Faţă-lungă dădu aprobativ din cap.
— Visul a fost întors pe toate feţele de specialişti, i s-a dat în cele din urmă interpretarea cea mai exactă, după care i-a fost trimis sultanului.
— Binecuvântat fie somnul acelui hoge, dacă a născut un asemenea vis, spuse hangiul. El ne-a adus pacea. Ehei, mare bucurie ne-a făcut proclamarea Ferege-firmanului. Tobele au început să
bubuie încă din zori, iar oamenii, lungindu-şi gâtul pe fereastră, întrebau: ce s-a întâmplat, ce veşti bune sosit-au?
— Nu cred să se bucure chiar toţi, presupuse cineva.
— Fireşte, îi răspunse hangiul. Fără îndoială, aga. Cum am zis adineauri, majoritatea de pe-aici sunt împotrivă şi nu plănuiesc decât cum să calce legea. Mai mult chiar, duşmanii cârmuirii, cei care abia aşteaptă ocazia să hulească statul şi pe sultan, au şi scos colţii.
— Bineînţeles, ăştia fierb că de acum încolo n-or să le mai poată
face cu ochiul femeilor şi fetelor pe stradă, spuse un bărbat scund, care până atunci tăcuse şi care se făcuse deodată roşu la faţă de supărare.
— Duşmanii statului, curvarii şi stricaţii asta fac, sări un altul. La început vor înjura decretul, apoi vor plânge cu lacrimi de crocodil soarta femeilor. Ei uită însă că după cum a spus Sheh-Ul-Islam, decretul ăsta le salvează pe femei de ele însele, de diavolul care le sălăşluieşte în trup!
— Sunt nişte ipocriţi, zise faţă-lungă, despre care Hadji Milet
— 253 —
fusese convins că adormise, atât de imobil îi era chipul. Nu-i vorba că
le-ar păsa de femei; le iau apărarea pentru că vor să submineze statul. Se ştie că dezmăţul e opera femeilor şi, dacă nu s-ar lua măsuri, stricăciunea şi curvăsăria de aici ne vor năpădi şi pe noi, în Capitală. Femeile şi fecioarele noastre vor vrea să umble descoperite, ca ghiaurele, şi lumea se va prăbuşi în haos.
— Păzească-ne Allah! murmură cel mai bătrân dintre comeseni.
— De acum agitaţia o să se potolească, spuse faţă-lungă. Când femeile au obrazul descoperit, bărbaţii umblă ca scoşi din minţi.
Războaie şi răzmeriţe vor fi mai puţine, pentru că tot femeile învrăjbesc omenirea, aşa cum luna învolburează marea.
— Aurită să-ţi fie gura, zise bătrânul.
— Da, aşa stau lucrurile, urmă faţă-lungă. Toţi vom avea de câştigat din asta. Iar tu, care ai adus feregelele, se întoarse el spre Hadji Milet, ai făcut o treabă pe cinste. Vei avea binecuvântarea femeilor şi aici şi pe ceea lume.
Priviră cu toţii spre Hadji Milet, singurul care nu luase parte la discuţie, crezând chiar că fusese uitat. Vorbiră despre el cu respect, ca şi când ar fi fost eroul zilei. Hadji se îmbujoră la faţă. Nicicând în viaţa lui nu auzise, aşa mulţime de laude, rostite cu atâta consideraţie şi, ceea ce conta mai mult, venite din partea unor oameni atât de luminaţi. Îl numiră nu numai conducător al caravanei statului, neobosit purtător-de-feregele etc., ci cu mult mai mult.
Pentru ei, el era curier al islamului, pacificator, nimicitor al spiritelor rele etc. Hadji Milet se înroşi la faţă din pricina atâtor epitete înălţătoare, dar, mai cu seamă, pentru ingratitudinea lui dinainte, când se aşezase fără chef la masă şi ascultase, cu o şi mai mare indiferenţă, discuţia lor referitoare la feregele. De unde-i proveniseră
oare nervozitatea şi încăpăţânarea aceea prostească? Voise să se ridice şi să plece de la masă, să dea cu piciorul norocului, instigat, fireşte, de diavol. Pentru că numai diavolul putuse să-i şoptească la ureche să părăsească masa aceea, pe care soarta însuşi i-o scosese în faţă, locul unde şedea acum împreună cu preaînalţii şi preaînţelepţii lui comeseni.
Diavolul şi femeile… Iată ce-i făcuseră chipurile lor descoperite.
Zile întregi îi stricaseră tihna sufletească, îl torturaseră, îl supuseseră
îndoielii. Gândurile negre îi străbătuseră cugetul asemeni fulgerelor iadului ce-l mână pe om la pieire.
Ce bine că marele sultan acoperea acum acele gâturi, guri şi ochi îngereşti, ce însemnau de fapt sfârşitul lumii. Chiar şi el însuşi, Hadji
— 254 —
Milet, la prima întâlnire cu obrazurile lor descoperite fusese cât pe ce să-şi afle pierzania. Pusese la îndoială decretul împărătesc, se aflase în pragul revoltei contra statului al cărui slujbaş conştiincios era.
Allah să mă păzească, îşi spuse. Allah îl păzise, într-adevăr. Chiar când se afla dinaintea hăului îi scosese în cale hanul acesta şi masa aceasta sfântă, aducătoare de linişte. Cum va ajunge acasă va merge în pelerinaj la Vechea Teqe, apoi la mormântul lui Dervish Ali ca să
se purifice de rău. O să-şi facă conştiincios rugăciunile şi n-o să mai lipsească de la spălatul ritual, ca orice bun musulman.
Târziu de tot, comesenii se duseră la culcare. Noapte bună, îşi urau unul altuia cu palma lipită de piept. Noapte bună, răspundea Hadji Milet, cu vocea plină de căinţă.
Fericit, eliberat de îndoieli, urcă în camera lui. Înainte de a adormi se rugă mai mult ca de obicei, murmurând vechi rugăciuni pe care nu le mai rostise de ani şi ani şi, cu toate acestea, dormi prost. În vis îi apărea întruna o lună gălbuie, ce zgâria şi însângera spinarea mării. Se trezi de două-trei ori, zise „Allah să mă păzească!” şi adormi din nou. Dimineaţă avea capul greu ca plumbul.
VIII
Vremea se răcea mereu, iar cerul părea zi de zi tot mai înalt, ca şi când ar fi vrut să se rupă complet de necazurile omenirii.
Hadji Milet lăsa în urma sa unul după altul oraşele şi satele Albaniei. Uşuraţi de poveri, catârii mergeau acum mai repede, străji care să le încetinească înaintarea nu mai aveau, iar el, el însuşi parcă zbura pe aripile cugetului său curat.
Mai întâi la Durres, apoi la Elbasan şi mai ales la Ohrida băgă de seamă că pe străzi nu mai erau atât de multe femei. Probabil că
decretul începuse să fie aplicat. Simţi o înţepătură uşoară în inimă.
Îşi închipuise, naiba, ştie de ce, că aceasta se va întâmpla mai târziu, după ce el va ajunge acasă, fără a trebui să fie martor la eveniment.
Se înşelase însă. Şi era logic ca în oraşele acestea, pe care el le străbătuse printre cele dintâi, decretul trebuia să fie aplicat mai repede.
Cu cât mergea mai departe, cu atât mai puţine femei vedea.
Toamna asta va fi fără femei. Şi iarna la fel. Şi apoi, toate iernile şi verile ce vor urma.
