republicani. Şi cînd te gîndeşti că l-am votat pe Eisenhower! Rîse cu ciudă. Fiul meu se afla pe frontul din Coreea, iar generalul promisese că va pune capăt războiului. Dar cum să dovedesc că am votat pentru el? Multe se pot spune despre alegeri şi votare.

— Ce vreţi să fac, profesore, în mod deosebit? întrebă Rudolph.

— Ajung şi la asta îndată, zise Denton terminîndu-şi cafeaua. De azi într-o săptămînă, marţi la orele paisprezece, comisia se întruneşte pentru a examina cazul meu. Reţine ziua şi ora. Mi s-a permis să parcurg doar un rezumat al acuzaţiilor care mi se pun în sarcină: că aş fi cotizat la una din organizaţiile de frunte comuniste, prin anii treizeci, ca aş fi folosit expresii şi exprimări ateiste şi radicale la cursuri, că aş fi recomandat bibliografie suplimentară cu caracter îndoielnic. Obişnuitul masacru, Jordache, arhicunoscut. Cu starea de spirit care stăpîneşte în prezent toata ţara cu individul 44 Organizaţie de extremă dreaptă, fascistă.

242

ăla, Dulles, care urlă şi propovăduieşte războiul nuclear nimicitor la toate răspîntiile lumii, cînd personalităţi eminente sînt chemate în faţa justiţiei, la Washington, şi date afară ca ultimul baiat de prăvălie, un biet dascăl ca mine nu are nici o şansă, Jordache. O singura şoaptă, un singur zvon vor fi suficiente ca să-l nenorocească. Din fericire, pentru moment, mai există o urmă de ruşine la universitate, dar mă îndoiesc că va dăinui încă un an; iar eu trebuie să mă apăr, să aduc martori care să depună în favoarea mea.

— Ce vreţi să le spun eu?

— Ce vrei tu, băiete, zise Denton cu glas frînt. Nu intenţionez sa te învăţ eu. Spune ce gîndeşti despre mine. Ai urmat trei din cursurile mele, am avut convorbiri interesante împreună, de multe ori ai fost în casă la mine. Eşti băiat isteţ, tu nu te laşi manevrat. Mă cunoşti bine, cum mă

cunoaşte de fapt tot oraşul. Spune-le ce doreşti tu. Te bucuri de o înalta reputaţie, dosarul tău de la universitate e impecabil, neîntinat, tu eşti un tînăr om de afaceri în plină ascensiune, nepătat, iar depoziţia ta va fi din cele mai preţioase.

— Desigur, acceptă Rudolph. În gînd însă prevăzu necazurile care îl aşteptau, atacurile împotriva persoanei sale, atitudinea lui Calderwood faţa de implicarea magazinului în politică.

Desigur că depun mărturie, repetă cu glas tare. Dar în sinea sa îşi zise, plictisit, că era o zi nenorocita şi, pentru întîia oară, îşi putu imagina sentimentele care îl zbuciuma pe un loc

— Ştiam că aşa vei spune, Jordache. Denton îl apucă de braţ, emoţionat, peste masă. Ai rămîne surprins dacă ţi-aş spune cîţi prieteni, cu care am întreţinut relaţii apropiate de peste douăzeci de am, m-au refuzat, dacă ai afla răspunsurile ambigue ce le demonstrau laşitatea. Ţara asta a devenit un teritoriu bîntuit de strigoi, Jordache. Dacă vrei, îţi jur că nu am fost niciodată

comunist.

— Nu fiţi absurd, profesore, răspunse Rudolph. Se uita la ceasul de la mînă. E timpul să mă

înapoiez la serviciu. Cînd se întruneşte comisia, săptămîna viitoare, voi fi acolo. Vîrî mîna în buzunar. Daţi-mi voie să-mi plătesc partea mea. Denton îl opri cu un gest.

— Eu te-am invitat, eşti oaspetele meu. Du-te, băiete, du-te, nu te reţin Se sculă în picioare şi pentru ultima oară privi roata în jur ca sa depisteze eventualii duşmani, apoi, mulţumit, îi întinse mîna şi o scutura, cu căldură, pe a lui Rudolph.

Rudolph îşi îmbrăcă pardesiul şi ieşi. Prin geam îl văzu pe profesor comandîndu-şi un pahar cu băutură. Păşea încet, cu pardesiul descheiat deşi vîntul sufla aprig, iar vremea era rece şi umedă.

Strada avea aspectul de totdeauna şi nu părea să fie bîntuită de duhuri răzbunătoare. Îşi aminti că de la el căpătase, în cadrul orelor de curs, primele noţiuni orientative şi îndrumări cum să procedeze ca să obţină succes în societatea capitalistă. Rîse în sinea sa. Denton, sărmanul diavol. El nu îşi putea permite să rîdă.

Masa de la bar fusese mizerabilă şi încă îi era foame. Coborî la secţia de răcoritoare şi sandvişuri de la subsolul magazinului şi ceru un pahar de lapte cu malţ, pe care îl bău, înconjurat de zumzetul şi rumoarea cu tonuri de soprană provocată de clientele care mişunau prin diferitele raioane. Lumea lor se afla la adăpost de seisme. În dupa-amiaza aceea ele vor cumpăra rochii la preţul de cincizeci de dolari bucata, radiouri portabile, măsuţe de televizor, ţigări, garnituri pentru camere de zi, creme pentru întreţinerea pielii... Profiturile vor creşte spre satisfacţia patronului, iar cumpărătoarele se vor delecta în faţa sandvişurilor şi îngheţatelor.

243

Privea chipurile calme, lacome, fardate, pe care se citea dorinţa aprigă de a cheltui, de a acapara, a acestor mame, tinere căsătorite fecioare, fete bătrîne, amante, le asculta glasurile, aspira amestecul de parfumuri ce plutea în aer şi se felicita că nu e căsătorit şi nici îndrăgostit. Se gîndi că, totuşi, nu îşi va putea dedica întreaga viaţă acestor femei merituoase, plăti laptele şi urcă la birou.

Pe masă se afla un plic. Îl desfăcu. Mesajul era foarte scurt: „Vino la New York cît mai curînd posibil, te rog. Am necazuri şi trebuie să-ti vorbesc. Cu dragoste, Gretchen.”

— O, Doamne! exclamă Rudolph pentru a doua oară în ultima oră aruncînd scrisoarea la coşul de hîrtii.

Cînd, la şase şi un sfert, plecă din magazin, afară ploua. Calderwood nu îi spusese nimic, încă, după discuţia de dimineaţă. Asta mai trebuia, ploaia pune capac la toate, îşi zise Rudolph deprimat, înaintînd cu motocicleta în viteză prin intensul trafic de seară. Aproape ajunsese acasă

cînd îşi aminti că îi făgăduise mamei să tîrguiască ceva pentru masa de seara. Blestemă, şi făcu cale întoarsă în sectorul comercial unde magazinele rămîneau deschise pînă la şapte. O surpriză, se alintase mama. Fiul tău cel iubitor riscă să rămînă cu fundul gol în următoarele două săptămîni, mamă. Asta surpriză, nu? Ce zici?

Cumpără la repezeală un pui, cartofi prăjiţi, o cutie de mazăre şi o jumatate de plăcintă cu mere, ca desert. În timp ce se strecura prin mulţimea gospodinelor care se înghesuiau la ultimele tîrguieli îi veni în minte convorbirea cu Calderwood şi zîmbi acru. Băiatul cu aureolă de om de afaceri precoce, înconjurat de admiratoare, de frumuseţi răpitoare, se ducea să participe la supeul obişnuit, pregătit în eleganta vilă a familiei, a cărei fotografie a apărut adeseori în Life şi House and Garden. În ultima clipă cumpără şi o sticlă de whisky. În seara aceasta va bea Whisky.

Se culcă devreme, puţin cam ameţit, cugetînd pînă îl fură somnul. Singurul lucru care mi-a dat o satisfacţie pe ziua de astăzi e alergarea de dimineaţă cu Quentin McGovern, fu ultimul lui gînd înainte de a adormi..

Săptămîna se scurse cu treburile ei obişnuite şi munca de rutină. Cînd se întîlni cu Calderwood, acesta nu făcu nici o aluzie la discuţia pe care o avuseseră, ci se referi la problemele de fiecare zi ale magazinului, pe tonul său puţin hîrîit şi cam ţîfnos. Nici din comportarea sa nu se putea trage vreo concluzie definitivă.

Rudolph o chemă la telefon pe Gretchen (de la un post public, căci Calderwood nu privea cu ochi buni convorbirile de la telefoanele magazinului) şi îi spuse că nu se poate deplasa la New York săptămîna aceea, dar că va încerca să vină la sfîrşitul săptămînii viitoare. Gretchen nu îşi ascunse dezamăgirea, dar nu voise să-l informeze la telefon despre grijile ei. Îi spuse doar că mai poate aştepta. Prea bine, gîndise Rudolph, dacă poate aştepta înseamnă că problemele ei nu sînt stringente.

Denton nu îl mai căutase. Poate de teama unei discuţii care i-ar permite lui Rudolph să revină

asupra promisiunii pe care i-o făcuse, de a depune în favoarea sa marţea viitoare. Rudolph începu să-şi facă griji în legătură cu mărturia sa în faţa comisiei. Nu putea exclude posibilitatea apariţiei unei dovezi incriminatorii despre care Denton nu ştiuse sau o ascunsese şi care îl putea pune pe Rudolph în postura neplăcută de aparent partizan al acestuia sau de martor mincinos. Îl neliniştea însă conştiinţa ca aceasta comisie va fi ostilă din capul locului şi dispusă să-l elimine pe Denton, ceea ce lăsa loc presupunerii că implicit se va ridica şi împotriva acelora care vor încerca să li se pună în cale. Toată viaţa Rudolph se străduise să atragă simpatia tuturor, mai ales a persoanelor în 244

vîrsta, cu poziţii importante în societate. Gîndul că va trebui să înfrunte o sală plină de figuri academice, dezaprobatoare, îl tulbura. De-a lungul întregii săptămîni Rudolph rosti, în gînd, cuvîntări în faţa acelor figuri simandicoase imaginare, neînduplecate şi severe, apărîndu-l onorabil şi convingător pe Denton, în acelaşi timp atrăgînd bunăvoinţa judecătorilor. Nici una din cuvîntările închipuite nu i se păru satisfăcătoare şi, în cele din urmă hotărî că trebuie să se prezinte cît mai destins în ochii comisiei, să simtă şi să judece pulsul celor din sală, adoptînd pe loc atitudinea cea mai potrivită, cea mai bună pentru Denton şi pentru sine. Daca ar ştii Calderwood ce intenţiona să

facă....

Spre sfîrşitul săptămînii dormi prost, somnul fiindu-i tulburat de vise senzuale, fără finalitate: Julie dansînd goală, Gretchen întinsa într-o canoe, Mary Jane cu sînii goi, desfăcîndu-şi picioarele în pat, apoi ridicîndu-se şi acuzîndu-l răstit, cu faţa schimonosită de furie. Un vapor se desprindea de chei, o fată cu rochia fluturînd în vînt îi zîmbea, iar el alerga, alerga disperat pe chei să prindă

vasul, dar o mînă nevăzută îl împiedica, iar nava dispărea în largul mării...

Duminică dimineaţa, cînd clopotele bisericilor îşi împleteau dangătele în văzduh peste tot oraşul, Rudolph hotărî că nu putea rămîne acasă toată ziua, deşi iniţial intenţionase să examineze copiile hîrtiilor înmînate lui Calderwood, ca să facă nişte adăugiri şi corecturi la care meditase peste săptămînă. Mama însă se afla, duminica, în toanele ei cele mai proaste. Melodia clopotelor îi aţîţa spiritul religios, care continua să-i sălăşluiască în suflet, determinînd-o să-i spună fiului ei că, dacă

ar însoţi-o, ea s-ar simţi în stare să meargă la biserică să asculte liturghia, să se spovedească şi să se împărtăşească.

— Clopotele mă cheamă, iar biserica şi izbăvirea se află la cîţiva paşi, peste trei blocuri, zise ea la micul dejun.

Dar lui Rudolph nu îi ardea de biserică acum.

— În altă duminică, mamă, astăzi sînt ocupat, îi răspunse el.

— Pînă atunci poate mor şi ajung direct în iad, se smiorcăi ea.

— O să ne asumăm riscul acesta, n-avem încotro, nu cedă Rudolph şi plecă, lăsînd-o plîngînd.

Era o zi senină, rece, soarele strălucea ca o tipsie de aur pe cerul palid de iarnă. Se îmbrăcă

gros şi îşi puse o scurtă căptuşită cu blană din surplusurile de echipament ale forţelor aeriene, o căciuliţă împletită de lînă şi scoase motocicleta din garaj. Şovăi, nehotărît în ce direcţie să apuce.

Nu voia să întîlnească pe nimeni, nici o distracţie nu îl atrăgea, dorea să se destindă doar, să scuture povara pe care omul modern o acumulează în cursul săptămînii.

Încalecă pe motocicletă, porni motorul şi ezită din nou. O maşină cu schiuri fixate pe acoperiş trecu în viteză şi o idee i se născu în minte. De ce nu? îşi zise şi se luă după autoturism. Îşi aminti ce îi spusese Larsen, tînarul de la secţia de schi a departamentului de sport, despre hambarul de la poalele dealului cu pîrtii de schi, care putea fi transformat în magazin de închiriat schiuri la sfîrşit de săptămînă. Larsen afirmase că e rost de o afacere bănoasă. Acum, că avea o ţintă, Rudolph se simţi mai bine urmărind maşina cu schiurile.

Îngheţase tun cînd ajunse la pantă. Razele soarelui, multiplicate şi reflectate de zăpada imaculată, îl orbeau, făcîndu-l să se uite cu ochii îngustaţi la formele viu colorate care se avîntau în josul dealului alunecînd ca săgeţile spre el. Toţi erau tineri, viguroşi şi păreau că se bucura din plin 245