— Brandon Leeman păstra cele două genţi cu bani într-un depozit din Beatty. Le-am luat şi am ars banii în deşertul Mojave, de frică să nu fiu acuzată de complicitate, vă jur că
aşa am făcut!
— Mă crezi tâmpit? Vreau banii! Şi matriţele!
— Le-am aruncat în golful San Francisco.
— Nu te cred, putoare afurisită, te omor, m-a zgâlţâit el.
— Nu am nici banii, nici plăcile alea blestemate!
Fákin a mârâit din nou, Arana i-a tras un picior care l-a aruncat cât colo. Era musculos tipul, antrenat în arte marţiale şi obişnuit cu luptele, dar nici eu nu sunt o păpădie speriată şi l-am înfruntat, orbită de disperare. Ştiam că nu aveam scăpare. Am jucat fotbal de mică şi am picioare puternice, aşa că am dat să-i trag una în boaşe, însă el a intuit mişcarea şi s-a ferit la timp, aşa că lovitura a nimerit în coapsă. Dacă n-aş fi fost în sandale, i-aş fi rupt osul, numai că n-am reuşit decât să-mi disloc degetele de la picior, durerea m-a săgetat din plin. Arana a profitat ca să-mi tragă
un pumn în stomac care mi-a tăiat respiraţia, apoi s-a repezit la mine şi nu mai ştiu nimic, poate că m-a izbit în figură, căci am nasul rupt şi va trebui să-mi pun dinţii lipsă.
Am zărit chipul bunicului Popo pe un fond alb şi translucid, văluri albe pluteau în vânt, un văl de mireasă, o coadă de cometă. Am murit, mi-am zis fericită şi m-am abandonat plăcerii de a pluti cu bunicul în gol, uşoară şi desprinsă de propriul meu corp. Juanito Corrales şi Pedro Pelanchugay pretind că n-au văzut niciun domn negru cu pălărie, că m-323
- CAIETUL MAYEI -
am trezit o clipă în timp ce încercau să mă ridice de jos, dar că am leşinat la loc.
M-am trezit din anestezie la spitalul din Castro, cu Manuel de o parte a patului, cu Blanca de cealaltă parte, şi cu carabinierul Laurencio Cárcamo înainte. „Numai când o să
poţi, domniţă, să-mi răspunzi la nişte întrebări, da?” Ceea ce am şi făcut, dar de-abia după două zile, căci contuzia pe care o suferisem era destul de severă.
Investigaţia carabinierilor a stabilit că un turist care nu vorbea spaniola ajunsese pe insulă după funeraliile doñei Lucinda, trecuse pe la Taverna Mortului, unde arătase poza mea primului întâlnit, care fusese Juanito Corrales. Puştiul i-a indicat cărarea îngustă care suia spre grotă şi omul plecase într-acolo. Dar Juanito l-a anunţat pe prietenul lui Pedro şi au hotărât să meargă după el, curioşi. Sus pe faleză
l-au auzit pe Fákin lătrând, astfel au ajuns la locul cu pricina, la timp ca să asiste la accident, deşi de la distanţă şi prin ceaţă n-au prea fost siguri de cele văzute, ceea ce explică elementele contradictorii. Pare-se că necunoscutul şi eu eram aplecaţi peste marginea falezei, privind spre grotă, el s-a împiedicat, eu am încercat să-l ţin, ne-am dezechilibrat amândoi şi am căzut. De sus, ceaţa îi împiedica să vadă
unde căzuserăm, ne-au strigat în van, aşa că cei doi au coborât ţinându-se de colţii de piatră şi de rădăcini. O mai făcuseră şi terenul era cât de cât uscat, aşa că au reuşit să
ajungă jos, că dacă ar fi fost umed ar fi alunecat. S-au apropiat cu prudenţă, de frica leilor de mare, însă cei mai mulţi se aruncaseră în apă, chiar şi masculul care de regulă
îşi păzeşte de pe stâncă haremul.
Juanito a relatat că m-a găsit căzută pe fâşia îngustă de nisip dintre gura grotei şi mare şi că tipul aterizase pe stânci şi era cu o jumătate de corp în apă. Pedro nu era sigur că-l văzuse şi el, era prea speriat pentru că eram plină de sânge.
Încercase să mă ridice, dar Juanito şi-a adus aminte de cursul de prim ajutor al Lilianei Treviño şi a hotărât că nu trebuia să mă mişte din loc; l-a trimis pe Pedro după ajutor, 324
- ISABEL ALLENDE -
iar el a rămas cu mine, îngrijorat ca mareea să nu ajungă
până la noi. Nici nu i-a trecut prin minte să vadă ce e cu tipul, era convins că murise, nimeni nu scapă după o prăbuşire pe stânci.
Pedro se căţărase ca o maimuţă pe faleză şi zburase la postul de carabinieri, dar acolo nu era nimeni, apoi la Taverna Mortului să dea alarma. Echipa de salvare s-a organizat în doar câteva minute, câţiva bărbaţi au venit pe faleză, alţii au dat de carabinieri, care au venit cu jeepul şi au luat problema în mână. Nu au încercat să mă ridice în corzi, cum sugerau unii mai băuţi, pentru că sângeram serios. Unul şi-a scos cămaşa cu care mi-au bandajat capul spart, alţii au improvizat o targă, între timp a venit şi şalupa salvării, care întârziase pentru că trebuise să ocolească
insula. După două ore, când mă transportaseră deja, s-au gândit şi să caute cea de-a doua victimă, dar între timp se făcuse întuneric şi au lăsat pe a doua zi.
Raportul scris al carabinierilor se deosebeşte de cele aflate în timpul investigaţiei şi e o capodoperă de omisiuni: Subsemnaţii subofiţeri de politie, Laurencio Cárcamo Ximénez şi Humilde Garay Ranquileo, declară că ieri, joi 9
decembrie 2009, au salvat-o pe cetăţeanca americană MayaVidal, din California, temporar rezidentă în acest sat, care acăzut de pe aşa-numita faleză a Pincoyei, din nord-estulinsulei. Sus-numita domniţă se află acum în stare stabilă laspitalul din Castro, unde a fost transportată cu elicopterulmarinei militare, la solicitarea subsemnaţilor. Domniţaaccidentată a fost găsită de minorul de unsprezece ani JuanCorrales şi de minorul de paisprezece ani Pedro Pelanchugay,de baştină din această insulă, care au descoperit-o la loculsus-menţionat. Interogaţi cum se cuvine, sus-numiţii martoriau declarat că au văzut prăbuşindu-se şi altă presupusă
victimă, un vizitator străin de sex masculin. A fost găsită ocameră fotografică în stare proastă pe rocile aşa-numitei grotea Pincoyei. Deoarece sus-numita cameră are marca Canon, 325
- CAIETUL MAYEI -
subsemnaţii deduc că victima era un turist. În prezent,carabinierii din Insula Mare investighează identitatea sus-numitului străin. Minorii Corrales şi Pelanchugay cred că celedouă victime au alunecat de pe faleza sus-menţionată, dardeoarece vizibilitatea era slabă din cauza condiţiilormeteorologice de ceaţă, nu pot fi siguri. Domniţa Maya Vidal acăzut pe nisip, însă domnul turist a căzut pe stânci şi a muritdin cauza impactului. Când a venit mareea, corpul a fost trasîn mare de curent şi nu a fost găsit.
Subsemnaţii subofiţeri solicită încă o dată instalarea uneibariere de siguranţă pe aşa-numita faleză a Pincoyei pe motivde periculozitate, înainte ca alte domniţe şi alţi turişti să-şipiardă viaţa, ceea ce dăunează grav reputaţiei insulei.
Niciun cuvânt despre faptul că străinul umbla după mine cu poza mea în mână. Nici despre faptul că niciodată un turist nu venise pe cont propriu pe insula noastră, unde nu există elemente atractive, în afară de curanto; se vine în grupuri organizate de agenţiile de turism. Cu toate astea, nimeni nu a pus la îndoială raportul carabinierilor, probabil că nu se doresc probleme pe insulă. Unii spun că pe înecat l-au mâncat somonii şi poate că marea îi va scoate într-o bună
zi oasele la mal, alţii cred cu tărie că a fost luat de Caleuche, corabia-fantomă, caz în care nici măcar şapca de baseball nu va mai fi găsită.
Carabinierii i-au interogat pe copii la post, în prezenţa Lilianei Treviño şi a lui Aurelio Ñancupel, care au venit pentru ca puştii să nu fie intimidaţi; în plus, o duzină de localnici aşteptau în curte rezultatele, în frunte cu Eduvigis Corrales, care şi-a revenit din şocul emoţional produs de avortul Azucenei, şi-a lepădat doliul şi a devenit combativă.
Carabinierul Laurencio Cárcamo a venit la spital să mă
întrebe cum căzuserăm noi de pe faleză, dar n-a spus nimic despre fotografie, un amănunt care ar fi complicat accidentul. Asta s-a întâmplat la două zile după evenimente şi între timp Manuel Arias mă lămurise că singurul răspuns 326
- ISABEL ALLENDE -
pe care trebuia să-l dau era că eram zăpăcită de contuzia de la cap şi nu-mi aminteam nimic. Nici nu a fost nevoie să
mint: carabinierul nici nu m-a întrebat dacă-l cunoşteam pe presupusul turist, era interesat de detaliile de teren şi de cădere, din cauza barierei de siguranţă pe care o solicită de cinci ani încoace. „Slujitorul patriei cu care staţi de vorbă, domniţă,
şi-a
