— Se poate, dar ca să călătoresc împreună cu voi, ar trebui să cobor, şi o dată ce-am coborât...
— N-avea grijă, Cosme. Până una-alta, suntem exilaţi şi poate că vom rămâne aşa toată viaţa.
Iar fratele meu nu se mai necăji.
Însă Ursula se înşelase în prevederile ei. Nu trecu mult. şi lui don Frederico îi sosi o scrisoare cu sigiliile regale spaniole. Surghiunul, prin graţia binevoitoare a Maiestăţii sale Catolice, fusese revocat. Nobilii exilaţi puteau să se înapoieze la casele şi la averile lor. Îndată
ce se află, se stârni mare zarvă, sus în platani.
— Ne întoarcem, ne întoarcem! Madrid! Cádiz!
Sevilla!
Zvonul se răspândi în oraş. Locuitorii din Olivabassa veniră cu scările mobile. Unii exilaţi coborâră şi fură
sărbătoriţi de norod, alţii începură să-şi facă bagajele.
— Dar cu asta nu s-a terminat, exclamă El Conde.
Vom avea multe de spus Cortesurilor şi coroanei.
Şi cum nici unul dintre tovarăşii săi de exil nu părea să-l mai ia în seamă în clipa aceea, iar doamnelor le şi fugise gândul la rochiile lor care ajunseseră să se demodeze şi la nevoia de a-şi înnoi garderoba, se apucă
să țină lungi discursuri populaţiei din Olivabassa.
— Noi acum mergem în Spania, dar veți vedea! Abia acolo vom face socotelile! Eu şi tânărul acesta vom face dreptate.
Şi-l arătă pe Cosimo. Iar Cosimo, încurcat, făcu semn din cap că nu.
Don Frederico, purtat pe brate, coborâse pe pământ.
— Baja, joven bizzaro, îi strigă Iui Cosimo. Hai, viteazule, coboară! Vino cu noi în Granada!
Cosimo, ghemuit pe un ram, se eschiva. Prinţul zise:
— Cómo no 1? Vei fi ca şi fiul meu!
— Exilul s-a terminat, zise El Conde. A sosit, în sfârşit, momentul să realizăm ceea ce vreme îndelungată
am gândit. Ce mai stai cocoţat în copaci, baroane? Nu mai ai nici un motiv.
Cosimo deschise larg braţele:
— Eu m-am urcat în copaci înaintea dumneavoastră, domnilor, şi aici voi rămâne şi de aici înainte.
— Vrei să te retragi? strigă EI Conde.
— Nu: să rezist! răspunse baronul.
Ursula, care coborâse printre cei dintâi şi trebăluia împreună cu surorile ei la bagaje, îngrămădindu-le într-o caleaşcă, veni în fugă spre copac.
— Atunci eu rămân cu tine! rămân cu tine! şi alergă
îndărăt spre scară.
Dar patru sau cinci oameni o împiedicară să se urce, o smulseră de acolo şi luară scările de lângă copaci.
— Adiós, Ursula! Fii fericită! îi strigă Cosimo. în timp ce spaniolii o suiau cu sila în caleaşca ce pleca.
_____
1 De ce nu? (span.)
Răsună un lătrat vesel. Basetul Optimus Maximus, care tot timpul cât stăpânul său rămăsese la Olivabassa
mârîâse nemulţumit, înfuriat, poate, şi de necontenitele hărţuieli cu pisicile spaniolilor, părea din nou fericit. Se apucă să fugărească, doar în glumă, cele câteva pisici uitate prin copaci, care se zbârliră la el şi-l scuipară de zor.
Unii călări, alţii în trăsuri sau căleşti, exilaţii porniră.
Drumul se goli. Fratele meu rămase singur în copacii din Olivabassa; ici-colo mai atârnau de crengi câțiva fulgi, câteva panglici sau dantele ce fluturau în vânt, o mănuşă, o umbreluţă de soare cu volănaş, un evantai, o cizmă cu pinteni.
XIX
VARA ACEEA în care baronul a reapărut la Ombrosa era o vară numai clar de lună, orăcăit de broaşte şi fluierat de cintezoi. Cosimo părea stăpânit de un neastâmpăr de pasăre: sărea din cracă în cracă, iscoditor, întunecat, nesăbuit.
Curând se zvoni că o oarecare Checchina, din valea Ombrosei, i-ar fi ibovnică. E drept că fata asta locuia cu o mătuşă surdă, într-o casă izolată, şi că o cracă de măslin ajungea până în dreptul ferestrei. În piaţă, oamenii fără
treabă discutau cum şi ce fel.
— I-am văzut, ea la fereastră, el pe-o cracă. El fâlfâia din mâini ca un liliac, şi ea râdea!
— La momentul potrivit el sare pe fereastră.
— Da de unde: doar a jurat să nu coboare din copaci cât o trăi...
— Ei! Regula el a făcut-o, tot el poate face şi excepţiile...
— Păi dacă începem cu excepţiile...
— Nu! Ascultaţi ce vă spun: ea e aceea care sare de pe fereastră în măslin!
— Şi cum se descurcă? Trebuie să fie al naibii de incomod.
— Părerea mea e că nu s-au atins niciodată. E drept că
el îi face curte, de nu cumva o fi ea aceea care îl ademeneşte, dar el, de-acolo din pom, nu coboară...
Da, nu, el, ea, fereastră, săritura, ramura... discuţiile nu mai conteneau. cât despre logodnici şi soţi, ferească
