Dar chiar tu mi-ai spus că dragostea are o problemă cu ea însăşi, gândi ea în replică. Aşa îi spusese, într-adevăr, cândva: sunt două

lucruri pe lume a căror existenţă este pusă la îndoială: dragostea şi Dumnezeu. Cel de-al treilea, moartea, omul nu-l poate vedea decât la ceilalţi.

Cu doi ani în urmă, în timpul aventurii cu Lulu, el îi spusese că-i iartă toate cuvintele grele, pentru că i se pare că e nebună. Ea avea să facă acelaşi lucru acum. El părea extenuat şi, fără îndoială, stătea rău cu nervii.

La hotel, după cină şi după întrebarea dacă exista vreun mesaj pentru el, îl privise cu multă suspiciune pe recepţioner.

De unde aştepţi mesaje? îl întrebă ea.

El zâmbi. Aştept o convocare. O citaţie la un proces.

A, aşa? făcu ea şi încercă să-şi păstreze acelaşi aer jucăuş.

Nu glumesc. Aştept într-adevăr o citaţie la un proces. Poate la ultimul proces…

În oglinda liftului nu reuşi să-i întâlnească privirea.

O să mă găsească până la urmă, zise în şoaptă.

Eşti obosit, Besfort, zise ea, apropiindu-şi fruntea de umărul lui.

Ai nevoie de odihnă, iubitule.

În pat, s-a străduit să fie cât mai tandră. I-a şoptit vorbe de iubire, cu două înţelesuri, aşa cum îi plăcea să audă înainte de a face dragoste, apoi, după ce el s-a tras deoparte, l-a întrebat cu vocea gâtuită de emoţie: Cu fosta soţie… cum a fost?

El i-a răspuns cu un geamăt uşor.

— 61 —

Sublim, îşi zise în sinea ei Rovena.

Tot mai des în ultima vreme el se gândea la ardoarea neobişnuită

pe care o aveau întâlnirile lor după aventura ei cu Liza. Ştia că se întâmplase ceva, dar nimic în plus. Mai ales că la mijloc era o femeie.

În lumina palidă a veiozei, chipul ei îi părea când şi când străin şi impenetrabil, la fel ca atunci. Speranţa de a trăi încă o dată

sentimentul acela i se părea la fel de îndepărtată ca repetarea unui vis frumos, cum nu-i e dat omului decât o singură dată în viaţă, vis în care îţi apar şi-ţi dispar fulgerător din faţa ochilor imagini minunate.

După cum se pare, Liza făcea parte din zona aceea intermediară, atât de necesară pentru a crea senzaţia de stabilitate.

Cum de ţi-ai amintit-o? se miră Rovena, când el o întrebă ceva despre ea.

El încercă să râdă, apoi spuse: „Aşa, întâmplător”, dar ea rămase serioasă. Tu încerci să-mi ascunzi ceva, îi spuse cu o voce obosită.

Nu ţi se pare că exagerezi?

Se poate. Totuşi, nu mă simt vinovat.

Îi spusese că nu se simte vinovat pentru că ştia că, oricât de secretos este sau se crede un bărbat, el rămâne un amator în comparaţie cu o femeie.

Voi, adică tu, vrei, nu vrei, eşti mama secretelor, îi şopti, mângâindu-i locul întunecat dintre coapse. Nimeni, nici ea însăşi, nu ştia ce enigmă se ascunde în cotlonul acela tainic. Doar dacă nu înţelesese ceva din privirea pătrunzătoare a ţigăncii.

În vreme ce el vorbea, ea îşi aminti brusc de WC-ul fetelor de la şcoală şi de mâzgăleala de pe perete: „Rovena, mor după sexul tău”.

Complet bulversată, intrase în clasă, încercând să descopere care dintre fete scrisese. Rând pe rând le trecuse pe toate în revistă. Şi de fiecare dată îi revenea aceeaşi întrebare: Oare cum îi văzuse cealaltă

sexul? Căci nimeni nu i-l văzuse, cu excepţia maică-sii, darămite să

i-l mai şi atingă? În recreaţia următoare alergase din nou la WC, dar scrisul dispăruse. Pe uşa vopsită neglijent fusese fixat cu piuneză un petec de hârtie: „Proaspăt vopsit!”.

Cred că nu-ţi trece prin cap că încerc să par misterios, zise el, mângâind-o pe păr. Ea îi sărută mâna. O, nu. Nu avea nevoie să

pară, chiar era.

Acoperită de vopsea, mâzgăleala părea de o mie de ori mai provocatoare şi, întorcându-se în clasă, simţi cum i se înmoaie genunchii.

— 62 —

El îşi dădu cuvântul că până data viitoare totul se va limpezi.

Tu amâni totul pe data viitoare, îi spuse ea dojenitor. Chiar aştepţi o citaţie de la tribunal? Într-adevăr nimic nu mai este ca mai-nainte?

Măcar atâta lucru spune-mi.

Dar el nu-i răspunse imediat. Îi atinse părul, îndepărtându-i o şuviţă care îi acoperise ochii, apoi, cu o voce limpede spuse că da, aşa era.

5 – Săptămâna a treizeci şi treia. Liza văzută de Besfort Y.

Toate informaţiile dau ca sigură prezenţa lui Besfort Y. la Tirana în săptămâna a treizeci şi treia. Capitala părea extenuată după noaptea aceea agitată de februarie. Rarele blocuri-turn se oglindeau unul în altul. Mergând prin cartierul interzis altădată2, fără să se poată

hotărî în ce local să intre, Besfort Y. fu străfulgerat de gândul că

ferestrele clădirilor prindeau preţ de-o clipă în sclipirea lor toată

mânia şi agresivitatea ce aveau să apară în presa de a doua zi.

Procese, scandaluri, datorii şi răzbunări neîmplinite ce-şi aşteptau sorocul, toate erau acolo.

Se opri o clipă, indecis, la intrarea în cafeneaua Manhattan, apoi alături, la un bar, până ce, fără a mai sta pe gânduri, intră la Sky Tower.

De pe terasa acoperită de la etajul al şaisprezecelea peisajul era ca întotdeauna, mirific. De sus, profeţiile din presă păreau mult mai credibile. Ultimele patru etaje ale turnului, plus cafeneaua unde se găsea el acum, erau în proces cu statul. Jos, la picioarele clădirii, se afla şantierul părăsit al unui alt bloc-turn, iar constructorul se afla în proces cu proprietarii terenului, primăria şi ambasada elveţiană, pe motiv că proiectul depăşea cotele admise de înălţime. Ceva mai încolo era o statuie pentru care se deschisese un alt proces, legat de nişte simboluri istorice, ba chiar de o ciocnire între civilizaţii care ducea, în subtext, la atentatul din septembrie de la New York.

Besfort Y. îşi reţinu cu greu un oftat. Abia acum observă că la masa vecină se vorbea când în albaneză, când în germană.

Albania te oboseşte, îi spusese unul dintre prieteni, care se 2 Este vorba despre cartierul nomenclaturii comuniste (blloku), închis până în 1991 oamenilor de rând.

— 63 —