— Am două rînduri de pulovere de lînă pe mine, mărturisi domnişoara Soames. Garantez că

o să mă simt bine. Benny, se adresă ea lui Larsen ca şi cînd problema fusese convenită deja cu Rudolph; fii băiat salon şi pune şi schiurile mele pe maşina ta. Eu merg cu domnul Jordache, decreta ea în încheiere...

Rudolph fu nevoit să cedeze şi porni spre motocicleta, în timp ce Larsen fixa cele trei perechi de schiuri la locurile lor pe acoperişul unui Ford nou-nouţ. Cum o fi reuşit să-l cumpere cu şaizeci şi cinci de dolari pe săptămînă? se întrebă Rudolph şi o clipă fu tentat să pună la îndoială

onestitatea lui Larsen faţă de magazin.

Rudolph încălecă pe motocicletă. Fata urcă şi ea în spatele lui şi îl înlănţui strîns cu braţele.

Rudolph îşi puse ochelarii şi se luă după Fordul care părăsise locul de parcare. Fu nevoit să

mărească viteza, ca să se poată ţine după maşină, căci Larsen conducea repede. Era mult mai rece acum, iar vîntul îi şfîchiuia obrajii. Lipită de el, domnişoara Soames îi strigă veselă la ureche: „E

splendid, nu-i aşa?”

Restaurantul era spaţios, curat şi plin de larma voioasă a schiorilor. Găsiră o masă la fereastră. Rudolph îşi scoase scurta de aviator, ceilalţi îşi dezbrăcară hanoracele. Domnişoara Soames purta un pulover bleu-pal din lînă de caşmir mulat pe pieptul ei micuţ dar plin. Rudolph purta şi el un pulover peste o cămaşă de lînă, iar la gît avea un fular de mătase laborios aranjat. E

prea pretenţios, îşi zise Rudolph cu gîndul la Teddy Boylan, şi îl scoase, pretextînd căldura din restaurant.

Fetele comandară coca-cola, iar Larsen o bere. Rudolph simţea nevoia unei băuturi mai consistente şi comandă un „ old- fashioned45. Cînd fură aduse băuturile, domnişoara Soames ridică

paharul ei, îl ciocni de al lui Rudolph şi toastă:

— Pentru duminicile fără de care ne-am prăpădi.

Rudolph simţea cum genunchiul fetei, care şedea lîngă el pe banchetă, îl presa insistent pe al său. Încercă să şi-l depărteze încet şi uşor, cu o mişcare cît mai firească, ca să nu lase impresia că o face dinadins dar, peste buza paharului din care sorbea fata, observă licărul jucăuş, maliţios şi amuzat din ochii ei albaştri, limpezi şi reci.

Comandară cu toţii cotlete. Domnişoara Soames ceru o monedă de zece cenţi pe care Larsen, mai iute decît Rudolph, i-o oferi. Fata luă banul, îşi făcu cu dezinvoltură loc peste genunchii lui 45 Coctail de whisky, bitter, zahăr şi fructe.

248

Rudolph sprijinîndu-se de umărul lui, apoi străbătu încăperea spre tonomat. În pofida bocancilor greoi din picioare, îşi legăna cu graţie fundul bine mulat de pantaloni.

Tonomatul începu să urle. Domnişoara Soames se înapoie făcînd paşi mici de dans în ritmul muzicii răcnite. Trecu la locul ei, peste genunchii lui Rudolph şi se aşeză şi mai strîns de acesta, presiunea genunchiului ei devenind şi mai evidentă. Dacă Rudolph ar fi încercat să se desprindă

gestul său ar fi fost observat, fără îndoială, aşa că renunţă la orice tentativă.

Rudolph ar fi dorit să bea vin la cotlet, dar şovăi, temîndu-se să nu se creadă că vrea să-şi dea importanţă sau că vrea să-şi arate superioritatea faţă de ceilalţi. Cercetă meniul: pe coperta din spate exista o fistă cu băuturi unde figurau vinuri albe şi roşii de California..

— Vrea cineva vin? întrebă el, lăsînd ca hotărîrea să fie luată de altcineva.

— Eu aş vrea, acceptă repede domnişoara Soames.

– Scumpo...? Larsen se întoarse spre logodnica sa.

— Dacă şi ceilalţi vor..., răspunse ea.

Goliseră deja trei sticle de vin cînd terminară masa. Larsen băuse cei mai vîrtos, dar nici ceilalţi nu se lăsaseră mai prejos.

— Cîte o să le povestesc mîine fetelor de la magazin! ciripi domnişoara Soames, iar genunchiul şi coapsa i se lipiră şi mai vîrtos de ale lui Rudolph. Am fost ademenită pe cărările pierzaniei într-o duminică dimineaţa de însuşi marele şi inabordabilul domn Frigider.

— O, haide, Betsy. Vocea lui Larsen conţinea o nuanţă de reproş, dar şi de nelinişte. Se uită

cu coada ochiului să vadă cum reacţionează Rudolph la acel „domnul Frigider”. Bagă de seamă ce vorbeşti!

Domnişoara Soames îl ignoră. Înlătură cu mînuţa ei dolofană, ca o perniţă, părul blond care îi căzuse pe frunte.

— Cu manierele sale de băiat educat în metropolă şi cu vinul ăsta păcătos de California, prinţul de coroană m-a dus în ispită, făcîndu-mă să beau şi să mă port uşuratic în public. O, ce viclean e stimabilul domn Jordache. Duse arătătorul la colţul ochiului şi clipi poznaş. Dacă te uiţi la el, ai zice că e capabil să-ngheţe, cu o singură privire, o întreagă navetă cu sticle de bere. Dar ia să

vină duminica, aha!, atunci de-abia capeţi imaginea adevăratului domn Jordache. Sar dopurile, vinul curge valuri; el bea fără reţinere, rîde la glumele răsuflate ale lui Ben Larsen, îşi freacă piciorul de al sărmanei fetiţe vînzătoare la parterul magazinului. Sfinte Dumnezeule, dar ciolănos genunchi aveţi, domnule Jordache! Rudolph nu se putu stăpîni şi rîse, iar ceilalţi făcură la fel.

— Ei bine, al dumitale nu e osos, sînt gata să depun mărturie, domnişoară Soames, replică

Rudolph şi din nou rîseră în cor.

— Domnul Jordache, neînfricatul motociclist care înfruntă „zidul morţii”, care vede tot, ştie tot, şi simte tot, zise domnişoara Soames. Iisuse, mi-e tare greu să-ţi spun într-una „domnule Jordache”! Poate preferi să-ţi spunem „tînărul patron”? Sau, Rudy, dacă eşti de acord?

— Rudy, răspunse el. Dacă ar fi fost singuri ar fi luat în mîini chipul acela îmbujorat şi i-ar fi sărutat buzele uşor întredeschise, ce sclipeau ispititoare şi zeflemitoare în acelaşi timp.

— Rudy, deci, repetă ea. Apoi: Sonia, spune Rudy!

249

— Hello, Rudy, se supuse domnişoara Packard. Pentru ea nu însemna mare lucru, ea nu făcea parte din „Magazinul Calderwood”.

— Benny! porunci domnişoara Soames. Larsen îl privi rugător pe Rudolph.

— E afumată, zise el în chip de scuză.

— Nu fi copil, îl încurajă Rudolph.

— Rudy, rosti Larsen cu jumătate de gură.

— Rudy, omul misterios, reluă monologul domnişoara Soames, sorbind vinul din paharul ei.

Omul care dispare din ochii lumii îndată după închiderea magazinului şi nimeni nu îl mai vede, nici bărbaţii, nici femeile şi nici copiii, decît a doua zi la lucru. Douăzeci de fete de la parterul magazinului suspină, noapte de noapte, după el, cu nasul în pernă, fără să punem la socoteală

doamnele de la celelalte raioane. Dar dumnealui trece pe lîngă ele zîmbind rece, neîndurător.

— Unde naiba ai învăţat să vorbeşti aşa? se minună Rudolph stînjenit, amuzat şi flatat în acelaşi timp.

— Citeşte mult, îl lămuri domnişoara Packard. O carte pe zi. Domnişoara Soames ignoră

întreruperea.

— El e un adevărat mister învăluit în enigmă, cum a spus domnul Churchill într-o ocazie.

Se zvoneşte că aleargă în fiecare dimineaţă împreună cu un tînăr negru. Dar, oare, de cine sau de ce fuge el? Se aude că umblă prin New York în compania unor persoane dubioase. Oare ce păcate comite el în marea metropolă? De ce nu păcătuieşte aici, în oraşul nostru?