în slujba raţiunii şi a dreptăţii!

De sub rasa călugărească iezuitul trase o spadă gata scoasă din teacă.

— Baroane di Rondò, familia dumneavoastră are o veche socoteală cu Ordinul meu!

— Avea dreptate răposatul tata, exclamă Cosimo, încrucişînd lama. Ordinul nu iartă!

Se bătură ţinându-se în echilibru pe ramuri. Don Sulpicio era un spadasin de mâna întâi şi fratele meu s-a aflat de mai multe ori la ananghie. Ajunseră la al treilea salt, când El Conde, revenindu-şi în fire, începu să strige: se treziseră şi ceilalţi exilaţi, veniră în grabă, îi despărţiră.

Don Sulpicio făcu la iuţeală să dispară spada, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi începu să dea sfaturi pentru potolirea spiritelor.

În oricare altă comunitate ar fi fost imposibil să treci sub tăcere asemenea fapte grave, dar nu în aceea, având în vedere dorinţa pe care o aveau toţi de a reduce la mai nimic toate ideile care se înfăţişau minţii lor. Don Frederico se oferi ca mediator între don Sulpicio şi El Conde, şi se ajunse la un fel de conciliere care lăsa lucrurile cum au fost.

Bineînţeles, Cosimo nu putea să se culce pe-o ureche,

şi când umbla cu Ursula prin copaci se ferea totdeauna să

nu fie iscodit de iezuit. Ştia că îi suflă la ureche lui don Frederico să n-o mai lase pe fată să umble cu el. La drept vorbind, acei nobili spanioli erau sclavii unei educaţii foarte severe, cu obiceiuri din cale-afară de strunite; însă

de când îşi duceau viața în copaci şi exil nu prea mai luau în seamă unele lucruri. Cosimo li se părea un tânăr de ispravă, cu titlu de nobleţe, care ştia să fie folositor şi rămăsese alături de dânşii fără ca nimeni să-l silească.

Chiar dacă înţelegeau că între el şi Ursula se născuse un simţământ de dragoste şi adesea îl vedeau îndreptându-se prin livezi ca să caute flori şi fructe, închideau ochii spre a nu fi siliţi să spună ceva.

Cu toate acestea, în urma intrigilor lui don Sulpicio, don Frederico nu mai putea să se prefacă a nu şti nimic. Îl chemă deci pe Cosimo în platanul său, să stea de vorbă cu el. Alături se afla don Sulpicio, înalt şi negru.

— Baroane, mi se spune că adesea eşti văzut cu niña 1

mea.

— Mă învaţă a hablar vuestro idiome 2 , Alteţă.

— Câti ani ai?

— Merg pe diez y nueve 3 .

— J oven 4! Prea tânăr. Fiica mea e fată de măritat. Por que 5 te întâlneşti cu ea?

— Ursula are şaptesprezece ani...

— Te gândeşti a casarte? 6

— A ce?

— Fata mea te învaţă rău el castelano; hombre! Te întreb dacă te gândeşti să-ţi alegi o novia7, să-ţi întemeiezi o casă.

_____

1 Copilă (span.)

2 Să vorbesc limba dumneavoastră ( span.) 3 Nouăsprezece (span).

4 Tânăr (span.)

5 De ce? (span.)

6 Să te căsătoreşti (span.) 7 Castiliana: omule... logodnică (span.) Atât don Sulpicio cât şi Cosimo făcură un gest, ca şi cum ar fi vrut să se ferească. Discuţia lua o întorsătură

nedorită de don Sulpicio şi cu atât mai puţin de fratele meu.

— Casa mea... zise Cosimo şi făcu un gest arătând jur-împrejur, spre crengile cele mai înalte şi spre nori, casa mea e pretutindeni, pretutindeni unde mă pot sui, mergând pe sus...

— Nò es esto 1 ; şi prinţul Frederico clătină din cap.

Baroane, dacă vrei să vii la Granada, când ne vom întoarce, vei vedea cea mai bogată feudă din Sierra.

Mejor que aqui 2.

Don Sulpicio nu se mai putu stăpâni:

— Dar, Alteţă, tânărul acesta e un voltairian... Nu trebuie să se mai vadă cu fiica dumneavoastră...

— Oh, es joven, es joven 3 , ideile vin şi se duc, que se case, să se însoare şi-i va trece. Vino la Granada, vino!

— Muchas gracias a usted 4 ... Mă voi gândi... spuse Cosimo şi, învârtind în mâini căciula din blană de pisică, se retrase cu multe plecăciuni.

_____

1 Nu despre asta e vorba (span.) 2 Mai bine decât aici (span.)

3 Este tânăr (span.)

4 Vă mulţumesc foarte mult (span.)

Când o revăzu pe Ursula, era îngândurat.

— Ştii, Ursula, am stat de vorbă cu tatăl tău... Mi-a spus unele lucruri...

Ursula se înspăimântă:

— Nu ne mai lasă să ne vedem?

— Ba da... Ar vrea ca eu, când exilul vostru va lua sfârşit, să merg la Granada cu voi...

— Ah, ce minunat!

— Da, dar vezi, mi-eşti dragă într-adevăr, dar eu n-am coborât niciodată din copaci şi vreau să rămân aici...

— O, Cosme, păi şi acolo, la noi, avem copaci frumoşi...