— Pari o fată serioasă, cred că unchiul tău e mândru de tine. Scuză-mă, am uitat cum te cheamă…
— Laura. Laura Barron.
— Mă bucur c-o să studiezi, Laura. În meseria mea am văzut cazuri tragice de tineri cu mult potenţial care s-au pierdut cu totul. Bei ceva? şi înainte să pot refuza a comandat un cocktail de fructe chelneriţei în tunică romană.
Mă ierţi că nu îţi ţin companie, dar sunt în timpul serviciului.
— Aici, la hotel?
— Face şi el parte din rond.
M-a informat că Caesar’s Palace avea cinci turnuri, trei mii trei sute patruzeci şi opt de camere, unele de peste o sută de metri pătraţi, nouă restaurante de lux, un mall cu magazine exclusiviste, un teatru care imita Colosseumul din Roma cu patru mii două sute nouăzeci şi şase de locuri, unde veneau să dea spectacole superstaruri. Fusesem să văd Cirque du Soleil? Nu? Neapărar să-l rog pe unchiul să mă ducă, spectacolele sunt partea cea mai frumoasă din Las Vegas.
Între timp s-a întors falsa vestală romană cu un pahar în care se afla un lichid verzui cu o felie de ananas ca decor. Eu număram minutele, afară mă aşteptau Joe Martin şi Chinezu’ cu ochii pe ceas, înăuntru clientul se plimba printre coloane şi oglinzi, nebănuind că tânăra care trăncănea cu un poliţai în uniformă era persoana de contact. Oare ce ştia Arana despre activităţile lui Brandon Leeman?
153
- CAIETUL MAYEI -
Mi-am băut sucul prea dulce şi i-am spus la revedere, cam prea brusc ca să nu i se fi părut suspect. Ofiţerul îmi era simpatic, te privea în ochi cu o expresie amabilă, avea o strângere de mână fermă şi era relaxat. Era chiar atrăgător, dacă te uitai mai atent, deşi avea câteva kilograme în plus; dantura albă dădea bine pe tenul bronzat, iar când zâmbea ochii i se îngustau ca două fante.
Omul cel mai apropiat de Manuel era Blanca Schnake, dar asta nu spune mare lucru, căci el n-are nevoie de nimeni, nici măcar de Blanca, şi şi-ar putea petrece restul zilelor fără
să vorbească. Ei îi revine efortul de a menţine această
prietenie. Ea este cea care-l invită la masă sau apare pe neaşteptate cu ceva gătit de ea şi o sticlă de vin; ea este cea care-l obligă să se ducă la Castro în vizită la tatăl ei, Millalobo, care se supără dacă nu e călcat periodic; ea e cea care se ocupă de îmbrăcămintea, de sănătatea şi confortul casnic al lui Manuel, precum o chelăreasă. Eu sunt intrusa care a venit să le strice intimitatea, înainte puteau sta între patru ochi, dar acum se ciocnesc de mine întruna. Însă
chilienii sunt toleranţi, niciunul dintre ei nu mi-a dat de înţeles că-i deranjez.
Acum câteva zile am mâncat acasă la Blanca, o facem adesea, căci locuinţa ei e mult mai primitoare decât a noastră. Pusese cea mai frumoasă faţă de masă, şervete de in scrobite, lumânări şi un coş în care aşezase pâinea cu rozmarin adusă de mine – o masă simplă şi rafinată, ca tot ce o caracterizează. Manuel e incapabil să aprecieze astfel de detalii, care pe mine mă lasă cu gura căscată, căci până să o cunosc pe această femeie credeam că decoraţiunile interioare sunt doar pentru hoteluri şi reviste. Casa bunicilor parcă era un talcioc, cu mobila şi obiectele claie peste grămadă, pentru că ne era lene să le aruncăm. Graţie Blancăi, care poate crea o operă de artă din trei hortensii albastre înfipte într-un vas plin cu lămâi, gustul mi se rafinează. În timp ce ei pregăteau supa de scoici, m-am dus în grădină să culeg lăptuci şi 154
- ISABEL ALLENDE -
busuioc înainte să se întunece. Pe câţiva metri pătraţi, Blanca a plantat pomi fructiferi şi nişte verdeţuri de care se ocupă numai ea, o vezi mereu cu pălăria de paie pe cap şi mănuşi de grădinar în mână. La primăvară am s-o rog să mă
ajute să cultiv terenul lui Manuel, pe care cresc doar bălării şi pietre.
La desert am vorbit de magie – cartea lui Manuel mă
obsedează – şi de fenomene supranaturale, subiect în care aş
putea fi acum o autoritate dacă aş fi fost mai atentă la bunică-mea. Le-am spus că crescusem cu un bunic astronom raţionalist şi agnostic şi cu o bunică pasionată de tarot, astroloagă aspirantă, cititoare de aură şi energie, care ştia să interpreteze visele, colecţiona amulete, cristale şi pietre şi trăia înconjurată de spirite.
— Nini a mea nu se plictiseşte niciodată, se distrează
protestând împotriva guvernului şi vorbind cu morţii.
— Ce morţi? a vrut să ştie Manuel.
— Bunicul Popo şi alţii, de exemplu Sfântul Anton din Padova, sfântul care găseşte lucrurile pierdute şi iubiţi pentru femeile singure.
— Bunică-tii i-ar trebui un iubit.
— Ei, na! E aproape la fel de bătrână ca tine.
— Şi n-ai spus că am nevoie de o iubire? Dacă tu crezi că
la vârsta mea mă mai pot amoreza, atunci Nidia, care e cu nişte ani mai tânără, cu atât mai mult.
— Te interesează Nini! am exclamat eu, imaginându-mi că
vom trăi toţi trei împreună şi uitând că pentru el iubita ideală era Blanca.
— E o concluzie pripită, Maya.
— O să concurezi cu Mike O’Kelly: e invalid şi irlandez, dar destul de chipeş şi celebru.
— Păi, atunci îi poate oferi mai mult decât mine, a râs el.
— Tu crezi în chestiile astea, tanti Blanca?
— Eu sunt o fire practică, Maya. Dacă îmi iese un neg, mă
duc la dermatolog, dar, pentru orice eventualitate, îmi leg şi 155
- CAIETUL MAYEI -
un fir de păr de degetul mic şi fac pipi la rădăcina unui stejar.
