Nici atunci lucrurile nu erau ca mai-nainte, îşi spusese ea.
Prima ei trădare i se înfăţişă acum ca un ghem încâlcit, o
— 51 —
răzbunare fără urmă de regret. Sărutări în timpul dansului şi câteva cuvinte într-o germană stâlcită. Îmbrăţişările lui neruşinate şi, mai apoi, ale ei. Camera lui, trupurile goale, prezervativul şi cuvintele spuse cu acelaşi accent: Ich hatte noch nie schöneren Sex – N-am făcut niciodată sex atât de dulce.
Uite, asta ai vrut tu, şi-a spus ea.
Adevărul e că îi povestise tot ce se întâmplase în primăvara aceea confuză, la un an după Luxemburg. Mica petrecere la aniversarea ei din cămin şi îmbrăţişarea cu unul dintre colegii de stagiu. Iar după
sărutări, apropierea trupurilor, şoaptele lui „mergem la mine în cameră” şi cum îl urmase fără un cuvânt. Jumătate din colegii Rovenei se refugiaseră într-un bar de noapte, iar ea rămăsese uluită
aflând că între timp ei îi şi însăilaseră o minipoveste de dragoste.
Aflaseră, se pare, că frumoasa albaneză se culcase până la urmă cu colegul lor slovac, şi acum îi tratau într-un mod aparte, le făceau loc între ei şi-i considerau deja un cuplu. Iar ei i se părea distractiv că
toate acestea îi aminteau de povestea logodnei ei, fără s-o deranjeze absolut deloc. Cineva povestea cum că auzise la ştiri că în Albania au loc tulburări politice, dar ea nu putuse să confirme.
Toate celelalte, care s-au întâmplat mai pe urmă, tu le ştii la fel de bine ca şi mine, îi spusese Rovena. În realitate, ceea ce ştia Besfort nu era foarte exact. Inexactităţile începeau cu barul de noapte, când Rovena şi slovacul erau consideraţi un cuplu. Ei îi plăcuse chestia asta, şi încă foarte tare. Totul avea un gust special, căruia îi simţise multă vreme lipsa. Cineva spusese din nou că în Albania sunt tulburări politice. Dar ea nu ştia nimic despre asta.
La ora două noaptea, ieşind gălăgioşi din bar, se înţeleseseră să se întâlnească a doua zi în acelaşi local. Dimineaţa, la ora zece, zbârnâitul telefonului părea că încearcă să-i sfâşie nu numai somnul, ci şi tot ce era în jur. Era Besfort. O căutase de câteva ori în seara precedentă. Se afla la Viena, la o conferinţă ONU. În Albania, după
cum probabil ea auzise, situaţia era gravă. În seara aceea era liber.
Pentru prima oară ea ezitase. De ce nu mi-ai spus dinainte? Îi era greu să călătorească… seminarul… profesorul… Bine, cum vrei.
Răceala din vocea lui îi trezise în suflet neliniştea cunoscută. Dar ia spune-mi, nu poţi veni tu? Nu ştiu, venise răspunsul lui. Avea să
vadă ce şi cum şi s-o anunţe.
Dar apelul lui întârzia. Iar pe mobil nu răspundea. O pedepsea, probabil, pentru nehotărârea ei. Tiranule, îl apostrofase în sinea ei.
Apoi îşi spusese: Bine îţi face. Pentru o noapte la bar putea să piardă
— 52 —
totul. De parcă n-ar mai fi fost şi alte nopţi, printre zecile de nopţi plicticoase de aici, în care să bântuie prin baruri. Îl refuzase pentru câteva ceasuri de banalităţi şi hăhâieli stupide.
În final, sunase şi telefonul. Izbânda fusese dublă: Besfort venea la Graz. Adresa hotelului, ora întâlnirii.
În vreme ce păşea grăbită pe strada îngheţată, simţise că i se învârte capul, ca şi când ar fi băut ceva. Un soi de regret pentru seara de la bar, unde ceilalţi aveau să se întâlnească, o făcu să se simtă extraordinar de bine. Chiar şi ezitarea din cursul dimineţii i se păruse că e un semn bun. Pentru prima dată într-un an şi jumătate se simţise, într-adevăr, dacă nu superioară, măcar egala lui.
Dependenţa de el dispărea, se pare, în mod firesc.
Sentimentul de siguranţă, pe care nu reuşise să i-l clatine nici tapetul luxos de pe coridorul care ducea spre camera lui, îi schimbase, în mod miraculos, şi trăsăturile feţei. Privirea goală, ce părea că nu se adresează nimănui, contribuise decisiv la această
transformare.
Stătură o bucată de vreme îmbrăţişaţi pe canapea. De ce nu bănuieşte nimic? se întrebă ea. Oare de ce este convins în continuare că-i aparţin?
Când şi când, strălucirea goală din ochii lui o neliniştea.
În baie, în vreme ce se pregătea, observă urma unei muşcături undeva, pe coapsă.
În sinea ei ar fi vrut să-i vadă şi el vânătaia. Te-ai convins acum că
nu sunt sclava ta? Ce prostie, îşi spuse. Din spatele uşii se auzi soneria telefonului.
Când ieşi din baie, el încă mai vorbea la telefon.
Ce e cu tine? îl întrebă ea, întinzându-se lângă el.
Dar Besfort o mângâie, fără să-i dea niciun răspuns. Se iubiră apoi fără o vorbă. În restaurant, răsfoind meniul cu preţuri piperate, îşi spuse că acolo, în barul de noapte, colegii ei se adunau la ora aceea.
Vor privi lung spre locul ei gol, încercând să înţeleagă de ce nu venise. Şi, chiar dacă vor afla adevărul, nu-l vor înţelege niciodată
până la capăt. Vor crede că între studentul sărac, cu aere de artist, cu care plătise pe din două pizza, ea preferase, după clişeul cunoscut, luxul şi un bărbat dominator.
Lasă-i să creadă ce vor, îşi spuse ea. Vinul roşu, împreună cu vişiniul manichiurii, o ameţeau uşor ca de fiecare dată şi-i dădeau un sentiment extraordinar înaintea nopţii de dragoste. După cină, merseră împreună la barul de noapte. Ia-ţi gândul de acolo, îi şoptise
— 53 —
ea, mângâindu-i mâna uşor. Iar când el o întrebase de unde, ea continuase: Ştii tu de unde, de acolo, de la veştile proaste.
După miezul nopţii, telefonul zbârnâi din nou. Ce coşmar, gemu ea. Nu reuşea deloc să se întindă şi să vadă ce oră e. Două noaptea.
Eşti în toate minţile? făcu. El vorbea. Sunt în toate minţile ăia care sună la ora asta? Inutil să-şi înfunde capul în pernă. Se auzea tot. El continua să răspundă în engleză. Cred că e o rebeliune comunistă…
